12 Octombrie, 2025, 06:01:08 a.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: CU UN SINGUR GEST  (Citit de 1840 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

01 Martie, 2005, 12:02:27 a.m.
Citit de 1840 ori
Offline

George Ene


CU UN SINGUR GEST

            (După H.Heine)

Cu o mână
culeg o stea,
proptind un picior
pe Polul Nord
iar pe celălalt pe Lună,
şi cu steaua fierbinte
scriu pe firmament
numele tău:
     f e m e i e !

    Şi sunt poet
    şi trăiesc prin tine
    patima pentru versuri
    alături de tine,
    pentru tine -
    prima dintre minunile lui Dumnezeu!

Cu un singur gest
smulg cel mai înalt pin
din Himalaya
şi-l moi în lava clocotindă
a vulcanului Etna
şi, din nou,
pentru ziua de mâine
şi pentru ziua de apoi
scriu
precum în cer
aşa şi pre pământ
numele tău:
    f e m e i e !

    Şi sunt poet
    şi trăiesc prin tine
    patima pentru versuri
    alături de tine,
    pentru tine -
    prima dintre minunile lui Dumnezeu!

Îţi mulţumim că exişti!
Ce ne-am fi făcut noi, dacă nu te inventa Creatorul?
« Ultima Modificare: 01 Martie, 2005, 10:31:59 p.m. de geophilos »
E cantu dinoscitur avis

01 Martie, 2005, 11:22:24 a.m.
Răspuns #1
Offline

Semiramis

Global Moderator
lui Geo...

cu un singur gest sa putea sa-ti poruncesc, cu un singur gest as putea sa te alung, dar nu-ti pot cere sa te opresti din sculptarea numelui meu in stele, barbate!
caci asta este vrerea Zugravului, sa te supui femeii.
e legea firii, e legea oamenilor.
fii inspirat!
Whatever happens, happens for a reason!
Orice se intampla, se intampla cu un scop!

01 Martie, 2005, 10:30:25 p.m.
Răspuns #2
Offline

George Ene


Semiuţo, eşti formidabilă!
Îţi mulţumesc pentru felul tău de a fi: foarte antrenant. Eşti ca un spiriduş care se strecoară printre petrecăreţi şi le stârneşte hazul şi nedumeririle, dar mai ales îi face să gândească.
Bravo, fată dragă! Măcar de-ar mai fi şi altele (ori alţii) ca tine: să ne antreneze, să ne pună-n situaţia de a continua, de a da totul, spre a ne împlini unii prin alţii.
…Semiuţo, nu ştiu dac-ai observat, dar azi-noapte, la ora 00,02,27 - când am postat poezia de mai sus - am primit cea de-a cincea steluţă de participant pe acest site!
Azi chiar că m-am îmbătat* de bucurie! Păi, de-acum sunt şi eu în rând cu Ăi Mai Mari, printre care te numeri şi tu, fireşte. Asta înseamnă că de-acum va trebui să dau dovadă de un plus de atenţie cu privire la ceea ce postez, păi nu? (Întrebare retorică, desigur, pentru că eu ştiu bine că-i aşa!)
În fine, hai să răspund invitaţiei tale, de a adăuga ceva, mai jos, în spiritul poeziei postate mai sus.
Uite, îmi amintesc câteva versuri şi maxime despre femeie - mama noastră, a tuturor:

"Femeia e capodopera universului".
                  (Gotthold Ephraim Lessing)

"Natura i-a spus femeii: fii frumoasă dacă poţi, înţeleaptă dacă vrei, dar respectată trebuie să fii".
                  (Pierre-Augustin Beaumarchais)

                            "…femeia, cu-n cuvânt
Adeseori întoarce pe mort de la mormânt".
                  (Din piesa "Vlaicu Vodă" de Al. Davila)

"Femeia te ridică,
Femeia te doboară,
Femeia îţi dă viaţă,
Femeia te omoară"
                  (Cred că sunt nişte versuri populare)

"Pierzania unei femei este să nu fie iubită".
"Când o femeie îndrăgeşte un crocodil, ea capătă apucăturile lui".
"O femeie e ca o bucată de piatră: o lucrează cel care vine primul".
"Să nu pui la inimă cuvintele unei femei, dar neapărat să ţii seama de ele".
                  (Din Papirusul nr 10 508, existent la British Museum)

"Femeia frumoasă e o bijuterie. Femeia bună e o comoară. Prima place ochilor, iar a doua place inimii"
                  (Napoleon Bonaparte)

Fără bărbat sărăceşte casa; fără femeie bucătăria".
                  (Proverb din Indochina)

"Femeia e asemenea umbrei: dacă fugi de ea vine după tine, dacă alergi după ea fuge de tine".
                  (Proverb persan)

"Păstoriţa fuge de sărut, ca să-i fie luat cu sila"
                  (Horatiu)

"Cinstiţi femeile! Ele împletesc şi ţes trandafiri cereşti în viaţa pământească".
                  (Proverb german)

"Femeia e ca aurul: n-a fost şi nu va fi învinsă".
"Femeia însăşi e propria ei zestre".
"Iepurele şi femeia sunt ai tăi atâta timp cât îi ţii bine".
"Trei persoane intră peste tot: războinicul, savantul şi femeia"
                  (Proverbe indiene)

"Un popor care-şi slăbeşte respectul şi grija pentru femeie e un popor în cădere, pe cale de dispariţie".
                  (Nicolae Iorga)

* Hai să ne oprim aici. Vom continua pe 8 Martie, cu voia dumneavoastră.
…Am glumit spunând că m-am îmbătat. O singură dată am păţit-o, în viaţa mea: când eram copil. De atunci fug de alcool, de cafea şi de tutun. Aceste trei… "bucurii efemere" pot lipsi de pe planeta Pământ, în ceea ce mă priveşte. O fi bine, o fi rău? Atunci când, copil fiind, m-am îmbătat, am jurat că n-am să mai pun picătură de ţuică în gură. Şi culmea, mi-e de-ajuns numai să-i simt mirosul că-mi şi vine rău… Ăsta-s!
E cantu dinoscitur avis