scrisoare pt tine...pe care poate nu o vei citi niciodata

[amelie]

ai vrut sa te parasesc...pentru ca , asa cum spui tu,nu esti cel mai bun pentru mine...pentru ca asa e mai bine pentru amandoi...m-am gandit la asta in fiecare dimineata cand ma sculam...m-am gandit in primele ore ale zilelor, imaginandu-mi cum iti bei cafeaua in tacerea locurilor tale de refugiu...simtind cum te invalui in singuratate...cum incerci sa te speli de mireasma pielii mele, sub apa care curge prea indelung...simtind cum incerci sa te indepartezi de mine ...dar am ramas langa tine...purtand povara unui ocean de fericire, in care am visat sa ne scaldam....
Imi spui ca te vezi imbatranind fara sa lasi nimic in urma...fara sa ai pe cineva alaturi...si asta ar trebui sa-mi puna niste semne de intrebare...Ti-am simtit "batranetea" chiar din prima zi...asa am stiut ca vreau sa fiu eu cea care sa stea alaturi de tine...Fiindca ideea unei varste fara limite, alaturi de tine, ma face fericita...fiindca, pentru prima oara in viata mea, nu ma mai tem de eternitate...fiindca de prima data cand ai patruns in mine ti-am iubit forta si slabiciunea... si fiindca iubesc dulcea lor contopire...Dar nu pot inventa de una singura viata noastra... nimeni nu poate. Nu-ti inventezi viata, iubirea mea...iti trebuie doar curajul de a o trai...

[diablo4u]

super si in rest nimic de adaugat 
daca asta simti u pt el inseamna mult............ 
iubire vesnica!

[amelie]

poti prelungi la nesfarsit acea parte a vietii tale care iti place...toata lumea poate. Visezi un ideal, il implori, il chemi, il pandesti si, in ziua in care ti se contureaza, descoperi ca ti-e teama sa-l traiesti...ti-e teama ca nu te poti ridica la inaltimea propriilor tale vise...ti-e teama sa le transpui intr-o realitate de care devii responsabil. E asa de usor sa renunti sa fii adult...e asa de usor sa-ti uiti greselile....sa pui eroarea pe seama unei fatalitati care iti marcheaza viata. Eu am avut curajul de a te iubi, cu toata viata mea si-a ta care erau asa complicate...De fapt...complicate cu ce?Cu suferintele noastre, cu imperfectiunile noastre? Oare noi doi detinem monopolul acestora?Cred ca nu...In tot timpul asta, cand tu te ascultai...cand tu incercai sa ma convingi pe mine si pe tine....eu te intelegeam. Ideea de a te face fericit ma coplesea de bucurie si nici nu ma sinchiseam de viata cotidiana. Visul meu m-a facut sa traiesc mult deasupra acestor lucruri. Eu a trebuit sa invat cum sa lupt impotriva momentelor mele de singuratate....impotriva momentelor mele de ameteala...Le-ai vazut oare? Ti-am dat toate motivele din lume pentru a incerca sa admiti ca pamantul tau se invartea in sens invers. Insa, vrei nu vrei, el se invarteste intr-un singur sens si, vrei nu vrei, el te va purta in spinarea lui, iar tu te vei invarti ca el.Si daca va fi sa fie ceva...va fi...indiferent ce vom face...

[amelie]

mi-e dor de privirea ta, dragul meu...imi amintesc cum era inainte...cand te uitai la mine vedeam cum ti se lumineaza ochii...daca mi-ai mai putea da macar un sfert din acea lumina...de ce ochii tai sunt stinsi acum? in tine a murit ceva si pe mine ma doare ca nu mai am puterea sa readuc la viata acel ceva....a murit speranta?a murit visul?...imi spuneai ca speranta trebuie sa ramana mereu vie...si visul...visul se va putea intotdeauna transforma in realitate atunci cand doresti cu adevarat asta...sa inteleg ca acum nu mai doresti asta? sau ca nu mai doresti din tot sufletul?

[amelie]

ne-am privit pana cand luna si-a acoperit ochii...Floarea ne-a povestit despre dragostea noastra nefireasca...nelumeasca...despre dragostea noastra adevarata. Plouau in noi petalele sale...vartej de imagini alergau prin fata ochilor mintii noastre: eu eram floarea, tu erai trecatorul...tu erai floarea, eu te priveam din gradina unei case vechi...impreuna incercam sa intelegem de ce floarea nu a putut fi a noastra...Primavara ni se recita in inimi: " Alb de floare...galben moare...in culoare...sunt eu oare...floare alba, alba floare?"

