Topicul asta e unul foarte interesant dupa parerea mea, sau ideea lui initiala a fost buna, insa nu stiu cum s-a ajuns la concluzia (confuzia, as zice) ca trebuie sa raspundem intr-un rand-doua. Propun ca fiecare de acum inainte sa-si elaboreze raspunsul si eventual si intrebarea, daca este cazul. Am sa incep eu:
La mine nu cred ca as renunta niciodata. Dar asta o spun acum, perfect rationala, calculata etc. Exista insa, in perioadele in care sunt indragostita, o nebunie a pierderii in celalalt, a estomparii granitelor si uneori chiar ideea de sacrificiu. Atunci cand iubesti cu adevarat nu eziti sa te sacrifici pentru celalalt, sa renunti deci la tine. Acest "a renunta la tine" insa are o multime de sensuri. Probabil ca intr-un fel sau altul, macar din cand in cand renuntam la noi. Insa in sensul profund, de sacrificiu sau de ababdonare de sine - o facem foarte rar, daca nu niciodata (tine, cred, si de instinctul de supravietuire).
Si acum intrebarea:
Ce te face sa te simti viu (vie)? (in sensul de care mai vorbeam si in alta parte, anume de a simti ca iesi din mediocritatea si caldutul cotidianului care te sufoca?)