Copilaria mea e o dumbarva cu mesteceni batrani, vegheata de ochii bunicului, albastri si adanci ca cerul de toamna... mestecenii aceia nu mai exista decat in sufletul meu si-n poeziile lui Esenin...
Poate de aceea si acum mi se spune uneori: "parca-ai fi crescuta in padure"... E adevarat, gustul salbaticiei nu se uita niciodata, oricarei forme de dresaj ai fi fost supus dupa aceea!
Oooooo..... si mai era gradina, regatul bunicii mele, pazit cu strasnicie de atacurile noastre. Eram ca hoardle de tatari, nimic nu scapa din calea noastra ! Capsunele...of Doamne, ce gust aveau... da hotarat, copilaria mea are gust dulce acrisor de capsuni copti doar pe jumatate, culesi pe-ascuns si mancati in graba chiar la fata locului! Ce spalat? Ii scuturam putin, ii mai stergeam un pic cu maneca, atata cat sa cada jumatate din nisip, ca celalalt ne scrasnea intre dinti ore in sir, dupa aceea! Nimic in lumea asta nu poate egala gustul acela!
Si bineinteles, copilaria mea nu ar fi fost completa fara rochita de printesa. Era galbena cu elefantei roz, ciupercute albastre si norisori albi. In loc de maneci avea volanase, iar in cele doua buzunarele stranse cu fundita, gaseai nebanuite comori: cioburi de portelan colorat, buburuze, cate o caramea, margele de sticla si superbele inele din plastic verde cu bulinuta rosie, cumparate miercurea din targ de la tigani...
Of, cate culori avea lumea pe vremea aceea......