DRAGOSTEA ÎN ÎNŢELEPCIUNEA LUMII

[George Ene]

D R A G O S T E A
în înţelepciunea LUMII

Din când în când e bine - vă propun, iată - să facem şi câte o "Baie de Înţelepţire", adică să închidem butonul "emisiilor de gaze de eşapament de la Hanul Vesel" (al aruncării cu neseriozităţi unii în alţii), spre a ne răcori în "izvorul pururea reîntineritor" al seriozităţii pline de învăţăminte.
Veţi fi mai câştigaţi, vă garantez.
Hai să pornim şi-o asemenea joacă!

Pentru început vă propun să vă aplecaţi frunţile peste cel mai frumos text care s-a scris vreodată despre DRAGOSTE. În eventualitatea că vă place spuneţi-vă, vă rog, opiniile. Poate-n felul acesta ne vom cunoaşte mai bine unii pe alţii şi, la o adică, ne vom preţui ceva mai mult…

Sfântul Apostol Pavel - extras din Prima Epistolă către Corinteni
(Capitolul13, versetele 4-7 în BIBLIE, NOUL TESTAMENT - Ediţia Cornilescu)

"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul"…

[Lorelei]

Cantec de dragoste la marginea marii
(Nichita Stanescu, volumul Clar de inima. Versuri de dragoste, 1973)

Cu gleznele julite, eu te pandesc cand treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cate le-ncap ochii deschisi spre ea,
si vor zbura falfaind, cand ai sa vii,
pana-n piscul vazduhului cu o stea.

Vor ramane prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
starnind margeanele domoale
si corzile.

Uite, epava corabiei lui Sinbad marinarul
cu un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un varf injunghie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga racii vii.

Iti daruiesc o stea de mare, un crab si un delfin!
Adu-i in spinare pana la nisipuri.
ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul intins, sa-ti mangai chipul.

Nu stiu daca aceasta poezie o putem incadra la "Intelepciunea lumii", dar mie mi-e foarte draga, ultimele doua versuri mi se par desavarsite ca expresie.
E loc si pentru seriozitate si pentru veselie pe acest site. E bine sa devenim seriosi, dar e bine, din cand in cand, sa mai si radem. Acest lucru nu ne va impiedica niciodata sa apreciem frumusetea lumii, profunzimea si puritatea ei. Am sa revin si cu alte texte care imi plac si care apartin altora. Salut acest topic de care, poate, era nevoie.

[viulian]

"Tu esti cel care da si niciodata nu vei fi cersetor. Iar celalalt este tot unul care da. Si cand se intalnesc doi imparati, stapani ai propriilor inimi, apare o imensa bucurie. Nici unul nu e dependent de celalalt, amandoi sunt independenti si bine centrati pe propria indivitualitate, inradacinati in sine, fixati in propria fiinta, de unde seva iubirii urga la suprafata si infloreste in mii de trandafiri" - Osho

Un pasaj despre ce inseamna iubirea, lasand la o parte toate dependentele, tot socialul, toate indoielile si ratiunea care inhiba chiar daca sufletul zice altceva:
- acel "amandoi sunt independenti .. inradacinati in sine" tocmai acest lucru semnifica, faptul ca singurul responsabil pentru starea de bine este numai persoana in sine, nu exista agatari de exteror (de parerile altora, de asteptarile altora);
- "nici unul nu e dependent de celalalt".. doar dependenta aduce tristete in iubire, daca partenerii ar fi independenti cu adevarat, atunci totul ar foar o stare de bine foarte faina.

Mi se pare extraordinar cum doar in 3-4 randuri se poate exprima atat de clar esenta iubirii..

[Semiramis]

"Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul"?

Geo draga,
adevarate vorbe ai citat! noi, oamenii nu am exista fara dragoste. dragostea pentru persoana de langa noi scoate tot ceea ce e mai frumos, infranand raul...dragostea ne face mai frumosi, mai blanzi. cand nu iubim, tristetea se mai amplifica un pic in jur...nascand golul. si iubirea impreuna cu anii care trec, cumuland sufletele celor doi, ajung sa se contopeasca lin, cu intelepciunea!

