Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Creaţie literară => Versuri => Subiect creat de: Lorelei din 07 Decembrie, 2004, 10:30:36 p.m.
-
Ah, frunzele, frunzele...
ar trebui inventat un anotimp pentru frunze.
Arămii, bej, acaju, nuanţele inimii clocotesc in frunzele
toamnei ăsteia care ar trebui să poarte alt nume.
Ah, frunzele, frunzele...
dăruire rotundă în vârtej de clepsidre răsturnate
la fiecare bătaie a inimii... le simţi?
Ah, frunzele, frunzele...
cad în cohorte, se-ndeasă, ah, frunzele,
trecerea nu poate fi oprita, ah, frunzele astea...
ruginiu îşi măsoară pasul uitarea.
Dă-mi mâna... frunze, frunze...
Nu te mai văd, nu te mai aud,
numai căderea frunzelor
ţipă infernal
Aaaaaaaaaaah, frunzele!!!
daţi-mi un ştreang
să spânzur frunzele toamnei ăsteia
care ar trebui să poarte alt nume.
-
of, blonda despletire, mi s-a urcat simtirea-n crestet si apoi m-a facut sa zbor in cautarea ruginiilor frunze...cat as da sa le prind in palme-mi. ahhh ce le mai simt in ganduri! si-ntr-adevar, toamna asta ar trebui sa poarte alt nume, mai inaltator si mai pustiu...ca un muget de mare...lorelei.
-
Ah, frunzele...
reinventez frunzele
toamnei asteia tarzii
pe care voi ma-nvatati
s-o simt pana-n varful degetelor...
Aaaaaaaaaah, frunzele!!!
Se despleteste gri
toamna asta
care nu stie sa se numeasca altfel decat toamna.
Multumesc.
-
noi iti multumim ca ne-ai incantat si ca ne-ai invatat sa adoram frunzele toamnei asteia...iti multumim!!!
-
Eu ma isterizez acum cand vad frunze dar nu stiu de ce.
Cred ca e vorba de un fragment de poezie - foarte faina ideea asta a trezirii din visare:
Nu te mai văd, nu te mai aud, <- in vis
numai căderea frunzelor <- foarte relaxant si detensionant
ţipă infernal <- racnetul realitatii
Si acum peste tot cand vad o frunza parca sunt electrocutat.
Loreleeeeei. Vreau antitodul. Vreau sa scap de obsesie :)
-
iulian,
lasa frunzele sa-ti pice pe-ale tale ganduri, pleoape...si de tipa, tu saruta! si intr-adevar vei simti fiorul, dar cel dulce, nu durere... :)
-
"Ah, frunzele" -
fetele mândre de astă-vară,
copilele de astă-primăvară -,
întârziatele, încă mai visează
să devină păsări,
în vreme ce suratele
coboară, drogatele,
una câte una,
să pună de-o ultimă şedinţă
despre bucuria-suferinţă
a trecerii şi petrecerii,
în jurul trunchiului-tată,
ferm hotărâte
să se amestece cu ploile,
să se topească,
spre a reveni la rădăcinile-mame,
de unde, cine ştie-n ce viaţă
vor exploda pe ramuri,
iară şi iarăşi,
Perpetum Mobile,
aceleaşi,
deşi mereu altele...
"Ah, frunzele" -
înaltele taine
încă nedezlegate!
Frunzuliţă din vârf, tu ce nume ai?
Nu cumva te cheamă... Lorelei?
-
Frunzele poarta
nespusa taina
in joc de culoare
desfrunzita-n noiembrie.
Le strivesc cu fiecare inel al anului.
si le-nfloresc cu fiecare martie
rasarit peste iarna.
Lorelei ma numesc
si sunt frunza si rana...
infrunzesc la margine de clipa -
despletire blonda peste primaveri neinflorite.
Ah, frunzele...
Ma numesc Lorelei
si sunt frunza si rana...
-
intrevad cumva aici, o idila ce se leaga intre cel ce striga numele si cea cu frunze-n par?
-
draga semiramis, ce carcotasi suntem :D hihihi
-
Ah, dragilor, chiar, ce carcotasi sunteti!!! ;D
-
scumpa mea cu frunze aramii in par, carcotasi, carcotasi, intr-adevar! dar vrem sa stim...
cine te inspira cand scrii cu atata patima despre caderea frunzelor?
ca pe cine inspiri tu, noi am vazut...
:-*
-
Apropo... :o
Adâncul e cât înaltul -
Cazul nostru, bunăoară:
N-avem loc unul de altul
Şi n-ar fi pentru prima oară...
Or, treaba asta ne omoară!
-
am facut ce am facut si tot aici m-am intors. ce vrei lorelei draga, nu ma mai pot opri in gandul frunzelor tale...te-astept cu alte petale reci si cu scoici...mai vii?
-
ahhh, frunzele tale imi ucid privirea...ma trag si ma imping. i-am dat lui iulian antidotul si-n clipa aceea, au inceput sa-si faca efectul delirant la mine.
MA INNEBUNESC....LORELEEEEI, SIRENA DESPLETITA! iarta-ma!
ia-ma si du-ma departe sa nu mai aud murmurul lor nebun, ce-mi scoate sufletul din mine si-l arunca...si-l izbeste...nu pot...nu pot sa cred, ma doare!!! ia-mi chinul sirena, ia-l cu tine si du-l inapoi de unde l-ai adus...ce-ti veni sa ma imbii cu frunzele alea aramii si argintii si stacojii...nu, nu mai pot, sleita mi-e puterea....sunt nebuna. nebuna de cugetul frunzelor ce ma... sfasie...incoerenta...neimblanzita...rebeliunea lor ma taie, ma frange...ma duc...ma duc sirena...
-
sirena, despletire blonda...mi-ai spus ca or sa ma omoare frunzele astea...e adevarat, martir voi fi pe rugul patemilor ce ma impresoara...ce am? nu stiu.
frunze nebune, ce nu se mai opresc din caderea ce mi-au sortit-o...sirena AJUTA-MA!!!!
imi vorbesc toate de fuga nebuna si fara oprire, fara tel, catre nemurirea mea. ma-ncanta, sunt sub vraja...ahhhh...e haos...de-asta ma imbie. acuma stiu...le las sa zboare desperecheate...si eu 'lunec cu ele...fara odihna, in culori nebune...fugi-voi in amurg, poate le prind tacerea...mai lasa-ma sirena, sa le ascult!
-
frunze... în păr şi pe braţe
rugină şi soare şi câmp proaspăt cosit...
prinde-ţi frunze pe tâmple
monalisă cu zâmbet de ceaţă
le-auzi? ah, frunze!
se scutură somnul de vise
le vezi? ah, frunze!
destrămare măsurată în frunze duium
le simţi? ah, frunze!
în irişi albaştri se scutură nebun
frunzele toamnei asteia desperecheate şi
nebune, nebune, nebune...
ufff... semiramida draga, s-or mai potoli si frunzele astea... de-acum poate numai ace de brad...
-
Era frumos cerul.
Erau departe norii.
Indragostitii se indepartasera.
Maturatorul mai scuturase un copac.
Cadeau frunzele toamnei. Cu sau fara vrere. La fiece adiere, copacul isi daruia frunzele una cate una, de parca si le smulgea din inima.
Strada era troienita de frunze. Frunze ingalbenite. Vestigiu al zilelor frumoase, ele acopereau pietrele reci cu amintiri.
Toamna era pe sfarsite. Fericirea parea pe sfarsite.
Frunzele erau pe sfarsite.
Era frumos cerul.
Chiar cand isi cerea iertare, tot frumos era cerul.
Erau frumosi norii.
-
frunze tinere ce mor
de-al dragostei fior,
din crengi se-aruncă,
se sinucid de dor,
se intorc in ţărna muma,
al vieţii izvor...
-
AHHHH, FRUNZELE!!!!
cu dor nebun ma cheama...si ma mai pot opri eu acum din magia ce ma impresoara? mi-au adus aminte...ma cheama, ma cheama!!!opreste-le stigarea ruginie ce albastrul irisilor incetosat mi-l trage...ahhh, toate frunzele astea...
tu, sirena pierduta in mare, ce stii sa canti cu voce de vant...spune-mi ce doruri te apasa si unde vrei sa fugi din apa?
oooo, sirena, scumpa despletire, ma frangi cu gandul frunzelor scuturate...mi-ai soptit in ceata sa ma trezesc, dar mai vreau eu oare...ma chinui bust de femeie, sculptura marmoreana...imi ucizi cugetul...ia-mi frunzele...sau nu!!! lasa-mi-le! si pierde-mi-le in ceata!!!!!
-
intr-adevar, frumos e cerul, si norii ce limpezi imi par, acum cand frunzele nebunele s-au oprit din cadere...e trist cerul, uite ca ploua...si uda covorul de sub picioarele mele si nu mai lasa frunzele sa fuga...frunzele mele de mesteceni pline fiecare cu cate o amintire...pana cand vor sta ele jos? le lasi sa plece, fiu de ploaie?
-
Era odată un copac... un copac minunat... şi copacul avea doar două frunze... două frunze tinere, de un verde crud... două frunze vesele şi fericite, jucăuşe şi cuminţi... pline de viaţă... erau bucuria cea mai de preţ a copacului... erau "averea" lui... şi copacul era fericit...
Într-o zi am visat că acel copac o să îşi piardă o frunză... dar nu i-am spus... mi-a fost teamă...
Dar într-o zi... s-a iscat de nicăieri... un vânt puternic... care a smuls una din frunze... şi a aruncat-o în neant... şi frunza s-a uscat... a pierit... a devenit fiinţă întru nefiinţă... sau poate a ajuns un Înger... Şi toţi copacii au plâns... numai copacul nu a plâns... nu a plâns de faţă cu ceilalţi copaci... plângea numai când nu îl vedeau ceilalţi... plângea de unul singur... îşi plângea, deznădăjduit, frunza pierdută...
Şi odată a plâns de faţă cu mine... şi i-am sărutat lacrimile... erau lacrimi amare... lacrimile unui copac care şi-a pierdut o frunză înainte de vreme... şi i-am gustat durerea... şi i-am simţit suferinţa...
-
mi-as dori sa fiu vantul, sa redau copacului frunza pierduta. sa-i culeg mai apoi fericirea raza de raza, suras de suras si cantec de cantec. am sa cer Raiului frunza inapoi, sa nu mai fie Inger, sa mai poposeasca o vreme aici, cu noi. si plansul copacilor sa nu se mai auda, caci ma doare.
-
Draga Semiramis, ai mare grija ce iti doresti...
-
stiu doru, pentru ca s-ar putea sa se intample...
-
Pe-aceleaşi cărări
alţi paşi –
răfuieli
de frunze uscate
şi nostalgii
împletind
busuiocul
pentru noaptea
de Sfântul Andrei.
Strigoii bântuind
Trecutul
Şi-aceeaşi horă
între Rai şi Iad;
doar muzica diferă
şi instrumentele
măsurând
anotimpuri.
-
Pe alte carari
aceiasi pasi
frunze acajou
si obsesia amintirilor
despletind
promisiuni
pentru oricare noapte din an.
Prezentul
si o alta hora
intre ieri si maine
doar frunzele sunt altele
ah, frunzele...
masurand anotimpurile
inimii.
-
promisiuni nepromise, anotimpuri netrecute, frunze imprastiate prin diminetile mele...ahh, frunze despletite. toate imi inabusesc pasii pirduti intr-un colt de basm. in care zmeii au uitat sa mai vina. frunze cu ochi rosii ma privesc de sub crengile vietii ce-mi trece, necunoscutul din mine abia de-l mai pot tine inlantuit. soarele imi picura printre degete si se asterne tacut, parsiv pe pietrisul aleii din parc.
frunze necunoscute, intr-adevar altele decat ieri, ma impresoara rugandu-ma sa le ador...obsesiv de dureroase si noi. as ramane fidela celor de ieri...dar unde sunt ele, ce ploaie cruda mi le-a zburat catre crepusuli...din care curcubeul a fost fortat sa plece? imi vreau curcubeul inapoi!
-
frunze acajou
despletitele frunze acajou...
spre taramuri de ceata
le impletesc in margini de gand
si le desfac si le arunc
in ploaie de stele-soroace
stele acajou purtatoare de noroc
cazatoare si iar urcatoare pe bolta
in chip de frunze...
frunze acajou...
-
frunze acajou, pline de vicii, imbracate in rochii de seara imi colinda visele in cautarea altor victime...imi sustin sentimentele ravasindu-le cu patimi ascunse.
frunze blonde, pline de iubire, purtand straie de mirese iti soptesc de obligatii ranindu-ti privirea...iti imping nebunia dincolo de cuvinte mocnite.
ahh, frunzele astea roscate si balaie, sa le lasam sa fuga cu vantul! priveste-le cum zboara!
-
frunze de dor, dor de frunze...impletite in cosite acajou si cosite blonde... ce minune de plete se rasfira la polii zilelor mele...apusuri acajou, rasarituri blonde...astept primavara sa va renasc cu ploi calde si ghiocei luminosi, sa va ud sufletele cu ploi de seara, sa chem vanturile sa va sarute urmele pasilor...