[Doniacris]

Draga mea,
 
Ai redat la modul tulburator trairile tale. Si ma duc cu gandul la un topic de pe forum " ce este mai dureros ...".
E adevarat ca in situatii de genul acesta suntem imbibati de "de ce-uri", ne chinuim, ne framantam, simtim durere ... durerea neimplinirii ...
Se spune ca este o forta care vrea ca fiecare sa isi realizeze destinul. Se numeste principiul favorabilitatii. Cand iti doresti ceva din tot sufletul tau si cu toata forta ta, tot universul va conspira pentru a te ajuta sa ti se implineasca. Si ti se arata tot felul de semne, pozitive sau negative. Depinde de fiecare cum stie sa citeasca semnele. Cei care cred in principiul favorabilitatii vor reusi sa citeasca semnele bune si prin urmare sa isi urmeze cararea.
Iar pe cararea ta sa fie lumina!

[amelie]

cand ne-am cunoscut...cand am vorbit prima oara...nu mi-am imaginat ca vei ocupa un loc atat de mare in inima mea...cred ca niciodata n-am mai simtit o asemenea frica...am stiut din secunda urmatoare declaratiei tale ca vei insemna pentru mine ce n-a mai insemnat nimeni pana acum...am luptat impotriva acestui sentiment si, chiar daca am ghicit fericirea care a venit, ea mi-a tulburat ordinea stabilita de ceva vreme...si am incercat sa o resping...dar m-am lasat apoi imblanzita in fata evidentei...ti-am deschis inima mea si, zi dupa zi,am descoperit cat de mult te iubeam...n-a fost usor...la inceput mi-a trebuit mult curaj...este ingrozitor cand neputinta se confrunta cu forta sentimentelor...

[amelie]

Stau în scaunul comod şi cald si mă gândesc la orice vor ochii minţii mele să vadă. Îmi pot permite luxul de a sta liniştită să-mi ascult respiraţia, pot să rup tăcerea prin strigate de bucurie, pot citi, pot chiar scrie, îmi pot lăsa urechile şi trupul să simtă muzica şi dacă chiar doresc îmi pot permite să mă plictisesc… pentru că este după-masa mea, este după-masa mea liniştită… şi sunt atât de liberă încât aleg ce vreau să fac în aceste clipe.
E cel puţin la fel de multă libertate într-un nou început. Azi e noul nostru început, şi e atât de liber cât ne putem dori noi să fie. E doar începutul unei continuări.Îţi dai seama!?! Nu e nimic înaintea începutului. Tot ce există e ce e. Nu avem nici o greşeală de corectat, nici un strop de istorie care să ne afecteze prezentul cu vinovăţie. E începutul, netulburat de orice altceva...e doar ceea ce am simtit nevoia sa facem...sa traim clipa...sa ne gandim la ceea ce avem si nu la ceea ce a fost si ce poate sa mai fie...Tu nu crezi la fel?

[amelie]

Un fluture saruta petalele florii care asteapta de prea multa vreme sa infloreasca! Floarea si-a deschis petalele si a daruit fluturelui trei picaturi de nectar si polen de aur.Si-apoi... el s-a pierdut in zare? Si floarea a ramas cu dorul incoltind in suflet? fluturele s-a ratacit in zbor, nu a mai gasit floarea viselor sale si s-a stins de dor...undeva,dincolo de curcubeu..Dar si-a regasit floarea acum….chiar daca a trecut atata timp... Ce zici? Nu de alta , dar vreau sa revina la viata... N-am nevoie de un fluture mort de dor...Altfel se ofileste si floarea si abia a revenit la viata...Nu ti-e mila de ea? e doar...o poveste...sau e viata noastra?

