Versuri, proza si alte maruntisuri inspirate de Marele Maestru

[Rudy Valentino]

La rusă
/ A la Rudy /
de Laurentiu Orasanu

Vroiam la cursul de hindusă,
Dar, în confuzia propusă
De o plăcuţă suprapusă,
Intrai, intempestiv, la rusă.
Larisa mă privi transpusă,
Pe buză-i îngheţă o spusă,
Brusc, la tăcere fu redusă.
Se şi vedea pe loc răpusă,
Acolo-n clasă chiar, sedusă,
De-o fiară apărând din brusă,
Ce, o privire juxtapusă,
Plimba pe fusta ei sus-pusă,
– În Africa de Sud produsă
Cu măiestrie, de-o zulusă,
Şi-apoi, de-un diplomat adusă,
Ascunsă bine într-o trusă –
De mâna ei, discret condusă,
Spre-o ţintă numai presupusă,
Doar prin inducţie dedusă.
Simţeam plăcerea ei, indusă,
Şi rezistenţa-i – descompusă.
Creştea dorinţa-mi, nesupusă,
De a cunoaşte limba rusă.
 

[saab]

Amestec de "Kitsch futurist..." si "Literatura incotro?"
(o interpretare a poeziei "Kitsch futurist-idiomatic" de rudy valentino)


“Cânta zeita, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul/Patima cruda ce-aheilor mii de amaruri aduse...” .
Cam asa incepe poezia domnului Radulescu: cu invocarea muzei. Mai exact, a “tatalui nostru”(linistirea “tatalui devorator”), grandoare epopeica ce amesteca sublimitatea cu derizoriul:
“Tatăl nostru cel din ceruri, adorat, furat, rugat/De parşive pudibonde să le dărui un magnat,/Ce măsori şi neputinţa, dar şi teama de-un vaccin,/Fie-ţi greaţa mai uşoară, fie-ţi somnul cât mai lin!”

Viziunea cosmogonica ce implica spatiile Olimpului si tentatia totului, vor ramane obsesie a intregii poezii.

Dupa cum observa d-l Carlea, in al sau articol/eseu “Literatura incotro?”: “A vrea în 2000 si ceva să aduci un nu ştiu ce nou in privinţa etalării literare a fantasmelor erotice, cu marca sado-masochista, echivaleaza cu a sta calare pe calculatoare si a comunica prin morse cu lanterna.”

Si totusi, scenariul poemului include o perspectiva a risipirii si caderii in lume, o aventura la limita hazardului, toate acestea intr-un simulacru gnoseologic.

Totul presupune un nesat al deschiderii (“am iubit o fotografă/Cu privire de cămilă şi alură de girafă”), captarii (“Ea m-a prins precum stihia şi mi-a angoasat natura”) si luarii in posesiune spre iscodire si determinare (“Şi-AM DECIS să las loc liber unei grave leziuni...).

Locul metafizicii abstracte (“Cine ma salveaza oare?”) este luat de materialitatea demitizata pana la limitele kitschului (“Vorbe despre tot şi despre/
Cine rupe, cin’ se-arată, cin` şopteşte un "bon vespre"), o lume pe dos... o ratacire in maelstrom (“Ea m-a prins precum stihia”)... pe o vreme criogenica.

Revenind la ideile domnului Carlea, “a nu face apel la sublimare în actul artistic înseamnă a circumscrie arta materialului brut, tenebrosului, fără a-i oferi şansa plurisensualităţii către care tinde, prin definiţie, înseamnă a reduce totul la basic instinct şi asta cu pretenţia pubertină a genialităţi şi autenticităţii, sau măcar a talentului descătuşat de tot ce are trecutul mai valoros.”

A privi aceasta poezie exclusiv din punctul de vedere al sexualitatii inseamna a-i zdrobi intelesul ascuns, simbolistica.

De ce protagonistul iubeste o fotografa? Fotografiile reprezintã artificialul, golul, absenta.

De ce privire de camila? “Credinta mea in Dumnezeu este atat de mare incat mi-am lasat camila afara, fara sa o leg, convins ca Dumnezeu ii protejeaza pe cei care il iubesc sincer.”

