Coltz de jurnal - ganduri

[friend]

"fosta mea a fost o nesimtita"

E clar, se vede o schimbare la Muzafer!

[minerva]

Mie nu-mi place ideea. Poate neloiala... poate a facut un gest prostesc dar... in fine...

[friend]

Si... nici nu vreau sa ma gandesc la ce-o sa se intample cand... o citi pe aici... "fosta"!

[instinkt]

Muzafer, tin sa te anunt ca ai dreptate. Nu pot sa folosesc acel cuvant, dar pot sa il folosesc pe cel al Minervei: neloiala. Asta e cuvantul potrivit... Am ajuns sa am si probleme de sanatate, am plans de am innebunit si toate astea pentru ce ? Pentru cineva care a renuntat in 5 minute la mine ? Dupa ce se batea cu pumnul in piept ca nu ma va parasi niciodata si ca vom avea o viata superba impreuna... Cate nu mi-a promis... Daca intr-adevar ar fi tinut la mine, macar un sfert din cat spunea, NU ar fi renuntat asa usor. NU ar fi iesit cu altcineva, pentru ca "vroia ceva nou"... NU ar fi facut multe din lucrurile pe care le-a facut... Dar uite ca le-a facut. Lucru care spune multe... A fost. Ceva frumos... Dar gata ! Trebuie sa mergem mai departe. Capul sus, privirea inainte si hai sa ne gandim ca suntem inconjurati de oameni minunati (in frunte cu friend) si ca timpul le va rezolva pe toate. SI cred ca le va rezolva in favoarea noastra...

Noapte buna tuturor...

[cv]

Raza soarelui s-a ingropat in lacrimi
Gandul, neputincios sa o transforme in poezie
Se zbate sa o traduca:

N-am galbenul soarelui
Am priviri negre de noapte
Ascunse dupa un suras frant si amar
Nefericirea are gust violet
Rosul? Nu stiu daca exista
Azi... sangele mi-a orbit
Coltul de albastru?
Vine ca negatie a imanentei

V-ati speriat?
Stati linistiti
E toamna, ploua...

[friend]

Prieteni, goliti-va din cand in cand contul de mesajele mai vechi pentru ca nu va putem scrie pe personale!

[cv]

În acest loc, aşezat la răscrucea de drumuri îşi trăia gloria un han. Era al uneia Minerva, pripăşită de prin dealurile Mehedinţiului şi aşezată acolo la vad bun. Veneai, ori păşeai doar prin trecătoarea dintre munţii stâncoşi că şi zăreai hanul. Vinurile lui erau renumite, iar pentru bucate şi taifas se reîntorceau muşterii de departe.
   
