Coltz de jurnal - ganduri

[friend]

De cate ori as fi vrut sa exprim undeva momentele superbe pe care le-am trait pe forum si n-am avut unde! Am creat aici locul pe care mi l-am dorit de atata timp: usor de accesat si fara pretentii. Nicaieri nu-si avea mai nimerit locul decat undeva la sfarsit, pe ultima fila, acolo unde cu totii ne repezim sa notam gandurile pe care nu vrem sa le pierdem. Va invit pe toti ca sa-l folositi ori de cate ori simtiti nevoia. Si ganditi-va si la faptul ca cei raspunzatori de acest forum au si ei nevoie de "guri de aer" care sa ii incurajeze in efortul lor!

Scrieti, e loc suficient pentru toti si oricat de mult am scrie... n-o vom face de ajuns!

[DIANA]

Hai sa incep eu, poate si ca sa ma laud putin dar si pentru ca ceea ce am trait duminica ce tocmai a trecut merita sa fie impartasit cu prietenii mei.
Despre cat e de frumos pe Insula Catalina se poate citi in nenumarate locuri. Am fost curioasa cum e "acolo" asa ca duminica am plecat impreuna cu prietenul meu spre locul de imbarcare pe feribotul ce duce acolo. Nu facusem rezervare, drept pentru care am trait emotii intense pana cand am fost anuntati ca mai sunt pe feribot locuri si pentru "rataciti" ca noi. Calatoria pana pe insula a fost placuta, in ciuda vantului puternic produs de viteza cu care mergea feribotul. Si apoi, noi am ales sa stam pe ultimul nivel al feribotului, in aer liber, sa vedem si sa simtim totul. In fiecare clipa aveam in fata un peisaj demn de un tablou extraordinar! Pacificul e un ocean foarte prietenos. Am simtit asta tot timpul cat am fost "pe el". Are un fel de suflet cald si primitor...greu de descris in cuvinte!
Insula Catalina este destul de mica, locuita doar partial, si cu toate astea are aeroport. Oamenii au facut acest aeroport in varful insulei. Iar in acest scop au taiat si au sapat in piatra destul de dura! Impresionant!
Pe insula am gasit lume multa, veselie, plaja si foarte multa culoare! Totul era asa de colorat, asa de viu incat imi doream sa ma opresc mereu din drum ca sa admir privelistea!  De la hainele oamenilor, pana la barcile de la malul oceanului, de la vgetatie si pana la reclamele magazinaselor de pe insula, totul avea culori formidabile!
Am mancat intr-un restaurant mic, mexican. Ne-a servit o doamna de vreo 50 si ceva de ani. Simpatica! Plina de amabilitate si cu niste ochi care spuneau ca ea nu are griji in viata asta! Am plecat de acolo ametiti de buna ei dispozitie, desi mancarea nu ne-a impresionat prea tare.
Urmatorul pas a fost calatoria cu submarinul. Da, am fost pe fundul oceanului. Am vazut o vegetatie bogata si bancuri de pesti pe care nu i-ai putea numara intr-un an. M-a impresionat jocul sau dansul lor neintrerupt, felul in care isi schimbau pozitia corpului toti, la unison, in virtutea unui instinct pe care noi oamenii nu il vom adopta niciodata, cu toata inteligenta noastra! Insotitoarea de pe vas ne-a povestit ca Insula Catalina are o scoala, o banca, un spital, sapte biserici, doi politisti, trei pompieri, ca viata e destul de scumpa (normal: totul se aduce de pe continent!) dar ca se traieste bine si ca nu ar pleca in alta parte pentru nimic in lume! Cumva mi se pareu pline de sens cuvintele ei! Un colt de Rai, asa poate fi descris cel mai bine acest loc.
Din pacate, nu am stat pe insula decat cateva ore. Am colindat magazinele si ne-am cumparat ceva suveniruri, am facut multe poze. Ne-am imbarct pe feribotul ce urma sa ne aduca acasa cu dorinta clara sa ne intoarcem si sa stam macar cateva zile. Eram foarte obositi desi nu puteam spune ca am facut eforturi. Ne plimbasem doar! Eram coplesiti de atmosfera de pe insula! Cand am ajuns acasa nu am mai fost in stare nici sa mancam. Am adormit imediat! Abia ieri am reusit sa ne revenim cat de cat. Am trait cateva clipe la maximum de intensitate! Ne-au ramas amintirile si pozele!

