Poate nu stiti ca tot Kant este cel care afirma ca actele savarsite din mila nu sunt morale. Motivul este simplu... mila este o determinatie cu care poti sa te nasti sau nu. Cu alte cuvinte oamenii milosi nu trebuie ridicati in slavi pentru ca sunt milosi. Sunt milosi pentru ca "asa i-a lasat Dumnezeu" cum s-ar zice. Plus ca, de multe ori suntem milosi, sau oferim compasiune tot din egoism, pentru ca ne simtim bine pentru ceea ce am facut sau pentru ca ne-am simti rau daca nu am face-o. Viziunea lui Kant despre morala este interesanta si are legatura cu conceptul de datorie. Practic, Kant sustine ca singurele fapte cu valoare morala sunt cele savarsite conform datoriei si din datorie.
Si daca va intereseaza acest subiect, o sa aplic etica lui Kant pe un anumit exemplu pentru a putea intelege mai bine ideea acestuia. Si ma voi referi la serviciul militar de exemplu.
Sa presupunem ca dreptatea e de partea aramatei noastre, ca armata inamica ne'a invadat teritoriul dorind abuziv sa ne supuna, caz in care datoria ne cere sa luptam impotriva repsectivilor inamici. Intr-o astfel de situatie, contrar datoriei e ca soldatii sa se sustraga luptei. Se sustrag luptei din inclinatie nemijlocita cei care ar dezerta din frica. S-ar sustrage luptei, procedand deci contrar datoriei, din inclinatie mijlocita, cei care ar face asa ca sa obtina, sa zicem, castigul oferit de inamic celor ce admit sa depuna armele.
Cei care, in atare situatie, in loc de a se sustrage luptei participa la aceasta, procedeaza desigur conform datoriei. Faptele conforme datoriei sunt laudabile, sunt rasplatibile, dar nu sunt neaparat si demne de respect. Aici intervine chiar exemplul lui Kant. Conform lui Kant, o fapta conform datoriei dar comisa din inclinatie mijlocita ar fi actul de virtute militara comis in vederea obtinerii unor onoruri sau recompense. Cel ce ar proceda asa si-a facut datoria, si-si merita avansarea, dar nu merita si respectul nostru. El isi va fi facut datoria nu din datorie, ci ca sa-si satisfaca acest interes personal. Cel care ar elimina cu multa eficienta inamici nedrepti procedand conform datoriei, dar mobilizat prin inclinatie nemijlocita, ar fi cel care gaseste o satisfactie intrinseca in a macelari trupuri omenesti, pe care iata, sub paravanul amenintarii cu suferintele si durerea semenilor sai, si-o poate realiza lipsit complet de riscurile de a fi prins si pedepsit.
Cel care in atare situatie ar proceda nu doar conform datoriei ci si din datorie, e cel care ar actiona asa doar intrucat el e mobilizat prin ceea ce numeste Kant: vointa buna. Vointa buna este vointa care se supune neconditionat ratiunii.
Si, revenind la relatia dintre moralitate si dogma, cum ratiunea poate fi conditionata de dogme, moralitatea devine si ea imposibil de realizat, intrucat vointa buna nu se mai poate supune in mod direct ratiunii si astfel ea dispare.
Sper ca nu v-am obosit
Subiect: Abandonul dogmei este inceputul moralitatii. (Citit de 4651 ori)