În dimineaţa în care începe povestea, hangiţa s-a sculat odată cu răsăritul soarelui. Vremea era urâta iar după culoarea cerului părea predestinată a fi o zi în care urma să se întâmple ceva. Nu era singură la han, ajutor de nădejde era surioara dar cum din zori aceasta era dusă prin târguşorul mic şi prăfuit de dincolo de pădure am să continui povestea fără a insista momentan asupra surioarei.
Trebălui deci hangiţa când a trecut pragul hanului un tânăr. Era încă întuneric dar când ochii i se obişnuiră păru fermecat. Abia îşi adună gândurile aşa că a durat ceva vreme până a se încumeta să rupă tăcerea:
-Am văzut lumina şi am intrat... Am deschis uşa uşor, încercând să nu tulbur liniştea acestor sentimente ce şi-au găsit aici sălaşul... Şi am fost îmbrăţişat de căldura unui foc vesel şi a unui zâmbet reflectat într-o lacrimă de cristal.
Se poate? Un trifoi cu patru foi şi o bătaie de inimă, la răscrucea dintre două tinereţi mi-au călăuzit paşii. E loc şi pentru un cavaler rătăcitor în hanul domniilor voastre?
I-a răspuns  pe atunci sfioasa Minerva:
-Drumeţ ostenit, fii binevenit în hanul care îţi săruta paşii. Odihneşte-ţi pentru o clipă tâmpla obosită de vântul aspru al iluziilor şi deschide ochii. Ce vezi? O inimă pulsând, un gând deschis, muguri de aripi. E gândul tău bun. Descoperă-l şi adu-l la masa largă, lângă foc, lângă prieteni, fă-l să râdă, să cânte... Lasă sfiala de-o parte... Lasă să curgă din inma ta mierea razelor şi mustul dulce al iubirii. Eşti binevenit să fii tu însuţi. Bucuria ta va fi îndoită aici, la Vârful cu dor, iar tristeţea iţi va fi înjumătăţită, lângă vatra dintre vii. Trubadurii sunt oaspeţi importanţi iar locul lor e întotdeauna la mare cinste
După cuvântul de bun venit, a aprins opaiţul şi lumânările cu iz de iasomie apoi ştergându-şi palmele de ceva imaginar pe poalele şorţului privea chipul tânărului încurcată. Visase ea ca la han să-i poposească în scurt timp drumeţi, să-şi lege caii de bârna din şopron ori să vrea găzduire în cele 4-5 odăiţe curate de la etaj (şi Dumnezeu ştie câte mai gândea) dar ca primul oaspete să-i fie un trubadur şi să numească hanul ei „acasă” asta chiar nu a îndrăznit să viseze.
Tăcerea n-a durat mult, se îmbujorase hangiţa de la căldura acelei inimi când a pătruns în han o fecioară sălbatică având la brâu arc şi săgeţi şi fiind însoţită de o haită de câini. Era chiar zeiţa luminii, strălucitoarea Diana.
- Am urmat lumina ce străbătea până în cel mai întunecat loc al pădurii. Am stat la pândă toata ziua, încercând să aflu dacă se încumetă cineva să tulbure forfota dragelor jivine de pe pământurile mele. A fost linişte, dar acum am obosit. Şi mi-e şi foame... Un han? Veselie? E exact ce îmi trebuie aşa că... iată-mă aproape! Am trecut pe lângă grajduri mai întâi. Am văzut cai frumoşi, îngrijiţi. Mi s-a părut sau unul din cai e chiar al Marelui Gordius?
Bună seara la toată lumea! Nu m-am înşelat! Câtă lumină! Câtă căldură! Cât e de frumos!
Nici nu a terminat vorba zeiţa că s-a auzit tropot de cai gonind spre han... Uşa s-a dat în lături şi în prag a apărut un oaspete ciudat. Puţin trist, cu părul din nisip fin şi ochii scăpărând în soarele dimineţii.
-Fermecătoare hangiţă... te-am căutat mult... Mi s-a spus că poţi vindeca prin vorbă sufletele orfane. Aşa am aflat eu despre tine, în depărtatele locuri de unde vin. Iertată-mi fie vorba aprinsă, ar fi trebuit sa mă prezint. Sunt Samiel al Africii de Nord, sunt sufocant prin simţirea-mi vie şi încărcat de pulberea aurie a deşertului. Când îmi va veni rândul, voi adia şi eu povestea mea...
Pentru prima dată soarele, luna şi vântul stăteau alături şi asta chiar în han iar Minerva onorată dar şi puţin intimidată de oaspeţi alerga de colo acolo ba să aducă vin fiert cu scorţişoară sau must din cel proaspăt, ba să pregătească clătite cu urdă sau dulceaţă de coacăze, castane coapte iute-iute în cuptorul cel nou…
Masa era aproape gata, lumea se mai dezmorţise şi pusă pe povestit, hangiţa veselă iar din prag se auzi o voce puternică dar caldă:
-Am venit şi eu, Muzafer, piratul rătăcitor...  primiţi-mă şi pe mine la un pahar de vin cald, să depănăm poveşti vechi şi noi, să vorbim despre dragoste, suferinţă, şi alte lucruri demne de a fii povestite între prieteni buni. Să stăm jos, pe covorul moale din blana urşilor vânaţi şi să privim văpăile focului. Când va fii timpul, vă voi istorisi nişte poveşti piratereşti, şi vă voi povesti despre cea mai de preţ comoară ce se poate găsi în tot Universul.

