Iubire ascunsa?

[viulian]

Adica, decat sa n-o mai vad, mai bine imi ramane prietena in continuare. Iar sunt cinic .

Neah, eu am renuntat si la prietenie daca n-a fost sa fie iubire. Am urat prea mult refuzul, ca sa mai ramana loc de buna ziua. Dar asa sunt eu.. [nu ma intelegeti gresit, mi-a luat multi ani de tentative de reapropiere urmate de ignoranta totala reciproca] incat sa-mi dau seama ca doar cu amicitia ei n-am ce face. So I left for good. Yeeeey. Victory!

[Floris van Rosemondt]

Nu i-am spus. Si-a dat seama recent, dupa 10 ani. Si regret ca nu i-am spus, dar in acelasi timp nu regret. Acum e gata sa o accepte. Nu sunt sigur ca atunci ar fi fost gata. Iaca-s demiurg si cred ca stiu ce ar fi facut si simtit la fata locului ))).

De fapt, nu stiu daca regret sau nu. Asta e adevarul. Nici acum, dupa atata vreme, nu sunt in stare sa judec "la rece". Ne-am indepartat acum ceva vreme din cauza unui motiv oarecum corelativ, pentru ca i-am ascuns altceva. Si ne-am impacat pentru ca ea a reusit sa inteleaga, sau sa creada ca intelege, motivatiile ascunzisurilor mele. Dar nu mai e ce a fost. Nici macar prietenia aia nu mai e atat de autentica. E ca un fel de arama poleita cu aur.

[Lorelei]

Pai si la ce bun ca acum e gata sa o accepte cand pentru tine deja e calp... arama sunatoare... ?

[Floris van Rosemondt]

N-a fost vina ei... a fost vina mea... Ca un fel de revers al legendei regelui Midas, care transforma totul in aur printr-o atingere.

Cred ca trebuie sa ma retrag acum . Maine e iar o zi lunga si, deocamdata, urata. Noapte buna tuturor .

[Just]

Mai exista o parte mai putin placuta a subiectului .
Daca ar fi la mijloc o boala incurabila ?
Oare cum este mai bine sa faci  ? Sa iti marturisesti sentimentele fata de cel pe care il iubesti ? Sa le ascunzi gandindu-te ca va suferi enorm neputandu-se bucura de iubirea voastra?

Nu stiu ,mi-e teama numai sa ma gandesc la o astfel de situatie .As fi tentata sa raspund ca e dreptul celui ce este iubit sa aleaga ,dar oare nu ar fi prea tarziu ? Cred ca suferinta ar fi cutremuratoare inca de la inceput cand ii marturisesti iubirea ! Fiecare pas ar fi urmat de un gust dulce amar . Cat dulce si cat amar , oare ?

[only_hope]

Pentru un individ in sine,e mai putin autentic ceea ce se intampla numai in sine insusi decat ce i se intampla cu stirea altora?Cu ce?Cu ce este mai putin intensa dragostea unui om daca ea este nestiuta?Ba dimpotriva.Este mult mai profunda,mai concentrata ,fatza de o iubire impartasita sau nu,dar materializata,adusa in planul realitatii,cea a martorului.Fiindca din ea,iubirea nestiuta de celalalt,nu se risipeste nici un strop in gesturi,in asteptari,in vorbe care nu reusesc s.o exprime.

[only_hope]

Dupa ani si ani de la o iubire,auzi oameni care spun:<<L.am iubit(sau am iubit.o) dar el(sau ea) habar n.avea ,nici nu ma stia>>,situand aceasta iubire la periferia iubirii,fiindca ea nu era stiuta.Oamenii astia,dupa parerea mea,sunt o categorie -o categorie foarte intinsa-care nu.si da seama ca oricat ai trai cu altii,exista in tine fonduri personale inalienabile,adevaruri pe care nu le stie nimeni si care sunt cele mai adevarate.