alienarea individului...sumbrul nostru viitor?

[furia ingerului]

Va propun o tema, o tema ce ar tine mai mult de sociologie decat de psihologie dar pt. ca nu este o asemenea rubrica improvizam

Traim cu totii intr-o lume-simulacru. In care realitatea imediata este de fapt tot mai departata si este o functie agenda-setting a mass-media de orice fel. Operam nu ca in trecut cu fapte-intamplari cu cu fapte-evenimente-stiri. In aceasta lume in care diviziunea muncii duce la supraspecializare si la o identitate personala din ce in ce mai distincta de a celorlalti...v-as intreba eu:

Mai avem timp sa fim "sociali", sa fim parte din grupuri unitare cu scopuri si finalitati comune...?
Ia fiti sinceri si raspundeti-mi, cat de singuri va simtiti intre oameni...?

E din ce in ce mai greu sa gasesti pe altii asemeni tie...

[desdemona]

e un subiect foarte interesant.Mie imi place.Mai ales ca odata aveam de gand sa urmez acest profil la facultate.
Sincer simt ca locul meu nu este in acest timp...Si sa va spun de ce,pentru ca nu imi gasesc un grup...un grup de oameni ca mine.De foarte multe ori m-am simtit un nimic,pentru ca aveam impresia ca cei din grup nu ma suporta...dar era invers...locul meu nu era printre ei.Si nu doar tumultul zilei de azi este de vina...ci firea oamenilor in general...care daca pot te vand pentru nimic,sunt atat de superficiali,in toate vad doar castigul lor,toate relatiile sunt pe interes..
Dar totusi sunt multumita ca in aceasta jungla sunt oamnei care sunt ca mine,chiar daca sunt la distanta,speranta reinvie cand stii ca totusi exista.

[Lorelei]

"Mai avem timp sa fim sociali?" Intrebarea prima este cat de tare ne dorim sa fim sociali? Ce inseamna pana la urma "alienarea individului"? Atata timp cat individul asta, John Doe, se simte bine cu el... cat de mare sa fie nevoia apartenentei la grup? Ziceai undeva de "spirala tacerii". Asta este pretul pe care il platim pentru a face parte din orice grup. Ca atunci cand pararea noastra nu este aceeasi cu opinia majoritara (perceputa ca majoritara, nu majoritara numeric, exact cum zicea Neumann) alegem de cele mai multe ori sa tacem. Asa incat... poate ca alienarea asta de care vorbesti nu este deloc un "viitor sumbru", ci singura forma autentica de a fi noi insine, de a nu ne mai cenzura.

[Bke]

Eu am impresia ca e vorba de comunism si cartea 1984... nu e asa?

[Lorelei]

Oarecum. Adica nu e musai sa existe un regim totalitar ca sa vorbim de alienare. Sau cel putin nu in sensul propus aici, nu cred. Cartea lui Orwell are totusi marele merit de a sublinia umanitatea din om (asa tautologic cum suna!) si chiar solidaritatea umana. Totusi tipul ala de alienare e una nevoluntara, pe cand alienarea de care vorbeste furia ingerului e cumva voluntara, cam asa vad eu lucrurile.

PS. Bke, ce zici, mai detaliezi si tu din cand in cand replicile astea fugitive pe care le arunci?  Ca nu stiu de ce am eu asa impresia ca ai avea multe de zis. 

[Maria]

      Starea jalnica in care ne aflam cu totii este datorita Occidentului si U.R.S.S   Parerea mea? Totul a inceput cred,in1940 cand energia ieftina s-a transformat in teroare. Poate o sa spuneti ca am luat-o razna, dar totul pleaca de la economie, ramura asta ce ne da batai de cap. De atunci incoace ne tot zbatem, cand un pas sus cand vreo doi jos. Nu ma refer doar la Romania, in aceasi olita este intreaga omenire, doar ca altele au ceva banci unde-si tin banii aia carora le curge petrolul la robinet. Altfel,....si ei ca noi.
        Ce a dus la asta? economia, apararea,energia, criminalitatea,morala, educatia, foamea si polurarea.
       In rest,...ma simt bine langa orice individ cu care pot comunica in contradictie sau Nu. Nici nu-mi doresc sa fie cineva asemeni mie, este atat de bine cand exista diferente acceptabile.

[un_suflet]

"Ia fiti sinceri si raspundeti-mi, cat de singuri va simtiti intre oameni...?"