[viulian]

Dragostea din intelepciunea lumii, sau intelepciunea din dragostea lumii ?

Asa-i ca se contopesc - acolo sus la apogeu - dragostea si luciditatea ?

[George Ene]

"Dragostea e răbdătoare,
Multă minte nu prea are
..................................
De-adevăr e bucuroasă
Când o laşi singură-n casă..."
 (Zis-a Rudy Valentino)

La care mă-ncumet să-i răspund astfel:

Ba e dragostea cu minte
Răbdătoare şi cuminte
Şi cum ea nu pizmieşte
Scuze, nici nu te-altoieşte.
Te-altoieşte Cel de Sus
Când o minţi, şi-n ce i-ai spus
Adaugi verzi şi uscate
Cu "Stai, mamă, o fi poate...",
Când te prinde cu minciuna
C-ai fost la servici, la... una.

Lasă-ţi dragostea în casă
Şi-ai să vezi ce-o să mai iasă!

[George Ene]

Pentru viulian

Dintotdeauna dragostea şi înţelepciunea n-au făcut casă bună, dragă Iulian, după cum nici înţelepciunea n-a făcut şi nu face casă bună cu dragostea. În materie de dragoste nu există decât o singură premisă: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e" - cum bine spunea Apostolul Pavel, în Epistola amintită.
Când înţelepciunea păşeşte alături de dragoste, prima o întreabă pe cea de-a doua: "Bine, bine, ne căsătorim, dar tu cu ce vii, în plus, în mariajul nostru?" La care dragostea, naivă cum e, îi răspunde printr-o sărutare (dacă n-are ce să-i răspundă).
Când dragostea păşeşte alături de înţelepciune o întreabă, invariabil, unul şi acelaşi lucru, de fiecare dată: "Spune-mi, te rog, tu mă iubeşti, Steaua vieţii mele?" La care înţelepciunea nu prea răspunde prompt, dimpotrivă mai mereu amână răspunsul.
Probabil că tu vei protesta vizavi de dialogul închipuit de mine. Foarte bine: protestul tău îmi va da dreptate, căci, de fiecare dată excepţiile confirmă regula.
Cât priveşte formularea ta, sper că-ţi dai seama că, VIAŢA, aşa cum bine o ştim şi-am receptat-o fiecare dintre noi, ne arată că acel cuvânt de legătură, "din", nu se poate susţine, pentru că nici una dintre cele două substantive (noţiuni), legate cu această prepoziţie, nu o poate conţine pe cealaltă, pentru că una dintre ele, şi-anume "înţelepciunea" nu reprezintă altceva decât "capacitatea omului de a raţiona la rece, ori chiar rodul acestei capacităţi", aşadar un calcul, în vreme ce cealaltă, "dragostea", e un sentiment, şi-atâta tot - acestea fiind, în fond, două contrarii care se exclud.
Titlul dat de mine topicului vrea să sugereze felul în care sentimentul "dragoste" e reflectat în concluziile (despre viaţă) ale umanităţii.

[viulian]

Dar daca cumva tu esti exceptia la regula afirmata de mine, mm ?

Uite, merg pe directia descrisa de tine: nu te contrazic - caci m-ai trivializa drept o exceptie - nici nu-ti dau inca dreptate pana cand nu-mi lamuresti o intrebare..

Subiectul este Iisus - asupra caruia putem cadea de acord ca era plin de dragoste.. Totusi cf. ideii sustinute de tine el ar fi fost cam lipsit de intelepciune (si chiar am putea gasi dovezi, cum ca n-a fost egoist si sa fuga sa se salveze stiind ce i se va intampla, ci si-a acceptat soarta). Este asta foarte intelept, ce a facut el ?

As vrea sa stiu care este de fapt paradigma din care privim lucruruile totusi. Vorbim cumva de dragoste = excitatie, flirt, dependente, agatari de celalat si intelepciune = ratiune rece ?