-
AHHHHHHHH FRUNZELE!!!
crengile tuturor copacilor sunt goale, singure si fara viata. frunzele au plecat. mi-au indus stare vecina cu nebunia si-apoi, au plecat. linistite. a mai aparut trista, sirena, a mai pasit alaturi de mine sfioasa, dulcea frunza de nufar...apoi gata.
incerc sa mai gasesc vreo frunza aramie ratacita, s-o fac pereche cu alta mai marunta. dar nu, frunzele mi-au plecat.
astept sa-mi vina primaverile, renascute, sa imi aduca noi vlastari ca sa-i nuntesc! (nu sireno???)
m-am mai linistit pentru o vreme. sau nu? ::)
-
În frunze se stinge
cenuşiul viselor mele
apuse-n înserare violetă
trepte cobor
desfrunzitele gânduri se clatină
numai gri mai răsar uneori
muguri stinşi înainte de a se desface
gând sur sub tâmpla pustie
se înalţă între ultimele bătăi de inimă
ale toamnei care încă toamnă se numeşte
infinit de dulce si de amar
-
Ah, frunzele!
purtate de vânturi
de gânduri
de doruri...
acajou,
aurii...
călătoare
în lume
voi, fără nume,
plecaţi iar spre zări
spre-albastrele mări
frunză de nufăr
singură sufăr
de dor călător...
-
dorurile voastre toate, am sa le iau cu mine in departarile ce ma asteapta. departe de toamna asta care le naste, departe de lacurile innoroiate. am sa le impreunez in dulcile amagiri si am sa le hranesc cu pasiuni inimaginabile. caci toate frunzele astea ce au nascut atatea doruri de duca ascund ganduri si secrete inavuabile, pe care cu greu le mai infranez.
si totusi, fata de pe Rhin, spune-mi, pana la urma, cum o sa numim toamna asta, care a zamislit din uitare si din durere, atatea frunze...?
-
o numim simplu, toamna.
-
De mult imi promisesem sa va explic cum e cu pasiunea mea pentru frunze si apartenenta la "Cercul Botanistilor Mari Amatori". Sa vedem!
Ah, frunzele astea!
Toamnă, soare, cald, pădure,
Eu şi tu mânaţi de muze...
- Sanchi după fragi şi mure! -
Noi ne uităm după frunze.
D'aia-am părăsit poteca
Şi tot căutăm pe jos.
Nu, nu am pierdut nimica!
Vrem doar frunze-n strat mai gros.
Luaţi de peisaj, purtaţi,
Botanişti fără de vină,
Ne-am trezit adânc intraţi
În pădurea cea virgină.
Dar pe noi doar pasiunea
Ne îndeamnă - nu vă pare? -
Şi de-odată, hop!, minunea:
Un pătuc de frunze RARE!!!
Stăpânindu-ne greu plânsul
Căci ni s-a 'mplinit visarea,
Ne-am lăsat uşor pe dânsul
Şi-ncepurăm cercetarea.
Am fi dat chiar şi-o avere!
Vreţi sa ştiţi ce am găsit?
Pat cu foşnet, o plăcere!
Fără pic de scârţâit!
Chinuiţi de întrebarea
Din ce frunze este patu',
Ne unirăm explorarea
Cercetând... cu ochii-n patru.
De-asta-mi place în echipă
Să lucrez când sunt cu tine.
Fiindcă-mi creşte-n orice clipă
Cheful de-a munci mai bine.
N-o sa pot sa spun acia
Ce tehnici am folosit,
Fiindcă deontologia
Nu dă loc de povestit.
Dar acasă, vai, surpriză!
Nu-mi explic, poţi să m-omori!
Habar n-am cum de o frunză
Am găsit-o 'n pantaloni.
Îmi pun însă întrebarea:
Dacă ăsta e un semn
Că-mi rodeşte... cercetarea?
Bateţi în ierbar de lemn!!!
:)
PS: Inca nu fac parte si din "Cercul Amatorilor Cu Net Acasa". Dar va anunt tot eu!
-
nebuna despletita cu par lung si blond ce-mi cauti pasii printre paturile de frunze, nu putem numi toamna asta toamna. e prea simplu, e prea uman...vreau muget de mare, vreau aruncari de pe stanca, vreau stihiile sa-mi planga!!!! VREAU..........!!!!! crunta nebunie...si-mi mor stelele, una cate una, neimplinindu-mi multele dorinte. si licar de piatra si frunza de nufar...si peste tot aramiile, auriile, neschimbatele frunze, scoici si amintiri. de patimi nu mai spun nimic.
in ele ti se stinge dorul, in ele mi se naste amagirea. in ele vin si-n ele plec...unde nu mi-s frunze, eu mai pier putin...deci dulcea mea sirena, hraneste-ma, opreste-ma, omoara-ma!
si doar apoi, un pic, mai schimba-mi cerul
si reinventeaza-mi toamna, cu numele ce-l poarta!
-
Anmaot
asa am sa numesc toamna asta intoarsa pe dos
blonda daruire in frunze
si risipire de sine
strivesc fara mila
frunze sub tample fierbinti
trosnesc sub pasii mei
asurzitoare patimi
le calc si le-ntorc si le cant
si le dor....
ahhhhhhhh, frunzele...
frunzele acestei anmaot
care-a-nvatat sa se numeasca
altfel decat toamna
-
Anmaot...imi suna cu nume de regina egipteana, cumplita si rea ce-si cheama supusii in cruda disperare...s-ar putea sa-mi vreau toamna inapoi, cu frunzele ei calde, de anotimp uitat de Dumnezeu...sa o adun frunza de frunza, visare de visare, amagire de amagire. apoi sa mai stau un pic si sa alerg pe marginea curcubeului strain de bolta. ai vrea sa vii cu mine, iubita sirena? sa ne alegem noi frunzele furate de vant?
-
semiramida iubitoare de toamne si de frunze, toamna ta nu o poate fura nimeni. pe-a mea am intors-o pe dos o vreme. cand si-o reveni o sa-i spun din nou, simplu, toamna.
-
frumoasa sirena, toamna imi va sta cuminte cu tot cu frunzele cernite si pe alocuri acajou, atata timp, pana tu vei reusi sa te impaci cu toamna ta...de pot vreo clipa sa te ajut sa o regasesti in noianul de amintiri si de dorinte, doar cheama-ma! caci voi veni. voi veni cu ape multe, ploi si pasiuni sa-ti ies in intampinare...si sa-ti mai dau un pic din toamna mea...si sa le numim impreuna simplu, toamne.
-
Anamot
e drumul tău
hău
srevni -
drumul
cu drumeţ cu tot,
tob în bot -
anamot.
Drum întors,
sec şi stors,
dinspre mare
spre izvoare,
coborâre,
ore sure
în suire
prevestire
tresărire
care sare
în urcare:
frunzele-napoi,
în copacii goi
tot mai verzi,
înmuguriţi,
înlănţuiţi
peste grad -
ştiu ce pot
anamot,
ătaf ăgard!
Fii deci dor
călător!
Frunză fă-te
măi, băiete,
să te noapte
între şoapte
fără toarte!
Anamot
Lot
- un nepot
netot
cu unchi
cu tot!
...Ai 'noptat,
ănmaot?
-
trebuie sa spun, dragi prieteni ai frunzelor mele, ca toamna mea cu frunzele ei cu tot e frumoasa datorita voua. frunzele mele si toamna mea scrisa si rescrisa si intoarsa traiesc numai prin voi. am facut o pasiune pentru frunze fara sa vreau. ma voi intoarce si in versuri. dar pana atunci va zic din nou tuturor multumesc pentru frunze...
PS. un pupic special pentru frunzele acajou care spun ca "m-au facut celebra" hihihi. :-*
-
m-am simtit...
frunze-odoare
calatoare
in uitare
si visare
imortele
iti aduc
in plete sa
le-ncurc
toamna draga
vise sfarma
pe sirena,
s-o adoarma.
somn usor!
ps. stiu ca nu le am cu versurile, dar la frunze nu ma pot controla...
pps. m-a ajutat si sirena cu un vers...de, e topicul ei si trebuie ca totul sa fie indubitabil, minunat!
-
iulian,
lasa frunzele sa-ti pice pe-ale tale ganduri, pleoape...si de tipa, tu saruta! si intr-adevar vei simti fiorul, dar cel dulce, nu durere... :)
-
Preambul
"Invata sa mori ca frunzele toamna: cu rostul implinit, fara zbucium, leganate de vant si planse de ploaie..." - Septimiu Chelcea
ce-ti poti dori mai mult...poate ca acest citat isi avea locul mai bine la topicul "moarte", acest citat atat de drag mie...dar fiindca simt asta pentru el...il pun aici, in cel mai drag loc mie, in sufletul sirenei...
am sa invat de la frunze sa tac...sa-mi tac durerea, sa-mi tac iubirea. am sa invat de la vant sa-mi legan amarul, sa-mi legan amintirea. am sa invat de la ploaie sa-mi plang chemarea, sa-mi plang privirea. si atunci, cu scopul atins am sa plec spre apusuri mai prietenoase, acolo unde frunzele vor sta cu mine. si astfel, la margini te tacere am sa invat sa te ascult, pierduta in crepusculi, cu frunze de lotusi la picioare, acolo unde magnoliile infloresc acajou si briza imi adie blond...sunt trista.
-
ma daruiesc in frunze
leganate in doruri
nebunie impinsa
spre margini de gand
frunze...
dans desantat de Salomee
pagan, interzis,
dans de frunze duium,
despletite peste vechile jinduri.
chemare telurica a sevei
urcand in copaci prin inele...
si te-aud si te simt si te strig...
numai frunze
-
ahh frunzele,
pustiile scoici cerşinde
de rasuflarea ta.
de perle furate.
de dansuri uitate.
ahh frunzele,
argintiile fire de nisip
ti le aduc daruindu-le
la ora asta tarzie.
(nu rimeaza, nu-mi pasa, nu sunt versuri!)
-
copacii goi
frunze uitate sub tample
ma reinventez in iarna
cu toamna sub pleoape
toamna trista si intoarsa in frunzele scurse
ma descopar noua
si neinchipuit de frumoasa
in zambet desenat pe chipul
recompus in toate culorile toamnei
trecute si pline de frunze
-
frunze de ceata imi poposec nebanuit de tandru la picioare. copacii sunt goi, intr-adevar! caci esti inimaginabil de frumoasa!
frunze de clestar mi-aluneca pe langa tample, spunandu-mi sa nu plec in cautari zadarnice, cu regasiri absente. caci pleoapa ti-a ostenit.
frunze de blonda despletire plutesc pe ape repezi ce cad in hauri...reinventand abisuri in care cuvintele se pierd.
frunze cu irizatii acajou imi zambesc amarnic, impingandu-mi dorurile toate catre un singur tel...necunoscut indescifrabil.
frunze de gheata ne topesc inefabila dorinta de iarna, de amurguti rosietice...de tremurari de clipa. de clipa ce nu mai pleaca.
ahhh, frunze. iti soptesc...doar pentru tine. arareori mai trec fara sa le simt. vorbeste incet cu mine! si spune-mi...
-
in frunze
caut departarea
ascunsa verde in copac
purtata prin inele
de timp
si ridicata in frunze
in chip de inflorire
ma aplec peste ape
- salcie plangatore -
sunt in frunza de nufar
rasarita dintre noroaie
si coborata in adanc
ma invelesc in frunze
si ma arunc si ma azvarlu
si ma inec
in verdele toamnei
mai acaju si mai blond si mai ruginiu
ca niciodata
-
si spune-mi...cu pierdere de vorba. spune-mi, cum sa mai renviu in linistea-nserarii? tu, drag odor ce-am invatat sa te iubesc...cu lacrimi pe gene, cu zambete-amare, te-am cunoscut acum cateva mii de frunze cazute. si alte mii au mai trecut prin noi, pana atunci cand te-am imbratisat pentru prima oara. timpul isi duce veacul atat de ostenit, povara a simplei lui nemuriri. si clipa nu-mi mai tace. caci frunzele au inmarmurit si ele sub aripa amurgului. amurg ce-si cerne molcom firele de lumina, asteptand luna...scoica intristata.
si vantu-mi bate dinspre nadir, suav purtandu-mi frunzele inclestate pe marginea de mare.
marginea de mare unde te-am intalnit si-aseara, cautandu-mi departarea, prin salcii pururi verzi, inecata in dragele tale frunze, blonde, cernite, argintii, nesarutate, acajou, impletite, aurii, infierbantate...frunze planse de toti copacii ce i-am cunoscut vreodata.
mai spune-mi...
-
din frunze ti-am impletit azi
crampei de gand hoinar
aruncare zaluda in clipa
si desantare de culori
ma rasfat in apusuri albastre
rasfrante sub genele tale
te aud printre frunze
te chem printre frunze
te renasc printre frunze
toamna rasarita sub frunte
si reinventata in doruri caprui
... numai frunze
-
Ah, frunzele...ganduri despletite in cuvinte colorate, ca pletele nimfelor-frunze ce imi bantuie noptile...
Ah, frunzele...cuvinte nerostite, ramase pe buzele indragostitilor pe care nu i-am intalnit printre curcubeiele cu care cerul saruta marea...
Ah, frunzele...bataile inimii mele ce le-am ingropat intre cer si pamant, in fiecare urma a pasilor tai ce te purtau departe, tot mai departe de mine...
-
doruri ascunse
cohorte de frunze
leagan de patimi
si visuri tarzii
frunze duium
fioruri ascunse
blonda uitare
se aseaza praful peste vechile jinduri
doar frunzele au mai ramas
astazi
din albele visuri de fluturi
frunze inmugurind sub talpile goale
in dor atavic de copac
dor... frunzele, ah, frunzele, frunzele...
cum dor...
dor de duca...
