stii,nu traiesc in trecut,fiindca am un viitor promitator in fata...stii de ce cred asta?
fiindca stiu ca pot,imi cunosc valoarea....si totusi uneori imi vin in minte franturi din ceea ce a fost... fara constientizez, stau ore in sir amintindu`mi de acest trevut,pe care nu il blestem,...bllestem doar prostia de care am dat dovada atunci,demult....si apoi revin...privesc inainte...merg mai departe....merg pe drumul vietii..inainte...si pentru o perioada de tinmp,nu mai privesc inapoi, insa...cand in sfarsit imi intorc privirea,clachez...sufar...si asta doare!
dar singura,fara ajutorul lui,sau a altcuiva revin cu picioarele pe pamant....de ce?
fiindca doar eu ma cunosc destul de bine pentru a sti ca POT ,erge mai departe!
p.s.-sfarsitul acestei frumoase povesti de dragoste,e urmatorul:m-a pierdut fiindca l-am lasat eu,fiindca nu ma merita!