crash

[mRanderson]

"Este simtul tactil. În orasele reale, te plimbi. Stii... Te atingi de oameni, oamenii se ciocnesc de tine. În Los Angeles nimeni nu te atinge. Tot timpul în spatele acestor metale si a sticlei. Cred ca ne lipseste acel contact atât de mult încât ne ciocnim unii cu alti doar pentru a simti ceva."
Abia am revazut Crash...si am ramas "speechless". Si desi povestea se intampla in Los Angeles ea se poate transforma oricand in orasul meu...orasul tau... Mi-au ramas in minte  frazele de la inceput si ma gandeam la mine....la noi....cred ca ne lipseste "acel contact". Noi nu stam in spatele metalului si a sticlei, noi stam in spatele monitorului....asteptand ce?...cu atatea posibilitati de comunicare intre noi (nebunia messenger-ului, a telefonului mobil) suntem mai straini ca oricand.....

[Semiramis]

oamenii devin străini unii de alţii pentru că le lipseşte contactul fizic, vizual, perceptiv în general.
majoritatea tinerilor nu mai au prieteni reali pentru că îi au pe aceia virtuali.
eu sunt din generaţiile mai vechi, generaţii care se mai întâlnesc la un ceai, o cafea sau aiurea...

[Ezo]

Nu am vazut "Crash", dar am vazut aceasta instrainare despre care vorbesti. Am trait-o si m-a facut sa sufar. Pentru ca eu sunt o persoana a simturilor, simturi care nasc sentimente. Vazul, mirosul, apoi... aceasta atingere de care vorbesti. Da, si eu uneori ies pe strada si ma "ciocnesc" de cineva doar pentru... a mai simti o atingere de om... Pentru ca... "prietenii" mei se uita intr-un fel ciudat la mine daca indraznesc vreodata sa-i imbratisez intr-un acces de entuziasm... Lipsa comunicarii si atingerilor reale ne transforma cu adevarat in niste morti vii.

Voi viziona si eu "crash", si cu siguranta voi mai reveni cu cateva cuvinte pe marginea acestui subiect.

[Alecsandra]

Eu am impresia ca oamenii de astazi nu mai au conceptul acela de apropiere de semeni. Prefera convorbiri "internetice" , telefonice si asa mai departe; asa cum spuneai si tu si Semiramis.
Eu am plecat din orasul natal, in care mi-am lasat toti prietenii, familia, si am venit intr-un oras strain. Dar sunt norocoasa, si aici am gasit persoane deschise, predispuse la prietenii noi, la aventuri. Evident, nu este vorba despre mine, este vorba despre faptul ca parca ne schimbam, ca nu mai vrem sa socializam, sau daca vrem, nu avem curaj sa abordam o persoana, printr-un simplu "crush". Oare ne dezumanizam.. nu mai simtim nevoia de o imbratisare calda din partea cuiva?
Nu as vrea sa cred asta, cu toate ca mai ales, la copii, la generatiile urmatoare, vad ca inclina spre singuratate.
De ce sa devenim niste pustnici, cand sufletul nostru tanjeste dupa companie, dupa caldura altui suflet?

[Alecsandra]

nu crush am vrut sa scriu. Crash. Scuze pentru