voi ati murit vreodata...?

[anda]

  Iti salut furia, ingerule. Simt nevoia sa iti scriu asa, ca o incurajare. Ca sa simti ca nu esti singur si nu ai fost singur. Toti avem spaimele si incercarile noastre...si dorinta de a intelege...Si eu l-am pierdut pe tata Si n-am inteles cum  am putut pati asa ceva.)  Nu ma compar cu tine. Mama e mama. Iti spun doar ca plecam de la o premisa falsa, de la cauzalitate la efect. Si cum efectul e devastator incercam sa ne razbunam pe Cel care detine controlul butoanelor.   Oare nu e cam simplista reactia asta?  Inchide un pic butonul gandirii si lasa-ti inima sa bata. Tare si clar, ca o rugaciune inchinata mamei tale. Te asigur ca Ea de asta are mare nevoie.

[furia ingerului]

Singura nevoie care probabil o are nu este sa auda de le mine rugaciuni ci vorbe si strangeri in brate dupa mai bine de 12 ani...

[anda]

 Ai dreptate! Sigur e insa faptul ca asta e dorinta ta. Poate ca doreste de la tine imbratisarea implinirii tale.

[furia ingerului]

Implinirea mea ca om...
Sa spunem ca lucrez la asta. Insa ca toate lucrarile fapturii umane trebuie sa aiba o dedicatiune. Acea dedicatiune poate fi sotia si copiii. Dar oare nu merita si ea sa-i dedic implinirea mea? Ce e mai frumos pentru o mama decat sa-si priveasca fiul cum iese din anonimat si-si asociaza stima celorlalti?
De aceste lucruri sunt privat si eu si ea. Cum de altfel sunt privat si de pasii ei care ar fi trebuit sa-mi conduca femeia aleasa la altar langa mine...de medalionul care il are de la mama ei si care-mi spunea ca i-l va pune fetei mele de gat in ziua nuntii cu mine...de clipa de bucurie in care mi-ar salta copiii in brate si le-ar povesti de viata ei ca o bunicuta ce-si gaseste implinirea drumului sau in nepotii care inseamna ca sangele merge mai departe...
Ma pot implini gratie talentelor ce le-a lasat in mine, ma pot implini gratie femeii ce-mi va sta alaturi pentru restul zilelor mele sau copiilor ce-i voi cara pe umeri sa le arat lumea in toata frumusetea ei...dar nu ma pot implini in chipul misiunii de mama ce nu si-a putut-o incheia pentru mine...
Eu il stiu pe Dumnezeu, am vrut sa-i fiu ostas, sa-l arat lumii si sa-i duc cuvantul in inimile ce aveau nevoie de el...l-am iubit atat de mult incat mi-am pus toate sperantele mele in El si i-am incredintat sufletul mamei mele...
...iar acum mangai fotografii stacojite de vreme si lacrimile ce le-au spalat...mi-am scaldat mama in lacrimi si botezul acesta tot nu mi-a adus-o inapoi.
Eu cu El n-am terminat.

[anda]

   Esti un om puternic, ingerule, si stii sa iubesti. In ceea ce te priveste, m-am linistit ... Stii de ce? In tot ce vei face vei dori sa fii mai bun ca El!

[furia ingerului]

Nu pot sa fac asta anda...daca as sti cum as face-o cu toata puterea mea pana la ultima picatura!!!
Dar nu stiu cum sa-mi imaginez dincolo de imaginatia permisa omului si chiar dincolo de definitia imaginatiei...daca mi-as putea imagina ca prin faptul ca IL IUBESC si-L URASC in EGALA masura sunt mai bun ca EL as reusi ceva ce nu poate fi definit nici prin "imposibil". Nu pot!
Il astept sa moara in mine incet-incet, cu mine odata...

[un_suflet]

M-am intalnit...nu e cum il stiti voi.

E tare greu sa inveti sa plangi...

Eu cu El n-am terminat.

Il astept sa moara in mine incet-incet, cu mine odata...

"voi ati murit vreodata...?"

In fiecare clipa...incet...incet...cu EL ODATA CU NOI................................................
........................................................................................................................

[anda]

 Poti! Pana acuma, ce crezi ca ai facut? Pur si simplu traiesti iubind o fiinta care iti e departe. Nu iti dai seama cat de puternic ai ajuns?