De ce alura de girafa? Pentru ca doar girafa isi poate extinde limba pana la 45 cm si sa o infasoare; limba e acoperita cu papile foarte dure, o excelenta adaptare. Girafa nu are un miros foarte dezvoltat, dar are ochi mari si o vedere foarte buna. Combinata cu inaltimea mare, ii ofera avantajul unei vederi panoramice a imprejurimilor si a tuturor pericolelor potentiale.
Pentru girafa, aplecarea este o adevarata provocare anatomica. Si sa nu va mirati ca dl. Radulescu a ales simbolul girafei. Alura ei data de inaltime inseamna de fapt, vointa nemarturisita de a se inalta pe un plan superior si are la baza stravechiul rit orfic de transcendenta a teluricului spre solar.

“fesa ei cam perimata...” – complexul lui Oedip - reminiscenţele erosului care are ca obiect mama.

Jackie Chan – trimitere la China, la valorile antichitatii, iar, in relatie cu “osul pubian” si cu caltabosul de vreme criogenica, la filosofia lui KONG FU-ZE sau Lao-tzi (nu-mi mai aduc aminte) si ale sale “frumuseti morale”:
1.Sa fii generos dar nu risipitor.
2.Sa fii mandru dar nu trufas.
3.Sa ai dorinte dar nu pofte.
4.Sa arati inocenta dar nu asprime.
5.Sa faci sa se lucreze fara a crea resentimente.

...

Fantasmele nu sunt doar ale unor aleşi… ci sunt doar pentru cei alesi…

[viulian]

Whoa ?
Gasesc acest comentariu foarte instructiv dar am o dilema personala legata de utilitatea lui

La mine lucrurile stau simplu.
Daca am rezonat cu poezia, nu ma intereseaza sa mi-o mai explice nimeni.
Daca nu am rezonat cu poezia, nu cred ca un comentariu muuult mai amplu in neologisme mi-o va explica.

Asa ca intreb si io... neavand nici o tangenta cu literatura.. care e utilitatea comentariului, in general ?

(ar trebui postata si poezia, nu pare cea din inceputul threadului ?)

[saab]

poezia comentata mai sus este asta:

Kitsch futurist-idiomatic
(rudy valentino)

"Tatăl nostru cel din ceruri, adorat, furat, rugat
De parşive pudibonde să le dărui un magnat,
Ce măsori şi neputinţa, dar şi teama de-un vaccin,
Fie-ţi greaţa mai uşoară, fie-ţi somnul cât mai lin!
Cine mă salvează oare? Vorbe despre tot şi despre
Cine rupe, cin’ se-arată, cin` şopteşte un "bon vespre",
Să vă zic de prima dată: am iubit o fotografă
Cu privire de cămilă şi alură de girafă,
Mi-a plăcut să joc hazardul la popice, aşa cum
Fesa ei cam perimată mi-a făcut iubirea scrum.
Ştii...iubirea de-ţi porneşte de la osul pubian
Nu o mai opreşte nimeni, nici măreţul Jackie Chan,
Ca un caltaboş pe-o vreme criogenică, de iarnă
Când, pe sub şosete frigul te înhaţă prin lucarnă.
Până la exilul tantric, drăgăstoasă ca cenzura,
Ea m-a prins precum stihia şi mi-a angoasat natura,
M-a ajuns în noaptea-n care am comis ablaţiuni
Şi-am decis să las loc liber unei grave leziuni...
Pân` la congruenţa noastră dintre blocuri mult mai este
Nu mă căuta de purici că ne facem de poveste!"

cat despre comentarii si utilitatea lor, e mult de spus... nu o pot face in acest moment din cauza conditiilor (tehnice) vitrege. promit sa revin.

[Miss M.]

Iertata fie-mi interventia dar ... chiar asa ... ce rost au toate aceste comentarii la adresa "operei" lui rudy valentino ? ... eu la gasesc inutile si am senzatia ca esti un prieten al lui si vrei sa-l ridici in slavi ... ha haha ha ... mi se pare cam ciudat . Daca ai telent de critic literar de ce nu faci comentarii si altor poezii de site ? ...  

[Rudy Valentino]

Rudy Valentino - îngerul răzvrătit
de Daniel Bratu

E Rudy, prinţul sigur Valentino,
îi flutură drapelul zi lumină
când spune el cadânelor „Hai, vino!”,
dansând burice, ele i se-nclină.

E Armand, asul durilor Assante,
latino-lover fără concurenţă,
vin dame parfumate, în desante,
la uşa lui, cerşind măcar clemenţă.

E Paraipan, vânat de Siguranţă,
cu pieptul său de Neo prinde glonţul,
din rime debordante-şi face clanţă
la închisori unde în lanţ i-e clonţul.

