Off,Doamne,cat imi este de dor de ea....
De ce trebuia sa-mi amintesc tocmai azi de ea?Poate,pentru ca e sfantul Ioan,Botezatorul,iar ea,bunica,eara Maria a lui Ioan a Chitei.Iar eu,am fost Monica...Mariei.Atat cat ne-a fost "lasat" sa fim impreuna.Si,totusi,a reusit sa ma faca sa ma simt cea mai importanta,chiar totul am fost,chiar daca numai pentru ea.Chiar daca,din sufletul ei,a revarsat asupra mea dragostea pentru altcineva...fata ei care a murit,la numai doi anisori.A crescut 3 baieti,tata a fost cel mai mare,si stalpul casei,cel care a trebuit sa plece,sa caute si sa-i aduca ei,nu bani si averi,caci avea,prin munca ei,ci altceva...poate eu.
Tata si-a dorit sa fiu baiat.Altcineva,a hotarat altfel,caci visul bunicii era altul,o fata care sa-i semene ei si...celei pe care o pierduse.Si asa a fost....
Pentru mine,a a fost totul si mi-a daruit o copilarie de poveste,cu povesti.Casa ei,cu etaj,era castelul meu si podul,turnul de unde priveam cu mandrie cei doi tei falnici de la poarta,strajerii castelului,dupa ei urma armata,livada de meri batrani,dar cu crengile zdravene inca(ma rog,tineau saracele doi copii nazdravani.)Iar curtenii...trandafirii ,oranduiti in tufe,care mai de care de rang mai inalt,si daliile inzorzonate,colorate,cu rochiile lor verzi si fosnitoare in bataia vantului.
Camera cea mai mare din casa,in care trona razboiul de tesut,imens,la care bunica tesea macatele(un fel de cuverturi,din lana,cu modele foate sofisticate).Cu cate am mai asemuit sarmanul razboi de tesut...dupa cum aveam toane.Cand eram suparata pe el,ca bunicii nu-i iesea modelul,era uracios si greoi,ca un car incapatanat,la care nici boii nu vroiau sa traga.Iar cand avea sporcu un balaur,din cei buni,caci eu nu mai pridideam de treaba,ajutand-o pe buni,si adunandu-i vergelele care "tineau"modelul,pentru ca ea sa poata face si mai repede,altele si altele.Ca la o lupta,ce mai...dar noi eram cele puternice si razbatatoare.
N-avea prispa afara,pentru ca nu era o casa batraneasca,asa cum erau celelalte din zona.Fusese construita de un sas bogat si avea un stil mai sobru.In fine,stateam undea,ca un balcon,atunci cand afara era soare...ea ma pieptana si-mi impletea parul,ca un spic,din mai multe codite,si era atat de bucuroasa pentru mine,cand gasea in parul meu,roscat ca un morcov,o multime de fire albe...spunea ca sunt aducatoare de noroc.Norocul pe care ea si-l dorise si nu-l avusese,era acum cu mine.
Sa nu ma fi vazut plangand...Nu ma certa,chiar daca o meritam.Se impietrea,ca sa-mi ia parca toata durerea asupra ei,durerea mea,necaz copilaresc,ce ma facea sa dau, degraba ,apa la soareci.Ma mangaia doar,ma saruta pe crestet,imi spunea sa plang...si-apoi sa uit,ca va fi bine.Ma spala pe fata cu apa rece de la fantana si-mi spunea Tatal Nostru-nu stia alt descantec,nici n-avea trebuinta.Orice-ar fi spus...glasul ei aduna in el toata linistea si toata puterea de-a ma face sa-mi treaca,sa merg mai departe.
Mi-e dor de cum ma imbraca ea in costumul national,ca intr-un ritual.Cu catrinta si fustele albe de pe dedesubt,cu ia numai margele,pe care ea o cususe,cu bundita la fel...si ce blanita avea,roscata..ce blanuri de vulpe argintie sau altceva,coliere sau...eu aveam tot ce-mi trebuie sa ma simt Ileana Cosanzeana.Si cand imi mai si impletea in par floricele acelea,nici acum nu stiu ce nume au,cea cum este floarea soarelui,dar micute...eram eu,peste lumea toata floare,si fluture si zana si spiridus...eram tare mandra.
A fost....
Cat de demult....
Subiect: Povestea mea... (Citit de 29721 ori)
