Lucruri mari...
Căutam să le înfăptuim,
sau măcar să le atingem.
De ce?
Pentru că visăm prea mult?
Pentru că muncim prea mult?
Ne văitam prea mult
că acel ceva ne apasă
şi nu putem învinge?
Oare ce ne împinge
să continuăm o rutină
inumană, dezgustătoare,
uneori departe
de ale noastre convingeri?
Lipsa?
Lipsa a ce?
Lipsa cuiva drag lângă noi,
lipsa numărului doi,
a unor cuvinte,
complimente sau evenimente,
împopoţonate cu false adevăruri,
tipărite pe câteva foi,
primite subtil, din interes?
Haideţi să purtăm cu toţii mănuşi,
să creăm lucruri mari
din petice mici de pluş,
să deschidem altora uşi
zăvorâte cu lacăte imposibile,
cheia fiind banala sudoare
a minţii noastre...
Haideţi să fim independenţi,
să ne minţim părinţii
că ştim tot şi facem şi dregem,
că într-o zi vom deveni "cineva":
un nume pe nişte pereţi.
Acel "cineva".
Haideţi să facem lucruri mari,
să fim cineva pentru alţii,
că e bine să fi printre înalţii
stâlpi ai acestei societăţi,
dărăpănate şi putrezite...
Haideţi să dăm forma ideii
în câteva cuvinte...
Găsim pe cineva
să ne asculte vorbele mute?
Sau le vom lua cu noi
în mormântul pe care deocamdată,
nu ni-l putem permite?...
Dar noi, în schimb,
mai bine trăim o luptă greoaie,
pe care o ducem de pe o zi pe alta,
prin mocirla şi ploaie,
gândindu-ne stupid la viitor,
chiar dacă în final,
nu ne rămâne decât... trecutul.
Haideţi să căscăm bine ochii!
Ar fi un lucru mare...
24 Martie 2005