Eu eludez teluricul meu chin,
Încolăcit de liturghii boeme,
Din carnea răstignitelor dileme,
Asemeni unui boa, muşc, senin.
Un iris ancorat printre blesteme
mă erodez puţin câte puţin,
clipesc în geana vieţii, clandestin,
si sub povara clipei, torc poeme...
Nu pot să mai rămân zăgăzuit,
suvoi fierbinte, voi ţâşni din vena
destinului, cu trupul înverzit
de prea mult zbor.Şi numai ea, hiena
ce urlă hâd în visu-mi decrepit,
va stinge, într-un asfinţit, cangrena...
Subiect: Hiena Destinului (Citit de 1445 ori)