Marea e, astazi, din nou agitata de suflul vantului care o infioara. Un cer de perla despuiata, fierbinte pana la amiaz, greieri in locuri adapostite si acum, vantul dezgolind campiile intinse, scotocindu-le... Noaptea cand suiera vantul si copiii dorm linistiti in cabina lor, langa caminul unde se amesteca lumini cu umbre, bantuita de ecouri cu lampa de gaz aprinsa, imi tarsesc pasii prin incaperea mea, gandindu-ma la prietenii pe care i-am numit "ECHIPAJ".
Alexandria... orasul caruia ii folosim drept flora - orasul meu iubit. Ochii mintii imi arata, intr-o strafulgerare, o mie de strazi chinuite de praf, mustele si cersetorii sunt, parca, stapanii sai.
Dincolo de limita portului, unsuroase, vreo cinci neamuri, graiuri, si nu stiu-cate credinte. Hrana sexuala, care se afla la indemana oricui, e uimitor de variata si de imbelsugata. Amanti simbolici ai lumii libere sunt inlocuiti aici cu altceva, ceva subtil, androgin, invertiti spre ei insisi.
Alexandria - un mare teasc al dragostei - cei ce scapa sunt bolnavi, pustnici sau prooroci, adica oameni adanc raniti in existenta lor senzuala - aer plin de praf de caramida, praf de caramida cu miros dulce si iz de caldaram fierbinte stins cu apa... trupuri aprinse prin vestmintele subtiri... o prostituata beata se plimba pe o strada intunecata imprastiind franturi de cantece...ca pe niste petale.
Trupurile toropite ale tinerilor incep sa vaneze o goliciune de care sa se lipeasca...baietii se misca agitati de vantul uscat al desertului atat de lipsit de romantism...se lupta sa-si mentina sufletul in fiecare sarutare, descoperind doar gustul de var nestins...
Si eu, ca si voi toti in seara asta, (de la care prefer sa imi abat gandurile), ma las prada iubitului meu cu petala deschisa a gurii... el napadind peste a mea, ca o vara nesatioasa...