Eu aş zice...dimpotrivă, că la prima vedere părerea celorlalţi contează...pentru mine, contează într-atât încât să îmi dea mie semne despre felul în care evoluez (sau nu). E de fapt feed-back-ul pe care ar trebui să îl căutăm toţi în jur pentru a ne da câte un "update" asa...când începem să uităm nişte date ale problemei (ca să nu zic..cînd începem să o luăm pe arătură). Eu acord importanţă părerilor celorlalţi...însă, cu două menţiuni:
1. nu au decât rol de a mă ghida în relaţiile pe care le întreprind (si de a le regla, e exact ca la butonul de volum..dai mai incet sau mai tare dupa cum se cuvine)...
2. contează foarte mult şi cine are acea părere despre mine, cât mă cunoaşte...etc.
"La a doua vedere", însă...aş spune că evit să mă las afectată prea mult de părerile din exterior..şi reflectez mai mult asupra a ceea ce e de făcut pentru a îmbunătăţi relaţiile "cu exteriorul"...şi nu mă las copleşită de părerea, a lu x-ulescu..
Unele păreri pot fi eronate. Aici e buba. Când ştim care e adevărul..poate cei din jur văd mai clar..şi mai detaşat de noi care vedem totul focalizat. De unde ştim noi, care suntem cei cu adevărat? Cine sunt eu? Cea din ochii mei...sau cea din ochii celorlalţi? Asta e o întrebare care mă frământă de ceva vreme. Mama mă vede într-un fel, tata în altul...prietenul în alt fel...EU...pe unde sunt eu? (binee..că versiunile nu sunt contrare..dar..diferă.. eu totuşi sunt una!)
As putea, de asemenea, să gândesc că cine mă place, mă place aşa cum sunt...şi deci, cele scrise mai sus nu îşi mai au rostul...dar..eu nu promovez această gândire tocmai pentru că, în cazul meu, relaţiile cu ceilalţi sunt foarte importante şi dacă nu aş avea grijă de ele, m-ar afecta mai mult decât dacă nu aş încerca să mă adaptez, pentru că toate eşecurile s-ar răsfrânge tot asupra mea.
Când vine vorba de sinceritate...eu pot să ridic mâna...sunt o persoană sinceră....dar, ceea ce îmi rămâne de făcut este să am grijă
cum sunt sinceră. Nu renunţ la sinceritate..ci încerc să îmi îmbunătăţesc modalităţile de exprimare ale acesteia. Dacă, chiar şi cu eforturile mele sporite, să ofer o părere sinceră, despuiată de orice afirmaţie care ar putea răni în mod expres, nu este înţeleasă aşa cum o rostesc....şi persoana din faţa mea, înţelege ceea ce vrea ea din cuvintele mele...e strict problema ei (a persoanei).
Am puterea să demonstrez contrariul oricărei persoane care pentru mine contează şi înseamnă ceva. Pentru acele persoane, da, se merită.
Închei prin a povesti, o situatie traită, de acest gen, si anume:
Eram la birou cu o colegă cu care nu prea "mă simpatizez". De fapt, ea e ca un arici (nu numai cu mine)..si normal..ca relatia cu ea se rezuma la un numar de 10 cuvinte pe zi (asta în zilele în care avem logoree
). Într-una din zile, i-am spus că
mi se pare că ea este o persoană foarte conştiincioasă (era făcut să fie un compliment...
) iar ea...mi-a răspuns: "puţin contează ce părere ai tu despre mine"...
....răspunsul meu a fost: "ba ar trebui să conteze, omul prin natura lui e o fiinţă socială...contează si ce părere au alţii despre tine că nu trăieşti în junglă...".
Poate că dacă am fi mai atenţi la părerile celor din jur...că îţi spune, azi unul, mîine altul...acelaşi lucru...înseamnă că ar trebui să fie un semnal de alarmă..înseamnă ca ar trebui schimbat ceva...şi asta...tot spre binele şi spre liniştea noastră...
LE: sper să nu fi fost atât de incoerentă...încât să nu se înţeleagă nimic. Acum, după ce am citit (poate şi de la căldura asta) parcă totul e o vraişte! of..
Subiect: Cat conteaza parerea celorlalti? (Citit de 3798 ori)