Intrebari si raspunsuri.

[Lorelei]

Depinde de persona, depinde de situatie. Eu sunt pentru traieste clipa, dar in sensul ei frumos, nu in sensul de a risca fara sa gandesti sau de a darama tot ce e bun in tine si in jurul tau pentru ca ai chef sa te simti bine intr-un acum atat de efemer. Insa da, as alege traieste clipa fara sa ezit pentru frumusete, pentru impartasirea cu celalalt a unui moment care nu se mai intoarce. Din pacate avem numai prezentul, trecutul e o fosila, iar viitorul intotdeauna nesigur, totusi aleg sa-mi fac prezentul frumos nu doar de dragul prezentului, ci si de dragul a ceea ce sper ca poate fi viitorul. Prin urmare, traiesc nebunia clipei daca nu ma desfiinteaza ca om, ca principii, ca nevoie de frumusete. Altfel prefer sa raman cerebrala.

Ce alegi, utilitatea sau frumusetea fara scop?

[lumycriss]

Îmi place frumuseţea, dar dacă alegerea ei mă prejudiciază în vreun fel pe mine, ca persoană sau ca integritate spirituală, atunci prefer utilitatea, chiar dacă aceasta nu "odihneşte" privirea... Da, aş putea să spun că sunt pragmatică, într-o oarecare măsură.

Ca mierea şi zahărul sau ca sarea în bucate?

[umbra]

Ca in povesti, sarea din bucate.

amintiri sau visuri?

[lumycriss]

Hmmm... Cred că amândouă sunt nocive, dar... mă consider o mare visătoare.

Îţi place să admiri ploaia sau să alergi prin ea?

[ONLY DESIRE]

sa admir ploaia toamna,din pat,alaturi de persoana iubita si sa alerg prin ea vara...

ce e mai important:  respectul celorlalti pentru noi sau repectul pe care il avem pentru propria persona?

[lumycriss]

În respectul pe care îl acordăm celorlalţi se reflectă respectul faţă de noi înşine. Cât despre respectul celorlalţi faţă de noi, acesta se câştigă. Cred că toate tipurile de respect sunt importante în felul lor, pentru că toate joacă un anumit rol în viaţa noastră.

De ce oamenii rup florile, le vând pe stradă, unii le oferă, alţii le primesc, iar alţii le aruncă?

[Sonrisa]

Respectul pentru propria persoană (bazat pe valori veritabile) reprezintă fundamentul pentru respectul celorlalţi (dacă ceilalţi sunt oameni cu judecată limpede, suficient de obiectivă).
 
Ce este mai puţin dăunătoare sufletului: sinceritatea "dureroasă"  sau  minciuna "acceptabilă"?



În timp ce scriam, altcineva oferise un raspuns, dar am dorit sa-l postez şi pe al meu. Aşadar voi sfârşi prin a formula două răspunsuri.

Oamenii rup florile crezând că produc o bucurie cuiva (persoanei căreia îi sunt oferite). Reuşesc în parte. Alteori, deoarece oferă florile pentru a fi iertaţi, riscă şi ca acestea să ajungă la coş, fără ca acea persoană să se fi bucurat de frumuseţea lor.

[lumycriss]

Deşi oamenii susţin sus şi tare că preferă sinceritatea absolută, adevărul crud şi de cele mai multe ori dureros, în sufletul lor se ştie că îşi doresc cât mai puţină suferinţă, fie şi cu acceptul inconştient al unor minciuni "nevinovate".

Şi totuşi... florile nu au nimic de zis? De unde ştiu oamenii că ele nu suferă în toate situaţiile enumerate mai sus?

[Lorelei]

Probabil ca au, dar e ca si cum omul ar avea ceva de spus cand il darama un urs sau un rechin... Are saracul, dar are degaba.

De ce toamna e atat de frumoasa, si totusi atat de trista?

[umbra]

Pentru ca e inceputul unui sfarsit.

De ce mor stelele?

[Lorelei]

Ca sa lumine un alt univers. Mi-a venit in minte o adaptare dupa Ray Bradbury despre o civilizatie care a trebuit sa moara intr=o super nova pentru ca omenirea sa aiba o stea luminoasa, care sa calauzeasca 3 magi spre mantuitorul lumii noastre. Cred ca de-asta mor stelele.

Unde se spun povestile?

[umbra]

In nevoia de ideal. In copilaria sufletului.

De ce nu ramanem copii?

[Semiramis]

poveştile se spun în locuri de taină, numai uneori. şi după ce sunt spuse se mai naşte o stea, mărturie că cineva a ascultat, cuminte...

deh, am răspuns la lorelei, raspund şi la tine umbra...ai fost mai rapid

pentru că trebuie să creştem, şă urmăm un fir natural la vieţii, să îmbătrânim, să de devenim înţelepţi.

de ce pleacă cocorii?

[lumycriss]

De ce pleacă cocorii?.... Când am citit întrebarea asta, gândul mi-a zburat involuntar spre o poveste tristă şi totodată plină de morală a copilăriei mele: Prinţul Fericit. Bine, aici nu este vorba despre un cocor, ci despre un rândunel, însă tot păsări călătoare sunt amândoi... Pe scurt, în poveste se vorbeşte despre statuia aurită şi însufleţită a unui prinţ care se simţea singur. Rândunelul se hotărăşte să-i ţină de urât peste iarnă şi să-l ajute să-şi împartă straiul poleit oamenilor necăjiţi, chiar dacă asta înseamnă pentru el o inevitabilă condamnare la moarte din partea frigului... Eu cred, deci, că şi cocorii pleacă pentru că nu îşi găsesc pe meleagurile noastre nici un prinţ pe care să-l facă fericit...

De ce cucii nu-şi fac cuiburi?

[Switty]

Pentru ca sunt oportunisti si lenesi - prefera sa lase pe altii sa le faca treaba.
Sau - privind dintr-un alt unghi, mai ingaduitor - pentru ca nu sunt egoisti, dorind sa imparta miracolul nasterii cu alte pasari..asadar, pentru ca sunt oportunisti si lenesi, de-aia! 

Singuratatea in doi - compromis de frica singuratatii pur si simplu?