[Semiramis]

dragostea si intelepciunea pot face casa buna in ceea ce-l priveste pe Isus.
Isus a fost intelept?
Isus a gandit si a stiut ca prin sacrificiul sau ni se vor ierta toate pacatele noastre, trecute, prezente si viitoare, de la primul om la ultimul om (cu fiecare pacat, il mai rastignim o data pe Isus).
a fost intelept.
Isus ne-a iubit?
una din invataturile lui Isus a fost "iubeste-ti aproapele asa cum Eu v-am iubit pe voi" ( adica pana la actul suprem, sacrificiul de sine).
a iubit.
intelepciunea si dragostea pot face casa buna...atunci cand e armonie intre ele.

[George Ene]

Dragă Iulian, spre lămurirea ta, iată, îţi răspund simplu, prin numai trei cuvinte care fac parte din înţelepciunea românească, imbatabilă: "Dragostea e oarbă!" Spre deosebire de dragoste, fii sigur că înţelepciunea nu e oarbă. Aşadar, ele nu-şi seamănă cu nimic una alteia. Punctum.

Isus? Isus a fost un om bun şi poate şi un filosof naiv, nimic mai mult.
Motivele răstignirii lui au fost eminamente politice.
În Evanghelia lui Marcu, în Capitolul 15, Versetul 2, citim următoarele (citez):
"Pilat L-a întrebat: "Eşti tu Împăratul Iudeilor?" "Da, sunt!" i-a răspuns Isus".
Nimeni nu l-a întrebat pe Isus dacă e, cumva, Fiul lui Dumnezeu, au ba.
Pedeapsa primită, adică răstignirea lui pe cruce, a fost treaba lui, şi n-are absolut nici o legtătură cu... "iertarea păcatelor oamenilor" din vremea lui, şi cu atât mai puţin a păcatelor noastre, a celor de azi. Or, dacă vreţi, între "răstignirea lui Isus" şi "păcatele noastre" e o legătură cam ca "între ştampila primăriei şi coada vacii". Astea-s prostii... ideologice, dragilor! De ce ideologice? Pentru că religia a fost şi este ideologia supuşeniei oarbe, promovată dintotdeauna de popi şi de către toată tagma lor instituţionalizată mult mai târziu (după răstignirea lui Isus, "iluzionistul"), şi-anume după Sinodul Ecumenic de la Niceea, din anul 325 e.n., când popii şi Constantin cel Mare au avut nevoie de un "personaj" pe care l-au pus în centrul noii religii, denumită şi mai târziu "creştinism", ca ei să-şi legitimeze practicile, versus foloasele.
Faptul că Isus propovăduia "iubirea aproapelui" era o necesitate vitală în vremea lui, când romanii îi exterminau pe capete pe evrei. Prin aceasta Isus-politicianul a dorit să-şi convingă semenii că se pot salva numai prin adoptarea unei asemenea atitudini de toleranţă, de supunere şi chiar de "iubire" faţă de opresorii romani, ca-n felul acesta să le "moaie inimile", să nu mai fie cruzi cu evreii, care le erau semeni şi lor, desigur, dragă Semi.

Şi pentru că tot sunt la "Capitolul Isus", vreau să vă mai spun că dacă lui Isus i-ar fi fost zdrobite oasele cu roata şi-apoi i-ar fi fost tăiate capul şi corpul în 4 bucăţi, spre a fi atârnate la cele 4 porţi ale Cetăţii Alba-Iulia, aşa cum i s-a făcut lui Horea din Albac (fruntaşul românilor răsculaţi din Transilvania anilor 1784-1785), ideologii creştinismului n-ar mai fi avut tupeul să susţină (aberaţia cum) că Isus a-nviat şi-apoi s-a urcat la... "Cer" (Apropo, unde-o fi cerul ăla?) Prostii, iubiţilor! Poveşti de adormit copiii!
Dragostea despre care citim în Epistola lui Pavel (care a fost un intelectual, nu un Papă-Lapte) e dragostea-sentiment sincer, cea care se naşte înlăuntru inimilor şi pe care se poate structura indestructibil toate celelalte sentimente umane pozitive: prietenia, recunoştinţa, respectul, chiar şi iubirea sexuală...
De-aia se şi spune că "Dacă dragoste nu e, nimic nu e!"
...Uite că, spre deosebire de Isus, cel care "s-a sacrificat", pasămite, pentru noi, din prea mare "dragoste pentru semeni" - deşi nimeni nu i-a cerut-o vreodată, eu chiar vă iubesc!