[cv]

Cu bucurie a fost întâmpinat piratul şi repede vorba lui a devenit caldă şi dragă hangiţei aşa că mai aducea bucate sau umplea cofele, mai trăgea cu ochiul la obrazul lui atât de încercat pe mări dar atât de frumos.
Timp nu era de stat, trubadurul cânta şi încânta cu vorba şi versul cald, drumeţii povesteau iar la han sosise o domniţă cu vers duios dar inima scăldată în lacrimi, o copilă cu zâmbet cald. Primită a fost cum se cuvine de trubadur şi hangiţă. Povestea ei suna aşa:
-Din taina nopţii, înaintează cu sfială o copilă blândă, venită de departe căutând  ....  iubirea, pe drum culese doar iluzii, amintiri şi... lacrimi. A intrat în han pentru a-şi încălzi sufletul cu poveştile celor deja adunaţi aici şi pentru a încerca să găsească alături de ei adevăratul drum spre iubire
A adus fiecare Domniţei un strop de bucurie iar timpul  se scurgea în veselie şi vorbă bună. Într-un târziu obosită de drum a apărut şi surioara:
-Ia te uita, numa ce-am dat o fugă până în târg după ceva sare de care aveam trebuinţă şi ce de lume s-a strâns deja la han… cavaleri cu inima de aur, zeiţe frumoase şi înţelepte, suflete misterioase din ţinuturile îndepărtatei Africi, piraţi greu încercaţi în nenumărate bătălii, ba chiar şi o zânişoară ştrengară. Bun venit tuturor, vă îmbrăţişez cu drag pe toţi!   
-Mă bucur să văd ochi lucind de veselie şi priviri cunoscute (le zise hangiţa)
Am aţâţat focul că a venit toamna prin zonă. Dar să ciocnim: primul pahar e din partea casei! Bun revenit surioară dragă. Nimic nu are farmec fără surâsul tău drag şi vorba ta meşteşugită.
La îndemn dar şi încântaţi de bucate s-au aşezat bucuroşi în jurul bucatelor când a deschis fulgerător uşa hanului un voinic cu faţa toată numai surâs şi voie bună :
-Stai aşa, tu, surioară,
Şi nu mă lăsa pe-afară.
Ai adus sare destulă?
Vorbe-am nesărate-n gură.
De aceea te-aşteptai
Stând afară lângă cai.
Le-am dat apă, i-am hrănit...
Zău, ce bine-mi pare c-ai venit!
Dar să mă prezint întâi.
Nu sunt cel pe care-l ştii,
Cavalerul albăstrit
Şi la inimă lovit.
Dar să nu crezi că-s vreodat
Călăreţul fără Cap!
Cât timp ai fost tu lipsită
Am umblat prin recuzită
Şi-am schimbat ceva costume
Să văd care-mi sunt mai bune.
Mie mi-a plăcut ceva
Alţii însă au spus "ba"!
Auzindu-i vorba s-a  pornit veselia în han iar Voinicul a fost primit cu urale de bucurie. Drag le-a căzut tuturor şi veselia lui a s-a transmis în sufletul călătorilor şi al surioarelor. Era prima seară la han.
Cum spunea surioara atunci:
-Plouă, tăcut şi spornic. Picături dese trec drept, fără ezitare, printre oamenii grăbiţi, în jos, mereu în jos, către pământul ce respira în somn liniştit. E toamnă. Azi plouă, dar pe Vârful cu dor e soare leneş alintând rotundul strugurilor în liniştea după-amiezii de septembrie. In livadă, crengile încărcate ale merilor îşi ascund povara dulce în iarba deasă neînvăţată cu tăişul coasei. Abia se mai cunosc cărările. Şi totuşi au ajuns din prima zi drumeţi la han. O ulcică cu zeamă de struguri, gutui coapte în cuptor cu miere şi nuci sau măcar castane coapte şi o vorbă bună a primit fiecare.

Au venit alte zile şi nopţi magice. Dar în prima seară aceştia au fost prietenii hanului. Ei au fost cei care au adus hangiţei bucurie şi hanul lor le datorează prima suflare caldă. Lor le mulţumeşte şi le dăruieşte primul gând hangiţa
 Cu bucurie a primit-o într-o zi hanul pe cea care hangiţa a simţit-o mereu la dreapta ei, frumoasa Domniţa Lorelei a cărei poveste începea:
-"Mă numesc numai Lorelei. Legenda spune c-am ucis." E frumos aici la voi, cald şi miroase a cozonac frământat şi pus la dospit. Am poposit numai pentru o cană de vin fiert cu scorţişoară. Obolul - după datină - va fi... drag a fost cântecul ei drumeţilor şi hangiţei dar aceasta e deja altă poveste.