[amelie]

Eu sunt un curcubeu..... Eu sunt un curcubeu.....fara cer. Caut un colt de cer in care sa-mi oglindesc ochii....Daca am sa gasesc cerul pe care il caut, nu va mai fi niciodata noapte...Zilele vor fi incarcate de raze de soare, iar noptile vor fi aurore boreale....In fiecare dimineata caut un zambet care sa-mi insenineze ziua....Uneori il gasesc, alteori nu.....Daca vrei sa fii cerul meu, eu voi fi lumina care te va inconjura cu caldura si frumusetea ei profunda....Viata asta este prea scurta ca sa fie si amara pe deasupra....Sunt convinsa ca viata este frumoasa....Altfel la ce bun atata zbatere? Eu sunt o raza de soare si nu gasesc un loc pe care sa-l luminez. Atata intuneric in jurul meu si atata durere...Daca vrei sa ma lasi sa sa te luminez cu a mea raza....Cred ca ai sa vezi lumea prin ochii mei.

[amelie]

Tu ai fost cea mai frumoasa legatura a mea cu viata. Si tot tu m-ai facut sa fac cunostinta cu moartea. Cand va veni nu voi avea impresia ca voi pleca in necunoscut pentru ca drumul imi va fi familiar, cunoscut dinainte. Nefericirea si moartea sunt lucruri indepartate, sterse, care vor veni intr-o zi, dar nu vor avea importanta si niciodata, si in nici un caz , nu vor putea stirbi sau intuneca desavarsirea unei clipe. Nu sunt fiinte carora orice obstacol le este inutil, iar altele care sunt invinse chiar inainte de a fi inceput lupta? Si toate acestea, nu sunt dinainte determinate? Astazi stiu ca nu pot fi decat neputincioasa in fata unei priviri plina de nostalgie, ca si in fata celei care nu exprima decat incredere si nu intelege inselatoria. Cu cat ma intorc mai mult in timp, cu atat gasesc mai vie setea mea de fericire, convingerea ca fericirea este un drept al meu, ca si dreptul meu la viata, de care intr-o buna masura sunt responsabila. Imi amintesc de acele perioade lungi, intunecate si reci , cand cu gandul la tine, ghemuita toata in mine insumi, cu dintii inclestati resimteam tristetea ca pe o rusine; voiam sa ma vindec de tristete ca de o boala, in timp ce bucuria pe care-o incercam mi se parea dreapta si frumoasa. Mai tarziu am inteles ca o buna parte din fiinta mea este determinata de sensul pe care il acord acestei notiuni de fericire, care nu este numai confortul spiritului si al trupului.. As vrea sa mai pot simti astfel si astazi. Mi-ar parea ca un act de fidelitate fata de mine insumi, deci si fata de tine; ma adresez miracolului, il chem: sa ma trezesc fericita si usoara. Dar stiu ca s-a cutremurat pamantul, crapatura exista, face parte din noua mea geografie, o cunosc, dar as vrea sa inceteze de a mai sangera.
Ce poate o fiinta ca mine sa-ti daruiasca? As vrea sa-ti daruiesc, ca amintire sau poate ca un ramas bun visarii mele , daca nu - ca o rasplata tie- ceva ce sa nu poti sa uiti niciodata. Acel NICIODATA ! Dar acum cand nu ma mai am decat pe mine , am sa-ti daruiesc o lacrima,. E tot ce am mai curat si pur in mine . O lacrima de lacrimi.

[Semiramis]

şi totuşi amelie, câtă tristeţe ai în tine şi de unde tot izvorăşte toată? ce se întâmplă?

[amelie]

doar prea multe vise...prea multe dorinte...prea plin de suflet...prea multa iubire...e...prea mult,semiramis?

[Semiramis]

când iubeşti nu-i mult. dar nici atâta tristeţe nu e bună.

[Little Rose]

amelie, suflet scump. nu stiu ce ti se intampla in realitate. dar tot ceea ce ai descris, toate simtirile tale au fost si ale mele. am avut langa mine un om asemenea cum il descrii tu. care nu se vedea la standardele mele. care se simtea prea batran pentru a incerca adevarata fericire. un om plin de vise care nu se simtea in stare sa le implineasca alaturi de mine.
am dat tot. am visat pentru amandoi. am luptat cat pentru doi. dar ramasese doar visul meu. nu si al lui.

o iubire nebuna, plina de incercari. dar intensa cum nu stiu daca voi mai intalni. si ramanand singura cu visul meu nu am mai putut. am cedat. am vrut sa ma gandesc pentru prima data in viata la mine. si am ales sa o iau din nou de la capat, nu la fel de pasional ca inainte.

s-ar putea sa nu te aline cu nimic ceea ce scriu aici. dar mi-as dori sa iti ascult povestea. si iti urez sa realizezi al cui este visul.

numai bine,
love rose