[viulian]

Geo, in primul rand ma bucur "de cunostinta", pana acum eu nestiind raportarea ta la misticism.

Nu iti impartasesc punctul de vedere, pentru ca este unul rational, iar ratiunea este - din punctul meu de vedere - cea mai oarba. Iti da falsa iluzie ca totul este sub control, perfect explicabil.. ceea ce nu este deloc adevarat, omul traind de fapt pe un vulcan afectiv (probabil iti e familiara notiunea de inconstient) pe care ratiunea nu-l poate patrunde decat daca afectivul este OK.

Semnatura aleasa de tine este in conformitate cu stilul tau: "atata poti, cat stii".. Intrebarea mea este, oare stii cat poti de fapt ? (oare stii ce esti in stare sa realizezi cu tine ca fiinta?). Pentru ca afirmatia in sine implica autolimitarea. Odata ce ai stabilit cat stii, vei functiona doar in acel cerc asumat.
Abordarea rationala insa este constransa sa nege existenta lui Dumnezeu, si asta din NEputinta ei de a-l vedea..
Rational nici macar iubire nu exista, caci iubirea e doar o pornire sexuala (animalica).. Sau in cel mai "profund" caz iubirea este de fapt o agatare oedipala de parintele de sex opus, si gasirea unei relatii care sa repare acel conflict. De aici dependentele, de aici suferinta, agonia oarba de care zici tu.

Apropos, in citatul dat de tine din biblie, spune ca "iubirea [...] se bucura de adevar". Pai cum se bucura de adevar, daca e oarba ? Daca e oarba, atunci bajbaie prin intuneric, si nu se bucura adevar, nu ?

Deci cumva sunt doua alternative pentru a putea intelege iubirea:
1. este cea mistica, spuna frumos de maestrii spirituali.
2. este cea triviala/oedipala - care starneste exaltare DAR cu obsesii, disperari, gelozii (si nu are nici o legatura cu cea de la punctul 1).

De exemplu, ti s-a intamplat sa iubesti si sa intelegi/accepti persoana cealalta fara ca ea sa-ti sfatisfaca iubirea? Sau ti s-a intamplat sa iubesti si sa si urasti in acelasi timp si sa vrei razbunare?

[George Ene]

Ce-mi transmite IULIAN, astăzi, la ora 11:38:39 ?

1) Geo, in primul rand ma bucur "de cunostinta", 2) pana acum eu nestiind raportarea ta la misticism.
3) Nu iti impartasesc punctul de vedere, 4) pentru ca este unul rational, 5) iar ratiunea este - din punctul meu de vedere - cea mai oarba. 6) Iti da falsa iluzie ca totul este sub control, perfect explicabil.. ceea ce nu este deloc adevarat, omul traind de fapt pe un vulcan afectiv (probabil iti e familiara notiunea de inconstient) pe care ratiunea nu-l poate patrunde decat daca 7) afectivul este OK.

Semnatura aleasa de tine este in conformitate cu stilul tau: "atata poti, cat stii".. 9) Intrebarea mea este, oare stii cat poti de fapt ? (oare stii ce esti in stare sa realizezi cu tine ca fiinta?). Pentru ca afirmatia in sine implica autolimitarea. Odata ce ai stabilit cat stii, vei functiona doar in acel cerc asumat.
10) Abordarea rationala insa este constransa sa nege existenta lui Dumnezeu, si asta din NEputinta ei de a-l vedea..
11) Rational nici macar iubire nu exista, caci 12) iubirea e doar o pornire sexuala (animalica).. Sau in cel mai "profund" caz iubirea este de fapt o 13) agatare oedipala de parintele de sex opus, si gasirea unei relatii care sa repare acel conflict. De aici dependentele, de aici suferinta, 14) agonia oarba de care zici tu.

