Sunt încă a mea
în lumea mea mică şi plină de sensuri.
Ignor semnele cât încă mai pot,
cât încă mai zâmbesc.
Lucrurile mă înconjoară ca o cochilie;
totul e ordine, la locul lui,
în colţul meu de univers închis
şi atât de acasă!
Undeva, departe,
mă urmăreşte ideea de tine...
ca o promisiune nepusă încă
în cuvinte...
...promisiune de haos şi umbră
şi de cochilii sparte
şi de cascade
şi de furtuni.
Mă învelesc în mine ca-ntr-un cocon;
să nu mai fii, să nu te simt, să nu mă doară.
Şi totuşi în jur
totul nu e decât promisiunea de tine...
promisiunea de intens şi de nebun şi de afară.
Lucrurile îşi pierd contururile şi se lichefiază,
suntem cu toţii ciocolată căpruie...
Ne-amestecăm.
Subiect: Promisiune (Citit de 1968 ori)