[minerva]

Marti
   Cu o intarziere de o saptamana plec spre Grecia. Dimineata nu aveam certitudinea ca o sa ies azi din tara asa ca pluteau nori in zona mea. E in jur de 10 p.m. si dupa o coada de 2 ore parasim vama Giurgiu. Pana in Grecia sunt cam 500 de km.

Miercuri
   15 euro dati sub denumirea “traditie colega” si pasim in Grecia. E 15.45 am dormit doar 3 ore in masina (cat am stationat) dar acum fac ochii mari am intrat in Promachonas. Intrarea este incantatoare… coaste stancoase imbracate in verdele maslinilor salbatici. In dreapta granita cu Macedonia. Mergem pe acelasi E79 care ne-a insotit plin de gropi pe perioada traversarii Bulgariei (la capitolul asta concureaza cu centurile Bucurestiului). Incerc sa-mi fac o idee despre distante: Kilkis 77 km, Thessalonic 123… Intram in prima localitate Vironea (celelalte le-am stabatut pe centura). Strazi inguste si cotite gen ulite... Privesc casutele ingrijite avand inevitabilul cazan de inox pentru incalzirea apei pe acoperis si curtile cu mult verde, roz si alb. La iesirea din localitate sau poate doar intre curti admir primii maslini ingrijiti. Sunt  2 plantatii: una tanara prin care serpuiesc furtune de irigatii la nivelul solului si una cu pomi maturi care par legati intre ei cu acelasi tip de furtun dar la 1,5-2 m inaltime. Urmeaza alte cateva case fara curti dar cu balcoanele imbracate in flori.
Peisajul se schimba in mers… pe stanga apare un fel de delta: apa, insule de vegetatie pasari de balta… Nu stiu despre ce curs este vorba dar dincolo de intinderea asta, in zare, la cel mult 2 km sunt piscuri imbracate in brad si maslin. Imi vine in minte Jurilovca incadrata de munti si… albastrel (oare Paul si-o poate imagina asa?)
Peisajul dispare dupa un perete stancos… Zaresc intr-o curticica un imens hibiscus (rosa) de un rosu aprins. Are atatea flori pe crengute incat nu realizez cum de sunt si petale in jurul lui… Ca in toate localitatile de pana acum la intrare este un imens panou cu harta zonei si stradutele localitatii.
Soarele arde pe masura ce inaintam dandu-mi senzatia ca si un tricou este prea mult. Acum nici 2 ore am facut o poza prin geamul acoperit de ploaie al masinii iar afara erau in jur de 10 grade (la Sandansckoi-Bulgaria). Peisajul are un calm salbatic care iti atrage privirea sa “cotrobai” in fiecare cotlon…
Am schimbat directia spre Kilkis si avem Macedonia in NE. Verdele campului contrasteaza cu zapada de pe munte. Cerul are nuante total diferite: in stanga imbraca muntii ca o ceata albastra (dar fara a ascunde din detalii… este doar o parere ca un voal transparent) care se scurge pana-n sosea dandu-i si acesteia o tenta albastruie in timp ce, spre dreapta, sunt tonuri de bej pana la maroniu si te impiedica aproape sa vezi muntii. Nu am vazut inca un cer asa ciudat delimitat. Digitalul nu surprinde detaliile datorita distantei dar cred ca si fotografiata cu un obiectiv adecvat imaginea ar parea un trucaj. Coborand privirea, pamantul e acoperit cu petale albe… copacii isi scutura deja florile… ninsoare de primavera.
Mergem inca vreo 3 km si soseaua este incadrata de padure. Florile si arborii imi sunt necunoscuti (doar ici colo cate un tufis cu flori galbene imi aminteste de campurile noastre). Am vazut doua vulpite, iepuri, un arici mic a trecut strada si am incetinit sa-l lasam sa-si continue drumul iar acum pur si simplu am oprit cateva secunde sa admiram un bursucel. Pozitia nu mi-a permis sa-l fotografiez dar l-am privit (n-am vazut bursuci pana azi) si m-am gandit la lizuca apoi la muscatica… Mi-am promis sa fac de data asta insemnari sa o plimb (cu gandul macar) si pe muscata. Zambesc… as fi adus tot hanul cu mine, pe lizuca, albastrel si mai ales pe luceafar. Daca-mi amintesc exact hermes stie greceste si naia banuiesc ca a fost constiincioasa (sper ca nu sughiti copila draga).
O crescatorie de struti cu jocul lor imi intrerupe pentru cateva clipe gandurile. Dealurile care urmeaza sunt numai terenuri agricole… un peisaj comun.
S-au aprins luminile si privesc doar autostrada. E ca si cum as numara luminitele… Cat am ascultat si privit padurea notand cate ceva m-am gandit ca lipseau doar licuricii. Zambesc…
Continui drumul catre Karini aflat la 66 km de aici. Ma rezum la citit panouri. S-a terminat practic ziua. Inoptam la Motel Platamon… maine-l fotografiez (e o placere sa locuiesti acolo)

