Sunt foarte multe necunoscute si oricate ai lua in calcul tot poti sa gresesti.
Iubirea are doua etape (as spune... distincte): a fii indragostit, care poate dura uneori nesperat de mult si a ramane indragostit (care este minunat). Daca timpul ne-ar astepta, daca nu ne-ar parea calvar sa vrem pe altcineva aproape cand noi visam...
Cand nu esti zilnic cu un om, cand nu ii suporti decat ocazional tabieturile, angoasele, "crizele" de personalitate... totul pare altfel. Iti sunt dragi scaparile lui, dupa fiecare mica cearta totul este mai dulce, ii dau un farmec iubirii maruntisurile astea, le doresti parca. Daca ai avea de impartit si grijile, temerile, rutina... atunci nu stiu cata rabdare ai avea sa consideri asta dragalas si, implicit, ce ai alege. Probabil trebuie sa vezi putin in trecut, sa rememorezi ce ai iubit la omul de langa tine, ce ai considerat neimportant cand te-ai casatorit si... cat este de important acum. Asta ti-ar da o idee despre cum poate transforma rutina o iubire, cat se pierde cu lucruri aparent neinsemnate.
Si totusi asta nu spune mare lucru. La douazeci de ani iubesti ceva, ai o anumita fire, anumite pretenti de la viata, la treizeci... vrei altceva, ceva pe care nu-l banuiai la 20, ceva care cel de langa tine nu ti-l putea da inca de atunci dar... cine s-ar fi gandit ca o sa doresti? La 40 cauti altceva care poate anuleaza toti ani precedenti. Credem ca la orice varsta vrem doar iubire, atentie, un partener de dialog, intelegere... Credem ca mereu dorim acelasi lucru. Asa este si totusi este atat de diferit. Alegem ce dorim la varsta asta, e jumatatea perfecta pentru cum visam acum, dar peste cativa ani?
Personal, daca cel de langa mine imi este prieten, ne respectam, ne-am iubit... nu as schimba nimic. Suna poate o resemnare pentru cei tineri dar nimic nu-mi garanteaza mie ca peste 3-4-10 ani nu imi voi dori ceva care acum nu banuiesc, ceva pe care iubitul meu de acum nu-l are.
Si totusi... e atat de usor sa gresesti. Ce e mai bine... ramane o loterie