-
astazi, dar numai astazi, frunzele zalude s-au transformat in hoarda de fluturi dementi ce zburatacesc mai dihai ca vantul...
dorinte...dorinte ancestrale ies la iveala, dezvaluind sentimente de neimaginat. si de nedorit, dar vai! ce-as da sa nu doresc! caci inima, natanga viseaza pasiune. lasati-ma cu frunzele voastre si cu fluturii vostri caci nu-i gandesc cu adevarat! ii simt si ii tanjesc...fioruri, nu ascunse, fioruri acajou, la rang de inalta simtire mi-am asezat. caci zambesc.
oare sa vina primavara, mai devreme anul asta, sau doar la mine? sau doar imi pare...deja vad noi vlastari in pomi, sau inca amintirea frunzelor moarte imi e aproape..?
caci prea zambesc.
cu cohorte de fluturi, otova, aiurea in imprejurarea mea, prea linistita pana ieri, ma inabus!
mi-e dor de frunze....chiar daca ma dor.
atat doar astazi...
caci prea ma dor.
-
Frunză verde de gutui,
Desfrunzi-m-aş şi n-am cui
Că prea rătăcii hai-hui
Zilele-astea, sus pe grui,
Ca proscris al Nu-Ştiu-Cui!
(Ba eu ştiu, dar nu vi-l spui!).
Vrut-am să mă fac umbrar
Şi frunziş înalt de-arţar
Dar cădeam mereu, că iar
Îmi da ăla-n cap cu-n par;
Vai de el - "poet barbar",
Cioplitor ca un pietrar.
M-au prins hoţii, m-au lovit
Apoi m-au buzunărit
De versuri. M-au jefuit
Şi-mi ziceau: "Bă, eşti trăznit
De frunzar împătimit!
Tu n-ai drept' să fii iubit!"
Dar scăpai. Prin păpuriş
Umblam ziua pe furiş,
Noaptea o luam pieptiş,
Când târâş şi când grăpiş,
Să ajung în luminiş
Aici, la voi, în frunziş.
Frunză să mă fac de-alun
Şi să ard în foc nebun
De-o să mai plec! Căci vă spun:
Ăla, de se da "Om Bun",
A plesnit ca un lăstun
Trăznit de-un obuz de tun!
-
Am desenat copacilor de la fereastra frunze, frunze mari, cu contururi zdrentuite dar nu le-am colorat... Din visele mele as lua verdele frumos in care ma invelesti atunci cand vii sa ma vezi, dar pleci cu tot cu culori, intotdeauna pleci... Am doar frunze, iar frunzele au culoare numai cand esti langa mine...
Hmmm...Nu-i asa ca atunci cand va veni primavara tu nu vei mai pleca? Nu vei fi in bratele mele, dar vei fi in verdele pomilor de la fereastra mea...Vei fi! Pana atunci, mai desenez niste frunze...
-
În fereastră,-n-spre grădină…
În fereastră,-n-spre grădină,
S-a pitit un Făt-Frumos
Şi frunze pictează-ntr-una
Pentru voalul luminos
Al copilei lui iubite,
Care tot mereu e dusă,
Visătoare, într-o lume
De poveşti, demult apusă.
A mai desenat o frunză,
A rostit câteva şoapte
Şi-a pus-o pe patul dragei,
Pe cămaşa ei de noapte.
Acum, iată-l, stă şi-aşteaptă -
Căci nu pleacă Făt-Frumos
Până când nu vede fata
C-o îmbracă şi-o dă jos…
Pică frunza, fată dragă,
Şi-o să pice cu folos,
Căci la noapte, ţin-te bine:
Te răpeşte Făt-Frumos!
-
Fat-Frumos m-a asteptat
printre frunze nepictate;
Am ceva de intrebat:
Oare ma rapesti la noapte?
Astazi, in zapada moale de pe strada, pasii tai aveau forma frunzelor...Am urmat cursul lor, calea spre tine. Vantul sufla puternic si acoperea urmele. Mi-e atat de teama...Oare fara frunzele albe ce mi le-ai lasat voi mai gasi drumul spre tine?
-
Nu-i aşa, Alexuţo dragă, că e sublim să te îndrăgosteşti pe Site?
Versurile tale - superbe! ca şi explicaţia din josul lor, te califică printre candidaţii la Premiul Întâi într-ale Poeziei de Dragoste (dacă va fi lansat vreodată un asemenea Premiu!).
Zi şi tu, ca mine şi ca toţi îndrăgostiţii care se exprimă pe acest minunat Site: Să le dea Bunul Dumnezeu sănătate şi numai bucurii Creatorului Site-ului, lui J.S. - Joseph Szenasi, adevăratul - precum şi celor ce clipă de clipă ne veghează poeziile şi replicile, dragilor Iulică (acum şi Administrator al Site-lui), lui Bllue şi nu-n ultimul rând fetei superbe care e Diana (poetă - româncuţa noastră din îndepărtata Californie).
Am zis-o, şi mai ales am zis-o cu inima topită de iubire!
-
Ba-mi sopteste, ba imi striga!
Nu mai stiu ce sa- inteleg!
Ba ma mangaie, ba-nteapa!
Mai ca-mi vine sa o leg!
“Ce e, frunzo, ce tot vrei?”
Apucai s-o-ntreb deodata.
“Ma tot bati la cap intr-una!
Chiar nu vezi ca-s ocupata?!”
M-am intors la ea de-ndata,
Am scrutat-o din privire!
Toata, cat era de lata
Te orbea de stralucire!
Si am inteles pe loc,
Frunza-avea totusi dreptate:
Nu o mai iubeam deloc
Am uitat de tot si toate!
Ce rusine m-a cuprins
Si ce de gusturi amare!
Dar ea, scumpa, m-a atins
Si mi-a dat o sarutare.
-
Ai, că ăsta-i lucru mare -
De-a dreptul minunăţie:
Să te sărute o frunză…
Dă-mi-o, fată dragă, mie!
Am nevoie de-aşa frunză
Mai ales că-i de la tine!
Voi vedea prin ea cu ochii
Tot ce-i rău şi tot ce-i bine.
Iar de fi-va să-mi vorbească
Aş uita şi de mâncare,
Numai s-o aud că-mi spune
Ce faci tu, în depărtare.
N-aş lăsa-o nici să doarmă,
Aş sta treaz noaptea întreagă
Să-mi vorbească despre tine,
Fata mea dulce şi dragă.
Te sigur c-aş simţi-o
Când 'i-e dor de depărtare
Şi-aş trimite-o tot la tine,
Şi tot cu o sărutare…
-
frunze ratacite pe la colturi de alei...frunze moarte...parcul gol de viata isi asteapta primavara.
dansez tango nebun in amintirea zilei ce vine. pasii imi joaca feste, pasi mari...pasi pierduti aseara. cand te-am vazut ultima oara.
buze mangaind pielea, ochi privind mainile, imbratisarea calda, totul imi spune ca primavara vine, cu vlastari de frunze de un verde dureros de crud, cu imbobocirea calda a florilor de cires.
inchin in cinstea frunzelor care mi-au urmat ultimile luni, cuminte sau nebun, dureros sau a alinare.
tanjesc dupa alte frunze acum...si dupa alte toamne.
-
"Desfrunzi-m-aş şi n-am cui"
tacuta desfrunzire astazi...
sufletul gol,
rusinat ca in fata unei oglinzi...
il iau in palma
il asez frumos pe pervaz
sa vada toate frunzele lumii
si sa le lase in pace
sa ramana gol,
singur siesi amant si prieten
si intotdeauna al meu
-
Păi dacă-ţi pui sufletu-n pervaz
Vei da peste un mare necaz:
Îi vor da toţi bărbaţii ocol -
Mai ales că-l vor vedea şi gol,
Va fi vai de el de sufleţel
Toţi vroind să-l mângâie niţel.
Mai bine pune-mă să-l păzesc
Că doar ştii cât de mult îl iubesc…
-
sunt numai promisiune
si numai dor de duca
palma mi se preschimba in frunza
prin nervuri imi zvacneste
sange albastru
sunt frunza intinsa catre tine
si albastra, albastra...
reinventata din jinduri ascunse
intr-un anotimp fara trecut
si suspendat intre palmele mele
ca-ntre doua limanuri... albastre...
-
Zilele trecute am primit acasă un mesaj calomnios, care insinua că, vezi, Doamne, n-ar fi cazul să am încredere într-o anumită persoană inteligentă, care-mi este foarte dragă.
Lume nebună! - mi-am zis - şi, iată, că am revenit în poezie, în continuare, aşadar fără să mă împiedic de-o asemenea buturugă…
Palma cu nervuri albastre
În desenele-i măiastre
Stă întinsă către tine -
Frunză gingaşă, - în rime
Căci tu, dragă frunză-floare
Ai tot aurul din soare
Pus pe tine, ca veşmânt -
Trenă lungă de cuvânt
Iar frunzarul ne şi vede.
Mai foşneşte, mai nu crede
Că noi, două frunze-n şoapte
Ne vorbim noapte de noapte,
Despre alta, despre una:
Cum că se ascunde luna
Când iubiţii se sărută
Printre tufe de cucută,
Când vreunul oarecare
Fără milă rupe-o floare
Şi-o frământă şi-o răneşte -
Căci invidia-l pândeşte
Şi-ar fi-nstare, amărâtul,
Să dea în noi cu urâtul
Numai să nu ne mai vadă
Cu frunzarul strâns grămadă,
Când tresare şi ne-ascultă.
Că - zice - prea-i lume multă
Lângă frunzele albastre
Ca iluziile noastre…
…Măi copile, lasă locul
Altora, ce-şi văd norocul!
Va veni şi pentru tine
Vremea ta, să-ţi fie bine.
Lasă focul, lasă ura
Că-ţi cam baţi degeaba gura.
Tu aşează-te cuminte
Până când îţi vine minte!
-
frunze in soare, frunze albastre in sublima impreunare a primaverii cu pamantul, asteapta tacute in linistea diminetii. zorele, tot albastre, sarutate bland de roua, imi mai trimit cate un gand invesmantat in speranta. caci pana ieri plangeam.
sirena mi-a soptit de promisiunile invechite si de dorurile de duca uitate.
tanjesc dupa adierile imbobocite, tanjesc dupa aripile de cocor, tanjesc dupa frunzele ciresilor adormiti asta-toamna, toamna reinventata de doua palme calde si de doi ochi caprui.
aproape ca mi-e teama sa privesc curcubeul ingemanat cu cerul. acel cer ce peste cateva zile il voi putea saruta. si trimit o lacrima, albastra bineinteles, frunzelor mele acajou, ce le voi intalni din nou peste doua anotimpuri...
frunze dragi...
-
Semiramis, fată dragă, lămureşte-mă o clipă:
Să-nţelg că vei ajunge tot mai sus, pe cer adică,
Ca de-acolo, din înalturi, stâpânind rotimea toată
Ba până şi curcubeul, să săruţi… cerul, o dată?
Unde zici că pleci, de-aicea, pentru două anotimpuri
Încât ne urezi cu-nflăcărare să rămânem la fel, puri?
…Vreau să-ţi fiu şi eu alături, ca-n acelaşi zbor tăcut
Să mă-ntorci din nou la frunze: să-ngenunchi, să le sărut…
-
nu plec niciunde prieten drag. am sa te invat sa mai ramai la frunze o vreme, poate inca doua, trei anotimpuri. am aflat aici ca toamna nu e toamna fara frunze si sirene si poate ca vom reinventa o noua primavara, tot aici, toti care am mai ramas.
zbor tacut si plin de patimi ma face sa-mi doresc impreunarea cu cerul care pana mai acum un an era departe.
stau acum si-mi amintesc tangoul nebun al frunzelor picate in toamna ce-a trecut, frunze care acum au pierit pe vecie, lasandu-le altora locul.
astept tampla fierbinte sa-si lase urma unor versuri aici, caci tare mai imi este dor de ea...
nu plec niciunde. astazi drumul nu imi este prieten.
-
Frunzele
inmuguresc frunzele...
in primavara simpla
rasarita intre gene
despartind frunza de frunza
si copac de copac
iris caprui rasfrangand un chip strain
frunzele... ah, frunzele...
inmuguresc frunzele simplu, ce simplu
si-i atata tacere in noi
si in frunze
-
cine esti tu de-mi izgonesti toamna cu glas de adiere?
imi vii cu primaveri de flori si de boboci copii. cu despartiri de pomi si injumatatiri de frunze...mai vino-mi totusi!
ahh frunzele, ma linistesc. caci renasc acum prin ele, atat de tandru si de ingenuu. intr-adevar copila, primavara vine.
-
si-i atata tacere in noi si in frunze
si-i atata lumina in jur
in mine se naste o primavara noua
ca si cum as inmuguri
frunze albastre inaltand peste umeri
si nu mai tipa azi frunzele...
numai tac
in mine tac inmugurind nestiute
si totusi atat de albastre...
-
n-am cerut frunzelor mai mult, decat sa planga vremea ce trece printre noi. albastru sa-nfloreasca, dorind lumina lunii. caci primaveri renasc incepand de astazi si noi flori de roua ne punem in cununi.
frunzele acajou vor veni la toamna, Doamne cat mai este pana atunci...metamorfoza rara, cumplit de pretioasa...zambeste anotimp frumos, zambeste!
e atata liniste incat gandurile toate le aud. si gandurile tale...
primavara draga, albastra fii! ramai aici atat cat ti-este vremea, apoi ne-om re'ntalni noi iar...
iubire draga...
-
Intre pleoapa si iris exista un punct de fuga
in care se retrag toate frunzele lumii sa moara o vreme
primavara nu-i un anotimp tocmai rau pentru moarte
am sa dorm o vreme cu frunzele dintre pleoapa si iris
somn caprui aplecat peste ganduri
hibernare tacuta: a mea? a frunzelor?
ma voi risipi o vreme
suspendata in clipa ca in rama unei fotografii
somn de frunze desirate in punctul de fuga dintre pleoapa si iris.
