MOARTE

[Semiramis]

moartea doare, întristează...amintirile rămân şi golul poate câteodată de neînlocuit...

[anushca]

Teama de ea imi este si nu imi este
... imi este sa nu-mi ia pe cineva drag. Imi e mila de parinti si ma rog sa nu ii las cu durerea asta (stiu ce inseamna sa-ti moara un copil...)
Pentru mine nu ma tem. E doar un alt drum. Am credinta ca mai bun

[Semiramis]

frumos spus Minerva...foarte frumos, ca şi sufletul tău.

[Miss M.]

Pana acum nu m-am gandit prea mult la moarte ... sau nu am vrut sa ma gandesc ... pentru mine nu mi-e frica desi nimeni nu poate sti ce disperare te invaluie in acele momente . Am avut parte de doua momente dureroase de acest fel in viata mea , primul a fost trecerea  in nefiinta a doamnei mele invatatoare din clasele primare ... desi eram mica pe atunci (cls.aVa) am simtit un mare gol in mine in urma disparitiei acestei femei pe care am iubit-o atat de mult , tin minte ca am fost la inmormantare impreuna cu mai multi colegi si eu am fost singura care a avut curaj sa intre sa o vada , am plans mult ca si cum as fi sperat ca lacrimile mele o vor aduce inapoi dar in zadar ... se uitau toti adultii de acolo la mine si la un moment dat fiica Doamnei a venit , m-a luat in brate si am plans impreuna ... nu intelegeam de ce un om atat de bun si minunat a disparut pentru totdeauna dintre noi dar dupa o vreme intorcandu-ma la scoala , trecand prin fata clasei unde preda dansa aveam tot timpul senzatia ca daca as arunca o privire inauntru as da cu ochii de Doamna mea atat de draga ... atunci am acceptat realitatea pentru ca am realizat ca nu am pierdut aceasta fiinta ci ea va exista intotdeauna in sufletul meu !
Un al doilea moment la fel de dureros a fost in urma cu doi ani cand a murit sotia tatului meu , femeia cu care s-a recasatorit dupa divortul de mama mea ... a parasit aceasta lume la doar 32 de ani rapusa de cancer , o boala nemiloasa ... a lasat in urma doi copii de 3 , respectiv 5 anishori ... am fost atat de revoltata , cum e posibil sa se intample asa ceva ? ... de ce tocmai ea ? ... nu pot sa zic ca am avut o relatie foarte stransa cu aceasta femeie insa mi-a aratat cu fiecare ocazie ca este un om bun , am respectat-o si am admirat-o pentru asta . Nu m-am impacat cu gandul ca ea nu mai este nici pana in ziua de astazi ... este o tragedie mai ales pentru cei doi copilashi ... cred ca nu mai are sens sa dezvolt de ce ...
Mi-e teama de moarte ... recunosc ... am simtit durerea si ma tem ... ma tem pentru mama mea ... pentru tatal meu , pentru toti cei care imi sunt dragi ! Nu stiu cum am sa pot vreodata sa inteleg si sa accept disparitia vreunuia dintre ei , nici nu vreau sa-mi imaginez cum va fi ... Poate ca intr-adevar este un alt drum , poate mai bun ... dar pentru noi , cei care ramanem in urma , este o durere atat de mare ca te simti sfasiat in doua !

[Paul]

Nu mi-e frica de moarte atat cat mi-e frica de viata, iar daca mi-ar fi frica putin, ar fi doar pentru ca ma va aduce in fata lui Dumnezeu... Si judecatile Lui... Cine le va putea patrunde?

[valentina]

           Moartea o alta necunoscuta,ca multe altele.Nu imi este frica de ea,insa as vrea sa nu vina prea devreme ,vreau sa ma lase sa-mi cresc copii.Dar eu imi las viata in mainile bunului Dumnezeu,cu El merg inainte si cu iubirea mea pentru viata.
     "Orice corp isi duce umbra,si orice spirit indoiala lui."-V.Hugo

[Just]

Mie nu-mi place din start subiectul acesta ,dar totusi moartea este componenta a existentei noastre si de aceea propun sa discutam .

Iti este teama de moarte? Daca da ,crezi ca aceasta teama provine din faptul ca nu esti impacat /a cu tine insuti /insati ,cu Dumnezeu sau cu cei din jurul tau ?De unde provine teama ta?

Pentru ca eu am deschis subiectul de discutie ma vad nevoita sa raspund prima.

Am sa votez ca imi este teama de moarte .Ma gandesc adesea ca se scurg anii cu o asa repeziciune incat nu ai timp sa spui un cuvant in fata timpului ce trece.Imi este frica pentru ceea ce voi lasa in urma mea.Numai cand ma gandesc la cei dragi mie si la chipurile lor in fata unei asa vesti ma infior toata. Nu cred ca teama mea provine din faptul ca nu sunt impacata cu mine insami .De-a lungul timpului am invatat sa ma accept asa cum sunt .Fata de cei din jurul meu, de asemenea, ma simt impacata .Am ajutat cat s-a putut ,unde s-a putut ,iubesc si respect pe cine merita .Mai cred ca teama provine din faptul ca ceea ce urmeaza dupa este necunoscut ,total.Eu cam atat am avut de spus ,dar daca am omis ceva revin mai tarziu cu unele completari.