Uneori, fac eforturi sa merg pe strada fara sa atrag atentia...
Alteori, fara sa fac nici un efort, ma aflu in centrul atentiei...
De cele mai multe ori, mi se spune la timpul trecut "ai avut dreptate"...
Aproape mereu aud aceleasi cuvinte seci, urari, sperante desarte de "va fi bine"...
Intotdeauna voi dori sa "ma schimb", in timp ce unele lucruri, stari de fapt, caractere umane, raman iremediabil neschimbate...
Nu sunt aproape niciodata singura, desi...

[furia ingerului]

" Asa incat... poate ca alienarea asta de care vorbesti nu este deloc un "viitor sumbru", ci singura forma autentica de a fi noi insine, de a nu ne mai cenzura."( Lorelei )
Aoleu
Chiar asa asa fie?
Nu stiu in ce masura esti Lorelei familiarizata cu ganditorii Scolii de la Frankfurt, Th. Adorno, Max Horkheimer sau Jurgen Habermans, dar ei au fost primii care au adus in discutie acest termen al "industriilor culturale" sub sintagma "marile hit-uri ale lui Mozart". Care va sa zica viziunea lor a fost un indeosebi critica la adresa propagarii unui curent ce priveaza cultura de latura sa critica, acest curect al culturii de masa.
Consider ca este faptul premergator individualismului.
Este just ca fara un Emile Durkheim cu a lui diviziune a muncii teoretizata, un Tocquville cu al sau contract social sau un Ferdinad Tonnies cu diferentierea conceptelor Gemeinschaft si Gesellschat nu am putea vorbi de ceea ce eu astazi numesc alienare prin izolare.
Ceea ce spui tu ca retragerea in individual duce la o crestere a personalitatii este o alta ideea, corecta ca premiza nu ca explicatie. Vorbesc iarsi de Durkheim cand spun diferenta intre solidaritatea mecanica si cea organica: in prima avem de-a face cu relatii de adrerare foarte bine inchegate, uniformizare a opiniilor si crezuri comune, o singura mare personalitate, ce poate caracteriza uneori fenomenul multimii, dar individualism foarte scazut; cea de-a doua este caracteristica preponderent regimurilor democratice cu traditie in institutia capitalismului si reptezinta i diviziune a muncii foarte avansata, coeziune scazuta, mici sanse de a forma multimea lui Rousseau dar personalitate individuala foarte pronuntata. Ideile astea le-a relual si Walter Lippmann in "Opinia Publica" din 1922.

De altfel, cred ca pana si o finalitate ca izolarea individului, chiar alcatuind nucleul dur al spiralei lui Neumann, trebuie sa treaca testul disonantei cognitive care la nivel de grup cred ca ar putea fi interpretat ca o analiza de continut a valorilor interne ale grupului in vederea eliminarii starii de disconfort psihic de neaderate la acesta. Interiorizarea acestor valori nu inseamna automat spirala tacerii in invelis social, ci poate insemna la fel de bine invatare sociala si astfel institutia educatiei isi intra in functii.
Oricum, nu sunt de acord ca retragerea in tacere in intimitatea camerei si ascultand melodiile lui Smashing Pumpkins ( sa ma ierte fanii de alegerea neinspirata poate si departarea astfel de institutia familiei si de masa luata impreuna, mai nou, asta constituind 100% semipreparate, poate duce la emanciparea prin intarirea personalitatii. Mai degraba la a fi atat de pscializat incat sa depinzi dinn ce in ce mai mult de altii care produc lucruri de care tu ai nevoie si nu le poti produce singur, in acelasi timp ei aand astfel preocupari total distincte de tine si individualizandu-se fiecare nu din rautate ci din incapacitatea de a intelege expectantele si orizonturile tale culturale din ce in ce mai diferite.

Ai mare dreptate un_suflet cand spui "Intotdeauna voi dori sa "ma schimb", in timp ce unele lucruri, stari de fapt, caractere umane, raman iremediabil neschimbate..."
Complexitatea umana poate insemna si stari antagonice de repulsie sau nevoie de a fi iubit, prin urmare "toanele" nu-s definitorii pt. un anumit individ. Mediul in care-si opereaza existenta insa da. Pentru ca orice "toana" a mediului este conventionalizata social, atribuindu-se o semnifictie si interiorizata astfel individual propagandu-se ca o unda telurica prin intreaga structura interna a grupului. Uneori se numeste "moda"

La fel are dreptate si Maria cand da vina pe instituia economiei. Eu inclin Maria sa cred ca si institutia politica este foarte vinovata in imensa masura in care abdica de cele mai mult ori de la nevoile reale ale cetatenilor electori si se folosesc de fromatorii de opinie media pt. a-si legitima actiunile si a-si impune vointa. Totul, chiar TOTUL, in lumea asta, nu trebuie sa uitam ca are cel putin o valoare economica...!