-
am vazul capruiul si am rugat pleoapa sa nu se inchida o vreme...sa ma umplu de adancimea draga a amintirii uitate si regasite astazi intamplator. caci dor mi-a fost de primavara.
frunza murga plansa in ajun iti chema plecarea...mai stai!!!
-
Am deschis ochii... Trezita din somnul adanc, capruiul era verde, un verde crud, precum mugurii ce-au pocnit in zori... Astazi te vad pretutindeni, in fiecare frunza-pagina de album... Sa nu pleci, te rog... Sa nu-mi mai inchizi pleoapele!
-
ploaie de frunze, ploaie dementa de frunze strivite. atat a ramas dupa ce cai dezlantuiti, parte unicorni, parte pui de pegas cu aripi ceruite au fugit peste inchisa pleoapa-ti.
somn usor, caci ploua.
-
Se redesteapta frunzele sub tample
ca o poveste veche
risipite-n rotocoale lungi,
noian de frunze rotitoare
rascolind amintiri
despre zarzarii vechi
despre fluturi si despre toamna
duium se arunca frunzele
ametitor desenate in amintire
ca in rama unei fotografii.
-
am sa sparg geamul si am sa eliberez frunzele...cat de incatusate, cat de prea ascunse...rama am sa o rup.
se redesteapta ele, verzi si cu nervuri. plang a libertate.
lasa-le sa zboare!
mi-au povestit despre caii salbatici, cai ce alearga nestingheriti de furtuna. mi-au mai povestit despre mareea ce scalda nisipul nestiut. mi-au mai povestit de fluturii ce zburau aseara, inainte sa adorm.
ahh, frunzele.
vor rugini curand, vor fi ca pe vremea cand am zarit irisul caprui, ascuns de gele lungi si blonde.
frunzelor, tot va iubesc. poate-mi infloriti a nufar!
-
Ploaia, o ploaie blândă, a sărutat frunzele în zori... Atât de multă viaţă încât mi s-a părut că aş fi o adiere. Am închis ochii şi m-au purtat frunzele prin sufletul meu. Nu era nimeni. Gol şi pustiu, învăluit într-o linişte verde...
-
afara ploua de multa vreme...frunzele cad...de ce?poate pt ca in sufletul meu lacrimile nu mai seaca...si pt mine plang ingerii..plange natura...dati-mi voie sa cred asta...si totusi de ce ele..de ce frunzele...de ce sa cada...sa moara pt mine...eu sufar asa e drept..dar de ce natura sa fie fericita cand eu sufar...dar de ce nu?sa sufar eu pt ea...pt toti...si lacrimile nu se opresc..va rog nu mai plangeti...
-
frunzelor, toamna a venit. mult prea curand. sirena despletita a blonda unduire. tie nu ti-e dor? nu ti-e dor de toamna?
-
toamna noua
si totusi aceleasi povesti
aceleasi desirari de frunze
in ruginire albastra
inchid cercul peste an
cu frunze duium dansand printre randuri
se despletesc frunzele
peste noi unduiri
peste vechi regrete
peste nemarginirea cuprinsa in clipa
frunzele, ah, frunzele
tipa din nou frunzele din vechile jinduri
dar noi... le-am uitat
-
nu le-am uitat sirena. tot acajou raman, prinse in cate un fuior de doruri. le mai tin minte. nici tu nu le-ai uitat!
dezlantuite vor pleca fuior nebun de soapte, la fel de capricioase ca acum un an. hai sa le prindem si sa le mai tinem o vreme.
-
Descatusate frunze stapanesc peste doruri
furtuni de ganduri rascolesc toate frunzele lumii
se indeasa, plang, danseaza,
se rasfata frunzele in toamna
pulseaza mai verde decat inima mea
daca se poate
le strang pe toate buchet
si le presez ca amintire despre noi
intr-o carte mica
si pierduta printre miile de carti
din biblioteca.
-
frunze...reinventate inca o data pentru noi, doar pentru noi, se rascolesc pe vanturi trezite din visuri. si poarta cu ele si doruri si iubiri mai vechi, praf de pusca, sclipiri de argint si cate altele mai poarta!
frunzele vor rugini peste o vreme. iubirea se va invechi, sa va matui si saruturile se vor pierde in amitiri ce fac pe cei mai tineri sa zambeasca...
inchide ochii si acopera-i cu frunze...mai dormi o vreme!
-
Ah, frunzele...
doar frunzele
se despart
de viata
dansand :)
-
ahh, frunzele, numai frunzele nu-si striga durerea, nu-si plang iubirea, singuratatea si frigul..
ninsoare de frunze intr-o toamna superba. nebun anotimp parca pictat intre doua constelatii.
ahh frunzele, doar ele incanta albastrul de cer si picurul de ploaie. nascute sub zodia zborului, danseaza cu fiecare cadere, cu fiecare soapta si cu fiecare sarut.
ahh, frunzele...
-
Pentru frunze ar trebui inventat un anotimp caprui
suspendat intre galben si rosu
un rastimp pentru vise interzise
aramii, acaju, stacojii
si mai ales incredibil de albastre...
-
frunze albastre, peste rastimpuri de nori. nu mai stii ce sa alegi...rosul, galbenul, ruginiul sau albul...
sirena, va ninge curand.
sa lasam frunzele sa-si doarma somnul lor de frunze!
-
în frunze şi-a lăsat soarele culorile
toamna, surâsul meu
împrumută argintiul pelinului
în bătaia vântului
****
în pădurea uitată
cărările sunt îmbrăcate
fără zgârcenie
în aur
-
Pasi lenesi si frunze soptind... Ma intorc la voi, bune prietene, sa ma imbat cu miros si culoare de toamna nebuna... Mi-ati lipsit cu nostalgiile voastre, cu iluzii pictate, cu soapte si ganduri nespuse inca... Ma simt din nou acasa...
-
frunze ce imperial isi cer aterizarea pe alei pierdute, imi cheama amintirea...toamna frumoasa, anotimp uitat de poeti. toamna draga plina de vanturi reci si dor de duca, iti inchin gandurile zalude si frunzele ce le-am iubit...toamna frumoasa.
ahh, frunzele...
doar ele mai simt venirea iernii.
-
frunzele ce vantul le-a luat azi-noapte in visurile tainice, le socotesc pirdute. e frig acum.
zarile mi-au vestit dimineata ce nu mai venea. visul insa e pierdut cu frunzele lui cu tot...porunca a fost data.
mi-e dor de primavara. mi-e dor de cer. mi-e dor de mare.
ahh frunzele!
aproape ca le-am uitat amintirea.
-
Nevoia de frunze
e nevoia de ziua de ieri
pierduta, risipita... mai verde decat sufletul meu
daca se poate.
Palma intinsa
vanzand bilete la poarta lumii tale...
spectator si actor deopotriva
si frunzele ... decor verde, imposibil de verde...
decor imposibil.
Frunzele, ah frunzele...
atat a ramas din ziua de ieri
nebunia frunzelor despletite
tipatul frunzelor
si verdele...
atat.
-
dureros de verde amintirea de ieri ma paste. incredibil de departe imi suna vuietul marii sperand inca la linistea serilor de mai.
palmele se inchid. nu mai vor sa planga. pleoapele surad. mi-e dor de frunze, mi-e dor de ieri.
-
Deja frunzele
teilor s-au răsucit
pe jumătate –
se vor împlini abia
de-acum restul faptelor
*
În felinarul
palid o frunză ţine
loc de flacără –
scârţâie prelung uşa
colibei părăsite
Serban Codrin
-
(http://i32.photobucket.com/albums/d2/soricuta/2.jpg)
... frunzele
-
frunzele stau să cadă
şi răzleaţă una
ţi s-a prins în păr
pari aşa asemeni unei
prinţese cu o rază
de timp agăţată
de cosiţele tale
pe jos sub paşii tăi
din ele ai covor
de ieri,
de azi,
de ziua în care frunza
nu se va mai desprinde
rănindu-ţi iarăşi
toamna deja trecută
ci va rămâne
agăţată în speranţa
mugurilor
sub care mereu răsare
soarele printre
frunze renăscute!
-
frunze nebune, frunze de zapada, ucise de inghetul noptilor de ferbuarie...renasterea vine, renasterea frunzelor de tei, frunze cantate de Minerva.
in noaptea asta, ele nu mai au zbucium. frunzele tac, dormindu-si somnul lor de frunze.
frunze acaju, frunze de apa, frunze cu fulgi in par...noapte buna!
-
ca sa ma intorc la lorelei, trebuie sa revin la frunze, caci numai asa mai pot destepta sirena care doarme.
lorelei nu si-a mai pus frunzele in par. ea tace.
vara a venit brusc, nedandu-mi sansa sa privesc frunzele crescand. pentru ca atunci dormeam eu. noptile ar trebui sa cant.
nici de plouat nu mai ploua...cu toate ca unii zic ca va...asa ca au inceput frunzele sa planga.
ca sa imi amintesc de ploi, a trebuit sa ma gandesc la alexia. si ea iubeste frunzele. si ploaia. stiu o zi in care s-a trezit cu gandul ca ploaia este totul si nu mai stia care este cerul si care este pamantul. alexiei ii este dor.
ca sa o aud pe minerva, ma gandesc la flori de cires. pe care nu le-am prins decat o singura zi. ziua in care am apucat sa privesc pe geam. a doua zi se scuturasera. minerva iubeste poezia. si astfel florile de cires dainuiesc mai multe zile...
-
Frunzele au in ele ceva din nostalgia clipelor trecute, ceva din nebunia ideii de intens ("tu... esti ideea de intens / cautarii mele-i dai un sens")... Imi amintesc "fenomenul frunze" declansat de o biata poezioara care ne facuse pe toti vorba lui Robert "botanisti". Imi amintesc Semiramida draga care zicea ca "m-a facut celebra" ;D ;D Si toate par intr-un trecut ireal, fantastic, ca un inorog "sarutand noaptea luna in balti"... Zambesc.
Semiramis, frunzele nu mai sunt de mult ale mele, sunt ale tale, te definesc. Ce ti-a venit sa rascolesti "lada veche cu jucarii"?
-
Lorelei,
de fapt era "sărutand luna plânsă peste ape..."
semiramida nu zicea ca te-a facut celebra...ea chiar te-a facut.
mi-era dor de tine draga prietena, ce sa fie...
as mai comenta eu, dar te prind alta data la inghesuiala.
frunzele raman frunzele tale dragi, prin ele te-am indragit. deci...fie-ti frunzele senine!
-
cand simtim verde pulsand ca un plaman amintirea
cand si zborul inmugureste a primavara
cand afara vine-o ploaie
cand pe drumuri ne ajunge dorul si
cand pierdut i-altarul rugilor de seara
atunci si numai atunci
c-o mana-mi faci semn:
mi-e dor de ieri... ah frunzele!
la ceas cu dor de frunze, dor de voi, dor...
-
minerva, ai inflorit ciresii...
-
Ah, frunzele... Cata viata in ele si cat verde pot sa-mi astearna pe gene. De peste tot ma privesti - acum cu ochi verzi, spre toamna cu ochi caprui... Uneori, si in somn iti aud privirile razvratindu-se. Numai tu stii, numai eu le ascult...
-
Frunze-n faţă, frunze-n spate;
E-o beţie frunzărească
Cum nici n-au visat poeţii...
Arta-Frunzei să trăiască!
Când coboară şi când urcă
Frunza codrului – culoarea
Ne ţinteşte drept în inimi
Arta-Frunzei ce nu moare.
Avem, totuşi, o salvare:
Anotimpul alb ne scapă
De atâta frunzăreală...
Arta-Frunzei să nu tacă!
-
Ah, frunzelor! Frunze acojou si aurii neghicite inca in verdele ochilor va presimt si sufletul mi se invaluie intr-o emotie stranie. Dincolo de linistea din jur, de toropeala amiezelor fierbinti, dincolo de foc va presimt renascute din cenusa toamnei trecute. Curand ne vom regasi, firave si nostalgice, intr-o adiere de vant, sub stropi de ploaie sau intr-o umbra de ceata rece. Curand, dragele mele, curand ne vom regasi...
-
Ca o frunză când o bate luna
ca o frunză
inima ţi a tresărit...dincolo de răsărit
ca un clopot
ca un clopot bate-n roşu lumea.
În albastru de-ai pluti acuma
în albastru...
ai fi oare fericit?
dincolo de răsărit
sau ai tremura uimit...
ca o frunză
ca o frunză când o bate luna.
-
Frunzele au ceva din nostalgia apusurilor, din presimtirea sfarsitului... Sfarsitul nici sfasietor, nici insuportabil, ci numai trist... In plina vara frunzele poarta in ele toate avatarurile toamnelor trecute. Vantul de august insa aduce promisiune de noi inceputuri, ca o chemare inca nestiuta, ca o cana mare de cafea cu lapte dimineata cand zambesti fara sa vrei. Si totusi frunzele...
PS. Multumesc stiu eu cui pentru felul in care stie sa ne faca sa vedem din nou frunzele care cad mai frumos ca niciodata ;)
-
în august frunzele nu cad nicioadată...poate doar la tresărirea unei şoapte de apus.
în august frunzele nu sunt acaju, nici blode aurii, nici ruginii, în nici un fel. sunt verzi şi-atât. pentru că încă nu e toamnă.
în august frunzele nu prea scriu poezii...nu au încă amurgirea coaptă a versului îmbătat de coptul strugurilor.
în august doar marea e mai iubită ca niciodata, iar frunzele nu găsesc drumul talazurilor.