E Lupul crâncen ocrotind oiţe,
cu luciul poftei îmblănit n-aude
să-nghită cheile saivanelor pestriţe
blonde sau brune-n behăituri crude.

E Vânătorul focilor din poluri
şi morselor desprinse de banchiză,
cu pinguini strângându-i umeri, stoluri,
când trece peste zero intră-n criză.

E Risipitul nisipând coşmaruri
iubitelor ce-au fost sau sunt departe,
spre maluri neumbrite de amaruri
sare atletic bărci mereu mai sparte.

E el, Cuceritorul, pur şi simplu,
atunci când ţipă folosind aldine,
şi-chiar când tace pare-a spune triplu,
din litere privind acid prin tine.
...............................

În câte nume este, s-a ascuns,
crezându-se-n eroi ce nu mai vin,
fără să vrea să ştie că de-ajuns
de-a fi iubit ar fi să fie el:
Florin.
 

[saab]

Iertata fie-mi interventia dar ... chiar asa ... ce rost au toate aceste comentarii la adresa "operei" lui rudy valentino ? ... eu la gasesc inutile si am senzatia ca esti un prieten al lui si vrei sa-l ridici in slavi ... ha haha ha ... mi se pare cam ciudat . Daca ai telent de critic literar de ce nu faci comentarii si altor poezii de site ? ...  

chiar, ce rost au?
cred ca ar trebui revazut subiectul topicului, pt a realiza de ce sunt comentarii numai la adresa poeziilor marca rudy valentino.
si inca ceva:
daca am talent de critic literar comentez exact ceea ce vreau eu. talentul nu implica obligativitatea comentarii altor poezii de pe site.

[viulian]

Am redenumit topicul..

Oful meu nu tine de talentul de critic [este din belsug!] si nici de utilitatea comentariilor pana la urma; doar ca am asa o sfiala fata de toata abnegatia pe care i-o arati lui Rudy.
E putin neobisjuit pentru LT - aici da, exista admiratori, dar de atata atentie nu s-a bucurat nimeni pana acum - si daca o sa te mai uiti pe la multe topicuri, poezii, etc, o sa intelegi de ce 'suna suspect' atitudinea

Dar da, fiecare e liber sa admire ce ii place, si in ce mod considera de cuviinta; nu vreau sa cenzurez nimic, dar ma rodea sa zic ce cred

[saab]

Iulian,
probabil ca atitudinea suna suspect in absenta unui context (sau a contextului literar original, sa zicem) pentru aceste comentarii.
Ideea este una foarte simpla aici: comentariile nu reprezinta "libertatea de a admira ce-mi place", ci un exercitiu de detasare de autorul ce a scris textul si o interpretare a scriiturii, din diverse puncte de vedere.

dar, pentru ca toata lumea considera acest lucru suspect...
... nu, stati linistiti... am sa il comentez in continuare pe rudy valentino
... voi-credeti ce doriti despre motivul pe care il am pentru a o face (si chiar am sa va rog sa va exprimati...)

este un feedback pe care orice comentator il asteapta 

(ps: nu stiu daca ar fi trebuit sa redenumesti asa topicul, pentru ca nu sunt numai comentarii in el... poate ar fi trebuit intrebat si initiatorul topicului...parerea mea)

[Rudy Valentino]

Iulian, consider ca ceea ce ai facut este un abuz.Titlul initial al topicului MEU, nu leza pe nimeni, nu continea injuraturi, nu avea nimic care sa incalce regulile "lovetime".Te rog sa lasi titlul topicului EXACT ASA CUM ERA!

Multumesc anticipat
Rudy

[viulian]

Rudy: ok.

saab: pai motivul, doar ce l-ai zis tu ca sa te detasezi de autor. Te-a adus asa de sufocant aproape incat sa vrei sa te destantezi de el din mai multe puncte de vedere  ?

[Rudy Valentino]

O, bardule, să nu bei aspirine! (nesonet-replică)
de Elena Munteanu

O, bardule, să nu bei aspirine!
Mai bine ţuică fiartă şi potol.
Chiar "aviară", află de la mine,
Vestita gripă îţi va da ocol.

Nici ea măcar nu riscă să trăiască
Cu tine-n casă, sub acoperiş.
Se duce, pe pustii să se-nvârtească,
Deci îşi ia tălpăşiţa, pe furiş.

Iar de murit, nu mori în astă seară,
Ca să te plângă muze filistine.
Mai au de aşteptat un an şi-o vară.
Ştiu că nu-i mult, dar asta e, în fine.