[furia ingerului]

Cat am ajuns de puternic..
Puterea mea se termina in fiecare moment cand imi dau seama ca vorbesc unui mort a carui imagine imi zambeste dintr-un carton ce-o arata pe vremea cand era scolarita...
Puterea mea e atat de mare ca mi se inmoaie genunchii si ma las greu sa cad pe langa pat cand imi aduc aminte cum ii era drag sa o pensez eu (pe vremea aia sora mea era mica si ma invatase pe mine sa fac asta...)...
Puterea mea se termina cand aud sfestanii si litrughii sau Sambete ale Mortilor terminandu-se cu : "Si le fa Doamne lor vesnica pomenire...Si pomenirea lor sa fie neam de neam...vesnica pomenire!"
Atat de mare am ajuns sa am putere asupra amintirilor cu ea incat cu cat ma departez de acele clipe cu cat ele se leaga de mine mai mult si se catara pe mine intr-una si intr-una si parca aud ca de niciunde: "nu ma lasa baiatul meu...nu ma lasa..."

[anda]

Furia insasi presupune putere. Argumentele tale au putere.
Neaga si asta acuma!

[furia ingerului]

Argumentele mele au puterea pe care insa realitatea mi-o neaga. Dorinta mea este supusa hazardului Lui si nu invers.
Daca as putea argumenta in fata Lui i-as nega atributul de Infailibil ...
Eu neg in fata a ceea ce cred eu ca n-a facut bine, asta neinsemnand neapart ca eu am dreptate si El greseste. Daca i-as cunoaste caile,L-as lua de beregata, as da cu El de pamant si i-as zice:
"De ce vrei tu sa-mi fii Dumnezeu mie?!"

[Iosif]

Oare chiar traim cu adevarat? Viata asta este tare ciudata..
Murim cate putin de fiecare data cand pierdem ceva sau pe cineva drag noua. Nu este un oarecare egoism aici? Daca nu mai este langa noi asta nu inseamna ca nu ii este bine acolo unde a ajuns. Cred ca in loc sa ne plangem de mila ar fi mai nimerit sa ne rugam pentru linistea sufleteasca, a noastra si a celor plecati de langa noi, pe orice taram ar fi ei. Cred ca in loc sa iti plangi de mila si sa intrebi vesnicul "De ce?!" este mai bine sa faci tot ce poti ca persoana draga tie sa fie mandra de tine! Asa dai dovada de respect fata de tine, fata de ea, fata de Creator fata de viitorul tau, si mai ales fata de noua ta familie.

Sa fi iubit

[furia ingerului]

Nu stiu J.S. pe cine ai auzit tu ca nu-si doreste ca sufletelor plecate dintre noi sa le fie bine unde au ajuns. Cat despre acel egoism eu nu inteleg in ce-l gasesti tu...eu chiar nu inteleg despre ce egoism vorbesti. Cat despre ai face mandrii eu spun mereu asta.
Intrebarea "De ce?"...Bucura-te ca n-ai fost nevoit s-o pui vreodata in masura in care am pus-o eu. Nu aprecia sensul ei din postura in care nu poti face asta.
Ei sunt acolo unde trebuie sa fie si noi cei care ramanem suntem unde n-ar trebui sa fim. Despre ei nu stiu nici macar daca mai au constiinta sau cunostiinta de sine care o avem noi aici. Chiar daca le au nu se pot compara cu turbarea celor ramasi pentru ca cei plecati au deja raspunsul la intrebarea "De ce?" pe cand noi nu...

[Iosif]

Nu am zis ca nu doreste cineva ca cei plecati sa-si gaseasca linistea si sa le fie bine, eu ziceam ca pentru linistea ta este mai bine sa te limitezi la atat.

In rest, cred ca ai dreptate, nu sunt in masura sa vorbesc de la egal la egal cu tine despre ceva ce nu am trait.


Daca prin ce am spus te-am jignit cumva imi cer mii de scuze,  nu asta era intentia mea si adevarul este ca actuala mea stare psihica nu imi permite sa analizez tocmai rational situatia, probabil era mai nimerit sa ma fi abtinut de la comentarii.

[furia ingerului]

Stai linistit dragul meu J.S. nu ai jignit cu nimic. Hotararea de a scrie aici imi apartine tocmai pentru ca vreau ca oamenii sa vada si unele realitati infecte la care semeni de-ai lor sunt supusi si sa le ascult parerile. Conteaza foarte mult pentru mine nu sa ma sustina la unison sau sa ma blameze tot la unison, ci conteaza sa-si dea cu parerea si sa aud si alte versiuni, de ce nu, diferite de a mea. Raspunsul tau a fost unul ce provenea sigur din propriile tale convingeri si eu asta apreciez. Imparteala dreptatii ce-o am eu cu El este propriul meu iad si il car dupa mine clipa de clipa. Poate va veni ziua in care voi avea un raspuns...
Am spus-o s-o mai repet il urasc in egala masura in care inca il ami iubesc...in exact egala masura. Daca as schimba vreodata ceva la acest egal as innebuni probabil.