în august frunzele sunt frumoase şi tăcute, dorindu-şi toamna ca să poată renaşte, căci doar atunci ele pot lua viaţă, murind în vânt, schimbându-şi culoarea în funcţie de sentimente. doar toamna ele traiesc cu adevărat. în rest, frunzele sunt frumoase...
-
Semiramida scumpa, oare tac frunzele vara? ;)
-
In august, frunzele au culoarea ochilor, al irisului tau care mi-a pictat intre pleoape un alt anotimp...
In august, seva imi hraneste visul, cu toata puterea fiecarei frunze care, mai tarziu, ma va parasi in dans despletit...
In august miroase a verde inca, iar presimtitele nebunii din mugurii primavaratici se implinesc iar focul lor aprinde soarele mai tare...
In august, frunzele isi traiesc clipa, inainte de a innebuni de dor...
-
Septembrie! S-a intors toamna si pe aleile parcului; o umbra a copilariei se plimba furand smaraldul ierbii. Hoinari, ultimii licurici se joaca la lumina palida a lunii.
Toamna cu frunze salamandre, mai toarna-mi niste povesti! Fa ceva din lianele astea de ganduri, cad frunzele tale si la mine-n gand e vremea ploii de stele.
-
toamna cad stele. toamna asta au căzut doar trei. dar au fost atât de mari, încât au lăsat un gol incomensurabil în liniştea ce speram că va rămâne pentru mai multă vreme.
stelele s-au desprins dintr-un cer unic, irepetabil, nespus de frumos, iar încercarea de mai sta o vreme acolo, sus, a fost în van.
acesta a fost momentul în care decolarea nu s-a terminat. pamântul şi-a cerut tributul...
iar acest octombrie, ne lasă să plecam spre iarnă, mai săraci cu trei giuvaere.
dar, în viaţă, toamna nu numai frunzele cad...mai cad şi stele.
in memoriam...
revenid un pic mai târziu...
in memoriam cei doi piloţi şi un mecanic de bord care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident de elicopter, la Goleşti, în 24 octombrie 2006
-
Uite, dragă Lorelei, că nu doar frunzele cad, ci şi stelele... Aşadar, de la micro-, la megacosmos totul cade, decade...
Semiramida e atât de impresionată de căderea stelelor, încât ne transmite şi nouă duşul rece al fiorului nimicniciei noastre. Vorba Eclesiastului: „O deşertăciune a deşertăciunilor! Totu-i deşertăciune” (Vechiul Testament, Eclesiastul, 12, 8).
Păi dacă şi stelele cad, cum altfel să traducem această coborâre, care, iată, imită in extenso căderea frunzelor tale: „Adio, pică frunza!...”
A fost Semiramida, „creatoarea de atmosferă!” Felicitări!
-
Semiramis vorbea de stelele cazatoare in sens mioritic "ca la nunta mea / a cazut o stea". E vorba despre trei oameni care au murit tragic de curand. Si cumva melancolia frunzelor a asociat-o cu stelele cazatoare... poate ai vazut comentariul final "in memoriam". eu zic sa-i respectam momentul fara "adio, pica frunza"...
Si da, uite ca de data asta, din pacate, ai dreptate... nu numai frunzele cad, uneori o fac si stelele...
-
Îmi pare rău că n-am fost atent. Adevărul e că acum mai bine de o lună am citit, ba am şi scris şi eu, despre moartea celor trei. Dar, Doamne, cum mai uităm!
Frunze, stele, oameni...
Ah, frunzele! = Ah, oamenii!
-
Ei tragedii sunt multe, asta e din pacate mai recenta de o luna... un elicopter care s-a prabusit acum trei zile. in fine... poate ii inveselim noi frunzele toamnei asteia cum putem...
-
Ma gândesc sa trec la poezii... Am cam ramas restant.
Poeziile noastre, ca frunzele - ce splendori, "altadata"!
Promit sa recuperez timpul pierdut...
-
Toamna .. anotimpul melancoliei, al amintirilor, al frumosului. Ma alatur frunzelor in valsul lor ce imi fura o stare de implinire ... dansez cu vantul. Frunze aramii, ciocolatii, galbui.. toate adunate intr-un parc uitat de lume. Toamna are cantecul ei ... un cantec ce fura lacrimile unor suflete ranite, unor priviri triste si adanci. Pacat ca nimeni nu vede frumosul toamnei. Toamna nu e doar un anotimp ce vesteste inceperea scolii si aproprierea iernii, iar ploile de toamna pot fi uneori atat de calde.
Cantecul toamnei .. un cantec ce ne imblanzeste sufletele ..
-
cu paşi repezi ne îndreptăm către iarnă. am ieşit un pic în seara asta afară. miroase a...iarnă, a frig, a vânt...pe jos, frunzele încearcă să se ascundă şi ele, în locuri mai ferite, pe lângă borduri...
e clar, iarna nu este anotimpul frunzelor. :(
-
Iarna...zilele trecute parca abia venise primavara! Unii copaci inflorisera! Si cu cata durere sunt ei acum nevoiti sa se stinga...cum vor rezista frigului? Vor muri in chinuri...si nu vor lasa in urma lor nici macar niste frunze de toamna...niste frunze care sa spuna: "o data am fost si noi aici"...niste frunze maturate de vant...
-
Frunzele au acum
culoarea tuturor sentimentelor
descatusate din umbra...
innebunesc frunzele in jur
se arunca, se ascund, se ingana, se joaca...
si mai ales... se tin de mana...
Ah, frunzele...
toamna despletita intre palmele noastre
atat de verde si atat de simpla!
-
frunzele.
si-au pierdut inocenta, in toamna asta care trece, prea repede, lasand frigul si iarna si vantul sa vina...
marea.
si-a ratacit valul in freamatul crepusculului prea sangeriu pentru toamna asta fara frunze.
amurgul.
a cersit pasarilor sa nu plece catre primaverile altor tari, sa isi puna in cuiburi frunzele moarte.
ochii.
au obosit sa mai planga golul copacilor, sperand ca frunzele isi vor gasi inocenta, marea isi va afla valul si amurgul va primi pasarile calatoare inapoi.
toamna asta.
-
te contrazic! ;D
e toamna frunzelor duium,
toamna tuturor frunzelor din lume...
e toamna inimii mele
anotimp interzis
incredibil de frumos
si plin de frunze!
-
frunzele zăludele animate ca de fluiere magice au început să dănţuiască rotund în jurul pieţii. dar nu e nimeni. mi se rupe sufletul de ele şi fug cât pot de tare să le prind măcar un pas în vânt. pentru cine dansează ele? ruga cui au ascultat-o de s-au aruncat în gol?
frunzele zăludele s-au culcat o vreme, unele peste altele, mai maronii, mai sângerii, mai galbene sau mai verzi. aşteaptă ele pe cineva. mă aşez pe bancă, cu ele la picioare.
frunzele zăludele...
-
frunzele tale, Semiramis, nu pot fi decat acajou... cum de s-a imbracat toamna asta in alte culori?
-
n-au îmbrăcat alte haine, sunt blonde, acaju sau aubergine...sunt cum vor ele să fie mai frumoase. în seara asta, frunzele fug spre ceaţă.
frunzele tale, unde sunt sirenă? s-au pierdut pe mare? pe marea cea mare?
-
frunzele mele au toate culorile curcubeului. ca si cum realitatea de pana acum a fost doar alb-negru iar acum s-a colorat in toate culorile curcubeului. sunt mai a mea ca niciodata. iar toamna asta e inainte de toate incredibil de verde...
-
am frunze pe suflet,
am frunze in priviri,
am frunze pe tample...
mi-e dor de copacii verzi
ai copilariei...
as agata din nou frunzele
in copacul amintirilor
sa fie mereu verzi
am frunze verzi in suflet
am frunze colorate
de ani, de clipe atarnate
am frunze si atat!
-
ahhh, frunzele... m-am plimbat astăzi prin oraşul gri. toţi pomii erau nuzi, nici urmă de frunze, nici măcar la picioarele lor. frunzele au murit, lăsând locul lor altor frunze ce vor veni la primăvară.
pa frunzelor... :(
-
Frunze şi amintiri ... Mariana Eftimie Kabbout
"Sub miile de frunze de castani
Ce au cazut pe-aleile pierdute
Simt paşii tai pierduţi , trişti printre ani,
Plini de-amintiri de care mi-a fost dor
Prea multe clipe dragi ascunde timpul
Ce-a-nchis în el iubirile trecute
Pastrez numai ce-a fost frumos în minte
Şi cu aripi de înger ma înalţ şi zbor...
Castanii-au plâns cu frunze înroşite
În parcul ce-a pastrat povestea noastra
Paşesc cu teama-n clipe -mbatrânite
Şi ma aşez pe-o banca sa respir
Parfumul tau îmi da şi azi târcoale
Iar ochii tai nascuţi din marea-albastra
Trimit un zâmbet cald sa îmi aline
Tristeţea ce m-arunca în delir... "
Intr-adevar e ianuarie , nici urma de frunze ... numai in sufletul meu se astern , una cate una , frunzele amintirilor ce le-am uitat prea curand ... la care ma intorc numai in primavara nostalgiei mele cand mi-e dor sa inchid ochii , sa las un zambet sa-mi picteze chipul la amintirea clipelor de aur ingropate in trecut ... acel trecut atat de ireversibil pentru noi ... Si cand visez mai frumos ma pomenesc ca prezentul imi trage o palma ... Trezeste-te fetito ! Ce a fost a fost si nu are cum sa mai fie ... hai , hai , stii lectia ... capu' sus , privirea inainte , ia-ti viata in piept si doveste-i ca esti mai tare ! Dap ... n-am alta optiune asa ca imi strang frunzele amintirilor mele cu teama sa nu le strivesc si le dosesc intr-un colt de suflet sa nu-mi stea in drum ... Din cand in cand , in nopti tarzii cu inima stransa voi trimite un gand spre voi
... frunze de amintiri ... sa va spuna ca astept sa reveniti la viata in alte primaveri ! ...
-
frunzelor zăludelor...să nu îmi ieşiţi acum în cale, mai staţi o vreme ascunse, căci iarna, pârdalnica, stă să vină.
frunze blonde, acajou şed liniştite. zâmbesc în aşteptarea frigului. căci frigu-i bun... ;) nu-i aşa sirenă?
-
In parcuri frunza cade aramie
In locuri unde ieri zambise mai
Si luna trista aluneca pustie
Pe apa-n care doru-ti oglindeai .
Azi singur al pasarilor glas
Mai infloreste pacea din inima
Iar eu simtind ploile ce vin
Si presimtind durerea ce o sa vina
Rechem in lumea mea de lacrimi si de chin
Uitarea ce durerile alina ...
Pierduta e a verii frenezie
Si vantul cald al noptilor de mai
De acum rasuna dulcea melodie
A toamnei ... Trista inima ce n-ai
Iubirea ce atata o visai ,
Priveste cum apare de senina
In seara in care ninge aur fin
De foi ingalbenite de lumina
Uitarea ce durerile alina ! ...
(autor necunoscut)
-
frunzele, ah frunzele...
mergeam aseară pe stradă. încă nu miroase a primăvară. şi totuşi, am văzut un copăcel ce-şi îmbobocea floriule albe...dar frunzele, unde sunt frunzele?
-
Ah, frunzele, frunzele...
dăruire rotundă în vârtej de clepsidre răsturnate
la fiecare bătaie a inimii... le simţi?
Ah, frunzele...le simt... in palme imbratisate, undeva, in varful degetelor zvacnesc muguri cruzi... Nu mi-ai inventat un anotimp, iar eu nu mai am vreme. Mai bine, mai bine da-mi sufletul tau - ram, sa cresc visele - frunze, iar eu in schimb iti voi da o toamna numai a noastra.
-
Toamna se invata in doi, toamna se daruieste...
au innebunit frunzele -
anotimpuri interzise nascand in rotirea lor surda -
sau poate doar privirea noastra intoarsa peste umar.
am crescut, ne-am facut mari...
din umeri ne-au crescut vise bizare
si nu stim niciodata daca ne apasa sau ne zboara
doar frunzele continua neincetat sa cada,
sa innebuneasca... sa ne innebuneasca...
si sa renasca in alte si alte visuri la nesfarsit...
-
visurile nu se termină, nici frunzele, nici gândul.
aş vrea să dau o toamnă unei iubiri credule. dar dacă nu o înţelege şi o ia, aşa în derâdere. toamna se strânge la piept şi se iubeşte. altfel, frunzele nu se colorează nici ruginiu, nici roşu, nici maro. frunzele rămân verzi. sunt frumoase şi aşa. dar nu le pot deosebi. iar toate patemile îmi sunt ca una.
numai visele ne sunt smulse de zori şi de lumini.
atunci nu ne cresc aripe. iar îngerii nu coboară la noi, un pic mai pământeni. nebunia de frunze nu vine. şi atunci trebuie să mai aşteptăm o toamnă. astfel îmbătrânim. iar frunzele...ahh, frunzele...
-
In razele soarelui
o coaja de ou
un pumn de iarba
si pomii in verde
-
Stau frunzele sa cada,
Toamna
In mare graba
Pe jos se aseaza
-
cand verdele frunzelor nu e suficient pentru a visa...
(http://i143.photobucket.com/albums/r152/carmen-minerva/stirileserii.jpg)
-
iarăşi invazie de culori!
a născut sufletul meu frunze
frunze albe, roz, albastre, roşii
frunze care zboară
şi nasc văzduhuri pictate în curcubee
frunze care stau cuminţi sărutând adierea
cu picături de rouă...
a născut sufletul meu frunze
şi adorm zâmbind sub foşnet de lumini
...primăvara!