Joi
   Am facut cateva poze asa cum am promis. Aseara am dormit 8-9 ore si sunt dornica de “inghitit “ imagini.
O luam catre defileu mergand spre Larissa. Peisajul isi recapata farmecul. Pret de cateva secunde am zarit si marea printre crestele muntilor. Sunt 23 de grade iar muntii inzapeziti  par nefiresti in decor. Defileul: stanca, maslini salbatici, dafini, migdali infloriti (e atata roz in flori ca gandul s-a oprit la… luceafar). O luam catre Sfanta Paraschiva. Fiind sarbatoare trebuie sa fim rapizi… grecii sunt categorici: nu se circula pe autostrada si nu lucreaza nimeni azi (exceptand benzinariile). Dupa ora 15 nici intrarea in Grecia pana la ora 0 nu mai este permisa. Sunt ghinionista… se repara podetul suspendat care duce la manastire. Sper sa se remedieze pana la intoarcere…
Continuam drumul. Am iesit din defileu, pe piscuri sunt acum terenuri agricole. Pentru a le transforma in utile din loc in loc au fost adunati bolovanii si acum formeaza gramezi ciudate in mijlocul verdelui campului care seamana cu musuroaie de cartita avand 3-4 metri diametru.
E aproape 14, privesc in voie marea incadrata de crestele inzapezite… La Stilida daca circuli pe sens invers (stanga) poti cobora din masina la 1 m de mare. Localitatea are un aer modern dar si aglomerat: cladiri una langa alta, palmieri inalti, maslini, leandrii. Casutele albe cu 1-2 etaje au o arhitectura fara pretentii si, in majoritate, etajele au cedat o treime din spatiu teraselor. Ca si Karanomylos prin care trecem acum, Stilida a fost puternic afectata de zapezile din ultimele 2 ierni. Palmieri uriasi sunt uscati dand zonei un aspect de toamna in ciuda celor 21-22 de grade si a ierbii de un verde crud. Am trecut pe langa o pepiniera de aproximativ 2 km cu palmieri distrusa mai mult de 90% de frig si zapada. Se pare ca singuri maslinii si dafinii reusesc sa se refaca
Am ajuns in Thermopile unde vom si stationa astazi. Chiar aveam chef de o balaceala pe malul “garlei”. N-am reusit sa stau la baza izvorului datorita temperaturii prea ridicate a apei dar la aproximativ 1 km este perfect. Ma chinui putin sa fac poze… trebuie sa vin spre autostrada fiind si multi nudisti. Izvorul se varsa direct in mare dar la construirea autostrazii i s-a modificat putin albia si acum, captat, trece pe sub aceasta inainte de varsare. Zona este nisipoasa, in apropierea izvorului langa site-ul arheologic e un camp plin cu flori roz-violet. Au multe petale si imi vine in minte margaretele: ma iubeste, nu ma iubeste… (s-au terminat petalele la ma iubeste! Floarea m-am indurat doar sa o fotografiez…ca si parte din camp)
200 km pana-n Athina (asa apare notata pe indicatoarele lor). Vom ajunge maine la pranz acolo. Intre timp cu picioarele in garla mi-am facut cateva insemnari. Cred ca m-a prins putin si soarele (pistruiata sunt bine). Fug catre mare.
E soare si cald, marea e inca rece dar atat de frumoasa. Are un albastru aproape alb si este linistita ca da senzatia ca-s pe malul unui lac.
Se insereaza. Voi mai zabovii aici: noapte buna muscatei si carcotasului, noapte buna luceafarului drag…!

