Toate neputintele

[inda]

Poate nu gandesc eu indeajuns de profund insa nu prea mi se pare general valabil se spune nenea Cioran. Iaca m-am alflat eu sa-l contrazic  .
Eu spun ca absenta iubirii e doar o problema de context. Sunt capabila sa iubesc. Majoritatea suntem capabili. Ca nu exista in permanenta cineva pe care sa-l iubim asta e ceva de conjunctura nu o incapacitate a noastra de a trai acest sentiment. Daca cineva nu este capabil sa iubeasca dupa ce a gasit persoana potrivita asta este trist intr-adevar si devine poate cea mai amara constatare. Cred totusi ca neputinta de a iubi este foarte redusa, in majoritatea cazurilor problema nu este capacitatea de a iubi ci lipsa persoanei pe care sa o iubesti, eventual incapacitatea de a gasi acea persoana . Potentialul exista, el trebuie doar exploatat !

Iluzia iubirii... cred iarasi ca nu am inteles eu. Daca iubesc, sunt iubita, apoi se strica lucrurile, fiecare isi ia jucariile si pleaca pe drumul lui, asta inseamna ca n-a fost decat o iluzie? Nimic nu este permanent, prin urmare suntem iluzii intr-o lume iluzorie?   

[ARIDANA]

Sunt mai mute feluri de dragoste sau iubire.
Poate ca,neputintele noastre se pot reduce la una,aceea a neputintei de a iubi.Dragostea sau iubirea noastra insa,nu poate fi una singura.Nu ai cum sa fii lucid,in timp ce iubesti cu adevarat si sa afirmi"Eu iubesc",pentru ca vine,firesc intrebarea "De ce?" sau "In ce fel?"Vei gasi cateva cuvinte,motivatii si actiuni-feluri in care iubesti...Atunci ...magia dispare!Pentru "dragostea cu cap-cerebrala" ar putea sa fie de ajuns.Pentru dragostea adevarata va ramane mereu ceva ce nu poate fi spus in cuvinte,ceva ce poate fi simtit doar,deci aratat,conturat si desenat in simturi si cu ajutorul lor.Deci,unii dintre noi,suntem neputinciosi sa iubim mai mult pentru ca ...gandim prea mult la ceea ce facem...cu mintea,nu cu sufletul sau inima, si nu avem astfel...totul!
Cat timp reusim sa ne pazim sufletul si inima de neputinta de a iubi,iar si iar?Atata vreme cat ne "tin curelele" sau "balamalele"-atata timp cat nu disecam sentimentul,incercand sa-l traducem doar in cuvinte.Atunci ne transformam din oameni in...aparate de masura.

[ARIDANA]

Neputinta de a iubi?
Incatusare in tristete?
Va spun eu,la mine nu exista asa ceva!
Orice mi-am dorit,am facut cu mainile mele,prin puterile mele.Fiecare pana din aripile visului meu,am urmarit-o cu grija cum creste,si-apoi cum invata sa zboare.I-am dat o parte din sufletul si inima mea.
Din prea multa dragoste poti sufoca pe cineva,e adevarat,il poti pierde astfel.
Cineva,care se sufoca singur,dintr-o asa zisa dragoste, interesata ,ce ti-o poarta,ai inima sa-l lasi sa moara?
Il poti judeca si te poti razbuna pe el pentru raul pe care ti l-a facut-exprimandu-si gandul si intentia de a profita de pe urma investitiei de timp si energie pe care a facut-o...iubindu-te?
Tristetea care te cuprinde afland asta, te va face incapabil,neputincios sa-l mai iubesti?
Eu spun ca nu...cel putin in dreptul meu!

[Lorelei]

"Ca nu exista in permanenta cineva pe care sa-l iubim asta e ceva de conjunctura nu o incapacitate a noastra de a trai acest sentiment." Inda, sunt oameni care nu au iubit niciodata. Nu ma refer la micile infatuari, ma refer la dragostea aia autentica pe care daca ai noroc o intalnesti de 2-3 ori maxim in viata.