Si, oricum, totul are un pret al sau.

[Lorelei]

Daca tot ne place sa teoretizam... si daca tot ai adus in discutie Scoala de la Frankfurt... de ce nu o aduci si pe cea de la Palo Alto? "Nu poti sa nu comunici." Rememeber? Asadar, nu te poti izola, oricat ai incerca.

Si apropos de Lippmann... pai in Opinia Publica problema pe care o ridica e cu totul alta. Adica el vorbeste acolo de "imaginile din mintea noastra" care ne fac sa traim in aceeasi lume, dar sa simtim in lumi diferite, despre stereotipuri si despre cum ne reprezentam lumea fara sa vrem pornind de la ele. Nu cred - sau cel putin eu nu-mi amintesc - sa vorbeasca despre nici un fel de alienare.

Dar... valida mi se pare trimiterea la Tonnies. Distinctia reluata apoi de Dewey intre Comunitate si Societate, sau ma rog, in termenii lui Tonnies, asa cum zici si tu intre Gemeinschaft si Gesellschaft. Pentru ca una dintre distinctiile esentiale (mai ales la Dewey) intre cele doua tine de comunicare. In comunitate primeaza comunicarea fata-in-fata, in societate comunicarea mediata, mult mai putin eficienta si din punctul asta de vedere alienanta. Aspiratia lui Dewey era ca Marea Societate sa ajunga intr-o zi Marea Comunitate, atunci cand publicul va fi iesit din "eclipsa", si visa ca lucrul asta sa se infaptuiasca atunci cand mijloacele de comunicare in masa vor reusi sa substituie pe deplin indeplinind toate functiile comunicarii fata-in-fata.

Se pare ca istoria si-a spus cuvantul si ca Marea Comunitate a lui Dewey e departe de a se infaptui, desi mass media s-au dezvoltat intr-un ritm infernal. Aici da, din punctul asta de vedere, vorbim de alienare, de insingurare in masa etc.

Apoi, ca-i zici spirala tacerii, ca-i zici disonanta cognitiva, ca-i zici conformism (adu-ti aminte ca Neumann pleca de la experimentele lui Ash, Milgram si altii), cumva efectul e acelasi, ai de ales intre doua variante: aderarea la grup (din teama de a fi izolat, pentru a rezolva disonanta cognitiva sau din conformism-imitatie) sau izolarea, sanctionarea din partea grupului.

Da, poate am fost prea transanta in a face judecati de valoare, oricat am incerca nu putem face abstractie de social din pacate. Problema insa ramane deschisa.

[Lorelei]

PS. Daca tot construim discutia ceva mai argumentat si tot zici tu ca tine de sociologie... operationalizeaza un pic conceptul de "alienare", am eu senzatia ca undeva nu se suprapune ceea ce intelege fiecare prin termenul asta.

[viulian]

 

Tendinta mea personala este o viziune unificatoare a ceea ce se intampla cu omul; de aceea privesc cu o admiratie retinuta incercarile multor nume mari in sociologie de a mai oferi un model care insumat la numarul existent de alte modele sa mai acopere un mic procent din ceea ce se intampla cu omul. Sociologia imi pare doar o adunatura de presupuneri, analogii si insighturi care bajbaie asa in incercarea de a incerca sa explice comportamentul omului in societate; prinsa intre evolutionism, filozofie, psihologie si drept, afirmand ca e ceva mai mult decat atat dar neoferind un model unitar, sociologia nu poate sa ofere decat un puzzle de modele pe care nu le poti utiliza/aplica simultan, ci sa lucrezi cu unul maxim doua pe rand.

In felul acesta, din punctul meu de vedere, este greu sa oferi judecati sociologice de valoare despre ce ar trebui sau nu ar trebui sa se intample cu viata omului, caci daca ai face o noua extragere de modele din urna sociologiei ar iesi cu totul alt tipar

Eu o inteleg pe Lorelei cand spune ca alienarea aceea este o modalitate de cunoastere si autenticitate. Introspectia se intampla numai de unul singur. Iisus, Buddha, toti au fost singuri cand s-au iluminat. Insighturile despre tine ca om, toate toate apar in singuratate. Ne nastem singuri, in fata mortii tot singuri suntem. A fi inconjurat de oameni nu inseamna insa a nu fi singur.