Dar, când va fi, vor zice, poate, unii:
„Mai ducă-se, că prea ne-a-„îmbălsămat“
Cu parodii mai reci „ca colţul" lunii,
Şi zile, dar şi nopţi, ni le-a mâncat"

„Uitaţi-vă la el, zici că-i cuminte,
Dar râde, l-am văzut, pe sub mustăţi!
Ochii pe el, fiţi cu luare-aminte,
Să nu mai scrie, ca în alte dăţi!"

„Dacă tot stă degeaba, să îşi care
Coliva: trei colaci şi un covrig.
(Prea mult şi-aşa, că n-a fost om cu stare).
Doar vinul să nu-l bea, că-l ia cu… frig."

O, bardule, nu bea dar aspirine!
În crâşmă, peste drum, eşti aşteptat,
Să uiţi, înconjurat de filistine,
Că viaţa nu-i prea roză, ce păcat!

Poezia de la care s-a pornit:

Tuşeşte bardul printre aspirine (sonet gripat)
de Rudy Valentino

Tuşeşte bardul printre aspirine,
Zic unii c-are gripă aviară...
Cine l-a pus să-ngurgiteze-aseară
Înconjurat de muze filistine

Un pui comunitar din cale-afară
Îmbălsămat cu E-uri citadine
Desferecând mirosuri-ghilotine
Uitat în galantar un an şi-o vară?

Strănută bardul singur în capelă,
Mai scrijeleşte un sonet pe zid,
Topindu-şi suferinţa-n acuarelă,

Surpată-i fruntea lată într-un rid,
Rămâne veşnic puiul-santinelă
Să-i ciugulească opera, timid...

[Rudy Valentino]

Barul cu marmote
de Loredana Tudor-Tomescu

Intr-un bar pentru marmote
Neperechi şi cam purii,
Te-aşteptau să vii călare
Pe trei(?!?) mâţe belalii
Două foci, intrate naşpa,
Fără "viză", pe neve,
Să le spui, da' pe şestake,
Unde-ţi lucri fesele.
Cică- zic gurile rele-
Că te duci, constant, la gym
Si că n-ar strica şi ele
Să se-apuce de regim.
Sunt dispuse să plătească
In natură sau peşin,
Antrenor de-ai vrea matale
Să le fii, măcar putin,
Până scapă de surplusuri
Deranjante vizual.
Cică n-au noroc de date-uri...
Doar pe site-uri, virtual.
Si cum vor să joace "real"
Scena cu miresele,
Rudy dragă, zi-le-odată:
Unde-ţi lucri fesele?
 

[Rudy Valentino]

Sunt sonetist, amice
de Alex Popescu
(parodie dupa "Sunt culturist, peltico" de Rudy Valentino)


Sunt sonetist amice, galactic şi cu rost
Atrag amante crude şi mă-nfierbânt la sânge
Dar orişice preludiu mereu îmi iese prost
Iar strofa cea peltică de mine se tot plânge!

Sunt sonetist amice şi beau şi-n vestibul
Ca un maestru mare ce stau în echilibru
Chiar printre silicoane cu iz de Istambul
Cu toate că, vezi bine eu nu mai am calibru.

Sunt sonetist amice. Am versul unduios
Transpir de parcă, iată, aş trage la şaretă
Şi mă căznesc atâta să fiu cel mai bengos
Dar mă trezesc adesea în cap cu o poşetă.

Sunt sonetist amice. Mă doare-n laba gâştii
Dar de ating vreo rimă îmi tremură bojocii
Şi simt de parcă eul mi-ar fi-n bătaia puştii
Iar porcului din whisky i-aud chemarea vocii

Sunt sonetist amice mai soare între sori
Citeşte-mi zău sonetul ce scurmă ca o fiară
Că dacă şi pe-acesta din nou o să-l ignori
Se duce dracu rangul şi iar mă-mbăt diseară!


Poezia parodiata:

Sunt culturist, peltico, fac striptis contra cost,
Atrag fără eforturi amibele nătânge
Ce îşi sugrumă-n perne iubirea dup-un "fost"
Şi-mi pipăie bikinii, până le strig:"Ajunge!".

Sunt culturist, peltico şi beau engros Red Bull,
Aşa îmi cere rangul...Sunt macho de calibru,
Mă-nfrupt din conturi grase, apoi, cu un recul,
Eu mă retrag la shopping, cu apetit de tigru.

