...Printre ticaiturile aparatelor din sala de operatie si a chicotelilor distrate ale chirurgului...glasul meu parea ca si un ecou din ce in ce mai rar si departe, dar inca ma mai auzeam cum numar:
-Unu...boul de anestezist,...doi...boul de mos,...trei...boul de tine...
Am intredeschis ochii in timp ce glasul medicului suna departe ca un vis..., iar pe lama bisturiului am vazut sange...Sufletul mi s-a facut mic si am adormit instantaneu.
Am deschis din nou ochii...si ma aflam pe o sosea imensa..asfaltul ardea atat de tare incat ma usturau talpile. Apoi am simtit ca totul fuge de sub picioare si m-am trezit in mijlocul unui cam imens si verde...Era un verde uimitor de frumos si crud...parca acolo niciodata nu ar fi calcat cineva pe ea...parea perfecta...era perfecta! Picioarele mi se afundara in firul inalt si racoros...si aveam impresia ca pasesc pe nori de iarba atat era de pufoasa si adanca. Ma cufundam pur si simplu in ea si o simteam cum mi se unduieste sub pasi.Auzeam sunete pe care nu le pot descrie...nu erau sunete cunoscute...vedeam copaci si flori fara nume...fara definitie...fara cuvinte de descris...parea ca sunt in Rai..., iar ceea ce era acolo era sublim! Nu cred ca as putea vreodata descrie sentimentul sau acel loc...pur si simplu cuvintele sunt mute...nu au nici o putere...sunt asemeni unui mim care trebuie sa defineasca iubirea si linistea!
Deodata in acea liniste si frumusete am auzit rasete...pareau asemeni unor clinchete suave de clopotei...ca un sunet facut de atingerea unui pahar de cristal...si simteam cum ma umple de duiosie si dragoste. Am zambit si am privit spre locul de unde veneau sunetele..Ochii mi se deschisera larg...pasii mi se oprira...inima parca inceta sa mai bata de teama de a nu speria
acele fiinte minunate...aerul incetase sa mai se inspire...Erau ingeri! Erau asa cum mi-i inchipuisem eu intotdeauna, doar ca erau mult mai suavi...mai frumosi...mai blanzi...mai ireali...! Se tineau de maini si alergau printre copaci si flori...nimic ce atingeau ei nu se indoia...nu se clintea...de parca pasii lor nici nu ar fi trecut pe acolo. Aveau aripi mari si stralucitoare si erau imbracati in haine lungi si albe..., iar piciorusele lor erau albe precum spuma laptelui.
Din ochii mi-au curs doua lacrimi mari..., iar sunetul lor i-a oprit...clinchetul rasetelor lor s-a spart...chipurile li s-au intristat si au disparut ca si un nor...fara a lasa nici macar o dara in urma.
Nu ma intristasem ca disparusera...ma bucuram ca i-am vazut macar.
Am zambit si am continuat sa merg. Stiam acuma unde sunt...banuisem de prima data, dar nu vroiam sa cred...Intr-un fel ma bucuram pentru ca nu ma lega nimic de lumea mea...doar familia si cateva amintiri..aici insa erau bunicii mei si unchiul meu drag...tatal sufletului meu de copil. Nu cunoscusem niciodata iubirea...numai dezamagiri, lacrimi, durere...pana si parintii uneori imi erau departe...si simteam ca eram o povara pentru toata lumea inclusiv pentru mine.
Gandind astfel...in suflet mi se plimbau amintirile si ma rascoleau...auzeam copilaria mea in rasetul bunicilor...auzeam copilaria in glasicioarele fratilor mei pe care ii ador...auzeam plansul din sufletul parintilor...si apoi...liniste...
O lumina puternica si calda se lasa peste mine si am simtit cum ma ridica pe brate...Era atat...atat de bine incat nu as fi vrut sa ma lase jos niciodata...simteam o iubire profunda cum ma copleseste...simteam mangaiere si alinare...simteam uitarea durerii...simteam cum ma umplu de zambet si putere...simteam ca sunt protejata.
