Sfarsitul jocului

[inda]

Cred ca fiecaruia i s-a intamplat la un moment dat sa ramana prins intr-o relatie cu toate ca simte ca nu mai are ce cauta acolo.

De ce nu avem curajul sa punem capat unei relatii atunci cand ea scartaie din toate incheieturile? De ce cand suntem convinsi ca totul s-a terminat continuam sa ne chinuim si ramanem acolo pana cand ajungem la limita suportabilului?

Sa fie oare din altruism, ca sa nu-l ranim pe celalalt, sa nu ne asumam responsabilitatea finalului, sa nu fim acuzati de inconstanta, sa nu recunoastem esecul ?

[Switty]

Oricare din alternativele oferite este o posibila cauza. Si nu numai..depinde de imprejurari si de genul de relatie avut. In cazul unei relatii bazata pe factorul material este subinteles motivul; daca este vorba de o relatie abuziva, femeia (mai des parte vatamata decat barbatul, insa si viceversa este intalnita) nu va indrazni sa plece de teama represaliilor - in alte cazuri, ea va sta doar din motive oarecum patologice, avand o personalitate si tendinte distructive, lipsa de respect si incredere in sine, lipsa (re)cunoasterii valorii personale, nevoia de asigurare si validare venita din partea unui barbat.
Altadata este pur si simplu o situatie de complacere: se ajunge intr-o zona de "comfort" - chiar daca monotona, seaca - greu de parasit, un cerc vicios, "ajutata" si de teama unui nou inceput - un amestec ciudat de "vrabie din mana" cu " saritul din lac in put"..

[Just]

Nu stiu cu siguranta ,dar cred ca oamenii se tem mai mult de faptul ca nu au puterea de a o lua de la capat decat de a pune punct relatiei pentru ca ceea ce urmeaza dupa acest sfarsit se gaseste sub semnul intrebarii. Uneori mai intra in discutie si atasamentul fata de cel de langa tine deoarece nu iti va fi usor sa lasi in urma zece,douazeci de ani din viata ta in care totul in jurul tau a fost "noi" .Se poate adauga pe lista motivelor (unul puternic as spune ) si speranta (ca doar ea moare ultima) cum ca lucrurile se vor indrepta sau acest "noi" va redeveni ceea ce a insemnat odata ,cu toate ca acestea sunt ,consider eu, doar amagiri caci odata paharul spart nici zeci de lipiciuri nu-l vor mai face asa cum a fost odata .

Mai exista intr-adevar si teama de a nu-l rani pe cel de langa tine ,dar asta apare numai in sufletele persoanelor care nu-si dau seama ca tinandu-l/-o langa sine si luptand impotriva inevitabilului reusesc numai sa-i ingradeasca libertatea celuilalt (si a sa proprie) de a cauta persoana potrivita /adevarata cale spre fericire.

[alin333]

Cred ca fiecaruia i s-a intamplat la un moment dat sa ramana prins intr-o relatie cu toate ca simte ca nu mai are ce cauta acolo.

De ce nu avem curajul sa punem capat unei relatii atunci cand ea scartaie din toate incheieturile? De ce cand suntem convinsi ca totul s-a terminat continuam sa ne chinuim si ramanem acolo pana cand ajungem la limita suportabilului?

Sa fie oare din altruism, ca sa nu-l ranim pe celalalt, sa nu ne asumam responsabilitatea finalului, sa nu fim acuzati de inconstanta, sa nu recunoastem esecul ?

Probabil ca inima sau sufletul tau nu vor sa se desparta de acea persoana sau poate v-ati iubit prea mult si nu sunte-ti pregatiti sa renuntati.
Va sfatuiesc sa "renovati" relatia sau sa va despartiti cand va lasa inima ceea ce nu cred daca te-ai apropiat de ace persoana prea mult.