15) Apropos, in citatul dat de tine din biblie, spune ca "iubirea [...] se bucura de adevar". Pai cum se bucura de adevar, daca e oarba ? Daca e oarba, atunci bajbaie prin intuneric, si nu se bucura adevar, nu ? Smiley

Deci cumva sunt doua alternative pentru a putea intelege iubirea:
1. este cea mistica, spuna frumos de maestrii spirituali.
2. este cea triviala/oedipala - care starneste exaltare DAR cu obsesii, disperari, gelozii (si nu are nici o legatura cu cea de la punctul 1).

De exemplu, ti s-a intamplat sa iubesti si sa intelegi/accepti persoana cealalta fara ca ea sa-ti sfatisfaca iubirea? Sau ti s-a intamplat sa iubesti si sa si urasti in acelasi timp si sa vrei razbunare?

                                1

Ce-i răspund eu, tot astăzi, dar după amiază, la timpul notat mai sus:

1) Şi eu mă bucur, Iuliane! Că nu-i de colo să cunoşti un om de "5 stele" (verzi!), care va să zică un mareşal, ori poate un generalissim (cum era numai Iosif Vissarionovici Stalin) când tu n-ai decât 3 stele roşii-roze, fiind aşadar numai locotenent-major, după gradele sovietice!
2) Fii atent, Iuliane, că te suspectez de necunoaşterea termenilor cu care operezi. (Şi n-ar fi pentru prima oară!). Raportarea mea la misticism, e de două ori o eroare pentru tine: a) misticismul reprezintă o practică a fanatismului religios extrem, aşa cum e dovedită de misticii din Tibet, ori de anahoreţii de prin grotele Muntelui Athos, ceea ce nu e cazul meu, cu atât mai mult cu cât eu, prin tot ceea ce ţi-am scris (în mesajul postat anterior), ţi-am dovedit că sunt liber-cugetător; b) Normal era să spui (să te scuzi!) că n-ai cunoscut (şi să te bucuri că acum cunoşti!) raportarea mea la religiozitate. Or, asta ar fi cu totul altceva!
3) Foarte bine! Nu te obligă nimeni să-mi împărtăşeşti punctul de vedere!
4) Ce-ai fi vrut: să-ţi prezint un punct de vedere iraţional? Crezi că ţi-ar fi folosit un asemenea punct de vedere? Adică ţi-ar fi fost de folos să bat câmpii? Că asta fac cei care prezintă puncte de vedere… iraţionale. A, tu ai vrut să mă menajezi, pentru că de fapt ai fi vrut să-mi spui că nu împărtăşeşti punctul meu de vedere eminamente raţional, logico-dialectic?
5) Fii serios, Iulică, punctul de vedere raţional cu privire la nonexistenţa sfinţilor şi a sfinţişorilor e cel pertinent - sobru, izvorât din cunoaştrea multimilenară a omenirii - e adică acel punct de vedere care nu face nici un fel de compromisuri vizavi de realitate (unde nu există niciun sfinţişor!).

[George Ene]

