DINCOLO DE DINCOLO...

[George Ene]

Dincolo de dincolo…

                                 “Lumea e o necunoscută.
                                  Timpul Concret e contracţie simultană şi extindere
                                   simultană la scara Timpului General Infinit,
                                   iar Materia Timpului General Infinit e chiar Lumea…”
                                                                 
                                                                   ALBERT EINSTEIN  
                                                         

Există o fugă înăuntru,
căci toate aleargă uniform
şi rectiliniu înăuntru,
iar înăuntrul se scufundă
tot mai înăuntru
până-n înăuntrul înăuntrului
se scufundă,
se afundă în sinele înăuntrului,
pitindu-se în sine însuşi,
cădere în cădere,
punct,
punct în punct,
în punctul dinănutrul punctului,
în punctul punctat
al adâncului gândit,
unde cuanta
ţâşneşte din ea însăşi,
emisie
şi corpuscul,
întronând echilibrul perfect,
corpuscul-undă
generator de echilibru
pe muche de cuţit
căci se mişcă ceva –
un semnal implicit dinăuntru
pentru mişcarea în sens invers,
căci mişcarea se mişcă în sine
şi-şi creşte creşterea,
tot mai creştere,
tot mai spre în afară de sine,
din sine ţâşnind dincolo de sine
în larg explozie mută,
ca o irumpere
împingând marginile
către margini,
mutându-şi cercul în afară
încât circumferinţa creşte,
se extinde
faţă de centrul-punct în extindere,
până când marginile rotunjite
devin nemărginite.
Ceva e dincolo de dincolo
şi chibzuieşte în sine însuşi,
şi-şi opreşte extinderea
şi-şi chirceşte oprirea,
şi porneşte adunarea marginilor
către un loc, tot mai spre centru,
într-un punct necuprins.
Dar acel ceva
nu e nicăieri,
că numai nicăieri
n-are margini,
ci e doar punct în sine mişcător,
născător de sine însuşi,
dinspre sine peste sine,
din sine către dincolo de sine –
până dincolo de dincolo de sine,
unde se află ceva, acelaşi ceva
întoarcere – substrat şi martor
al tuturor căderilor în sine
şi-al urcărilor din sine
din adânc de sine
în sine însuşi – oglindă,
până dincolo de sine,
dincolo de dincolo
unde e nimicul,
nimicul nimicului…
 
Explozia Marii Creaţii
dospeşte în adâncul adâncului
şi urmează logica nimicului:
Lumea şi nonLumea împreună,
care devine ceva
şi iese din sine însăşi
punct al nimicului,
punct în punct
până dincolo de sine
unde totul e Timp,
un Timp în alt Timp –
Timp în Timp
a ceva fără cuprindere,
cuprins în necuprins…