-
E-atata somn in frunze si in vreme
si-atata dor de toamnele trecute
Tacerile se scurg printre poeme
De nimeni niciodata nestiute
E-atata liniste in verdele din seve
Nici nu mai stiu ce-a fost si ce speram
Si alti Adami iubesc aceleasi Eve
Si-acelasi mar se coace sus in ram
E toamna plansa-a noptilor cu stele
Tacerile se sparg in cioburi mate
Rasare-o luna verde-a lumii mele
din frunzele de toamne colorate.
-
In noaptea asta alba rascolesc frunze si nori
Si in mine se bat o mie de ganduri confuze ;
Mereu acelasi spectacol dar cu alti actori
Mai port in suflet si acum ... nori si frunze .
Ai adus cu tine vantul sa imprastie frunze si nori ,
Asa de frumos mi-ai desenat un zambet pe buze .
Nu vreau sa-mi zici cuvinte mari , nu vreau nici flori -
Vreau sa invatam impreuna a uita de ... nori si frunze .
Mai arde-mi privirea macar o data in ochii tai scantaietori
Si pentru o unica clipa de vis las pe oricine sa ma acuze
Ce stie lumea cum e sa-ti dai sufletul pe frunze si nori
Vreau cerul meu si pomul meu , nu doar ... nori si frunze !
-
îţi mai aduci aminte de frunze? cu nebunia lor de cântec ce capătă proporţii de întristare...îşi strigă neputinţa de a mai rămâne-un an. iar zilele ne trec, uitându-le şi aşteptându-le.
vremea îşi plimbă schimbările cu linişte sau cu zbucium, nici eu nu mai ştiu. iar stelele mai luminează grădinile şi verdele şi florile regina nopţii. dar frunzele...ah, frunzele, îmi invadează acum atât amintirea cât şi dorul de toamnă şi de ruginiu. vreau să uit verdele. tânjesc la acaju.
-
Albastru
Cresc frunze noi în ramurile nude
Se scutură iubirile în noi
Trec vânturi, sori târzii, pierdute ploi
Şi zvon de toamnă-albastră se aude
E vremea despletirilor nebune
Minuni se mai întâmplă uneori
Din visuri vechi răsar albastre flori
Şi luna peste tâmplă-ncet apune
În nuc aud o pasăre măiastră
Şi ielele în horă iar m-au prins
Dar aurul din creangă fost-a stins
Iar frunza, ştiu prea bine, nu-i albastră
-
Se-apropie o tristă toamnă şi printre frunze ce-au căzut
Mai caut clipele trecute şi toate câte am pierdut...
Într-o rugină parfumată e-nvăluit un aer cald
Cu paşi nesiguri fuge vara din lacul unde mă tot scald
E trist şi umed asfinţitul iar soarele a plâns puţin
Şi mi-a trimis o adiere a unor nopţi prea lungi ce vin
Îmi fac un pat de frunze moarte şi mă întind să lenevesc
În mintea-mi plină te mai caut, dar nu mai sper să te găsesc
Cum să mai cer putere vieţii când am trăit şi aşa prea mult?
M-agăţ de-un ram uscat de vreme şi vântul rece îl ascult
Un cântec scurt de toamnă tristă răsună-n nopţi prea lungi ce vin
Eu mă grăbesc s-ajung la tine, să-ţi umplu sufletul străin...
O tristă toamnă - Mariana Kabbout
-
frunze aparţinând unui alt anotimp încă îmi zâmbesc din ramuri. sunt verzi, unele pleoştite cu nervurile arse de neploi. altele, mai fericite sunt viguroase. dar toamna ce va veni le va vopsi deopotrivă în ruginiu şi auriu sau achiar în roşu. căci numai toamna poate vopsi copacii în culori numai de ea ştiute.
ahhh, frunzele, cum mai cântă ele noaptea prin copaci. strigându-se sau chiuind cu vântul.
-
Semiramis, e vremea frunzelor acajou! Si-ncep sa ma intreb ca Villon despre zapezile de altadata. Parafrazandu-l, am zice acum "mais ou sont les feuilles d'antan?"... Aceleasi frunze, noi altii, totusi aceiasi si noi la randul nostru, undeva ascunsi bine in trecut si intr-un prezent mereu inconsistent si tarziu...
-
ce să spun fata mea dragă.
frunzele îmi mai cad din păr, opindu-se la picioarele mele goale, ca nişte scoici reci.
mai trece un an.
mai vine o toamnă. mai aurie, sau mai rece, timpurie sau plină de ape, fiecare toamnă are frunzele ei. altele faţă de toamnele trecute. eu una le-am pierdut numărul...
hai de-om face împreună nişte paşi!
-
Toamna pe camp
In toamna asta oamenii cadeau
Cum numai ei sa cada stiu
In zori plecau spre munte
Iar tarziu
In noapte cate unii
Nu se mai intorceau.
In toamna asta oamenii cadeau
Ca ingerii
Fiindca satui de campuri
Ei muntii preferau
Muntii cu fruntea-n soare
Cu crestetul de foc
Muntii din care unii
Nu mai plecau deloc.
In toamna asta oamenii cadeau
Cum numai frunzele sa cada stiu
Ca frunzele in vant se inaltau
Spre muntii ce-i iubeau
Spre muntii de lumina
In zarea cea inalta
Din care niciodata
N-aveau sa mai revina.(Mohammed Diouri)
Eterna toamna
Sa-ti strivesti amintirile ca pe frunzele moarte,
Frunzele moarte-culoare de-asfintituri,
Multicolore,blande putreziri
Spre radacina pomilor pornite
Spre a-nflori din nou dupa-ndelunga
Tacere-lunga tacere a sperantei
Nascuta dintr-o alba disperare.
Mereu acelasi cantec,acelasi anotimp
In care flori si fructe si frunze se aprind,
In care crengi se frang,se taie,se sfasie
Ca nimeni,niciodata de ele sa nu stie,
Ca nimeni,niciodata sa nu mai vada cum
Se pierde-n toamne vantul prin panzele de fum.(Philippe Soupault)
-
aş fi numărat frunzele, dacă aş fi ştiut că nu mai vii, cunună să le fac şi să le arunc în mare.
galop de cai nebun pe potecă aş fi strigat, dacă aş fi ştiut că minţi în fiecare toamnă.
dar ai minţit şi-ai şi plecat. iar eu nu am rămas decât cu amintirea crepusculilor mov, câteodată portocalii, dar niciodată galbeni. ca frunzele mele, toamna.
-
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture065.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture049.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture042.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture038.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture030.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture027.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture019.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture013.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture004.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture068.jpg)
(http://i17.photobucket.com/albums/b85/nico_lorelei/Picture071.jpg)
-
Cât de frumos...!!! Câtă minune-n jur şi cât de multă splendoare în ochii şi sufletul celui care o ştie percepe!!!
-
Am privit cu interes fotografiile si multe comentarii mi-au inspirat. Eheee... 8)
Cum insa nu pot sa zic nimic despre veverita, o sa spun ca frunzele, mda, sunt frumoase.
-
mi-e toamnă iar. paşii mei plângeau de dorul altor meleaguri atunci când au călcat pe frunze.
le-am numărat cu gândul la alte anotimpuri trecute. au ieşit cu număr par, căci în toate există o pereche.
mi-e toamnă iar...
-
îmi zboară frunzele aiurea, ca trenurile. mă mai uit pe geam să văd vreun fulg ceva...să îmi miroas-a iarnă. dar nu, e frig. nici că plouă, nici că ninge. e doar frig.
frunzele sunt reci. au amuţit şi ele.
îmi zboară frunzele aiurea, ca trenurile...
-
eu mi-am lipit sufletul de copaci si ascult ticaitul inimi lor ascunse. frunze ici colo dar parca prea chircit-bolnave. e tarziu pentru ele pe aici. am sa fac un descantec cu aripi de lastun, gheara de soparla si ochi de paunita, mustacioare de soricel si aripa de albina sa le-ntoarca pasii vesel inverziti la primavara
imi lipseste deja valsul lor :(
-
Ah, frunzele...
...pagini de album ce le rasfoiesc nostalgic. Fiecareia v-am incredintat un gand, mai vesel, mai trist, mai nestiut...
Vartej de amintiri imi invaluie uneori sufletul. Trag adanc in piept aer de toamna nespusa si cuprind in palme nelinistea anotimpului meu. Am sa inghet asa si-am sa ma las ninsa de taceri, nu pentru totdeauna, ci doar pentru un timp, atat cat sa nu te uit...
-
frunzele au plecat şi numai amintirea îmi mai joacă feste. aş pleca şi eu, dar totul mă reţine. e alb în jur, căci iarna a izgonit toamnele mele, cu frunze multe şi iubiri.
cuiva îi este dor de mine. şi-ar vrea să adoarmă legănat pe vocea mea.
dar am tăcut o vreme.
ahhh, frunzele...
-
Iubesc iarna. Atata alb ca orbita fiind pasesc la intamplare respirand aerul rece al unei lumi de poveste. A inghetat sangele patimas si acum nu-l mai simt clocotind. Mi-e bine...E liniste multa... Si poate vine si Mosul ca am fost cuminte anul asta. Tot anul mi-am dorit sau mai degraba aam jinduit un singur lucru... frunze.
Sa aud vesnic fosnetul lor, sa-mi imprumute culorile lor ca sa ii dau si lumii mele pentru totdeauna acea culoare, atat de draga tristetii mele...
Ahh... frunzele
-
oare frunzelor...le este dor de mine?
de dorul meu, de dragostea mea pentru ele? oare ele mă cântă când cad? oare...
se întreabă ele când plec, unde sunt?
eeei, frunzelor, nebunelor!
funzele mă colorează în acaju, ruginiu sau violet? poate îmi fac părul auriu, iar ochii ca pădurea, frunzele mele...aleargă ele după mine?
ahhhh, frunzele!
-
Ah, frunzele...
nelinisti, triste si reci, transformandu-se in nimic, sub pasii mei lenesi...
Ah, frunzele...
priviri timide, aruncate pe furis spre un cer prea mare, prea gol, si prea departe...
Ah, frunzele...
atingeri tandre, despletite nervuri imi biciuie simturile amortite...
Ah, frunzele...
rebele cuvinte, verzi si nebune, inghitite in suspine de seara tarzie...
-
a mai trecut o zi. măsor timpul în frunze, iar viaţa în anotimpuri. mai trece o furtună peste ochii mei. doar frunzele se schimbă şi atunci mă întreb de ce oamenii nu o fac. cu dorurile şi cu speranţele lor mai îmbătrânesc un pic şi se revoltă.
a mai trecut o zi, pornim spre mâine, unii mai bogaţi, alţii sărăciţi şi înrăiţi. mai bolnavă, sau fericită, lumea e în continuă dinamică. doar frunzele se schimbă de la toamnă la toamnă, între doi ani.
a mai trecut o zi şi vor mai trece multe...
ahhh, frunzele, trec ca anii. ca anii mei...
-
E toamna.. iar in parcul nostru drag,
frunzele-mi acopera genunchii!
E-atat de frig, si totusi este cald
Caci amintirile-mi imbujoresc obrajii!
.... Cred dragi mei ca toamna e o curtezana ce a fost si este muza celor mai straluciti poeti ai nostri si nu numai!
Nu pot spune de ce, dar e una din iubirile mele cele mai statornice!!
-
Cu ochii intredeschisi
incerc sa ma feresc de raza de soare
ce-mi mangaie delicat fata..
Nu vreau sa ma trezesc,
nu inca..
Te visam.
Ne plimbam prin padure,
era toamna,
ma priveai mereu si imi sopteai
“cat de frumoasa esti..
ma pierd in ochii tai asemeni frunzelor de toamna”.
Si te credeam,
in naivitatea mea am crezut ca fericire inseamna doar
Tu,
Eu,
Si-o toamna …
-
toamna se despleteste la marginea clipei de-acum
la mine in gand revarsand cohorte de frunze
se indeasa, se arunca, se ineaca frunzele sub stresini de gand...
ah, frunzele! frunzele! frunzele toamnei mele...
............................................................................................
uitata undeva pe noptiera copilariei mele
toamna imi zambeste
din frunzele moarte presate candva intr-un album.
-
frunzele par vesele, la sfârşit de august, între două nopţi fierbinţi. vântul nu le mai joacă prin ramuri, o fi plecat şi el să se răcorească mai spre nord. e linişte.
o să vină o toamă frumoasă, împresurată de ploi şi amintiri ale frunzelor trecute.
ahh, frunzele...cu dor de ele şi de zbuciumul lor, aştept septembrie...
-
Inima mea e o frunză. Nu-i spune despre plecări. Las-o să nu audă sunetul stins al paşilor tăi toamna, în fiecare toamnă... Seve îmi curg prin vene, târzii... şi inima mea ar înflori dac-ar putea, dar e o frunză. Pereţii camerei au devenit neîncăpători de când mă scutur de trei ori în fiecare seară, în fiecare anotimp, în fiecare veac... Şi totuşi şi totuşi… într-o bună zi inima mea frunză ar putea deveni albastră…
-
Inima ta albastra - cantec de toamna...
Pasesc usor de teama sa nu calc vreun gand ratacit prin frunze. Pasesc incet si nostalgia ce ma invaluie nu ma intristeaza. Zambesc... cineva imi vorbeste de toamna, de frunze... Zambesc, toamna asta are atat de multa viata si atat de putine cuvinte...
-
Pentru toti cei pe care frunzele ne-au strans aici in fiecare an...
