VOR ÎNVĂŢA PEŞTII SĂ VORBEASCĂ?

[George Ene]

Vor învăţa peştii să vorbească?

Tot ce e măreţ trece apa
şi pietrele rămân să sprijine peştii.
Ultimul cocoş a traversat
istoria-mamă şi tată,
bătându-se cu pumnii-n pietre
şi-n toartele cerului
că el a făurit comuna
cu toate acaretele ei,
gonind norii cu mătura
şi ştergând oasele înaintaşilor
cu periuţa de dinţi
a elefanţilor din cărţile de istorie,
pentru fericirea leilor.
Oglinzile pluteau pe apele negre
ale trecerii, răsturnând norii
în care pluteau peştii
apaludând frenetic
victoriile orale şi scrise
ale trecerii dinspre înspre.
Dar cocoşul a fost asasinat.
Mare pagubă! au zis leii,
care şi-au împărţit oglinzile,
una mie, una ţie,
de bine să ne fie,
spre disperarea peştilor,
care tăceau frenetic
ca drapele fâlfâinde la fel
de atunci încoace la fel,
ca o trăsătură de unire
între epocile de aer stătut,
însămânţate cu stele galbene
care-au fost mutate
de pe roşu pe albastru,
reinventându-se astfel comuna,
de data asta mai amplă
şi mult mai ameninţătoare.
Vorba e:
vor învăţa peştii să vorbească?