o furnica
mica
si-o lacusta,
cum mergeau pe o carare-ngusta
care ducea spre scoala,
au intalnit in cale o piatra colosala
(asa i se paruse
furnicii-o biata piatra ce-n drum le aparuse),
iar mica scolarita, harnica precum stim,
a spus:
-sa socotim,
prietena lacusta, cu ce sa o urnim
ce forte-ar trebui s-o-nlaturam din cale,
sa nu ne mai incurce cand trecem pe carare!
-vai, dar,
veni atunci raspunsul,
eu draga, pot sa sar,
de ce sa imi bat capul cu pietrele din drum!
acum,
morala ne va scoate, desigur, din impas:
la salturi peste sarcini, ce prieten nu e as?