Atâtea vorbe săltărete în cafenea. M-am hotarât să aduc oleacută de întelepciune (că doar zisei de luntre si punte). Iertată-mi fie îndrăzneala, nu sunt de neam boieresc, asa că zic ca pe la han, sperând să nu se simtă nimeni jenat de nu mi-s cuvintele de miere. Oricum e ora cafelei si mie amară imi place. Amu îi vorba de domnie şi domnitori că vremurile uneori sunt drepte alte ori îs strămbe iar noi nu se cuvine a ne îndoii după ele
Se zice că demult, vrând să-si pună domnitor, copacii au tăbărăt pe bietul măslin dar numa ce-l văzură dând din cap si cu vorbă aleasă le zise:
-multam, prieteni dragi dar eu pun mai mult pret pe licoarea cea grasă pretuită de oameni si de zei, nu trebuie asa mărire!
-primeste tu! ziseră atunci către smochin
si acesta se-nclină, cuvântă că multumeste alegerii dar el preferă rodnicia.
Încurcati, ajunseră în cele de pe urmă la mărăcine: de va voi dânsul, a lui fie onoarea!
-primesc! a zis, dacă, pe loc, vă învoiţi, toţi cedrii de prin preajmă ai pune azi în foc!
acum morala o ghiceste din fabula oricine: cu cedri mari alături, nu-i domn un mărăcine