Metafore terapeutice

[Iosif]

O gradina si doua lumi

Intr-o noapte de vara foarte calduroasa, membrii unei familii au dormit afara, in gradina din spatele casei lor. Mama a observat, cu destula neplacere, ca fiul sau si sotia acestuia (pe care nu o suporta deloc) dormeau cuibariti unul in bratele celuilalt. Neputand sa suporte acest lucru, ea i-a trezit si le-a spus: “Cum puteti dormi atat de apropiati unul de celalat pe caldura aceasta? Este nesanatos si periculos.”
In alt colt al gradinii dormeau fiica sa si ginerele sau, pe care il adora. Acestia dormeau insa departe unul de altul. Mama i-a trezit usor spunand: “Dragii mei, cum puteti dormi atat de departe unul de altul, cand este un frig ca acesta? De ce nu va incalziti unul pe altul?”.
Nora sa, care a auzit aceste vorbe, s-a ridicat in capul oaselor, si, cu voce tare, a spus urmatoarele cuvinte, ca pe o rugaciune: “Ce milostiv este Dumnezeul nostru. O singura gradina si o vreme asa de schimbatoare!”

[George Ene]

Excepţională pildă!
Aşa e: dintotdeauna soacrele nu-şi agreează nurorile, în schimb îi apreciază pe gineri (mai întotdeauna).
Din punctul de vedere al nurorilor soacrele trebuie cucerite cu grijă, iar o dată cucerite trebuie mereu tratate cu cea mai mare atenţie, pentru că-n majoritatea căsniciilor soacrele dictează mai abitir decât oricine altcineva, în căsniciile fiilor lor.
Din punctul de vedere al ginerilor, trebuie reţinut faptul că relaţiile cu soacrele pot produce mari bucurii, dar şi mari perturabaţii în căsnicii, când soacrele sunt dezamăgite de ei. E bine ca ginerii să fie (ori să pară) foarte gospodari, foarte iubitori cu soţiile lor (fiicele soacrelor lor), întrucât o dată îndeplinite aceste formalităţi (căci formalităţi sunt) totul va putea merge ca pe roate, până la proba contrarie.
Una peste alte, soacrele sunt ca la meteo: niciodată nu ştii ce va urma.

[Escu]

Totul se trage de pe vremuri..de mult apuse...cand tinereii...erau pusi in fata faptului implinit. Binenteles, totul era un troc pus la cale de catre familiile lor. Ideea e ca si acum tot un "troc" e, doar ca familiile se cunosc cu putin timp inaintea nuntii. Mentalitatile nu se schimba asa usor, si o sa mai treaca ceva timp pana cand lumea o sa mai evolueze. Sper doar sa nu fie prea tarziu.

[Emma]

eu nu vreau pur şi simplu să accept această problemă a societăţii...este o chestie pe care nu că nu o înţeleg..nu vreau să o înţeleg...e o dovadă a unei mentalităţi 'înapoiate'..aşa cum spune şi sweeney...dar...totuşi...nu e oare mai uşor să tratezi nora după cum este ea..fata se zbate, să se poarte frumos, să respecte, să..etc...şi soacra...se lasă pradă unor convenţii sociale...de 2 lei...că..deh..dacă e noră...tre' să suporte...păcat..mare păcat..eu sunt foarte dezamăgită pe tema asta....şi nu cred că e imposibil să ne schimbăm viziunea atâta timp cât se şi vrea...

aa..si sweeney...degeaba se schimbă după ce n-oi mai fi eu...aş vrea totuşi să cred într-o schimbare în viitorul apropiat...

[viulian]

Problema e ca acest pas, al casatoriei, inseamna nu doar partenera aproape, ci si prietenele ei, si prientenii ei, si familia ei, si matusele si toti unchii si deja m-am saturat descriind!
Si fiecare cu rutina lui, cu vizitele regulate, cu telefoanele de curtoazie, bweak. Mult mai multe onomastici, mult mai multa alergatura de sarbatori, o gramada de batai de cap (pentru mine).
Eu caut intimitate in curtea mea, pe teritoriul meu, si sa nu ma frece nimeni la cap.