Sunt culturist, peltico. Am biceps fabulos,
Tranşeele iubirii străbat ca o cometă
Şi-ţi defrişez candoarea, casap, până la os,
Apoi dispar in ceaţă, subtil, c-o piruetă.

Sunt culturist,peltico. Mă doare-n mocasin
Că de te-ating în treacăt îţi tremură genunchii,
Adu-mi nişte Cinzano sau doar un jaf de vin,
Vreau să mă-mbăt ca porcu', să zbier din toţi rărunchii.

Sunt culturist, peltico. Zici că m-adori. Te cred,
Dar n-o să-mi scurmi prin suflet cu pofticioasa-ţi ghiară,
Salariul tău bicisnic n-ajunge nici de-un pled
Să-mi învelesc splendoarea. Adio şi...la gară!

[saab]

Iubirea- cuvânt înainte (... atunci te vei desena în josul cerului)
(o interpretare a poeziei "Cimitir de cuvinte" - rudy valentino
-http://www.lovetime.ro/community/index.php?topic=3658.0)


“Cuvânt înapoi, înainte,
Mormânt la tot pasul, morminte”
 
Nu putem adăuga nepedepsiţi limbajului cuvântul ce depăşeşte toate cuvintele.
Suntem aşezaţi de el la graniţele oricărui limbaj posibil schiţând o experienţă singulară: aceea de transformare în “Strigoi bântuiţi de cuvinte”.
Atâta doar că aceste cuvinte se cer purificate de tot ceea ce, în ele, poate să aducă aminte de stabilirea unei separaţii şi de măsurarea unei distanţe, lăsându-le doar ceea ce, în ele, poate să desemneze fiinţa diferenţei. Şi tocmai de aceea “Cuvinte de dor, legăminte,/Cuvinte-blestem” reprezintă “doar cuvinte” ce “Se frâng peste cruci”, transformandu-se în “Sărmane aduceri-aminte”.

Aduceri-aminte care nu mai pot să se reprezinte şi să se reia pe sine prin cuvânt decât la marginea propriilor limite. Cuvinte închise asupra propriei lor bezne, asupra adevărului lor orb.

O desprindere de Eu-ul care tocmai a simbolizat, gata deja să îl desfăşoare şi să se instaleze în el: desprinderi în timp – “O iarnă pitită-n cuvinte/Îşi leapădă, toamna, veşminte”, desprinderi prin distanţa rostirii faţă de cel care vorbeşte, desprinderi interioare ale celui care gândeşte şi scrie.

Pentru ca “Nicicând n-or putea să alinte/Cuvintele, tâmpla fierbinte”, moartea cuvintelor defineşte spaţiul unei experienţe în care subiectul, în loc să SE EXPRIME, SE EXPUNE, merge în întâmpinarea propriului sfarşit şi prin fiecare vorbă se vede trimis la propria sa moarte. Moartea comunică cu comunicarea şi cuvântul smuls, mut, poate deveni un izvor violent în noaptea rostirii, făcând prezentă absenţa, redând nopţii originare lumina.

Prin a sa moarte, cuvântul este restituit nopţii sale. Este momentul în care fiinţa apare fără amânare şi în care gestul care încalcă limitele atinge absenţa însăşi.

In această absentă, cuvântul işi află resursa sa infinită; apropierea morţii, prezenţa sa în memoria oamenilor sapă în fiinţă şi în prezent golul pornind de la care şi către care rostim - “Etern cimitir de cuvinte...”.

Zid negru al morţii reflectat de oglindă, cuvântul se naşte în momentul în care acesta nu mai acceptă să treacă fără a lăsa urme.

Zid negru al morţii - reflexia sa în oglindă, constituirea unui spaţiu virtual în care cuvântul îşi află resursa nesfârşită a propriei sale imagini şi unde se poate reprezenta ca fiind deja acolo -  înapoia lui însuşi, dincolo de el însuşi (Cuvânt înapoi, înainte).

Cuvântul s-a nascut, de fapt, în ziua în care am început să vorbim spre moarte, pentru a o ţine şi a o deţine, un murmur ce se reia şi se rosteşte şi se re-dublează pe sine la nesfârşit, conform unei multiplicări în care locuieşte şi se ascunde prezentul.

Iar daca “Iubirea- cuvânt înainte”... atunci te vei desena în josul cerului - acea deschidere spre care cuvântul tau n-a încetat să înainteze.