                                      2

Dacă n-ar fi acest punct de vedere (raţional), tu, marele programator al site-lui (iar eu te recunosc ca atare, fii mândru de asta!) n-ai fi putut face ceea ce faci, chiar dacă te-ai fi rugat "divinului", timp de 100 de ani, să te ajute în acest sens.
6) Un om care afirmă ceea ce ai afirmat tu în fraza kilometrică marcată de mine cu pct 6, are mintea extrem de neorganizată (asta ca să nu spun că habar n-are pe ce lume trăieşte). E varză tot ceea ce scrii tu în acea frază, dragă prietene! "Vulcan afectiv"? Ce-i aia? Inconştientul reprezintă amalgamul trăirilor noastre, captate clipă de clipă şi apoi structurate de-a lungul vieţii trăite, care (ca să mă refer şi la "vulcanul tău afectiv" - ca să-ţi dau oarecare dreptate!) mai răbufenşte, din când în când. Şi ce-i cu asta? Uite, ca să ştii, totuşi: inconştentul se suprapunepe pe infrasubconştient, iar acesta nu se mai suprapune pe nimic, pentru că "sub el" se află lumea cuantică: particulele elementare în veşnică mişcare, apoi golul care se casă acolo, în profunzimea aceea, mai precis prin aceea că acolo există spaţiile dintre particule (care le asigură, aşadar, condiţiile de mişcare). Ei bine, acolo ar cam fi, după părerile unora (dar şi după opinia mea) Dumnezeu, şi nicăieri în altă parte. Îţi spun asta pentru că, din câte am citit recent, se pare că Isus a avut dreptate când a spus că (citez): "Împărăţia lui Dumnezeu e în voi". (Scrie asta într-una din Evanghelii. N-am timp să caut acum, dar o voi face şi-ţi voi spune).
7) "Afectivul"? Iar arunci vorbe fără să le cunoşti conţinutul. "Afectivul" e un termen generic şi reprezintă ansamblul trăirilor noastre din momentul vorbirii (scrierii). În "afectiv" intră: afectele (care sunt stări psihice difuze), senzaţiile, percepţiile, memoria, trăirile - stările intime ale propriului organism, dar şi acelea pe care le adăugăm în "clipa de faţă", conştiinţa, sentimentele, temperamentul, caracterul, moralitatea proprie, reacţiile psihice cu privire la locul în societate şi reacţiile individuale la acest loc şi multe multe altele. Ce să fie "OK!", în cazul… "afectivului"? Să nu fii nebun, vrei să spui? Hai să fim serioşi, dom'le!
"Semnătura" (că văd că aşa aţi botezat-o voi!) e un citat în latină din marele empirist englez Francis Bacon, care scria asta cu privire al cunoaştere, în anul 1620 (Unde erai atunci, Iulică? Nu te aflai nici măcar pe "ţeava puştii" vreunui oştean din Marea Armată - a lui Napoleon, că aşa-şi numea marele strateg Armata!). Păi sigur, iubitule, că "atâta putem cât ştim", pentru că, de pildă, oamenii ăia simpli, de la ţară (pe care eu îi iubesc şi-i respect), nu ştiu decât să se închine, ori să facă ce pot prin curte, în vreme ce tu ştii să butonezi şi să faci programe (şi ce programe: de 5 stele… "verzi" - "să le vezi şi să nu crezi!" Na, c-am dat-o pe poezie!), iar eu ştiu să fac ceea ce am învăţat. Când vom învăţa să pilotăm nave extraterestre, o să fie OK! (cum zici tu) şi-atunci să te ţii: poate că-l vom căuta împreună pe Dumnezeu-Treime, şi poate că  vom da şi de "Fiul Lui Prea Iubit", dacă fi-va să fie el pe undeva…
9) Întrebarea ta, marcată de mine la pct. 9, e o nebuloasă, iar eu nu comentez lucrurile nebuloase. Exprimă-te clar, dom'le, şi-om sta de vorbă, după aceea!
10) Să fim serioşi: abordarea raţională urmează paşi riguroşi şi nu e constânsă de nimeni, cu nimic. Ea derivă din cercetări laborioase, din concluzii ştiinţifice ferme, aşa că nu se exprimă după ureche, cum au făcut-o reprezentanţii religiei, de-a lungul veacurilor, sacrificând pe rug o serie întreagă de minţi luminate, ca după aceea, mai încoace, urmaşii acelor papi şi ce-or mai fi fost ei, adică reprezentanţii actuali ai bisericilor să dea fel de fel de enciclice pentru iertarea păcatelor înaintaşilor lor, neîncrezători în ştiinţă şi-n roadele ei.