(http://i438.photobucket.com/albums/qq103/loreena_me/lake006.jpg)
(http://i438.photobucket.com/albums/qq103/loreena_me/lake012.jpg)
(http://i438.photobucket.com/albums/qq103/loreena_me/lake023.jpg)
(http://i438.photobucket.com/albums/qq103/loreena_me/lake025.jpg)
(http://i438.photobucket.com/albums/qq103/loreena_me/lake026.jpg)
(http://i438.photobucket.com/albums/qq103/loreena_me/lake030.jpg)
(http://i438.photobucket.com/albums/qq103/loreena_me/lake033.jpg)
(http://i438.photobucket.com/albums/qq103/loreena_me/lake095.jpg)
-
frunze roşii râd în soare. vântul le adie uşor, ca o şoaptă. petale reci în asfinţit, frunzele spun poveşti.
ahhh frunzele, frunzele zăludele...cum dansează ele!
vântul s-a oprit. nici ele nu mai spun poveşti, pentru o vreme.
-
frunzele sunt despărţite de un ocean. o parte au plecat, o parte au rămas aşteptându-şi suratele. când şi când mai trimit câte o scrisoare prinsă de piciorul vreunui porumbel călător. sunt luni de-atunci. dar parcă au trecut ani...
mi-e tare dor de frunze...ahhhh, frunzele....
lorelei, sirenă...cum sunt frunzele la tine?
-
Primavara a inflorit undeva in afara in muguri grasi. In mine e inca toamna, o toamna frumoasa, insa, si senina... toamna frunzelor despletite, nebune, nebune...
-
la mine e primăvară lorelei. frunzele se ascund sub mugurii încă necopţi. mai aşteaptă o vreme. te mai aşteapta...
-
dupa furtuna
rugina-n seve pure-
pe ultima din frunze
(http://i32.photobucket.com/albums/d2/soricuta/3008707190_195072bd0e_b.jpg)
-
http://www.youtube.com/watch?v=__mqPiynTfY&feature=related (http://www.youtube.com/watch?v=__mqPiynTfY&feature=related)
"Ma uit la tine toamna indragostita..."
-
lorelei, vine toamna... ţi-e dor oare de frunze?
-
e toamnă iar... iar vântul plânge printre frunze. sunt încă verzi. pământul le aşteaptă-mbrăţişarea şi şoapta şi sărutul. frunzele căprui se leagănă cu dor de ploaie la amurg.
e toamnă iar...
-
...pe de alta parte,vara staruie si nu-i vine sa se duca inca.A uitat numele si numarul pasarilor ce pleaca,al catargelor ce le-nsotesc spre taramurile calde pe care ea insasi le-a uitat.Toamna are nevoie de ajutor sa gaseasca loc bun de iernat pentru visul adormit al fiecarei frunze.
Hai,desprinde-te vara,frunzelor tale verzi le trebuie doar ultima poveste a toamnei sa-si implineasca rostul pana la capat,sa poata trece dincolo...
-
Nu stiu de unde vin si-n care umbra
Se-asunde sufletul venin din mine
De frunze despletite toamna sumbra
Se-arunca-n valuri large catre tine
Si n-as putea sa-ti spun de ce si unde
Se-apleaca toamna-n vinul rubiniu
Dac-as putea in frunze m-as ascunde
Ca nevazuta calea sa-ti atiu.
Dar tot ce pot e sa incerc, spre tine
In fata ta si-a toamnei sa ma-nclin
In frunze imbracata, si-n ciorchine...
Sa sorbi din mine cupele cu vin.
-
dacă aş putea, aş ghici în frunze. de dragoste şi dor aş tălmăci pentru cei cu inima arzândă. aş mângâia fiecare nervură ruginie şi aş ruga-o să-mi spună cum se împletesc destine. dacă aş putea, aş ghici în frunze... toamna.
-
ma cheama frunzele... ma-mbat in culori de-apus de soare si ma cufund in marea de tristete si dor ce acapareaza orasul inundat in dragoste pentru unii, in dezamagire pentru altii. e trist cum anotimpul dragostei se poate transforma intr-o amintire trecuta.... dar nu pierduta.
e noiembrie ...
-
ah, frunzele în noiembrie îşi cer ruginiul regeşte. şi atunci pete de nuanţe care mai de care mai frumoase şi mai calde se aştern peste verde. iar ploaia sterge praful, amintirile şi dorurile de vară.
ah, frunzele, cum se mai răscoală ele în noiembrie...
-
lorelei, vine toamna... ţi-e dor oare de frunze?
S-a sfarsit de-o vreme a frunzelor colinda
Vantu-n felinare sufla pe la porti
Imi miroase a iarna si a desfrunzire
Timpul ne striveste vietile sub roti
Clipa-ncremenita a uitat sa cada
Lacrima eterna a unui ochi durut
Alba masluire-n straie de zapada
Piesa e aceeasi, spectatorul mut.
Viscolul mi-aduce anii de-altadata
Te astept frumoaso sa ma vezi plangand
Cand colindatorii bat din poarta-n poarta
La anoastra nimeni, nu va fi, nicicand.
Pregateste masa in odaia veche
Sa miroasa a cetina de brad si-a mar
Incoltiti de iarna, fara de pereche
Sa ma ninga-n suflet, neaua ta din par.
Exilati de vreme la un cap de lume
In salbaticia unui veac strain
Doi pribegi ai sortii fara timp si nume
Sa sfidam prezentul si sa ne iubim.
Cata nerostire e-n osanda iernii
Suliti de cuvinte, inghetate-n geam
Fereca lumina cand inspre vecernii
Stele de zapada incoltesc pe ram.
Sub caldura mainii tampla mea carunta
Iti aseaza-n palma flori de mar si timp
Si parca aevea retraim o nunta
Incrustata-n mintea altui anotimp.
-
vântul a stins felinarele care vegheau aleile, iar iarna dădea semne de venire. frunzele îngânau colinde, în aşteptarea fulgilor. dar mai avea ceva vreme să treacă până atunci.
ah, frunzele...
-
Si incepe iara-a frunzelor colinda
Ferecate vise se ascund sub porti
Si miroase-a freamat si a desfrunzire
Suntem calatorii unei alte sorti
Frunza aramie a uitat sa cada
Sub al toamnei aprig neuitat durut
Sa prefacem frunza-n claie de zapada
Sub hotarul reavăn din colindul mut
Frunzele-n noiane-n vantul de-altadata
Se prefac in lacrimi si te-aud plangand
As putea sa-ti mangai mana vinovata
Dar esti departarea, visul de nicicand.
As turna in cupe vin din bute veche
Ti-as ascunde-n palma-o lacrima si-un mar
Sa fim iar intaia, clasica pereche
Imbracati in frunze, frunze mii in par.
Exilat pe-un capat vechi si rau de lume
Te cuprind in suflet dragul meu strain
Imi voi scrie altfel dragostea si-un nume
Nou imi voi alege. Poate mai iubim...
Frunzele in valuri – prevestirea iernii –
Se prăvăl in suflet cum ar bate-n geam
In genunea toamnei se cobor vecernii
Frunzele-abatute se atin pe ram.
Sub al toamnei murmur iarna cea carunta
Va veni ca maine, poate din alt timp
Niciodata toamnei nu-i vom scrie nunta.
Vom fura argintul altui anotimp.
-
foarte frumos. se pare că imposibilul romantic te-a inspirat.
-
Mă tem de vorbe
de Valeria Lioara Roman
"Acolo unde orele se sparg în minute, unde uitam de mine, uitată de toţi, unde mirosea a clipe aproape, mă regăseam îmbrăţişată cu marea în fiecare toamnă dezmăţată. Acolo mă contopeam cu trecutul. Mă căutam la ceasul când visele sunt coapte iar restul... tăcere.
În dimineţile când soarele abia se elibera de îmbrăţişarea mării, contopiţi ca în sărutul lui Brâncuşi, iar cerul îşi ridica pleoapa somnoroasă pe scena divină din teatrul lui Dumnezeu, de cele mai multe ori mi-am închis chipul în grele gânduri.
La ce folos? Cui îi pasă de scânteia mea în eternitate? Atunci când voi fi pulbere, poate cineva îşi va aminti întâmplător de un fir mic de nisip, pe care furtuna vieţii l-a purtat de colo, colo, pe lângă inimi pustiite.
Într-o zi mi-am luat rămas bun de la spiritul muntelui meu de rubin şi m-am îndreptat spre răsărit. Am ajuns aici mânată de dorinţa de a descoperi alţi oameni cu poarta sufletului deschisă şi dornici numaidecât să mă poftească în casa lor. Nu mi-a trebuit mult să constat că noaptea e la fel de întunecoasă, că luna are aceeaşi magie de zeiţă, simbol al visului şi imaginaţiei. Luna, regina nopţii.
Cât de frumoasă poate fi o femeie cu mireasma ei, când în nopţile cu lună, în ochii ei goi licăresc dorinţe ascunse şi tăceri piezişe. Aceeaşi lună mi-a cuprins privirea şi mi-a încolăcit trupul de zeci de ori, acolo la un mal de mare unde, vântul s-a jucat de-a valma în părul meu, iar carul mic m-a privit în ochi în iubiri de-o vară. Târziul zâmbet de lumină n-a putut să-mi dea atât cât ar fi vrut, că prea curând plecam de fiecare dată, rugându-mă să-mi iubească mâinile, ochii şi surâsul, vara viitoare. Şi în zilele cu număr mă iubeam sălbatic cu marea şi soarele lăsând să curgă din mine seva vieţii fără să rănesc pescăruşii cu privirea, iar seara, obosită, mă sărutam de noapte bună cu luceafărul lui Eminescu. Iar eu îi şopteam: vreau să mă ai în noaptea asta lungă, chiar de-mi vei rănii sufletul ostatec. Iar arcuşul vioară ameţit de mirosul de struguri să se întrebe: care e doamna care mă fascinează? Tu sau Toamna?"
-
Ah, frunzele... Cand zapada imi scartaie sub picioare si gerul naprasnic imi ingheata obrajii nu pot sa nu ma visez frunza de nufar! Dragele mele, nebunele mele frunze aurii si acaju, nu v-am uitat, am asteptat doar sa vina primavara...si a venit! ;)
-
la noi încă e iarnă... frunzele au plecat.
-
Pentru Semiramis, Alexia, Minerva, Just, Miss M., Lady Allia şi toţi ceilalţi
care au dat glas frunzelor unui anotimp doar al nostru, care a existat cândva,
într-o altă vreme şi într-un alt spaţiu…
Se duc cocoarele în unghi
Ne curg tăcerile prin sânge
Iar toamna rece din rărunchi
Cu şiruri lungi de frunze plânge.
Eram copii... când frunze mii
Din coasta toamnei curgeau line
În chip de vorbe argintii
În chip de voi, de noi, de mine...
Credeam pe-atunci că vom putea
Cu vârful de peniţă bună
Să scriem toamna pe podea
Şi să sărim şotronu-n lună.
Şi când ne-adună dorul vag
Dorul de frunzele alai
Aud glasul Semirei drag:
„A venit toamna, Lorelei”.
Toţi am plecat. Sau am tăcut.
Şi toamna a uitat să crească
Iar cântecul rămâne mut,
Plin ca ciorchinele în tească.
Ne-om regăsi, copii bătrâni,
Cu boala şerpilor în sânge
Cu dorul vechilor păgâni
Dar nu ştim – ochiul râde? Plânge?
-
dacă vrei să fie toamnă şi dor ai de frunze, pot striga: să fie toamnă!
şi toamna uşor împresoară visarea şi dansul frunzelor ruginii, galbene, stacojii...
dacă vrei să ai covor de frunze ca moale să-ţi fie călcătura, nimic mai simplu.
scutur toţi copacii numai pentru tine. şi pentru mine...
e toamnă iar.
-
Ne-om regăsi, copii bătrâni,
Cu boala şerpilor în sânge
Cu dorul vechilor păgâni
Dar nu ştim – ochiul râde? Plânge?
...visuri mai râd în nisipul fierbinte
şi toamnele fac vrăji paşilor neastâmpăraţi
Poate de aceea uneori
suntem frunze râzând-plângând
între albastru şi verde.
Multumesc, frumoasa noastră Domniţă!
-
Frunze nebune
Cine ne spune
Unde s-or duce?
Ce drum apuce?
Duca cu ele
Visele grele
Frunze albastre
-N lume sihastre
Duceti in lume
Lacrimi anume
Rasul si joaca
Zborul si toaca.
Si in ast drum
Visele scrum
Sa tot renasca
Din lemn, din iasca
De dupa usa
Din cea cenusa.
-
o raza a cazut
pe pleoapa frunzei
iluminand-o
ce melancolie
o fi ascuns
in suflet
nebuna?
-
frunze nebune, cine ne mai spune a lor poveste?
o şoaptă uitată, suficientă pentru a trezi amintirea.
trecură ani şi anotimpuri. frunzele nebunele au rămas cuminţi în aşteptarea unui povestitor dibaci.
lorelei, mi-e tare dor de frunze...
-
Toţi am plecat. Sau am tăcut.
Şi toamna a uitat să crească
Am plecat. Am tacut. Dar frunzele mi s-au razvratit si in fiecare clipa imi vorbesc, in gand, despre anotimpul asta pe care i-l traiesc continuu. N-am uitat sa cresc toamne, am uitat doar sa vorbesc despre ele. Si mi-e dor ...
-
Frunze nebune s-au razvratit in sufletul meu si mi-au adus toamna, o toamna perfecta pictata in culori care au gust de libertate. Ma desfac in frunze-fluturi si ma fac una cu tine... Iar frunzele... ah, frunzele mele se prind in hore de iele si-ti netezesc calea. Manunchiuri de culori astern inaintea ta ca nu cumva sa uiti drumul spre mine.
