Acest mesaj nu se vrea un semnal de alarma, nici un strigat al unui naufragiat, nici un ultim glas de moarte, ci pur si simplu un mesaj de adio. Nu am nevoie de mila nimanui inafara de mila lui Dumnezeu... cuvintele sunt de prisos, caci dupa cum spune o zicala, "vorba multa-i saracia omului...".
Am inteles atatea... am inceput sa pricep lucruri care mai inainte erau undeva ascunse, mai pesus de priceperea mea... am inceput sa vad lucrurile foarte limpede, am inceput sa pricep cum stau prioritatile in viata asta, care sunt valorile semenilor mei, ce se cere si ce nu se cere in societate, in dragoste, pentru a fii fericit si implinit din toate punctele de vedere.
Trebuie sa recunosc ca am fost un maestru in a da cu "bata-n balta" de-alungul vietii mele, lunga sau scurta, cum vreti sa o luati.Dar totodata, nu am putut sa imi inhib personalitatea si dorintele, nu am putut accepta sa joc in teatrul vietii... am vrut sa fiu eu insumi....
Nu am cu ce sa ma mandresc, desi unii ma lauda, altii ma ocarasc... am gresit, am facut bine ? Am facut oare bine cand am preferat sa citesc o carte, sa scriu ceva, sa imi astern un gand, in vreme ce altii se jucau linistiti prin scoala vietii ? Am facut oare bine cand am preferat sa citesc un Khalil Gibran, un Osho, de vreme ce altii cresteau avand sub nas reviste cu fel de fel de continuturi, si ce mai stiu eu ce ? Am facut oare bine cand am preferat sa stau pe net sa citesc despre daci, despre Dacia, sa ma implic in grupuri cu pricina, si asa mai departe, sa iau eu surse la rand si sa fac ce n-au facut multi mai invatati ca mine, in vreme ce altii la varsta mea dau bani grei pe altele, dau milioanele prin discoteci arucand la bani ca sa atraga privirile fetelor ratacite in jungla societatii de astazi ? Mi-am dat seama ca tot ce am facut, practic nu are absolut nici o valoare in ochii Lumii.... am vazut ca tot ceea ce am facut a fost o lupta inutila, a fost ceva frumos, dar fara rost...
Am cunoscut cum e sa fii refuzat si cu ".. esti prea bun pentru mine, tu meriti pe altcineva deosebit...", dar ce alinare este in vorbele frumoase puse pe palosul unui fapt crud ?
Ma veti acuza de nebunie , pesimism, prostie, veti veni cu citate "a la Emil Cioran", (va raspund la aceastea indemnandu-va sa cititi poezia "Richard Cory", din literatura engleza).
Nu stiu in ce masura a fost vina mea ca m-am trezit iubind, iubind si dorind nu atat o fata ca o simpla posesiune, ci un suflet apropiat , un suflet care sa ma inteleaga, care sa ma iubeasca, care sa ma tina la ea in brate... da , mereu am dorit o fata care sa ma tina la ea in brate, langa care sa ma simt protejat, ocrotit, caci nu de putine ori am cunoscut umilinta calcarii in picioare... am aflat pe pielea mea cum e sa fii jignit pentru faptul ca ai nu arati sau nu esti cine stie cum... am simtit pe pielea mea cum e sa ti se spuna de catre cea pe care o iubesti "... imi pare rau, dar nu esti ca X , nu ai mainile lui, nu ai cutare si cutare lucru.."... am stiut cum e sa fii catalogat drept "homosexual" numai pentru ca aveai mainile mai fine, si dragii mei, nu e vorba de niste fetite copilandre ratacite ci de persoane trecute bine de varsta majoratului, de persoane ce purtau in dreptul lor calificativul de "intelectuale", persoane pe care lumea le lauda, pe care lumea le admira, studente, etc...
Am cunoscut dragostea, dar ce dragoste ? Dadeam tot, dar traiam mereu sub imperiul fostilor prieteni... In mintea lor, eu eram un soi de epigon al unui Marius, al unui Sorin, al unui Bogdan, al unui Iulian, sau al cine stie carui roman plecat la munca la cules capsuni pe plaiurile insorite ale Spaniei.... am cunoscut asta, nu o data, ci de mai bine de patru ori... Am dat tot , si am primit mai nimic.... asta daca un izvor nesecat de lacrimi si de suferinte poate sa fie numit "CEVA".... dar ma indoiesc ca dimensiunea durerii poate fii exprimata in cuvinte.
Am fost o carpa, o carpa cu care te stergi bine insa, e drept ! O carpa pe care dupa aia o arunci, si o folosesti ca pe un pres, pe care la urma urmei tot sfarsesti prin a-l arunca in foc.Simt o saturare , m-am saturat pur si simplu de a ma juca de-a "haide sa il inlocuiesc pe Popescu in inima cuiva"... m-am saturat de a fii un simplu epigon, un simplu iubit "de uitare", o simpla aventura sentimentala cu scopul de a scoate din minte o alta trecuta si mare iubire...
Am inceput sa inteleg lumea.... am fost calcat in picioare pentru o seama de iluzii de o fata care cu minute inainte imi jura iubire eterna.... m-am intrebat de ce, oare de ce ? Oare unde gresesc ? Ce am facut de am ajuns asa ? Oare putea sa fie si altfel ? Oare puteam sa fiu fericit fara sa imi compromit sistemul de valori ?Puteam sa fiu fericit si fara sa ma prefac intr-o fiinta rece ?
