Răspunsurile la acest subiect vor fi diferite şi variate în funcţie de persoana care se prezintă la raport. Există oameni şi oameni, unii care nu pot trăi cu sentimentul de vinovăţie sau cu musca pe căciulă, deci nu vor mai avea o viaţă liniştită de nu recunosc şi alţii care pur şi simplu "they don't give a shit" şi merg înainte cu înşelăciunea, scapă ca prin gaura de ac, o comit din nou şi aşa-şi duc traiul până în momentul în care sunt prinşi, iar atunci din nou merg înainte pentru că nu le pasă. Aceştia sunt oameni nepăsători sau cei care nu s-au implicat într-o relaţie.
Privind mai profund situaţia întâi când omul nu-şi poate purta povara, nu pot trăi cu sentimentul de vinovăţie, nu se pot ei înşişi ierta, nu mai pot privi în ochii partenerului, sunt absolut convinsă nu de faptul că AR trebui, ci că indiferent de momentul ales, mai devreme sau mai târziu, o să recunoască ceea ce au făcut. Aceştia sunt oamenii ce se implică într-o relaţie, ce-ţi iubesc partenerul, dar din diferite motive ajung să dea cu băţul în baltă, iar apoi şi-ar sparge capul de pereţi numai pentru a da timpul înapoi şi evita greşeala făcută. E ca şi în visele acelea când faci ceea ce nu trebe, pierzi tot, tot ce ai construit, iar când te trezeşti simţi aşa o mare uşurare că a fost numai un coşmar. Se poate petrece aşa dacă partenerul/partenera trece peste faptă sau se poate să simţi gustul amar al realităţii când îl vezi-o vezi ieşind pe uşă.
Puţin off-topic: Apăi nu ştiu în ce măsură sunt de acord cu formularea: "Mă iubeşte, nu mă-nşeală!" Adică da, mă uit la soţul meu şi-mi spun acelaşi lucru cu toată convingerea, dar privind la rece, mai adânc mă gândesc, deranjant pentru unii: oare îi ofer tot ceea ce are nevoie? sunt suficient de bună? aşteaptă ceva mai mult? şi zi de zi lupt şi luptă să devenim suficienţi unul pentru altul. Când atingem acest lucru, da! atunci putem spune şi susţine în sus şi tare că nu avem, nu au nici un drept să înşelăm, respectiv să ne înşele din moment ce găsesc/ găsim tot ceea ce poate fi nevoie acolo ca o relaţie să fie completă, echilibrată. Deci să ne gândim de două ori când spunem: "Mă iubeşte, deci nu poate să mă înşele". Ba poate să te iubească din toată inima şi cu tot sufletul dacă atunci când te pofteşte odată să faceţi dragoste, te pofteşte a doua oara... a nenumărata oară, iar tu ai dureri menstruale, ai dureri de cap, ai probleme cu vezica. Nah! şi hormonii lui sunt o problemă, şi ei trebuie trataţi. Deci da, te iubeşte, ba chiar când face sex cu alta se gândeşte la tine, dar tati ce să-ţi facă dacă tu nu-l iubeşti intru atât încât să ştii să-l ţii alături de tine?
Revenind, în situaţia de mai sus cel ce iubeşte o să-ţi recunoască la un moment dat pentru că nu poate suporta povara pe suflet, iar tu eşti cam nevoit- nevoită să ierţi sau dacă nu poţi să treci peste vei fi nevoi- nevoită să trăieşti o viaţă neîmpăcată sau simţindu-te vinovat- vinovată pentru ceea ce ai determinat, că în fond tu eşti cel- cea care l-a împins pe partener la înşelăciune, ba chiar o să simţi tu nevoia să ceri iertare, la un moment dat, când aburii mândriei se vor evapora, pentru că ai distrus relaţia.
Iar despre ceilalţi, cei care nu se simt vinovaţi de înşelăciune, cei care pot trăi cu minciuna în suflet, cei care o vor comite în mod repetat, eh! despre ei nu se pot spune atâtea, mai mult pentru că m-am plictisit sau pierdut în vorbărie, doar că relaţiile cu ei oricum nu rezistă. Vor fi mereu din floare în floare. Unele floricele îţi vor închide petalele, altele se vor ofili în urma lor, dar vor găsi la un moment dat un loc din care nu vor mai vrea să plece, iar pentru acel loc vor renunţa la toate frumuseţile sau tentaţiile din jur.
Deci dacă recunoaştem sau nu, depinde numai de caracterul fiecăruia dintre noi.