Are sufletul vacanta?!

[Doniacris]

Din momentul in care  pasim in viata ne coplesesc tot felul de sentimente. Simtim bucurie, durere, veselie, intristare, fericire, dor si cate altele ... astfel ca ne trezim uneori ca ne este sufletul autostrada cu nenumarate benzi.

Oare are sufletul vacanta?! Si daca ar fi asa, noi ce am mai fi?! In ce ne-am transforma?! 

[Cruella]

hmmmmmmmm.........
din pacate da, are vacanta uneori, pentru unii oameni. dar eu i-as spune somaj. pentru ca nu e deloc placut sa-ti fie sufletul "out of order". eu ajunsesem la un moment dat in cea mai groaznica stare cu putinta. nu simteam nimic, imi pierdusem telul, am renuntat, dar din pacate am renuntat la tot. eram departe de casa (a fost alegerea mea, e drept), si nu mai imi pasa nici de mama. incercam sa ma fortez sa-mi pese de ea. dar nu imi pasa. deloc. nici nu sunasem acasa de citeva luni bune, renuntasem la telefonul meu, nu vorbisem cu nimeni (decit cu necunoscuti) aproape jumatate de an si nici nu imi pasa daca am sa traiesc sau nu, daca familia mea mai traieste sau nu, daca isi fac griji pentru mine sau nu. chiar nu imi pasa de nimic. nu stiam sa zambesc, nu stiam sa plîng, nu stiam sa rîd, nu schitam nici un gest.
apoi brusc am dat intr-o depresie cumplita, care a fost cel mai fericit moment din viata mea! sufletul meu isi terminase vacanta! revenise! negru, sumbru, zdrentuit, dar se facea simtit! am plîns ca o cretina citeva zile, ba de bucurie, ba de dispera, ba de tristete, apoi m-am intors in Romania si incet incet, impreuna cu familia, am inceput sa-mi revin.
sper ca nu veti incerca nicicare din voi vreodata sentimentul de a fi fara suflet! a fost de nedescris cind am inceput sa simt ura! am simtit CEVA, nu mai conta ce!
apoi bucuria nebuna ca simteam ceva! era o invalmaseala.
deci da, in unele cazuri (extrem de rare sper), sufletul someaza.... din pacate

[Semiramis]

eu cred că vacanţa sufletului e liniştea. atunci când suntem mulţumiţi şi fericiţi cu noi înşine, împăcaţi cu cei din jur, sufletul intră în vacanţă. nu pot numi vacanţă o stare de neant. vacanţa este lucrul aşteptat cu bucurie şi nerăbdare, deci când sunt fericită, sufletul mi-e în vacanţă. aşa cred eu...

[Lady Allia]

SEMIIII !!!
aproape mereu ajung la concluzia ca daca ar fi sa scriu dupa postul tau nu as face altceva decat sa schimb cuvintele...ca sa nu ajung in ipostaza de a scrie mereu, mereu: "subscriu la ce a zis semiramis"  .
ori...tre sa raspund repede, repede la post ca sa fiu inaintea ta! 

deci...

si eu cred ca singura vacanta care ar trebui acceptata cu adevarat de suflet si in suflet este...linistea!
linistea aceea interioara care ne da o satre de confort atat cu noi cat si cu cei de langa noi. ea ne incarca bateriile si ne da puterea de a merge mai departe altfel decat poate am facut-o pana atunci: mai plini de noi, mai plini de viata, mai plini de incredere...

altfel...vacantele sufletului ar ajunge sa ne transforme intr-adevar ori in oameni prea reci, ori in oameni prea slabi, ori in oameni care uita sa mai urce in tren chiar daca acesta e in fata lor.

[Just]

Sufletul are și el vacanță ,într-adevăr!

Cred că în urma unui șoc puternic pur și simplu nu mai simți nimic,ești incapabil să-ți pui ordine în gânduri ,ești incapabil să reacționezi.Atunci perioada în care vei rămane în aceasta încremenire depinde si de intensitatea șocului pe care l-ai suferit.De exemplu mii s-a întamplat ca atunci cand am aflat că pierdusem pe cineva drag sa răman făra cuvinte,făra lacrimi,făra tresăriri ,ci doar așa încremenită-trup și suflet.Putem spune că e un fel de vacanță pentru suflet,sau mai degrabă o pierdere de sine temporară.
De asemenea sufletul e în vacanța atunci când e lipsit de griji,de preocupari,de framantari,atunci când e liniștit,când se poate odihni .

[Alia]

Probabil ca instinctul de conservare, blocheaza la un moment dat creerul, pentru a putea face fata impactului emotional....
Indiferent daca sufletul isi ia vacanta sau...doar un week end, probabil ca este bine....
Nu m-a incercat, din pacate, niciodata aceasta stare, nici macar atunci cand am fost multumita si fericita, asa cum spunea Lady Allia si Semi....
O prietena a mea, imi spunea intr-o zi ca, a aranjat 4 ore un raft cu lucruri (amintiri, lucruri ce nu le mai purtase sau utilizase) si, in tot acest timp, nu se gandea la nimic, nu simtea nimic, parca nici nu mai cunostea acele lucruri, nici macar amintiri nu mai avea....
Privea cate un lucru, timp indelungat , parca il vedea pentru prima oara, apoi il aseza frumos pe raft, fara a transmite nimic....
Dupa cele 4 ore, cand a terminat de aranjat acel raft, era foarte odihnita, fizic si psihic, a putut sa se gandeasca la..."lista" de probleme ce i-o lasasem pe masa, a privit mult mai corect lucrurile....
Cred, ca pentru 4 ore sufletul ei si...nu numai, a avut liber.....

[alexia]

            Hmmm, buna intrebare! Am citit ce s-a scris mai sus si tot ce pot spune e ca, fie nu am trait niciodata acel sentiment de liniste, care sa-mi trimita sufletul in "vacanta", fie l-am trait dar nu l-am perceput ca pe o evadare. Sincer, inclin sa cred ca nu ia vacanta. Cred ca si starea de liniste e asociata emotional si cu alte trairi, asa ca, nu prea e vacanta. Si apoi am sentimentul, ca daca m-as simti atat de detasata, e ca si cum am murit pentru un timp.

[motanel]

  Eu cred ca nu linistea este vacanta sufletului, deloc linistea. Linistea e cea mai mare dovada de suflet “la lucru” Lipsa totala a simturilor, asta e “vacanta”, ceea ce descria Cruella, de exemplu. Cred ca se intampla asta de multe ori in momente de soc, de pilda la moartea cuiva apropiat, cand durea e prea mare si atunci, ca un fel de self-prezervation, ca sa nu innebunesti, intri intr-un fel de amnezie de suflet. Uiti sa mai simti. Merge inainte in virtutea inertiei si atat. Iti revii abia cand gasesti taria sa infrunti realitatea.