Reintoarcerea in albastru

[inda]

Inca te mai astept la marginea noptii
cand degetele inserarii se alungesc alunecand in albastru
lasand amagitoare umbra din vise sa ne cuprinda,
cand ingerii isi scutura de tarana aripile
si renunta la nemurire devenind clepsidre
in care tu esti timp trecand prin mine
iar eu nisip trecand prin tine,
mereu intorsi unul inspre celalat.
Apoi presimt trupurile noastre amestecate in noapte
infasurandu-se-n spirale tot mai stranse,
tot mai inalte, devenind un singur fir de lumina,
vibrand, explodand si nascand universuri.

Si atunci ma inchin, tie, celui venit din albastru
si reincep sa zbor cu aripa ta,
linistit, rotund, asteptand la marginea noptii
inserarea sa se alungesca in vise
amagind.

[George Ene]

Coborâ-vom din corabia viselor, plutitoare
în albastrul pur al nopţilor de iunie, rotitoare.

Face-vom schimb de aripi: tu fi-vei eu,
pe când eu fi-voi tu, în jocul nostru mereu.

Începe-vom alergarea printre umbre târzii,
fulgerându-ne, când am să viu, şi-ai să vii.

Tu fiindu-mă zbor tăcut de cocori.
Eu fiindu-te stea-nlăcrimată apriori.

Tu revărsându-mă în vers fluviu şoptit,
Eu revărsându-te-n mine foc potolit.

Fi-vei eu lumina ta plutitoare pe nori,
Fi-voi tu lacrimile mele, rouă pe flori.

Oraşul, deschizându-şi porţile-n zori.

Noi strecurându-ne printre trecători.

..........................................

La noapte reîntoarce-ne-vom la jocul iubit
Printre îngeri, plutindu-ne tu în eu infinit.

[George Ene]

Răspund celor doi colegi (care mi-au scris în poşta saitului), de data asta nu prin poşta respectivă, ci direct în spaţiul poemelor grupate sub numele generic “Reîntoarcerea în albastru” – după numele primului poem, al Indei.
Concret, strofa a 6-a a poemului meu nu e deloc greşită.
Induce în eroare faptul că folosesc viitorul I al verbului “a fi”, fără să precizez şi persoana, eliptică în ambele versuri. În plus, în mod special, ca să nu complic strofa, fiind obligat de metrică, săr direct la numele predicativ, în ambele versuri.
Şi-anume, în primul vers zic: “Fi-vei eu”. Asta înseamnă “Tu fi-vei eu”. Şi mai clar: “Tu vei fi eu”. Care eu? Ce fel de eu? Şi las să se subînţeleagă ce voi fi eu: “lumina ta plutitoare pe nori”.
Aşadar, versul: “Fi-vei eu lumina ta plutitoare pe nori” , trebuie înţeles astfel: “Tu vei fi eu, care, la rându-mi, (eu) voi fi lumina ta plutitoare pe nori”
Celălalt vers, din aceeaşi stofă: “Fi-voi tu lacrimile mele, rouă pe flori”, trebuie înţeles astfel: “Eu voi fi tu, care, la rându-ţi, (tu) vei fi lacrimile mele (destinate să fie, în continuare) rouă pe flori”.
Din cele de mai sus mai puteţi desprinde o concluzie demnă de a fi reţinută: cum că Limba Română este extrem de flexibilă, ceea ce spunea, cu îndreptăţire, şi Eminescu: “Limba Română e în stare să reproducă gânduri cât mai înalte şi sentimente cât mai adânci”.Sper că am fost destul de clar. Mai clar de-atât chiar că nu se poate.
Totodată mulţumesc colegilor noştri pentru ocazia pe care mi-au dat-o, spre a lămuri cum se cuvine versurile cu pricina.

[George Ene]

Iubirea mea albastră,
Ca dragostea de frate,
Poftită-n casa voastră
Prin faţă-i, nu prin spate...

[George Ene]

Coboară stea peste mine şi fă-mă cântec,
Îmbracă-mă tu, visule, într-un descântec
Care să-nceapă tăinuit cu frunză verde,
Scapă-mă, Doamne, de focul care mă pierde!

Făceţi-mă, voi, pasăre, să-mi cânt cuvântul.
Ori, dacă vreţi, daţi-mi aripi să zbor ca vântul –
Frumosul iubit, dar trist nevăzutul pribeag,
Să mă topesc neanunţat la draga pe prag.

Ori şi mai bine făceţi-mă înserare târzie
Să cobor pe-un fir de albastru-n pustie,
Să uit c-am fost pasăre, şi apoi c-am fost vânt,
Să pier fără urmă, îngropat în cuvânt.

[inda]

Nu stiu din al cui vis m-am trezit,
sa fi fost visul tau in care eu te iubeam,
sa fi fost visul meu in care tu ma cautai,
stiu doar ca era unul din visele acelea
al caror pret il platesti la trezire cu viata.
Dezlegatorii de vise spuneau despre noi
ca suntem dintre cei ce cauta pana dincolo
de incepututuri si cu nesat ne pandeau
la toate trecerile in albastru.

Cand am deschis ochii am vazut ca
bratul spanzuratorii infrunzise si sub el,
acolo unde nimeni n-ar fi stat sa ne planga,
zambea mangaiat de soare,
fragil cautand spre inalt,
albastru alunecand in violet,
un lujer de floare.

Am vrut sa ma-ntorc in vis sa-ti pot spune:
"Iubitule, vino, acum  putem pasi in lumina,
dezlegatorii de vise nu mai sunt aici!"
dar am vazut ca si tu iesisei afara din vis
si sub cumpana infrunzita iti priveai cu nesat
frumosul chip oglindit in apa albastra,
unduind pana la violet cand ii sopteai:
"Ce dor mi-a fost de mine si in cate chipuri
m-am cautat pana cand am inteles
ca de la un loc ne avem doar pe noi".

Undeva mai incolo, dezlegatorii de vise vindeau oglinzi ajunse la mare pret
de cand se auzise ca daca ne-am putea vedea ne-am iubi.

[George Ene]

Întâlnirea din vis…

Vedeţi-le:
sunt acolo sus două planete,
care nu se ascund privirilor!
Tatăl lor, un alt sublim Soare, 
în Sistemul LoveTime răsare,
iar ele aleargă una după cealaltă
fără să cunoască vreo haltă,
tot după Teoria Kant-Laplace.
…În vise căutându-se fierbinte
                       cu ochii deschişi.

Sunt zile lungi, alunecoase,
când Soarele din LoveTime
le joacă feste umbroase
uneia sau alteia, pe rând.
Abia-n întuneric profund
li se văd ochii de-un albastru pur
reflecat în oglinzile inimilor.
…În ochii lor deschişi fixându-se
                       forma Iubirii.

Două planete
venind din necunoscut…
Aţi mai văzut vreodată
planete întâlnindu-se,
în altă parte, decât în vis?

Şi totuşi, fraţi pământeni,
cum ambele trăiesc acelaşi vis,
niciodată în vreo carte descris,
e cum nu se poate mai limpede
că-n viitorul previzibil
pe cer se va ivi o nouă Galaxie
a Iubirii în Albastru-Pur,
a Iubirii fără pată, desigur.
…În Iubire aflându-se sculptat
                       şi numele lor!