[Robert.]

Ascultam azi dimineata niste muzica patriotica de pe vremuri. Deh, plictiseala! La un moment dat ascult melodia lui Dan Spataru "De vrei sa stii ce inseamna roman" si sunt atent la versuri. Le-am scris pentru voi:

Unde-si culca cerul fruntea lang-un brad batran
Stand la focu' aprins de blanda luna,
Sub luciri de stele vei gasi acel roman
Versul "Mioritei" sa ti-l spuna.
Prin povestea vorbei peste timp te va purta
Pe taram de vis prin tara mea.
Si oricine-ai fi si de oriunde ai veni
Plaiul nostru il vei indragi.

Refren
De vrei sa sa stii ce inseamna "roman"
Intreaba muntii si codrul strabun,
Asculta doina ciocarliei cantata de cu zori
Si vino pe la noi de sarbatori!
De vrei sa stii ce inseamna "roman"
Bea apa rece din limpede izvor,
Priveste cerul noptii stand culcat pe-un brat de fan
Si-ai sa-ntelegi ce inseamna "roman"!

E romanul harnic, nu se teme cand e greu,
Dar si sa petreaca stie bine.
Are-n brat Carpatii si in piept o inima de leu
Si ii curge Dunarea prin vine.
Canta ca o pasare cand e mai fericit
Si iubeste atunci cand e iubit.
Pentru el copiii sunt tot ce poate fi mai sfant,
Ca si pacea-ntregului pamant.



Frumoase, nu zic nu, dar ce am putut sa observ in urma lor e ca romanul le are cu poezia (are papagal, adica), visator si admirator al naturii. Dar cum e cu munca, fratilor? Cica "e harnic" (scurt!), insa imediat se spune, ca nu cumva sa ne facem cine stie ce pareri gresite, ca "si sa petreaca stie." Ca are "Dunarea" in sange, e ok, asta fiind o marca de coniac dupa cum imi amintesc eu, dar "Carpatii" ii are in piept, mai. Sau ortografia corecta ar fi aceasta: "Are in brat "Carpatii" si in piept, (virgula) o inima de leu..."

E tot o veselie pe roman, vad, canta ca pasarea fara griji, sta si se uita pe cer tolanit in capita de fan, iubeste cand e iubit ( numai romanu poate sa faca asta, cica! ) si consecinta iubirii lui sta de fiecare data in copii! ( E si fraier!)

Daca vrei sa il cunosti mai bine, cantecul te sfatuieste sa vii pe la el de sarbatori. Definitoriu, as zice! Dar la ce, fratilor, ii mai trebuie romanului sarbatoare? Asta chiar n-am inteles-o!

[HERRA]

Apropos de Dan Spataru, care in viziunea mea a fost un mare cantaret ( in general el isi scria muzica si versurile) Melodia pe care n-am s-o uit vreodata,  era pe vremea lui Ceausescu si singura noastra sursa de informatie (daca se putea numi asa ) era radioul. Imi aduc aminte cu drag zgomutul ce-l scoatea acel radio mic si negru ...stateam ore-n sir privindu-l...cand auzea melodia lui Dan....incepeam sa dansez cu cainele prin casa!

Melodia a facut ravagii la vremea respectiva si a luat multe premii, binelteles  e vorba de Drumurile noastre toate, le voi scrie si eu la randul meu:

Tot ce-a fost in viata mea odata voi lasa uitarii
Ani si ani si nopti la rand povara clipa despartirii
N-am sa-ti cer ce nu-mi poti da vreodata
N-am sa-ti cer iubirea
N-am sa bat la porti incise iara
Nu-ti feri privirea

Refren:
Drumurile noastre toate se vor intalni vreodata
Drumurile si iubirea, gandurile, fericirea
Drumurile noastre poate se vor intalni vreodata
Drumurile si iubirea, gandurile, fericirea

Voi pastra mereu in amintire dragostea curata
Voi spera mereu intr-o iubire cum n-a fost vreodata
Gandul ca ma vei respinge iara, gandul ma-nfioara
Lasa-mi doar prietenïa care glasul meo o cheama

Refren...