"Iluzia iubirii... cred iarasi ca nu am inteles eu. Daca iubesc, sunt iubita, apoi se strica lucrurile, fiecare isi ia jucariile si pleaca pe drumul lui, asta inseamna ca n-a fost decat o iluzie? Nimic nu este permanent, prin urmare suntem iluzii intr-o lume iluzorie? " Nu, nu inseamna ca a fost o iluzie. Se poate sa fi fost iubire si sa fi disparut... dar de cele mai multe ori daca ne luam jucariile si plecam inseamna ca nu prea a fost iubire. Nu ca "luatul jucariilor" ar fi criteriul. Pur si simplu asa se intampla. Iti dai seama ca ai iubit ideea, ai iubit iubirea... cred daca ai crezut atunci ca ai iubit persoana.

Ceea ce ma enerveaza cel mai tare, insa, e intrebarea cheie: accepti relatii iluzorii (de obicei cam intuiesti ca asa vor fi, dar te mai minti frumos o vreme. Si, asa e, chiar e frumos!) sau astepti iubirea in sensul ei profund? Daca da, de ce? Daca nu, de ce? Aici imi vine sa zic hamletian asa ca asta e intrebarea...

[inda]

Majoritatea suntem capabili. Ca nu exista in permanenta cineva pe care sa-l iubim asta e ceva de conjunctura nu o incapacitate a noastra de a trai acest sentiment

Stiu ca sunt si oameni care n-au iubit niciodata, dar indraznesc sa cred ca sunt putini, de aceea am vorbit despre majoritate.

Ceea ce ma enerveaza cel mai tare, insa, e intrebarea cheie: accepti relatii iluzorii (de obicei cam intuiesti ca asa vor fi, dar te mai minti frumos o vreme. Si, asa e, chiar e frumos!) sau astepti iubirea in sensul ei profund? Daca da, de ce? Daca nu, de ce?

Daca iubirea despre care nu ai certitudinea ca va tine pana la capatul zilelor o numim iluzorie, atunci da, accept iubirile iluzorii si asta pentru ca in iubirea aceea sunt implicate doua parti, hai sa spunem pot avea o certitudine in privinta mea, insa in privinta celuilalt niciodata nu poti avea o certitudine, din simplul motiv ca nu esti tu. Profunzimea iubirii nu cred ca este data de durata relatiei (poate sa fie foarte profunda si relatia sa dureze 10 ani sau sa fie superficiala si realtia sa dureze 30 de ani). In cazul in care profunzimea ar tine strict de durata inseamna ca ar fi oarecum necuantificabila pe parcursul ei, adica numai la sfarsit poate veni cineva sa spuna cat de aproape a fost de absolut.
Am intrebat mai demult la un topic daca iubirile de scurta durata sunt tot iubiri ( sa spunem ca a durat un an, ca in perioada aceea ti-ai fi dat si viata pentru celalat, ca la un moment dat s-a intamplat ceva neasteptat si totul a luat sfarsit). Inca nu m-am lamurit cum e, dar stiu ca in locul pustiului rece aleg iluzia pentru ca nimic nu este permanent si vorba cuiva "de la un loc tot singuri mergem". Eu cred ca ceea ce poti trai nu e iluzie, ca absolutul acela dupa care tot tanjim este iluzia iar daca el va fi singura alegere pe care o vom face, toata viata va fi un lung sir de frustrari si s-ar putea sa ajungem la capatul ei fara sa fi gasit nimic. Dar cine stie?...

[lumycriss]

eu cred ca eliade este in asentimentul lui camil petrescu, care spunea la un moment dat "o iubire care nu e eterna nu e nimic". as tinde sa fiu de acord cu ambii scriitori. pt ca omul s-a nascut si traieste din iubirea lui dumnezeu pt oameni. insa el este incapabil sa intoarca aceasta iubire. nu ma refer aici strict la iubirea de dumnezeu, pt ca am convenit ca el inseamna cu mult mai mult decat un nume. inseamna marea, inseamna muntele, mama, tata, frati, prieteni, soare, flori, primavara, ploaie... inseamna tot ce ne inconjoara si ne hraneste trupul si sufletul si as putea acum sa extind semnificatia lui dumnezeu spunand ca el inseamna si ce ati analizat cu totii in comentariile de mai sus: persoana-pereche, iubitul/a.
toti tanjim dupa iubire, tanjim sa fim tinuti in brate,alintati si mangaiati. am pus insa la urma o astfel de persoana care ar intruchipa iubirea noastra pt ca iubirea nu se reduce la atat. nu toti oamenii de pe pamant aleg sa-si dedice viata gasirii unei astfel de iubiri, sau cel putin