Am vrut sa fie toamna si este toamna, o toamna numai a mea!
-
ah frunzele...
peste câteva zile, toamna se va lăsa pe nesimţite în amurg. abia de se vor mai cerne picuri de lumină printre ploi... frunzele, eliberate de povara soarelui, vor începe să coloreze împrejurarea şi vor zâmbi în fiecare dimineaţă. care auriu, care stacojiu, ruginiu şi acaju.
iubesc deopotrivă ploaia, ceaţa şi frunzele. şi numai acest anotimp minunat mi le poate oferi pe toate trei. toamna îmbie la visare, la dor şi dragoste. la linişte.
fii binevenită toamnă dragă! cu frunzele tale cu tot.
-
Toamna asta imi vor creste aripi. Am sa ma prefac una cu tine, toamna! Am sa visez si am sa pictez lumea in culori noi, nebanuite. Am sa dansez in apusuri romantice si am sa alerg desculta prin roua diminetii. Am sa ma desfac in frunze si ah, frunzele, imi vor aminti sa traiesc!
-
Motto: "si vine toamna iar / ca dup-un psalm aminul" (L. Blaga)
E toamnă şi dorul de frunze m-a podidit ca un plâns mut, ca o tristeţe aproape imperceptibilă: tristeţea care apare uneori în cuplurile vechi, care nu ştii nici unde începe, nici unde se termină, dacă se termină vreodată. Ca o absenţă. Ca durerea surdă a unui ciung în mâna pe care n-o mai are.
-
toamnă tu, cu ploi şi vânt... ce depeni amintiri cu vechi prieteni. vino iar şi împleteşte-ţi frunzele în părul meu. şi mai şopteşte-mi despre cocorii care au plecat.
-
Ah, frunzele... Am creat un anotimp al meu, o toamna numai a mea. Ce frumos! E prima toamna care inca nu m-a parasit!
-
toamna a trecut pe nesimţite, abia se mai cern tăcute frunzele anotimpului absolut. păsările au zburat departe, ducând cu ele nespusele poveşti, neşoptitele rugi şi neliniştitele dorinţe. e iarnă acum. fulgii mângâie cerul gri, apus pe meleagul unei alte toamne.
ah, frunzele... aş vrea să aud cântecul lor, insinuat în mintea mea, precum un vis trecut.
toamnă dragă, mi-e tare dor de tine!
-
În mine s-a cubărit o toamnă tristă dar mi-e atât de dragă tristețea ei încât mă fac una cu frunzele ce le răscolește din vreme în vreme. Ea e tristă, eu zâmbesc. Tu strigi, eu închid ochii. În mine e toamnă, în tine e gol...
-
Sirenă cu mii de frunze prinse-n păr bălai, pe unde îţi duci umbrele de apă? Un alt anotimp, de un verde crud, se mijeşte între genele mele, în împrejurarea mea. Mai vino, iar, să-mi spui de frunze. Şi de regăsirea lor... Mi-e tare dor!
-
Aici e toamnă. Tristeţea crește în mine ca iarba. O ascult cum dă târcoale. Ca un șarpe. Ca o lighioană. Frunzele toamnei mele sunt căprui. Ca vremea. Ca viaţa. Ca tristeţea mea. Ca absenţa ta. Căprui și-atât.
-
Toamna e departe. Frunzele s-au născut şi-şi duc maturitatea cu demnitate printre ploi, soare şi nopţi. Aşteaptaă trecerea anotimpului pentru a se elibera încă o dată. Cu gândul la vânt şi la zări îndepărtate, triesc amintiri ce nu le aparţin... Ah, frunzele... de tristeţe sunt sătule.
-
E toamna si septembrie are gustul tau. In frunze iti simt parfumul si in lumina calda, tandretea. Gandurile mele capata culori noi. Devin nostalgica, nu pentru mult timp, doar atat cat sa-mi traiesc un alt anotimp, o alta toamna numai a mea...
-
Întotdeauna
Vine-o vreme când frunzele ,
Care-au iubit atât de mult copacul ,
Încep să cadă ;
Sânt vinovate frunzele ? !...
E vinovat copacul ? !...
-
Când frunzele
Se tânguie
A toamna
Și – ncep exodul
Spre uitare ,
Când trupu – i frânt
Și rănile – s deschise ,
În sufletul
Ce tremură de dor
Oare mai pot
Să inflorească
Vise ? .....
-
frunzele mele, desculte, calca prin toamna vietii tale,lasandu-si urmele fosnitoare in palmele deschise de dor...frunzele tale dezbracate imi calca pielea in tropot de buze si-mi trezesc, clipa de clipa,sentimente pe care le crezusem uitate...te invalui in frunze si iubire ori de cate ori trec pe la tine prin suflet...
-
....ceea ce intuiam în căutarea mea , în care lucrurile alunecau încet la vale , era că nici în ruinele iubirii , nici în copacii desfrunziţi nu se ascundeau lămuriri .......dar poate , mă-nșelam.... în toamna asta , istovită de speranță , frunzele se străduiesc să plângă .....calcă pe covorul lor și treci prin sufletul meu , în tropot de buze , cu parfumul și foșnetul iubirilor de-odinioară .....învăluie-mă în frunze și alungă această toamnă târzie , cu chipul frigului și a neputinței ....
-
Încolăceşte-ţi gândurile în jurul inimii mele. Arcuieşte-ţi trupul peste ideea de a nu-mi fi îndeajuns şi fă-mă întreagă, ca să nu mă mai doară ca nu eşti. Apoi aşează-mă pe un pat de frunze ca să renasc, din nou, întreagă, în primăvara pe care mi-o va aduce un alt vis. Îmbrăţişaţi, ne vom lăsa ninşi de toamna mea ce va creşte nu în mine, ci în noi.
-
Niciodată să nu-i spui , totul , unei viori despre tine , te-ai putea trezi muzică în loc de om .....gândurile tale , înscrise toate pe portative , într-o ordine pe care n-o recunoști , sentimentele înșirate ca rufele la uscat , albe , mirosind a curat , dar îndepărtate de tine ca o galaxie din Calea Lactee , toate , te-ar putea trăda , fără să te mai poți ascunde , răstignindu-ți sufletul în lemnul viorii .....și totuși , mai pot să fiu , o vreme , arcușul unei viori - femeie ,coborâtă în lume să îmi dea pământul transformat în sunet .....sunetul miracol , cântec omenesc....renașterea , de primăvară , a frunzelor .
-
Vreau sa mai dau inca un tur
La lumea asta plina de cusur
Ca totul se termina cu un vers
Ca o frunza ce cade ,si-o prinzi din mers...
Nimic nu te-ajuta sa privesti din nou spre cer
Cand pana si capul priveste in jos mai lejer
Cand totul iti pare pierdut
Si nu-ti amintesti decat de trecut...
Si incerc din nou sa fiu
Fara "a fost" , fara "va fi" , dar stiu,
Ca incerc degeaba . De ce?
Viitorul devine prezent , iar prezentul trece
Si-astfel raman doar cu-o frunza ,de toamna rece...
Da' incerc sa uit viitorul ,
Incerc sa ard trecutul ,
Sa raman doar cu prezentul,
Dar mi-aminteste vantul
Ce bate nebun de acuma ,
Sa-mi ia durerea cu mana,
Ca stie cat ma doare inima
Ca stie ca-mi lipseste ceva ...cineva,
O frunza usacata si iubita mea.
Am pierdut totul intr-o toamna rece si rea
Mi-am pierdut gandul , mi-am pierdut inima
Si ca un cliesu , canta chitara mea
Si eu ii tot spun ca e degeaba
Da sa asculte nu vrea
Si plange intr-una ca nebuna
Dup-o iubire , si-o frunza , doar una...
-
Încet, marginile sufletului meu au prins culoare arămie ca și cum cineva ar fi brodat, din amintiri și din vise, o dantelă. Primul gând a fost să mă adun în brațe ca nu cumva diminețile reci să mă înghețe. Apoi însă, liniștea ta m-a facut să mă abandonez în toată splendoarea de culori pe care parcă înadins mi le amesteci. Și am început să las culorile să mă contureze când frunză galbenă, când amintire. Și am lăsat toate cuvintele să mă învăluie în lumină caldă și anemică de după-amiază. Iar nopțile, nopțile le-am făcut leagăn inimii mele. Și mă descopăr în fiecare clipă a ta, tot a ta, mai a ta… tu, toamnă din mine…
-
De-o viata lucrez la un tablou. Despre tine. O frunza in culori amestecate. Si rosu.
-
Bine ai venit printre frunze, Modi!
Nu-mi mai pleacă toamna! E decembrie și frunzele mele încă se joacă printre pașii care întotdeauna se duc. Vântul le petrece cu dezmierdări pe trotuare umede și parcă nici gând de iarnă. Curând însă, o să-mi înghețe zburdălnicia lor și le va ninge liniștea până la primăvara. Astazi le mai văd rătăcite, ușor anemice, fugărindu-se către nicăieri. Încă îmi este toamnă...
-
Norocul de a-i curge prin vene anotimpul drag este rezervat celui condamnat la iubire.
-
Zi frumoasă de netoamnă, şi rece, şi caldă, şi liniştită, şi mocnind ca un foc gata să izbucnească. Am obosit de mine, de tine, de tot. Doar frunzele încremenite parcă pe crengi, rămase pe ici colo câte una, precum amintirile care se încăpăţânează să se stingă, îmi amintesc de toate dorurile mele. Mă agăţ de câte o tulpină sperând că-mi vor creşte şi mie rădăcini dar prea mă doare toamna asta şi prea îmi vine să urlu parcă din fiecare ciot: ah, frunzelor!
-
Odihneste-te de tine, de el, de tot. Dar vezi ca e posibil ca teama sa fie cea care te oboseste. Pentru a-ti creste radacini trebuie sa vrei sa vezi soarele. Pentru a tipa trebuie macar sa articulezi sunete.
-
Iubesc copacii. Ii iubesc pentru rabdarea si puterea lor de a trece prin ierni ca apoi primavara, sa infrunzeasca cu atat de multa vitalitate. Pana si unui copac cu crengi uscate ii poate creste o frunza pe un ram. Si ii iubesc mai ales pentru ca stiu sa moara in picioare.
-
Astept sa rasara mugurii de bucurie verzi de sub stelele inghetate.
Razand in soare sa le privesc cantand :Ah , frunzele !
-
Mi-e toamna primavară, iar cuvintele stau să pocnească precum mugurii pe ram. Mi-e verde sângele și tălpile mă ard de drumul spre tine. Mai e vreme până voi porni spre tine, pe o corabie de gânduri și cu vântul suflându-mi în frunze. Mai e vreme, chiar dacă vor trece prin fața ochilor mei toate anotimpurile...
-
la fel cum frunzele se aduna tot mai multe si in toate culorile toamnei, la fel iubirea a crescut tot mai frumoasa , mai plina de culori in sufletele noastre de a lungul timpului ...TE IUBESC !!
-
(http://i185.photobucket.com/albums/x155/cetateaevei/126311964518499782_tRrFhVlh_f.jpg)
Din frunzele ce-n geam
Azi s-au lovit intr-una,
Cazand sub pom morman,
Ti-am pus in carte una,
Batand in rosiatic,
Ca un tesut domnesc,
Cu fire de jaratic
Ce inca mai sclipesc.
E moale ca atlazul,
Si ca o gura muta
Ce strabatand obrazul
Pe pleoape te saruta.
(Frunza-George Calinescu)
-
Ma invelesc in frunze in fiecare toamna... Sa tot fie niste ani buni de-atunci. Ani... sau clipe? Ani... sau veacuri? Ah, frunze, dezlantuite frunze, jucati in carti deeschise si in plete in vant! Si ne-aduceti pe toti inapoi!
-
Ah, frunzele !
Ravasiti-ma, imprastiati-ma, alungati-ma, opriti-ma, incuiati-ma sau deschideti-ma dar nu-mi luati niciodata bucuria de a va iubi.
Ma invelesc de ploi cu voi.
Leganati-ma in ritm de toamna iar pe gene sa-mi puneti balsam de rubin si respiratie de dor pe cerul ce mangaie, atat de idlic, nimicul.
Toamna. Frumoasa femeie ce treci dincolo de simturi. In tine ma dezbrac de mine. De toate poverile adunate peste an.. Arunc ce-i de prisos. O sfoara ce-mi tinea o parte a sufletului ingenuncheata, ochelarii ce mi-au incetosat privirea pentru a nu putea trece de dunga orizontului si pantofii cu care am calcat in zori sau in inserare pietrele care-mi raneau picioarele de parca n-ar fi fost vii niciodata.
Fiinta-mi rascolita imi arata copacii goi care in fiecare an “mor” in picioare.
Cantece pe nervuri de chitara care curg , se uita, suspina, subjuga, cer, vindeca, bucura, striga, doresc sau cersesc viata, trec.
Si vine toamna si trece toamna. La fel ca anii mei. Dulceata de ganduri servite dimineata din palma. Frunzelor...
-
Lorelei, curând, frunzele vor împlini un deceniu... Timpul trece, frunzele mor, vântul le îngroapă prin cine știe ce colț de lume.
Lorelei, la mine e toamnă. O toamnă fără multe frunze. De unde aș putea începe? Sau unde aș sfârși? Am încercat să le număr. Am gasit două galbene, șapte ruginii, una acaju și 12 sângerii.
Lorelei, cum e primăvara ta? :)