Cand vei sorbi adancuri,
De calda poezie,
Ai sa-ntelegi... din randuri,
Tot ce imi place mie...
Lumini ce nasc din neguri,
Flori fragede din mal,
Gramezi de foc din sloiori,
Si viata dulce-n Cernobal...
O sa-ntelegi atunci ca stihul
Acestui lamentabil imbecil
Nu-mpunge precum boul
Nu-nhata ca un crocodil
Nu rage ca un bivol,
Sau sfasie ca tigrul,
Nici zboara ca un stol,
De randunici cand vede uliul...
Acest stih umil te-nteapa,
Te sfasie, te-mpunge
Rage, inhata... Te-adapa..
Alearga lacrima sa-ti stearga...
Inima din cioburi sa-ti culeaga,
Iti sfasie durerea, inhatand suferinta,
Rage la demoni sa-ti curete constiinta,
Sfasie singuratatea... Fata bleaga...
Acum intelegi? de ce tot scriu ca un animal?