Intoarcerea in Ithaca

[Lorelei]

Exista pentru fiecare dintre noi cate o "intoarcere acasa". O intoarcere in Ithaca. Ulise se intoarce dupa douazeci de ani de peregrinari in Ithaca, unde sotia sa, Penelopa, il asteapta credincioasa. Poate exista atata statornicie in iubire? Exista oare aceasta singura calauza spre casa, spre "acasa", care este iubirea? Sau e numai o poveste, un mit, ca toate celelalte?

[furia ingerului]

Dinamismul fara precedent al grupurilor a dus automat la un sentiment de apartenenta fata de vechile valori din ce in ce mai scazut. Daca inainte reintoarcerea la cunoscut insemna o modalitate de completare a fiintei umane spre evolutie viitoare, astazi aceasta intoarcere este mai degraba una de aparare in familialul ce serveste ca distantare de factori dezumanizanti. Ne retragem astazi din fata vietii defensiv ci nu contemplativ. Diferenta intre cele doua este relevanta in si mai mare masura acolo unde se observa draga distrugerii institutiei familiei, chiar daca sustinuta de familie, dar lasata fara aparare in fata intruziunilor de natura economica si, revenind la un subiect drag mie, alienanta pentru umanitatea din noi.
Astazi nu ne mai retragem, fugim...

[viulian]

Nu cred ca exista aceasta reintoarcere... adica e in fiecare dintre noi ideea de reintoarcere acasa, copilul cand se naste este ingrijit de mama - este acolo o dualitate care ne va face mereu sa ne gandim la intoarcerea acasa, unde nu mai sunt griji, unde totul este fix cum era cand eram copii, totul neschimbat, o tanjire dupa acea stare asiguratoare de dedemult.

Dar din pacate.. starea asta se pierde. Nu exista nimic sigur de fapt, ramane doar iluzia sigurantei... sau ramane ce a fost.

[Lorelei]

Imi place ca raspunsuri sunt la o intrebare care a ramas nepusa. Intrebarile propuse au ramas inca fara raspuns...

[furia ingerului]

Nu poti dragul meu cunoscut viulian sa nu iei in calcul macar introspectia ca modalitate de a interactona cu forul tau interior. Daca spatial nu poti sa te intorci unde-i cald si bine macar cu gandul poti s-o faci...
Uneori e chiar linistitor sa vezi fotografii ingalbenite nu atat de trecerea implacabila a timpului cat de...frumusetea a ceea ce gasesti in ele...Frumusetile la timpul trecut sunt mereu atat de...trecute.

[furia ingerului]

Mai Lorelei tu vrei doar sa-ti conjugam verbele tale ca sa iti animam gandurile tie sau vrei sa auzi si pluralitatea oferindu-ti suport de analiza? Ca daca ultimu' raspuns e corect macar stim sa raspundem cu: "Da", "Nu", "Nu stiu".

[Lorelei]

Eu cred ca vorbiti de doua lucruri diferite. furia ingerului vorbeste de o intoarcere simbolica "acasa" in sensul de amintire, pe cand Iulian de o intoarcere (tot simbolica) care inseamna o regasire a fix acelorasi sentimente, trairi etc, iar aceasta intoarcere o cauti in exterior unde intr-adevar nu cred ca mai poate exista ceea ce fusese candva acolo.

PS. Pentru 'mnealui: Raspunsul "da" incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult 

[viulian]

Stiti ceva ? Ia scoate-ti-va ochii singuri eu am iesit din joc 

[furia ingerului]

As.nu-mi plac ps-urile verzi...par o vorma de lividitate prea pronuntata

Totul e simbolic draga. Tu ar trebui sa stii mai bine
Unde vezi tu concretetea iubirii ca vreau si eu sa iau o muscatura din ea! Nici copiii astazi nu mai sunt exemplele iubirii. De prea multe ori sunt greseli, intamplari sau siluri fortate!
Intoarcerea mea este rasounsul dat statorniciei la examenul timpului, si beatitudinea sentimentlui ce rezida din efectul timpului asupra oamenilor si locurilor...
Suntem atat de frumosi in buletine...dar ce frumuseti ducem cu noi in acele poze nu sunt numai amintiri ci identificari cu lucruri nu exterioare noua, perisabile ci cu Atingerile acelor lucruri asupra noastra.
Suntem plini de urmele timpului cu TOT ce cuprinde asupra noastra...!

Ps.il rog pe viulan sa ramana...o s-o invingem!

[Daniela]

Pentru a raspunde la intrebarea ta, Lorelei, trebuie sa intelegem, de fapt, care este natura umana. Cred ca implicatiile filosofice ale problemei pe care ai ridicat-o sunt foarte mari.
Daca acceptam ca omul este in mod fundamental singur, atunci "intoacerea acasa" echivaleaza da fapt cu intoarcerea spre sine. Si aici se ridica urmatoarea intrebare: este iubirea un sentiment care se sustine prin sine insusi, cu alte cuvinte, este ea ceea ce ne defineste ca oameni, sau este doar o rezultanta a interactiunilor sociale?
Instinctul imi spune ca iubirea este mai mult decat raspunsul la trebuinta de afiliere. Nu pot argumenta insa decat animist. Incerc sa-mi imaginez o lume in care nimeni nu iubeste si-mi pare imposibil, dar poate ca imaginatia imi este ingradita de modul in care am fost invatata sa simt si sa traiesc, de social.

Ca sa concluzionez, eu cred ca "intoarcerea acasa" echivaleaza intr-adevar cu intoacerea spre sine, dar nu pot decat sa speculez in ce anume consta acest Sine primordial...poate fi iubire sau simplu instinct de supravietuire...nu se stie! Raspunsul il gaseste fiecare in el...

[anda]

O intoarcere spre ceva drag dar indepartat sau pierdut presupune si pericole. Important e cum le infruntam si daca reusim sa le depasim sau nu. Din pacate o singura reintoarcere e sigura...dar si cea mai grea.