 

[CosmineL]

buna.

Mie de exemplu` nu imi este teama de moarte. Caci odata ea tot va veni`, incerc sa nu ma gandesc la ea, poate sa ignor ideea, dar nu de teama ... incerc sa traiesc tot timpul, si sa simt asta, iar cand imi va venii vremea sa "plec" , sper sa las in urma mea ceva frumos, Caci omul moare, dar faptele lui raman marcate pe sufletele celor din jur, prin amintiri, placute sper. Unii spun ca viata e doar inceputul. Altii zic ca moartea e sfarsitul. Nu stiu, dar voi afla, toate la timpul lor, pana atunci ma bucur de ce am, si incerc sa obtin mai mult, si sa invat mai multe, si sa ofer mai mult. Sunt impacat cu tot ce ma cuprinde, In schimb ma tem de moartea celor dragi. Caci asa sunt eu, nu ma tem pentru mine, eu indur, ma tem pentru cei din jur, si as da totul pentru ei. In rest, traiesc ... pana cand ? ... nu`mi pasa ... caci nu ma tem .

[Zantiala]

Nu imi este frica de moartea propriu-zisa, deoarece traiesc in suflet si in constiinta cu certitudinea existentei vietii de apoi...

Cateodata imi este frica insa, imi este frica ca voi pieri prea repede, si ca nu voi apuca sa ma bucur de bucuriile vietii... alta data insa, nu imi este deloc frica de moarte, si sunt gata sa o primesc oricand, cu senina demnitate.
Depinde foarte mult de starea sufleteasca, de atata de multi factori... in fine 

[sunshine]

 Au existat ani cand mi-am dorit moartea, ma gandeam la ea ca la o liniste deplina de care aveam mare nevoie. Cand am nascut copiii am vrut sa traiesc pt ei, am avut si atunci cateva renuntari si imi era indiferenta viata. Dar tot copiii au reusit sa-mi dea o lectie importanta si de atunci am vrut sa traiesc. Acum am pentru cine lupta sa traiesc, vreau sa traiesc insa nu ma va speria niciodata moartea. Doar ca mi-e teama de ce as lasa in urma( nu vreau sa fac sa sufere pe cei care ma iubesc atat de mult si au nevoie de mine).

[Sonrisa]

A existat candva si cateodata mai revine (mai mult din grija pentru suferinta celorlati dupa disparitia mea). Ma gandesc insa ca e doar o trecere fireasca de care acum suntem constienti. Drumul nostru a inceput in pantecele mamei dintr-o celula si inca o celula, atunci insa nu eram constienti de asta.
Nu stim cum va fi. Va fi asa cum a fost pentru toti predecesorii nostri.
Acesta e drumul, aceasta e calatoria.
Intotdeauna e teama de necunoscut. Necunoscutul poate fi si bun si rau. Vom afla la timpul potrivit.
Pana atunci sa ne bucuram, sa zambim!

[pokemon]

Nici mie nu imi e teama de moarte.Imi este insa teama de ca voi lasa lucruri neterminate si imi este teama de suferinta celo care vor ramane dupa mine.

[Semiramis]

cred că nu atât spaima morţii ne dă târcoale ci mai degrabă modul cum ea va surveni.
ca orice lucru care ne este necunoscut, moartea ne pune semne de întrebare şi mai devreme sau mai târziu tot ne vom gândi la acest subiect. această teamă apare mai ales în moementul în care cineva drag se stinge. inevitabil ne gândim dacă el vede sau aude, dacă sufletul lui mai este lângă noi, apar superstiţiile, să nu lăsăm pisica să sară peste sicriu pentru a nu ne bântui...etcetera.
există la nivelul dezvoltării civilizaţiei omenirii un impact fantastic pe care enigmele morţii îl au asupra noastră, iar asta o putem demonstra prin faptul că riturile funerare sunt printre primele care apar în istoria spirituală a speciei.

[katya1886]

      De ce teama de moarte? Daca e sa-i gasesc un sinonim cel mai potrivit imi pare a fi libertate. Apoi, eu ii multumesc lui Dumnezeu ca cel putin am trait, am cunoscut viata - pe care incerc sa o inteleg si sa invat sa o accept asa cum e. Nu ma tem nici de moartea celor din jur, poate pentru ca am inradacinata credinta ca toti ne vom intalni dincolo. Ce am de reprosat mortii e golul pe care il lasa in urma ei atunci cand rapeste pe cineva apropiat.

[Rebecka]

Si apare Rebecka, sa lumineze un pic , sa mai dea o pata de culoare topicului asta

Mie NU imi e frica de moarte , face parte din ciclul uman...problema mea aia mare e alta: DAR DACA MA VA DUREA CAND MOR?!?!?!?!