Nesinguratatea este o iluzie a limbajului...

Lasat in mijlocul unei multimi care ar vorbi o limba de neinteles, atunci sa vedem ce e - singuratate sau nesinguratate.

Mie imi pare deci ca singuratatea este starea naturala a omului, insa educat de mic sa nu priveasca in el ci referintele sa si le aleaga din exterior atunci e clar ca exteriorul, prietenii, cei care devin un tampon excelent in fata stressului, acea manta buretos cauciucata care apara de impactul direct al vietii sa capete o semnificatie mai mare decat individul. Dar totul pica atunci cand realitatea scoate la iveala acest adevar, al singuratatii... Cand suferi cu adevarat, indiferent ce ti-ar zice cei mai buni prieteni, tot singur si abandonat te regasesti. Nu mai ajunge nimeni acolo in adancul tau.
Da toti fug de acest adevar, nu-l suporta, ei vor iluzia certitudinilor, decat sa se cunoasca pe ei insisi.

Asa ca si dpmdv, aceasta alienare si intoarcerea in sine, este singura forma autentica de a fi noi insine.

[Lorelei]

Ei da, cam asta am vrut si eu sa zic, dar uite ca Iulian a gasit mai bine cuvintele. Si totusi... ma obsedeaza inca ceva. Adica gandind un pic la rece dupa ce am scris si dupa ce am citit ce a scris si Iulian... parca ramane un semn de intrebare pe undeva.

Oare chiar singuratatea ne caracterizeaza in mod esential? Ca mod de fiintare? Lasand la o parte ceea ce societatea, familia, educatia au pus in noi... Ma intreb... si aici se revolta idealista din mine, stiu... oare nu cumva Aristotel avea dreptate cu "zoon politicon"-ul lui? Oare nu cumva suntem prin definitie sociali sau inclinati spre a ne cauta semenii si a trai impreuna?

Da, teoretic e minunat, privim in noi, ne descoperim, poate ajungem sa intelegem sensurile profunde care ne scapa in mod obisnuit. Dar practic oare chiar asa se intampla? Oare nu ne apasa inconstient povara singuratatii asteia pe care tindem sa o valorizam atat de mult?

Cineva zicea odata ca pentru a scapa de ego trebuie sa-l umfli pana plesneste, sa expermintezi ce inseamna Ego-ul, impingandu-l pana la limite nebanuite. Nu poti scapa de ego suprimandu-l prin vointa, caci va ramane mereu frustrarea acolo. La fel am senzatia ca se intampla si cu singuratatea. Pentru a ajunge la singuratatea aia faina de care vorbeste Iulian, singuratatea care aduce iluminarea, trebuie sa traiesti pana la limite inimaginabile nesinguratatea (fie ea iluzie a limbajului, desi ma indoiesc), nesinguratatea in doi si nesinguratatea in lume. Si abia dupa ce le ai pe astea si le impingi pana la limite cvasi-insuportabile vei putea sa renunti la ele. Numai atunci va aparea linistea. Altfel... ramane frustrarea si sentimentul acut si deprimant al singuratatii, al singuratatii autoimpuse si nu castigate prin experienta.

[Paul]

Inca de la incepturile omului acesta a aratat o foarte mare afinitate pentru socializare. In fapt socializarea este unul dintre atributele importante ale notiunii de om. Fundatia societatii este o mai buna satisfacere a nevoilor individuale, socializarea nu a aparut la intamplare ci din cauze foarte obiective. Impreuna, oamenii erau mai bine protejatim, impreuna isi puteau asigura subzistenta mai eficient, si poate impreuna isi asigurau evolutia. Se stie prea bine ca mai multe capete gandesc mai bine decat unul singur.
Nu as putea numi ceea ce se intampla cu noi acum ca fiind alienare. Intr-un fel, omenirea se comporta inca de la origini la fel ca orice sistem viu. Suma elementelor componente conlucreaza pentru satisfacerea nevoilor intregului.
Odata cu diversificarea nevoilor umane,  din ce in ce mai multe nise au trebuit sa fie completate. De la primele doua nevoi umane, hrana si protectie, am ajuns la o infinitate de nevoi, din ce in ce mai sofisticate. Si asta face parte din natura omului, mereu nesatisfacut, mereu cautand ceva mai bun.
In concluzie, aceasta "alienare" este de fapt o alta forma de socializare, pentru ca prin fiecare efort pe care-l depunem, prin fiecare slujba pe care o avem, nu facem decat sa satisfacem diferite nevoi ale semenilor nostrii.
Sa fim iubiti.