Apoi ca si cu un leganat usor bratele de lumina ma lasara jos pe marginea unui rau care nu era nici prea lat, nici prea ingust, dar era adanc...foarte adanc...se vedea dupa apele sale,...iar in jur nu auzeam nimic...nici o pasare...nici un raset...nimic...decat apa care curgea...
Linistea din jur incepu sa ma sperie si am ridicat ochii catre malul celalalt...de care se apropia incet o silueta de barbat. Era inalt si brunet...fata nu i-o puteam vedea,...dar parea ireal...aproape ca o fantasma...Se apropia de mine aproape plutind, iar apropierea lui ma cutremura pana in adancul fiintei mele. Simteam fiecare incordare a lui...simteam fiecare miscare...fiecare sentiment...simteam cum ma cheama si cum ma strangea in gandul sau ca pe o ultima scapare...il simteam ca si pe mine si tremuram toata.
S-a asezat in fata mea pe malul celalat si mi-a vorbit..., iar glasul acela nu l-am uitat niciodata...nu am putut sa il uit...a fost raza mea de lumina...a fost lumina de la capatul tunelului...si era atat de dulce si de frumos incat mi-au curs lacrimile singure...fara sa
pot face sau spune ceva...doar il ascultam:
-Iubita mea...trezeste-te! Trezeste-te te rog...! Nu pot sa vin la tine iubito, eu si tu nu apartinem acestui loc...nu acuma si trebuie sa te trezesti pentru ca am mare nevoie de tine...voi avea nevoie sa fii langa mine, sa ma salvezi cu iubirea ta! Te rog iubita mea sa iti amintesti ca te iubesc si acuma nu trebuie sa ramai aici...tu trebuie sa vii si sa ma gasesti pentru ca am nevoie de tine iubita mea...sa nu uiti! Nu pot sa aleg pentru tine...alege tu...pentru noi...poti sa ramai insa aici daca asta iti doresti, dar vreau sa
stii ca te iubesc din adancul sufletului meu, te voi iubi toata viata...am mare nevoie de tine langa mine si mi-as dori sa te trezesti! Te iubesc iubita mea!
Mana lui se ridica incet catre gura pe care nu i-o puteam vedea deloc si imi trimise un sarut pe care il sufla incetisor catre mine. L-am prins....si l-am pus pe buze apasandu-l sa nu il uit niciodata in timp ce el disparu la fel de frumos si dureros precum aparuse.
In timp ce ii simteam disperarea..incercam sa mi-l amintesc..aveam in minte doar franturi de existente...doar franturi de imagini...el era peste tot, dar nu avea un chip...nu il cunosteam fizic, insa sufletul meu se pare ca stia exact cine este..ii cunostea si pasii...si prezenta...si lacrimile...si glasul...si iubirea...tot...il cunoastea tot!
Incercam sa il chem inapoi, dar dipsaruse...ramase in urma lui doar glasul acela dulce si atat, atat de drag...incat am facut un pas trec peste apa, dar o mana calda m-a prins.
-Draga mea...nu fa acest pas...am inteles insa alegerea ta!
Incremenisem...nu vroiam sa ma intorc de teama sa nu fie iarasi o iluzie care sa dispara. Era vocea unchiului meu...era el...cel cu a carui moarte nu ma impac nici acuma...nu o pot accepta...nu o pot intelege. Stiind insa ce era in sufletul meu mi-a luat barbia in palme, m-a strans cu drag la piept si m-a sarutat pe frunte zambindu-mi. Imi alunga de pe frunte cateva suvite razlete de par si nu se satura privindu-ma. Ma stranse din nou la piept...era atat de bine...Doamne...era atat de bine!!!
-Nu vreau sa te mai pierd inca o data...i-am spus eu printre lacrimi! NU vreau...nu pot...nu mai vreau dragul meu Dodo!
Plangeam in hohote si simteam cum ma rup parca in mii de particule..., dar el imi puse degetul pe buze zicandu-mi:
-Nu m-ai pierdut! Nu m-ai pierdut nici o clipa...nu ma simti? Sufletul tau ce iti spune? Oare toate acele amintiri ale noastre..., halvita care ti-o cumparam,...zilele in care ma asteptai de la servici la capatul podului numai ca sa te duc in carca acasa...plimbarile noastre...cuvintele mele...dragostea mea imensa pentru tine...nu le simti?