Vineri
De data asta am ajuns in zone turistice cochete imbracate in verdeata. La fiecare vila sau motel sunt palmieri imensi. Terasele au copertine galbene, portocalii sau bej, pe fiecare etaj sunt sezlonguri si ghivece cu flori inalte. E multa marmura. Privesc marea ascunsa (ca si muntele) in spatele unei cete alb-albastrui.
Vom stationa la Thiva pana-si fac TIR-urile vama apoi insotiti de 3 din ele vom continua calatoria. Desi e soare si cald acum e un vant care ne zboara de pe sosea. Privesc marea si daca inchid ochii sunt cu barca. Peisajul se schimba si el… aduce a “vest salbatic”. Muntii abia daca-s acoperiti cu tufe razlete. Piatra galben-rosiatica, nisip si vantul asta… Am ajuns la Thiva. Suntem intampinati de corturi tiganesti care nu-mi pot imagina cum stau in picioare pe vantul asta.
Vama e o curticica pustie in care abia sa incapa 15 TIR-uri asezate ordonat. Numar 9 si… pare plina. Langa vama e o baraca darapanata de cel mult 2 camarute (ca suprafata) in care stau 4 romani. Au venit acum 2 ani la cules portocale. Au inghetat livezile si nu au avut nici bani dar nici n-au vrut sa se intoarca in tara. Lucreaza ocazional in agricultura si mai tot timpul n-au ce manca.. Baietii zic ca-s de incredere… le dau cateva tigari in schimbul pazei masinilor. Au strans cam 3 pachete… Ma uit la ei si incerc sa-i inteleg. Cel mai tanar n-are 22 de ani. Ce-l tine aici? Ce naivitate-l face sa spere ca o sa fie altfel?
E 11, plecam din vama pe niste stradute intortocheate… Oprim la un magazine de jucarii (Jumbo). Amplasat cu un turn pe dreapta si unul pe stanga celor 4 benzi (pe sens) ale autostrazii. Avand un culoar de legatura undeva la nivelul 2 are un aer elegant si da senzatia ca poti gasii orice… Nu m-a impresionat in mod deosebit decat ideea arhitectului. Incantata am fost de o sera micuta de unde mi-am luat un dafin si un trandafir pitic cu flori liliachii.
Autostrada…Atena 38, 37, …
 Imi spun ca se circula usor in Bucuresti. Aici nu cred sa se respecte nici o regula sau sa existe una pe care sa nu o incalce soferii. Zeci de Yamaha iti taie fata, masinile ajung de pe prima pe a treia banda intr-o clipa. Incerc sa ma relaxez privind palmierii dintre sensuri. Si totusi e un gen de politete:  ai semnalizat poti sa te si incadrezi. Mai ca-mi place la volan! Cat priveste cladirile… imi este confirmata prima impresie: Atena se dezvolta pe verticala! Majoritatea constructiilor se consolideaza si li se adauga 2-4 etaje (chiar mai mult). E drept ca si piscurile care inconjoara orasul sunt remodelate si se construiesc cladiri noi moderne. Momentan nu pot sa mai fac poze. Maine colind la pas.

