Reciproca e valabila, cred: dar daca adevarul ala al absentei iubirii e, de fapt, iluzia? Nimeni nu stie si nu poate discerne. Daca crede ca da, intervin tiparele relative: cine e nebunul? Ala care crede in iubire sau ala care crede ca nu exista? Parca vad ca adevarul e pe la mijloc.
Credeam ca depinde de varsta. Dar o recenta intamplace, cu protagonist tata, un respectabil tanar in varsta de 60 de ani, mi-a demonstrat contrariul. Eu ce sa mai gandesc??

)))
Nu prea mai exista cu adevarat o cale ponderata in sensul asta. Ori esti nebun si iubesti iubirea, ori esti nebun si negi ca exista iubire.