Cuvânt înapoi, înainte,
Mormânt la tot pasul, morminte...
Pulsează-n sicriu simţăminte,
Strigoi, bântuiţi de cuvinte...
Pe şoapta tăcerilor sfinte
Zac, pur, răstignite, cuvinte,
Silabe strivite în minte,
Alunecă-n moarte, cuminte...
Cuvinte de dor, legăminte,
Cuvinte-blestem, doar cuvinte,
Se frâng peste cruci, oseminte,
Sărmane aduceri-aminte...
Un şuier sinistru de flinte:
Cuvinte izbesc inimi-ţinte,
O iarnă pitită-n cuvinte
Îşi leapădă, toamna, veşminte...
Nicicând n-or putea să alinte
Cuvintele, tâmpla fierbinte,
Iubirea, cuvânt-înainte,
Etern cimitir de cuvinte...