[George Ene]

                                  3

11) Iar te-am prins că nu ştii să te exprimi, dragă moderatorule! Auzi vorbă la el: "Raţional nici măcar iubire nu există." Cum vine asta? Ar fi bine să spun, adică, astfel: "Numai iraţional există iubire"? Fir-ar ea de "limbă română a nepricepuţilor", care, iată nu ştiu a o vorbi! Raţional ori neraţional, omul trăieşte şi iubeşte, că d-aia-i om. Vrei să spui că numai animalele, care nu procedează raţional că n-au cum, numai ele… iubesc? Cum aşa? Nu înţeleg ce ai vrut să spui, dragă prietene!
12) Tu eşti însurat, sau ai o prietenă, o iubită? Dacă da, fii drăguţ şi citeşte-i fetei tale propoziţia aceasta, în extenso, şi roag-o să-ţi spună ce a-nţeles. Vax Albina, Iulică! Mamele noastre nu ne-au făcut prin iubirea de tip "pornire animalică", ci ne-au făcut într-un moment de tandreţe, de infinită dăruire, poate şi de dragoste pioasă, semănând cu cea pe care unii o au pentru Dumnezeu… Am ciudata impresie că nu respecţi Femeia, care, după opinia mea e mai Dumnezeu decât însuşi Dumnezeu. Dar, asta-i altă treabă, care-ar cam trebui discutată!
13) Am înţeles: te referi la "Complexul Oedip". Numai că tu îl ştii după ureche, precum cântau lăutarii din Ferentarii de altădată. Iartă-mi, te rog, lipsa de modestie, dar n-am timp să ţi-l explic acum, cu argumentele lui Freud, ale lui Binet, ori ale lui Adler - c-aş face-o cu plăcere. Poate o lansăm ca temă, spre dezbatere.
14) Ce "agonie oarbă"? Eşti confuz, dragă Iulică.
15) Cartea Cărţilor, Biblia, se scrie cu literă mare…
Te rog să mă crezi că am obosit scriindu-ţi. Eu zic să mă opresc aici, că simt că nu mai pot face faţă confuziilor tale…"intelectuale".
Îmi pare rău de tine, dar cred că în viitor am să te evit, pentru că ai multe lacune în "ceea ce ştii şi poţi", şi-n plus eşti foarte pătimaş. Eu am crezut că a fi moderator înseamnă să fii as în "problemele pe care le arunci pe piaţă"… Or, cu privire la situaţia creată deja de către tine (care ai intrat aţos în textul meu, precum Ivan cu oiştea-n gard), dă-mi voie, te rog, să mă abţin. Pune-te-n locul meu, şi-ai să-mi dai dreptate -  probabil mai târziu, dar şi mai târziu ar putea fi bine, pentru tine, totuşi…

Un singur lucru îi rog pe stimaţii mei cititori: să nu mă judece greşit, printr-o interpretare simplistă a tot ceea ce am postat în aceste pagini. Adevărul e că în această lume nebună, supraplină de atrocităţi împotriva semenilor, care se manifestă zi de zi cu tot felul de răbufniri ucigaşe, cel mai adesea motivate şi religios, cred cu tărie că trebuie să ne salvăm. Iar salvarea nu ne poate veni decât de la unitatea în jurul Bibliei, şi chiar a acestei entităţi numite de noi Dumnezeu, care deşi nu există, trebuie, ori va trebui, iată, să-L reinventăm, spre a ni-L adăuga pe Steagul Unităţii, că altfel nu vom putea merge mai departe ca oameni simpli, dar mai ales ca Umanitate.

[George Ene]

Spune-mi, mă, eşti Rasputin?
Hai că-mi placi, să n-ai noroc!
Valentino-Valentin,
Vin' pe plută, că ai loc!

Sau, poate, eşti Casanova
Ăl de-a răsturnat prostia
Să adune sus, la prova,
Toată lumpen-puşcăria?

Fii atent şi stăi cuminte,
Fii pe pace, rabdă blând:
Pluta merge înainte,
Nu mai fii aşa bolând!

Nu fă valuri săltăreţe
Că n-oi fi tu Kamadeva -
Zeul indic prins în beţe?
...Să n-ajungi cumva în Neva*!

----------------------------------------------
*) Rasputin, călugărul-diavol, care a dus de râpă familia ţaristă a Romanovilor, a fost găsit mort, în Neva - fluviul care străbate Petersburgul, în imediata vecinătate a Palatului de Iarnă...