[furia ingerului]

Apreciez pozitiv toate posturile anterioare pe aceasta tema si invit la o abordare a ei dintr-o perspectiva, s-ar putea, condamnabila: aceea de a-mi sustine mai departe aceasta idee

Este foarte just ca specializarea, aceasta diviziune a muncii din ce in ce mai institutionalizata, duce la o oarecare ceoziune intre membrii unei societati. Ideea de baza este insa Dependenta de toate aceste sectoare producatoare de bunuri specifice. Astfel coeziunea nu mai se refera la sisteme culturale comune cat la imposibilitatea privarii sistemului de o componenta a sa. Adeptii functionalismului structural ar putea sari in sus: "V-am spus noi?!" Nu e este pe de-a intregul adevarat.
Ideea de supra specializare aduce dupa sine modelul conflictului social: expectante diferite, lupta pt. resurse comune si sarim asrfel chiar la evolutionismul darwinian al primarii celui mai adaptabil. Adaptare facuta prin invatare sociala? Foarte corect. Atunci de ce daca invatarea sociala reprezinta, in majoritatea statelor, prin institutia educatiei un serviciu civic, de ce oamenii nu au sanse egale?
Diferentele la nivel individual isi spun cuvantul. Astfel paria in cadrl aceluiasi sistem, chiar si cei marginalizati cu izolarea conceptuala nu mai au acces egal la resursele educatiei. Vor fi cu usurinta etichetati ca neadaptabili si dinamica grupurilor din care fac parte le va ingradi si mai mult exprimarea. O data etichetati, foarte greu pot schimba aceasta atribuire axiologica
Ce se intampla atunci? Vin din spate noile media cu aceasta industrie culturala facila si consumabila la rang de masa si ofera simulacre false ale unei realitati in care si ei au o valoare...a unei realitati pline de realizari in care ei pot fi "usor" substituti ai celor care sunt in viata de zi cu zi.
Acea imbecila functie agenda-setting a mass-meda, adica cea care arata cum sunt triate faptele pt. a deveni stiri plus stilizarea lor, (A good news is no a news), aduce pe undele herziene sau pe ecranele aparatelor din sufragerie sau pe tonetele de ziare DOAR acele stiri care sunt vandabile. NU trebuie uitat ca organizatia media este una formata pe ratiuni econimice si informarea este pe o secunda pozitie.
Ceea ce vreau sa spun este ca mass-media este acea parte a societatii care vinde "impliniri" mai mult decat orice basm de Ispirescu. Iar cand acea functie de entertainement intra in discutie facand apel la afect, la homo ludens, ceea ce mai poate face omul, discutabila fiind in mare masura atotputernicia mesajelor media, este sa le savureze ca fiind un produs, chiar de valoare reprobabila ca fiind un surogat al unui trai de cele mai mult ori deziluzionant. Se nasc astfel stereotipii ce duc la identificari si interioriza in forul personal al fiecarui individ, la savurarea individuala din ce in ce mai mare a acestor mesaje iar spre final la operarea intr-o lume plasticizata imens de, dupa parerea mea, a sasea industrie in societatea actuala, industria bunurilor culturale mass-media.

[Bke]

Eu as spune mai mult alienarea unui grup de oameni.Sa luam un caz real.Ei se cunosc din liceu si prin cunostiinte.Se vad in fiecare duminica la o carciuma unde mananca bine si vorbesc cum/ce a mai facut unul altul, ce mai e pe la stiri, cu slujba... .Ei nu vorbesc de ceva nou, ci raman la valoriile lor.Daca eu ma apuc sa le vorbesc de descorirea planetei Nibiru, astia nici nu se uita la mine.Sunt ignorat de gasca... .Alienarea este o consecinta a sistemului.Sistemul Comunist, pe vremea lui Ceausescu, presupunea mult stres ca sa nu ai timp sa mai reflectezi asupra altor lucruri.Mereu erai speriat ca nu mai prinzi carne, nu stiu ce.... .In felul asta prea mult timp?Ce preocupari sa ai?Din pacate aceasta mentalitate a ramas pana in zilele de astazi.Cati oameni zambesc pe strada?Daca te uiti parca sunt toti in doliu.Sunt crispati mereu din cauza acestui sistem... .Asa ca eu il condamn pe cel care la aplicat dupa interese personale, fiindca se vad rezultatele.