Sambata
Am o durere de cap insuportabila datorita zgomotului. E cam 9 dimineata si sunt 18 grade, un soare puternic ma face sa uit. Trag nadejde ca o sa fie o zi frumoasa. Voi vizita portul si imprejurimile. La Monastirion (Akropolis) ajung duminica.
S-a inserat. Nu fac decat 2-3 insemnari in rest o sa adaug poze in jurnal. A fost cald. Cred ca era si zapuseala datorata poluarii. N-am bagat degetul in mare dar era asa frumoasa si limpede! Am colindat printre barci, am ajuns la terminalele feriboturilor. Visam sa ajungem pana la Petra si apoi spre insule dar nu mai erau locuri la cursele de  dimineata… asa ca am colindat pe stradute si printre pescarii. Am in nari mirosul atat de puternic incat nu cred sa pot gusta pestele cateva zile… (am uitat de miros la capitolul calamar). Sper sa-mi iasa pozele. E aproape 22. Am urat somn usor luceafarului si cred ca in ciuda muzicii la un volum cam mare o sa dorm si eu. Dulce vine dinspre mare somnul…

Vine somnul dar si zgomotul… Nu pot sa dorm asa ca scriu insemnari…la rece. 
Marea inconjurata de munti stancosi era calma si ondulata din cand in cand de o usoara briza.
M-am oprit pret de cateva minute in fata unui Polaris de agrement cu profil indraznet si a unor multicoci de 15-18m In larg se zareau veliere si un yacht. In lipsa cunostintelor legate de “barcute” ma rezum sa afirm ca erau o multime de nave pe care le-am admirat fara a putea spune din ce categorie fac parte.
In jur de 2…2.30 am plecat catre pescarie. Vantul sulfa usor iar albastrul m-a retinut inmarmurita inca multe minute.
Dupa o alta ora in care m-am invartit printre barci pescaresti am inceput colindatul pe stradutele mici si inguste cu pante abrupte intentionand sa ajung la gara Pireu. Am facut cateva poze cucerita de curtile in care stateau alaturi o masina sau motoreta si…o salupa.
Zona e incadrata de palmieri, portocali, leandri. Casutele cochete sunt in majoritate colorate vesel. La fiecare colt de strada una, doua masute unde poti savura lichide dupa gust. Trebuie sa dorm: maine e ziua cea mare.

[friend]

Asa fetelor, ofticati-ne! Dupa ce-am citit descrierile voastre nici unul nu ne-am mai putea rataci chiar de n-am fi fost niciodata pe acolo! (Apropos, prin Madrid n-ati fost nici una? Trebuie sa merg pana la ambasada!)

Chiar m-am simtit alaturi de voi, in plimbare! Ce frumos! Mi-a placut mult! Diana insa ai omis sa spui ca, alaturi de cei doi politisti si trei pompieri, mai erau si sapte preoti. Iti amintesti?

...... Sunt intrerupt de televizor! Acum se difuzeaza o parodie pe Telemadrid. Nu pot sa trec mai departe daca nu va povestesc faza de adineauri! Ascultati!

Pe masa de operatie un tip e tinut de o gramada de asistenti si doctori! Pe picior, sub piele, i se urca usor in sus... un paianjen, parca! Dar dialogul e mortal: replicile curg una dupa alta!

Doctorul sef:
- Trebuie sa-i taiem piciorul!
Pacientul ingrozit abia poate fi tinut sa nu fuga:
- Nuuuuuuuuu.....!!!!!!!!
Un alt doctor face o observatie:
- O sa ajunga la testicule!
Pacientul cu ochii cat cepele urla:
- Taiati-mi picioruuuuu.......!!!!!!!!!!!
Doctorul, atotstiutor:
- Nu-i nevoie! Exista si calea rectului!
Pac! Il intorc repede pe gagiu... cu burta-n jos! Doctorul cu o chestie lunga, parca ar fi doua andrele, se pregateste de interventie zicand cu regret:
- Pacat ca nu mai avem timp sa dam cu vaselina!
Pacientul apuca sa zica totusi:
- Intotdeauna e timp pentru vaselina....
Se termina totul, doctorul scoate o insecta urata si pacientul terminat abia mai poate sa sopteasca spre o asistenta grijulie:
- As vrea o inghetata, te rog......
- De care preferi: cu vanilie sau cu ciocolata?
- Mi-e indiferent. E pentru.... fund!