Plus ca e cumva nevoia asta de a portretiza ce 'fericiti suntem noi'. Obositor

[Semiramis]

mda, nu ne putem dezbăra de subiectivitate...

[Just]

Eu am avut mereu tendinta de a crede ca exista un fel de rivalitate intre mama si nora (nu neaparat si reciproca e valabila) ce provine din faptul ca mama il iubeste pe "cel mic" ,stie sa-l ingrijeasca cel mai bine ,stie sa-i gateasca mancarurile lui preferate ca nimeni alta s.a.m.d .Atunci cand va interveni o alta femeie intre cei doi ,care la randul ei se va stradui sa-i ofere sotului iubirea si tot ceea ce este mai bun ,mama nu va vedea toate acestea si mereu parca traieste cu impresia ca nicio alta femeie nu poate fi suficint de buna sau potrivita pentru fiul ei . Atat cat nu merge prea departe cu aceasta convingere si ramane la stadiul in care doar crede fara a lua masuri de interventie in viata cuplului ,este intr-o oarecare masura scuzabila atitudinea tocmai datorita faptului ca provine dintr-o doza de prea multa iubire. Eu consider ca cele doua ,mama si soacra ar trebui sa fie bune prietene si sa "colaboreze" deoarece au un punct comun forte si anume iubirea nemarginita pentru fiu ,respectiv sot.

Relatia intre ginere si soacra va fi mereu mai placuta si in acelasi timp mai usor de construit .Mamele isi doresc sa vada ca fiicele lor sunt protejate ,ca au langa ele un barbat iubitor (ceea ce nu e o sarcina dificila pentru el ,ca doar si noi stim sa ne facem iubite) , isi mai doresc sa aibe un ginere muncitor si gata sa ajute atunci cand situatia o cere .

In concluzie ,este indicat sa existe doua gradini (una a soacrei ,una a cuplului) fiecare cu lumea sa (ca sa nu spun in varianta populara).

[Emma]

Relaţia mamă-fiu este una specială care ascunde aspecte nedescoperite încă. De aceea, mulţi psihanalişti şi-au îndreptat atenţia către această direcţie. În literatură această relaţie este idealizată de de Proust..fătul de sex masculin este 'bărbatul vieţii ei' (al mamei), care o va iubi fără să-i facă vreodată reproş (sau...aşa şi-ar dori ea). Totuşi nicio mamă nu va admite că îl preferă pe băiat fetei. Toate recunosc că au o relaţie diferită, fuzională cu băieţii lor..în care seducţia joacă un rol important. Mama se simte adorată în prezenţa lui..chiar dacă acesta face greşeli capitale. Naşterea unui băiat este întâmpinată cu mai mult entuziasm decât cea a unei fete (aici intervin factori culturali: transmiterea banilor, a numelui..etc).
Psihanalistul A. Constantinescu încearcă un răspuns la întrebarea : Dar ce au în plus băieţii, astfel încât mamele să se pună la dispoziţia lor încă de la naştere..? El explică: "un....penis, a cărui lipsă după părerea lui Freud, le-ar chinui amarnic pe femei şi în faţa căruia, trebuie recunoscut, se extaziază. Freud scria că sexul masculin joacă un rol important în viziunea ambelor sexe. Îmaginaţia copilului are o importanţă vitală: fetiţa care descoperă că nu are penis, dezamăgită că mama nu a "dotat-o" cu aşa ceva, se îndreaptă către tată. Realitatea naşterii unui băiat aduce cu sine împlinirea unei dorinţe mai vechi."

În concluzie, băiatul realizează îmbinarea perfectă dintre cele două sexe şi o completează, în mod incoştient, pe mamă. De unde şi caracterul unic al legăturii care îi uneşte.

Aceasta este teoria. E adevărat că nu putem să negăm această legătură, nici să o condamnăm..ea există, dar mai contează şi cât de departe merge această relaţie şi cât de mult afectează relaţia soţ-(viitoare)soţie. Mama trebuie să fie conştientă de aspectele astea şi să încerce să dea un curs cât mai normal relaţiei cu fiul său.
Şi-acum, după cele discutate, tatăl fetei unde e?  (că după cum am văzut relaţia dintre ginere-soacră e una...normală în general) în cazul fetelor, tatăl devine cel afectat într-un context ca acesta.