Mereu imi voi aminti cu drag de Dan Spatarul, odihneasca-se in pace!

[dew]

              Consemnari.Pagina de jurnal.

 
 
    Iata-ma indragostita! Gandesc acum ,stand pe iarba,in mijlocul naturii ,SINGURA…Da,bineinteles,ti-am mai spus,probabil ca stii cu siguranta ceea ce simt pentru tine,dar ce conteaza ?ti-o repet ,in fiecare zi de e cu putinta,ti-o voi repeta cu fiecare prilej favorabil.
       …te-am ales cu grija dintre sutele si miile de barbati sau NU,Dumnezeu te-a ales pentru mine inca de la inceput,a ales ca tu sa fi « proprietarul «  sufletului meu,iar inima mea ,din prima clipa ,a dorit inima ta.Noi suntem purtatorii aceste iubiri onorabile,acestei iubiri unice,frumoase,oneste.
       Am ajuns sa am mare incredere in tine,in cuvintele tale,in veridicitatea lor,dar iti recunosc ,ca de trei cuvinte m-as indoi,nu le-as crede daca mi le-ai spune,NU,ACUM si NU,NICIODATA : »nu te iubesc »_ai fi incapabil.Stiu ca ma vei iubi in totdeauna,pentru totdeauna ,caci am ajuns prea departe,am patruns prea adanc in sufletul,fiinta,gandurile tale.
        Ma vei parasi ? acest lucru nu il stiu ,poate o vei face.Nu se stie niciodata,dar JUR ca vointa mea este prea mare.Vreau  prea mult sa-mi aparti,vreau prea mult sa-ti apartin si nimic nu va schimba aceasta vointa a mea ,nimeni nu-mi va sta impotriva cand este vorba de relatia noastra.Voi avea grija ca pe acei ce sunt impotriva mea,impotriva ta sau impotriva iubirii noastre sa-i fac prietenii nostrii sau sa-i inlatur pentru totdeauna din calea noastra.
       Stiu,te surprind prin cele scrise mai sus.Eu,cu temperamentul meu melancolic,eu,linistita,pesimista, sensibila sa gandesc asa ?De unde atat tarie dintr-o data ?Ma iubesti si te iubesc cu toata puterea fiintei si inteligentei mele tocmai de aici aceasta noua EU.
      Am sa devin sau am devenit,nu stiu,de neclintit in convingerile si planurile mele,poate ca DA,a mai ramas putin pana in clipa cand voi privi viata cu MATURITATE ,pana in clipa in care voi fi matura,dar nu intru totul,nu vreau aceasta.Doresc ,ca in adancul sufletului sa raman mereu acea MICUŢA ,acea copila de care te-ai indragostit si pe care o vei cauta in unele momente,pe care o voi cauta.
                                        « Cuvinte curg pe coala alba,
                                          Izvor al sufletului meu,
                                          Insir,acum,iubirea ;ganduri…
                                         Insemnate-n zeci si zeci de randuri. »
      Cu fiecare sir ma descopar mai mult,cu fiecare cuvant ma apropii mai mult de mine si de tine.Voi insemna la nesfarsit aceste ganduri,trairi,pentru mine,pentru tine.Vor ramane mereu ,ca dovada a iubirii ,vesnice,ce-ti port ;vor ramane mereu in amintirea primilor fiori ai dragostei,vor ramane …
              …dovada ca acest sentiment ti l-am daruit odata pentru totdeuna,dovada ca in viitor orice vor spune altii,orice vor intentiona,orice vei alege,EU voi fi mereu a ta,INDIFERENT de ceea ce,aparent ,va fi…
 
                                             Aceeasi mereu,just_a_tear.

[Robert.]

Azi mi s-a intamplat o chestie nostima pe forum.

Observ ca sunt conectat impreuna cu  ingeras47 si intrebandu-ma daca nu e de fapt cineva cunoscut, m-am dus cu gandul la ingerasa noastra care scrie sub nick-ul ingermort. Chiar n-o mai vazusem aparand de ceva vreme si-mi imaginam ca poate e ea sub un nick nou, mai pasnic , urmare a discutiilor iscate pe tema asta si pusa pe seama vreunei schimbari in viata personala.