Da, ce-as mai putea spune eu acum? V-as povesti din plimbarile mele prin Spania, dar de cand cu LoveTime-ul sunt foarte distrat chiar si cand merg prin oras, asa ca nu prea dau importanta la "peisaj". De cand cu voi, am atatea lucruri in minte, ma gandesc intruna aici! Sunt si vesel, cel mai adesea, si port diverse discutii, imaginar, cu voi chiar si pe strada. Cand imi vine in minte vreo idee mai haioasa, trebuie sa intorc usor capul intr-o parte ca lumea sa nu ma vada razand! Exista, iata, si romani fericiti! In strainatate! Asta stiam deja cu totii! Da, dar eu sunt fericit fiindca sunteti cu mine tot timpul si ma simt extraordinar langa voi!

V-as fi povestit deci, cum e prin Spania, dar nu mai am ochi pentru nimic pe lumea asta! Totusi, la urma urmei, toti aveti, cel putin, un cunoscut venit aici. Rugati-l pe el sa va scrie!

[DIANA]

Pentru friend: Credeam ca se intelege de la sine ca sunt sapte preoti, daca sunt sapte biserici! Ca doar n-o fi unul singur care sare de la o parohie la alta, nu?

[friend]

De ce nu? In cate una in fiecare zi! 

[DIANA]

E adevarat ca sunt si romani fericiti in strainatate. E tot atat de adevarat ca prietenia cu voi e ceea ce ne ajuta enorm sa fim fericiti. Ne e greu de multe ori dar toate trec in momentul in care venim sa stam cu voi! Multumiiiiim! Si...va iubim!!!!!!

[DIANA]

Adica sa munceasca sapte zile pe saptamana cand multi din ei si-au ales "meseria" asta tocmai ca sa munceasca doar doua zile pe saptamana?! Or fi si oameni din astia, dar nu cred ca sunt aici in America! In insula Catalina cu atat mai putin! E prea frumoasa viata acolo! Si apoi, nu stiu daca sunt prea multi lunisti, martisti, miercuristi, joisti, etc.!

[friend]

Dar... dominicani sunt?

[DIANA]

Am simtit capcana si o evit! 

[friend]

Eram odata dupa o zi foarte incarcata, intr-o perioada destul de tensionata, la serviciu. Trebuia sa fac oficiile de gazda pentru cativa oaspeti ce urmau sa viziteze timp de doua zile "Centrul" nostru. Impreuna cu un prieten, tocmai aflat in acel moment acolo, am iesit in intampinarea musafirilor. Pe cand ma indreptam spre poarta, pur si simplu, m-am simtit deodata eliberat de toata povara pe care o simtisem in ultimele zile. Inexplicabil dar adevarat. Tot numai zambet, imi intampin oaspetii, pe care nu-i mai vazusem niciodata inainte, cu foarte multa prietenie, chiar familiaritate. Dupa saluturile de rigoare, ei ma intreaba unde pot parca masina, care era in strada la ceva departare de noi. Eu insa, ii intreb ce masina au. "O Dacie" zic ei. "Aa, pai atunci o puteti lasa si-n strada!" replic eu vesel nevoie mare. Au ras. Apoi, bineanteles, am bagat masina in curte.

Timp de cateva ore am tinut-o tot asa. La aproape fiecare intrebare de a lor eu raspundeam cu cate o remarca vesela. Va imaginati ca eram cu gura pana la urechi, zambind, cand vorbeam cu ei. Si ei radeau! Dar, lucru absolut de neanteles, prietenul meu, desi radea si el, din cand in cand le atragea atentia oaspetilor mei ca eu, de fapt, glumeam. Bineanteles ca glumeam! Ce rost are remarca lui? Si am continuat sa radem, pana cand ne-am despartit, lasandu-i sa doarma.