Raspunsul mi-a venit treptat. Am aflat cu trecerea timpului ca traiesc defapt intr-o lume distanta... ca defapt omul de acum nu e prea diferit de stramosul sau preistoric... si ca daca stau ca boul si dau totul intr-o relatie de iubire, ma va parasi, pentru ca in subconstientul ei, undeva adanc, intr-un spatiu insondabil, celor mai multe fete le place sa fie ranite...
Am citit de o multime de ori povestea unui bun prieten de aici de pe lovetime, si am inteles, of, cate am inteles ! Dar nu pot fii asa.... nu mi-as gasi fericirea in cele ce le-am citit acolo...Sa imi pun oare o masca, aceasta e solutia, sa ma prefac sa sunt altcineva, sa incerc sa imi reprim nevoile pentru ce ? Pentru ca o clipa sa primesc si eu o apreciere, o clipa sa primesc si eu altceva inafara de ocara, inafara de cuvinte jignitoare si dureroase, ce imi strabat sufletul ca niste sabii arabesti incovoiate, ce nu numai ca taie, dar si spinteca, rup, distrug, ucid...
Am mai inteles ca nu e nimeni care sa mai iubeasca asa.. am inteles ca nevoia fireasca a femeii este nevoia de ocrotire, si ca daca se intampla (accidental, sau din cauza a cine stie ce intamplari din copilarie) sa fii barbat si sa ai nevoia de a fii tinut in brate, de a avea alaturi un suflet cald, iubitor, protectiv de femeie, ai toate sansele sa fii calcat in picioare in modul cel mai frumos...
Am inteles ca oamenii fug de marile iubiri... M-a ajutat in intelegerea acestui aspect tot o persoana de pe lovetime, o persoana care imi este foarte apropiata, si care a facut nespus de mult bine pentru mine.
Am mai inteles ca iubita viselor mele nu exista, si ca este pur si simplu o iluzie banala, venita din dorinta mea de apreciere si de iubire.N-a fost zi data de la bunul Dumnezeu in care sa nu sper ca va apare in viata mea, dar de fiecare data, incheiam culcandu-ma noaptea in lacrimi.
Am inteles ca sunt de pe o alta lume, si ca nu am nici un viitor incercand sa ma adaptez acestei realitati... poate de aceea, am cautat mereu sa ma refugiez in arta, in poezie, in literatura, in studiul istoriei, unde intr-o lume stranie de regi, printi si imparati trecuti, gaseam oarecum iluzia stabilitatii ce imi lipsea in viata... iluzia iubirii... iluzia sentimentului de utilitate.
Si ce era sa fac ? Aveam in mine un strop religios, un strop de avant spre divin, spre inalt...
Am decis ca la vara sa intru la manastire si sa imi dedic viata lui Dumnezeu .
De ce ?
Un drumet calatoreste in miez de noapte, si doreste sa isi gaseasca ocrotirea, si fericirea in casa unui om primitor... ajunge intr-un sat, si gaseste doua case.Prima casa, era o casa deosebit de frumoasa, o casa plina de iedera, o casa de unde iesea o lumina deosebit de placute si de frumoasa, o casa imbietoare... Drumetul nostru bate, dar nu i se deschide.. mai bate, dar i se arunca de catre gazda , grele vorbe de ocara... mai bate inca odata, iar gazda il ameninta ca va da drumul cainilor pe el...
Drumetul va cauta spre cea de-a doua casa, casa mai saracacioasa, dar unde stie ca va fii primit, caci aceasta casa nu este o casa pentru cei bogati, pentru cei cu suflete reci sau pentru cei ce poseda viza divina numita NOROC ce te ajuta sa treci prin vamile vietii... in aceasta casa, oricine este binevenit, caci Dumnezeu nu priveste in felul in care privesc oamenii....
Tot asa, si eu am ales calea Manastirii.....
Veti zice ca nu e chemare, dar oare Dumnezeu nu ne vorbeste si prin fapte, sau prin intamplari ?
Va fii o cale grea, sunt constient... stiu ca in primii ani voi suferi nespus, ca ma va ispiti Satana mai rau decat a facut-o pana acum , stiu ca va trebui sa muncesc mult, sa fiu cel putin in primii ani un rob, stiu ca va trebui sa fiu singur, stiu ca va trebui sa sacrific iluzii, dar stiu ca peste ani, cand voi ajunge la comuniune spirituala cu Dumnezeu voi gasi poate aceea liniste ce nu mi-a fost dat sa o gasesc in bratele unei femei.
Spuse fiind aceastea, nu voi mai posta pe acest minunat forum, unde de atatea ori am gasit linistea... stergeti-mi prieteni, toate postarile.... am sa raman insa cu profilul, pentru ca sa mai putem comunica prin mesaje, caci am aici o prietena deosebita cu care nu am alt mijloc de a comunica.... si-apoi, as mai vrea sa va mai citesc, sa va mai fiu alaturi in bucurii, in suferinte, cu gandul macar, chiar daca eu acum, am ales o cale diferita de cea a iubirii omenesti.
Ar fii o infinitate de lucruri de spus .... dar la ce folos ? Sa va ajute Dumnezeu in caile voastre.
DUMNEZEU SA VA AJUTE, PRIETENI DRAGI !Am sa ma rog pentru voi !
P.S: nu incercati sa ma faceti sa ma razgandesc ca e in zadar.Nu va risipiti cuvintele!
Subiect: La revedere (Citit de 2983 ori)