-Ba da..., i-am raspuns eu zambind...ba da!
-Atunci inseamna ca nu m-ai pierdut nici o clipa, iar eu am fost un om fericit care a lasat cu adevarat ceva in urma sa! Insa, draga mea...acuma trebuie sa te trezesti...cineva acolo va avea mare nevoie de tine!
-Dar cine? Cine? Cum am sa il recunosc...nu i-am vazut fata...i-am auzit doar vocea!
-Ai sa il recunosti...asa cum iti amintesti de mine, asa iti vei aminti si de el...sufletul tau stie sa il recunoasca cand il va vedea sau auzi...sa nu te indoiesti de asta! Vei trece insa prin multe incercari pana la el draga mea..., dar ridica-te din toate pentru ca esti o
fiinta speciala...ridica-te si mergi mereu mai departe...cei care te iubesc vor stii sa te ajute..., iar el va stii sa te iubeasca si sa te faca fericita cu adevarat! Trezeste-te draga mea...nu e timpul sa ramai aici...el are nevoie de tine si tu de el...
In momentul acela am deschis ochii...medicul ma scutura cu putere "-Trezeste-te Ramo...trezeste-te nu imi muri...te rog...te rog trezeste-te!"...si plangea ca un copil. Mama era deasupra mea insa nu stiam care e...erau vreo unsprezece mame..., iar glasul tatei se auzea langa ea. Plangeam...si am strigat incet intinzand mana:
-Mama!...Cum stiu eu care esti tu dintre atatea?
Dar mama imi zambi...era cel mai frumos si minunat inger pe care il trimise D-zeu, iar eu o ador. Se apleca usor...ma prinse incet de mana si ma saruta cu drag pe frunte.
-Uite asa stii draga mea...uite asa...si ma strangea de mana.
Am simtit-o atunci unde era si am adormit inapoi linistita.
Aflasem dupa ce m-am trezit ca operatia a decurs frumos si bine, doar ca in loc sa ma trezesc dupa o ora cum era normal...ma trezisme dupa patru ore...patru ore in care am fost si resuscitata...patru ore in care din cauza unei supradoze de anestezic era sa mor, dar...pentru ca cineva acolo sus ma iubeste, iar aici si-a trimis un inger sa ma iubeasca...m-am intors.
Vreau sa va spun doar ca...a fost adevarat...am recunoscut ingerul dupa...voce! I-am purtat glasul in urechile mele si in suflet multi ani...foarte multi...la un momet dat am crezut ca totul a fost un vis...o himera...ca el nu exista si este doar o fictiune, dar l-am recunoscut din prima clipa atunci cand mi-a spus: "Te iubesc iubita mea...te voi iubi toata viata si am mare nevoie de tine langa mine!"...Am stiut de atunci ca este el...sufletel al meu! ca destinul isi implinise voia, iar el era aici...langa mine adorandu-mi si aerul pe care il respir...!
Vreau doar atat in viata asta...sa ii multumesc pentru ca a fost mereu...mereu langa mine...ca l-am simtit noptile reci cum ma tinea in brate si ma alinta...ca l-am simtit cum m-a tinut in brate la primul dans si a dansat alaturi de mine...ca m-a ferit de multe ori de
lacrimi si durere...de singuratate...ca ma saruta de fiecare data inainte de a adormi...ca a stiut sa isi trimita sufletul inaintea mea si sa ma scoata la lumina de doua ori...o data atunci...,iar a doua oara cand ne-am intalnit si lumea mea se prabusise!
Vreau sa ii multumesc ca mi-a salvat viata si sufletul de doua ori prin puterea iubirii lui pentru mine!
Vreau sa ii spun ca...nu voi inceta si nu voi uita niciodata...nici in aceasta viata...nici dupa si nici in cele ce vor mai fi...sa il iubesc...sa il recunosc...sa ii fiu alaturi...pentru ca viata mea si sufletul meu fara el nu ar fi intregi, iar eu vreau sa stie ca voi iubi o eternitate sa il iubesc si sa ii fiu alaturi!
.......................
pentru ingerul meu cu nespusa dragoste