Mergand spre casa, rememoram momentele vesele. Ma simtisem excelent si eram fericit, eliberat de orice grija. Mai ales ca de vreo cateva zile ma tot confruntasem cu stres si tensiune! Si minunandu-ma de mine ce "vorbe de duh" am fost in stare sa rostesc, adorm tarziu in noapte. Cred ca dormeam si zambeam!

A doua zi, suna telefonul. Raspund. Nimic neobisnuit! Era sefa mea, care ma suna indiferent de ce zi sau ora era! Cel mai adesea, ca sa-mi ceara cate un sfat. Conversez relaxat, consecinta a noptii trecute. Discutia se duce inevitabil catre oaspetii pe care ea ii "preluase" de dimineata. Toate bune si frumoase pana cand, ea neavand secrete fata de mine, imi marturiseste ca a avut deja o mica discutie cu unul dintre musafiri. Cel mai important, de fapt. Avusesera un mic "sfat" legat de ceea ce vazuse el acolo, doar strict profesional. Devin curios. Ea nu ii impartasea insa punctul de vedere si credea chiar ca discutia aceea fusese neavenita. Stateam, ascultam si in sinea mea incuviintam totul. Pana cand... a venit vorba de mine. "De mine?" - zic eu, deja banuitor. Dar nu va speriati, ii spusese doar lucruri bune! Pana acolo incat a sfatuit-o... sa-si caute alt colaborator!

Ce-mi reprosa? Ca paream neserios si ca spusesem o multime de "grozavii"! De fapt, toate glumele mele. Si atunci mi-am amintit de prietenul meu. Cautase, saracul, toata seara sa "dreaga busuiocul"! Se vede insa treaba ca nu prea reusise mare lucru. Nu mi-era teama de reactia sefei mele, ea cunoscanu-ma bine si stiindu-mi felul. Dar ce impresie produsesem de fapt musafirilor! Acesta era, intr-adevar, lucrul care m-a pus pe ganduri.

In ochii celor care ma cunosc bine, treceam drept un tip serios si respectat, dar si mereu cu o vorba buna sau o gluma pe buze. Totusi pentru aceia care ma intalnesc doar ocazional, se intampla sa par fie un tip extrem de serios, fie un "bufon". Depinde in ce moment m-au intalnit. De se intalnesc acestia si vorbesc de mine, nu reusesc sa cada la pace, fiecare vorbind parca de altcineva.

Prietenii mei dragi, daca ajungeti sa cititi prin acest coltz de jurnal, va las aceste insemnari. Nu stiu in care moment m-ai intalnit. Dar daca ti-am parut fie intr-un fel, fie in calalalt, vreau sa-ti spun ca imi pare rau. Tendinta va fi sa devin extrem de serios, totusi nu vreau sa renunt nici la veselie. Cei ce ma cunosc spun ca sunt un tip echilibrat, totusi uneori gresesc, exagerand. In privinta veseliei, mai ales, cand ma pornesc... greu ma opresc! Dar tineti cont, doar acolo unde ma simt cu adevarat bine si in largul meu sunt vesel. In rest, sunt doar... serios. Nu pot decat sa va indemn sa ma cunoasteti mai bine. Pentru excesele mele, insa, imi cer inca de pe acum scuze.

Dar ma cunosc bine si va spun ca, din pacate, leac nu este pentru mine. Tot ce se mai poate face e sa am cate un prieten prin preajma care sa ma traga de maneca si sa "dreaga busuiocul". Acestuia, ii sunt recunoscator, inca de pe acum, pentru ajutor, desi, prietenului de atunci, nu i-am multumit niciodata. 

Va pup, cu drag.

[minerva]

Am zambit friend. Multumesc! Sper sa nu fii..."doar serios" prin zona asta. Cu veselia... cred ca nu vrea nimeni aici sa "dreaga busuiocul"

[friend]

Din incapatanarea poporului spaniol!

