STRÂMB CÂNTA ORBUL ACELA

[George Ene]

Strâmb cânta orbul acela

Strâmb cânta orbul acela
Sub teii aplaudaci.
I se înnoptase setea
Lângă apa cu gândaci.

Întunericul îi vibra
Sub pleoape, şerpuitor:
Orbul se mai visa copil
În sordidu-i dormitor.

Soarele îi apusese,
Iar el tot îl căuta
Bâjbâind prin întuneric –
Sigur, spre a se salva.

Doamne, spuse, unde-i cerul
Să mă-nchin spre faţa ta?!
Peste gândul lui frenetic
Doar o frunză cobora.

Un îngheţ alb şi sinistru
Piti liniştea-n pământ…
Mormăia încă un cântec
Peste proaspătul mormânt.