Curios, ma uit in profil si constat ca nu e vorba de o schimbare de nick ci ca pur si simplu raportul dintre ingeri si pamanteni pe forumul nostru s-a dublat. (Daca nu m-am incurcat eu la numaratoare!) Surpriza adevarata vine insa cand am zarit adresa de e-mail. Ingeras47 nu suna deloc macabru, precum ingermort, dar cine va dori sa-i scrie, va trebui mai intai sa treaca peste asta: omoarama2002@yahoo.com !!!

Mi s-a parut intr-adeavar... mortal!

[Strumfita]

       Eu sunt ceea ce sunt, nimic mai mult ... doar eu.
       Ma intreb cum ar fi pe pamant daca nu am ajunge sa cunoastem fericirea. Aud mereu pe cei din jur spunand ca va fi bine. As vrea mult sa cred, dar nu stiu daca pot.
       Inteleg ca timpul sa-l intorc nu pot, desi as vrea. Spun vorbe ce uneori sens nu au. Nadajduiesc ca totul va fi bine dar niciodata nu trebuie sa uit ca sunt un calator pe acest pamant.
       Ma prefac ca noaptea-i zi si ca ziua-i noapte si simt cum viata parca se confrunta cu mine, dar totdeauna ma intrece. Ating ce altii poate nu ating si sunt ingrijorata de cursul vietii si timpul realizez ca sunt doar eu si poate nu pot atinge ce altii au atins. Sunt o simpla adiere-n vant sau in viata unei persoane ... desi as vrea sa fiu mai mult si uneori ma intreb :
    " oare cat de rau poate fi pe acest pamant? "
      Inteleg ca viata e grea .. si ca nu pot spune mereu "as vrea, as vrea! "
      Sunt multe lucruri care dor .. uneori ating dorinte ce se sting, alteori sunt ingrijorata ca nu le ating ... iar de cele mai multe ori .. plang .. si ma intreb " ce sunt " .. iar un glas imi raspunde ca sunt un om in plus pe acest pamant ....

[littleangel]

Ascultam muzica...priveam ploaia...ma gandeam...
Vroiam sa ma intorc pe taramuri indepartate, in timpuri care acum mi se par ca au trecut de o vesnicie. As vrea sa ma plimb din nou seara de seara pe acolo, sa intalnesc acei oameni, sa intalnesc acel OM. Oare o sa mai fie posibil? ATUNCI si ACOLO am simtit lucruri de nedescris. A fost frumos si urat in acelasi timp...a fost...As vrea sa retraiesc aceleasi sentimente zi de zi si pe strazile (acum udate de ploaie) ale Bucurestiului, in orice colt al lumii. Mi-a ramas doar speranta, mi-au ramas doar visele. Oare ce am fi noi, oamenii fara ele? Acum ceea ce simt e la fel...frumos si urat in acelasi timp, de nedescris, numai ca e o diferenta...simt aici, departe. Simt aici pentru cineva care e departe...Pentru cineva cu care momentan - si sper ca va fi doar momentan - comunicarea e imposibila. Oare o sa mai intalnesc vreodata acea privire? Oare o sa mai intalnesc vreodata acel om? Oare sper si visez degeaba?
Deocamdata nu pot decat sa sper si sa visez in continuare...
Noapte buna...

[sunshine]

    Ma trezesc si astept nerabdatoare s vb cu el. Mi-e dor, zambesc, ii aud vocea, iubirea ma invaluie, viata imi pare frumoasa, il simt alaturi de sufletul meu, orele trec, ii ascult din nou vocea, lacrimi de fericire imi alina chipul ....apoi realitatea ma trezeste, timpul nu e de partea noastra, spatiul ne tine prizonieri, frontiere uriase ne despart, viata imi pare nedreapta, lacrimi de durere imi intuneca chipul, cuvintele imi rasuna ca un ecou necrutator" viitorul nu e de partea noastra, vom suferi mult, te iubesc atat de mult , nu vreau sa suferi" , lacrimi de neputinta imi inunda sufletul......acelasi suflet care incepuse sa se topeasca si gasise iubirea......acelasi suflet incepe sa planga din nou,  viata isi vrea iar tributul....dar de ce.....de ce acelasi suflet.....mai sunt suflete ....de ce tot sufletul meu?
    NU AM DECAT UN SUFLET!!!