Un spaniol se scoala dis de dimineata, isi pune pelerina pe spinare si porneste la drum. La un moment-dat ii iese in fata Dumnezeu si-l intreaba:
- Unde te duci, omule?
- La Zaragoza!
- Se zice: "...daca o vrea Dumnezeu!"
- Si daca vrea si daca nu vrea, eu tot ma duc la Zaragoza!
Atunci, pac, Dumnezeu il transforma intr-un gandac si-l arunca intr-o fantana.
Dupa sase ani il scoate si-l face iarasi om. Acesta isi pune pelerina in spinare si da sa plece, cand, Dumnezeu, il intreaba:
- Incotro, omule?
- La Zaragoza, unde altundeva!
- Se zice: "...daca o vrea Dumnezeu!"
- Si daca vrea si daca nu vrea, eu tot la Zaragoza ma duc!
Atunci, pac din nou, Dumnezeu il transforma intr-un gandac si-l arunca in fantana.
Dupa sase ani il scoate de acolo si-l face om la loc. Acesta isi arunca pelerina pe umar si-si zice: "Gata, m-am invatat minte!"
Dumnezeu:
- Unde mergi omule?
- La Zaragoza sau... in fantana!

[DIANA]

Ma apropiam cu pasi repezi sde usa magazinului. Eram foarte grabita! La doi pasi de mine, o femeie la vreo 45 de ani, foarte grabita si ea sa intre in magazin. Deschid usa si o invit sa intre prima. Mi se parea ca oricat de tare m-as fi grabit, pentru politete trebuia sa gasesc timp. Femeia a acceptat invitatia mea dar nu a ezitat sa ma intrebe de ce am facut gestul respectiv. I-am spus, incercand sa pun la bataie tot tactul de care eram capabila, ca incercasem sa dau dovada de respect fata de ea. A izbucnit cu furie si cu intelegere in acelasi timp si mi-a spus: "Ma consideri batrana! Multumesc! Si eu care ma simteam tanara si plina de viata!" . Am ramas "masca"! Nu stiam cum sa reactionez si nici unde am gresit sau cum ar fi trebuit sa actionez! Cu siguranta daca intram eu prima in magazin s-ar fi gasit cineva care sa ma acuze de impolitete sau chiar mai rau, de nesimtire. Asa ca...unde dai si unde crapa! si acum eu ce sa fac? Sa-mi iau zilele? Nici gand! O sa fiu cea care sunt in continuare! Cei din jur...sa creada ce vor!

[minerva]

2004-01-28 
Nu am gustat niciodată plăcerea trezirii la 5 dimineata. E mult mai târziu si abia sunt în fata oglinzii... Privesc cum din inima-mi coboară un paianjen. De mi-ar anunta musafiri! Zâmbesc personajului cu ochii verzi–albastri. Nu cunosc încă pricina împacării neasteptate dintre inimă si minte.
Aseară mă contraziceam cu soarta. Incercam să-I explic (fară a astepta răspunsuri) că visele nu ne pot minti. Credeti că s-a lăsat convinsă? A început “aducerea la realitate”:
-Stai cu picioarele pe pămant!(ce vorbă prăfuită) Te îndepărtezi de cel ce erai dar si de cel ce esti, te cheamă amurgul în singurătate…
-Si ce să fac în singurătatea fiintei mele?
-Sunt toate lucrurile neîmplinite acolo!
-Să rămân întru mine? Incă exist...
M-a purtat soarta înspre cărări de strigoi înzeiti. Incerca să-mi arate că toată credinta mea se spulberase. Se juca mizerabil ducându-mă dinspre mine spre afară. Intr-un târziu mi-a arătat norii…
Nu mai stiu ce a fost…
Grădina mea-si chema sânzienele. Erau atâtea nuante de cer!
Zâmbesc proaspăt ivitei plăsmuiri. Inăuntru-mi sunt locuri negre, la tâmple am deja câteva fire argintii dar... pot evada către începutul de lumină.