mi-au cazut ochii pe acest topic si nu stiu cum sa il abordez. as putea fi acuzata de subiectivitate, pentru ca tatal meu este preot.
am citit atatea pareri anti preotia de forma, anti oameni care se preotesc pentru a-si mari veniturile. am citit laude la adresa calugarilor care se rup de lume si se roaga pentru fiecarea in parte. am citit si le-am cantarit, m-am gandit chiar de ce in general preotii sunt luati in vizor cand vine vorba de afaceri ilicite si venituri necuvenite. nu-i luam in calcul pe politicieni, primari, prefecti, si .s.a.m.d. pentru ca deja le atasam stampila de corupti si atat. despre preoti, inca din cele mai vechi timpuri existau fabule si surprinderi literare ale vietii lor impotriva celor sfinte (vezi decameron, cantebury tales).
ar trebui sa iau apararea preotilor si sa-i condam pe calugari?
sau invers?
NU
voi spune doar ca exista oameni care au ales sa fie preoti dintr-o chemare launtrica pe care si-au pastrat-o si dupa preotie. acestia sunt preotii.
sunt oameni care au un model social al unei persoane imbracate in negru care te boteaza, te cununa, te ingroapa si este avantajat financiar de toate acestea. acestia sunt popii (multi Doamne, multi)
de asemenea, exista si o a treia categorie, a celor care, din pocainta au ales sa se rupa de lume pentru a-i sluji numai Domnului. acestia sunt sihastrii, care se roaga neincetat, fara a oferi atentie celor lumesti.
dar, ce ne facem ca exista si o a patra categorie, a fetelor monahicesti care gusta din fructul oprit, care cer mai mult decat un biet credincios poate oferi. acestia sunt calugarasii.
ma opresc aici. voi reveni.