[lumycriss]

nadejdii gasirii uneia.
iubirea este peste tot in jurul nostru, sub diferite forme. neputinta noastra consta in faptul ca nu putem s-o vedem, nu putem s-o acceptam. suntem prea sceptici si poate prea fricosi. sa luam spre ex iubirea aceea care ne place tuturor: de fiecare data cand incepem o relatie ne plangem de faptul ca nu putem fi siguri de durabilitatea, sau de profunzimea ei. ne temem mereu de un eventual sfarsit, sau de iubirea celuilalt. adevarul este ca si celalalt iubeste la fel ca noi, doar partial, iluzoriu. si chiar pare dulce uneori aceasta iluzie, nu? dar recunoasteti, sunt clipe in care v-ati dori sa fi fost singuri... cu ce devenim mai bogati "iubind" astfel, in loc sa ne deschidem sufletul sfidand o eventuala cadere? pt ca eu cred ca o astfel de iubire "oarba" ne-ar imortaliza caderea, caci cum am putea sa il uram sau sa fim suparati pe cel pe care-l iubim?
eu recunosc, sunt inca prizoniera iubirii sceptice. poate de aceea ma simt atat de trista...

[Lorelei]

Inda... apropos de criterii... cred ca nu durata e criteriu, ci urmele pe care le lasa. O iubire care nu lasa urme nu e iubire, fie ele pozitive sau negative. In plus o iubire pentru care nu esti gata sa infrunti normele sociale asa zis "normale" nu e iubire. (Nu ma refer la a-i rani pe altii facand asta, pur si simplu la a te expune tu mai ales. De exemplu - sa iubesti un negru si sa lupti cu familia, prietenii etc. pentru asta, sau sa iubesti un om din o cu totul alta clasa sociala atunci cand te-ai nascut printre bogati etc.) O iubire care nu te arde nu e iubire. Dar poate fi o iluzie frumoasa, care sa-ti faca viata frumoasa o vreme, sa te faca sa devii mai optimist si mai plin de energie o vreme. Ideea e... daca simti ca e doar o iluzie care poate dura o vreme, si te gandesti ca oricum vremea aia decat s-o petreci plangandu-ti de mila in depresii mai bine o petreci simtindu-te frumos si senin... mai accepti iluzia (adica intr-o oarecare masura eu zic ca nu se poate sa nu te prinzi de la inceput ca nu e Iubire...) pentru oricum e mai bine decat nimic, sau o respingi pentru ca nu este ceea ce cauti cu adevarat?

[Escu]

Iubirea trebuie sa te arda? Stiu doar ca exista mai multe tipuri de oameni si de aceea mai stiu ca exista si mai multe tipuri de iubire. Cu totii am avut mai mult de 2-3 relatii si cu fiecare partener a fost alfel. Cateodata am avut parte de explozii incendiare, iar in alte dati de taceri ascunse. Fiecare relatie ne facem sa atingem stari si momente minunate. Ei si ce daca n-a durat o viata, poa' sa tina si 3 luni atata timp cat simti cum iti clocoteste sangele in vene.
Cati din noi se mai implica cu adevarat intr-o relatie? Cati mai sunt capabili sa iubeasca fara sa ceara nimic in schimb? Da, traieste clipa ca si cum ar fi ultima! Ce daca o sa suferi? O iei de la capat pana iti gasesti "jumatatea". Nu renunta niciodata caci speranta nu trebuie sa moara!
Momentul in care te-ai pierdut in ochii ei/lui si sangele iti pompeaza in inima precum o lava ce erupe dintr-un vulcan...inseamna ca traiesti o iluzie? Da..focul trebuie intretinut, asa este, dar sa nu uitam ca jarul tine focul aprins. Tot ce trebuie sa facem..e sa mai aruncam un lemn din cand in cand..care tot in jar se transforma.
Sa nu vorbim de suferinta, caci fara suferinta nu am putea sa ne cunoastem "jumatatea"....asta e.. nu ne iese din prima!

Intrebare: e iluzie dau nu daca te arde si te preface in scrum?
Raspuns: nu-i iluzie. Din simplul fapt ca ceea ce ai simtit a fost real.

[Lorelei]

Cateodata mi-ar placea tare mult sa am capacitatea ta de a transa lucrurile. Totusi eu vad multe nuante de gri intre negru si alb...

[Semiramis]

e bine să vezi lucrurile în nuanţe. eu le cam văd în alb şi negru (ma refer la momentele în care sunt subiectivă, adică momentele cu adevărat importante...)