Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Povestea mea => Subiect creat de: littlerose din 08 Mai, 2006, 10:08:32 a.m.
-
de aproape o luna de cand am ajuns pe meleagurile lovetime.ro incerc sa imi spun povestea, sau povestile.
nu stiu cum sa incep dar mai ales cum sa termin pt ca toate capitolele sunt cu final deschis.
de curand au ajuns cei din preajma mea sa creada ca desi am avut vreo patru relatii stabile in nici una nu am fost eu si mai ales nici una nu mi-a solicitat la maxim aria afectivitatii. unii stiu ce spun, altii se baga doar in seama
am spus petale = vise, dorinte, sperante, proiectii ale dorintelor mele asupra celor 4 muschetari pe care i-am cunoscut
spini = pentru ca am iesit destul de sifonata si sangeranda, dar de fiecare data petalele au acoperit ranile si mirosul lor au acoperit izul neplacut al "accidentarilor"
am sa ma prezint public prin patru episoade "telenovelistice" pentru unii, reality show pentru mine.
sunt patru "iubiri" relatii care imi impartasesc ideea quot-ului meu, aceea ca sunt ceea ce altii au lasat in mine.
episodul pilot va va prezenta pe scurt ideea generala a fiintei plapande care niciodata nu a cautat o relatie de dragul relatiei. a cautat RELATIA/OMUL, acestea doua vazandu-le implinite in casatorie. (acum nu mai cred ca o relatie se poate implini astfel;si sper sa fie doar o perioada de tranzitie)
a cautat si a gasit de 4 ori.
si tot de 4 ori a dat kix. sau poate a acumulat experiente cat pentru toata adolescenta si perioada de tinerete timpurie.
to be continued
-
Hai ca pe mine deja m-ai facut foaaarte curioasa. De fapt eram eu deja curioasa de mai de mult, citind posturile tale, dar acum deja astept mini-seria de 4 muschetari (oricum erau 4 cu d'Artagnan, nu? :D)
Deci - spor la scris! :-*
-
dap asa e... asteptam cu nerbadare continuarea ;D
-
Episodul I
Daca tot i-am numit cei 4 muschetari haideti sa le spunem Portos, Aramis, Atos si D’Aratagnan.
Accidental unii dintre ei chiar au caracteristicile acestor ‘eroi.’
POVESTEA alaturi de Portos incepe in anul 2001. eram in liceu, 19 ani frumosi, la fel ca 19 trandafiri (ai lui Eliade bineinteles ).
l-am vazut pentru prima data intr-o biserica. Avea o voce de iti lua mintile. (sa nu uit sa mentionez:sunt foarte impresionabila de tot ceea ce inseamna elan artistic intr-un barbat, fie el muzical, poetic sau artistic; de fapt toate acestea se vor observa de-a lungul episoadelor- deja m-am emotionat). I-am auzit vocea. Chipul imi era necunoscut pentru ca nu vedeam pana la strana celui care ii inalta lui Dumnezeu un imn.
Si trece o saptamana, trec doua, pana intr-o duminica in care cel cu glas dar fara de chip se apropie de mine si ma invita sa particip la corul bisericii, fiind nevoie de voci tinere. Va dati seama?existam si eu in mijlocul acelei lumi fara nume si prefix.
In fiecare duminica nu lipseam de la micul cor al bisericii. Eram mereu in spatele lui si ii urmaream fiecare miscare a mainii. Mainile acelea…. De ele m-am indragostit. Nu erau maini fine sau cu o manichiura perfecta. Erau maini de om, dar mai ales maini muncite. Imi trezisera curiozitatea si as fi vrut sa le fi atins, sa le mangai sa le simt asprimea pe care o presimteam.
De ce mainile unui cantor de biserica aratau asa ?
Ma intrebam si ma intrebam.
Aveam sa aflu si mai ales aveam sa primesc inzestrarea de a cunoaste oamenii dupa felul in care isi foloseau mainele, sau cum se simteau la atingere.
De la relatia „profesionala” s-a ajuns la discutii si chiar la o invitatie la pescuit. Adoram pescuitul si ideea de a astepta sa vad rezultatul concentrarii asupra cercurilor pe care le face apa cand pestisorul musca din momeala. Din pacate a plouat. Asa ca a trebuit sa stam in masina si sa ne destainuim. Eram plina de sperante. Eram sigura ca nu are pe nimeni. De altfel nu il vazusem cu nimeni si exclusesem din start aceasta varianta. Mare greseala!!!!!! Dar asa sunt eu, sau mai bine zis eram.
Ce imi este dat sa aflu? Ca avea o relatie de 2 ani cu o tanara pe care o iubea si care il iubea. M-am bucurat si m-am mahnit in acelasi timp. (Hai bine, sa fim doar amici! – mi-am zis eu).
Dar, iubirea lor avea o hiba. El dorea sa devina preot. O sa ma intrebati. Ei bine, si? Ei bine, canoanele Bisericii nu permit unui viitor preot sa se casatoreasca cu o femeie divortata. Iar iubita lui mai fusese casatorita.
N-am stiut ce sa mai spun. Eu, care vorbesc non stop am invatat atunci ca nefericirea se poate impleti cu fericirea si ca iubirea poate fi posibila sau imposibila, poate fi incorsetata de reguli, legi.
O iubea, il iubea. Se iubeau. Dar in acelasi timp ambii se simteau vinovati pentru nefericirea pe care o puteau aduce celui de langa.
m-am gandit, ce caut eu aici?de ce acest om cu maini ce ma innebunesc sufera. De ce a intalnit-o pe cea langa care nu isi poate indeplini un vis?
Si aceasta a fost prima ocazie in care m-am apropiat sufleteste de cel cu suflet care nu stia ce sa aleaga: iubirea sau visul de a deveni preot?
Pentru vreo doua luni am ezitat si evitat sa ma apropii de el. am cunoscut-o pe ea. i-am vazut fericiti.
Dar ceva nu imi dadea pace?de ce totusi sufereau amandoi?cine gresise? Intr-adevar cineva mintise. Aceea fusese ea, care ii ascunses mult timp ca fusese casatorita.Cand a aflt el o iubea deja. (voi face o divagatie acum, referitoare la postul DE CATE ORI POTI SPUNE TE IERT? Portos este un exemplu elocvent, de fapt va prezenta un record al iertarii, daca poate exista asa ceva). O iertase ca il mintise, o va mai ierta si in alte situatii.
O sa va intrebati din nou?Tu littlerose unde esti in toata povestea asta? Sunt pe fundal, pentru ca voi aparea cat de curand.
Ei bine, relatia celor doi se incheie. Ea ia initiativa si se despart. Motivul ei: nu il dorea nefericit. Asa ca s-a refugiat in bratele altui barbat, lasandu-l de izbeliste. (judecand acum lucrurile la rece cred ca din prea multa dragoste; poate o sa imi dati dreptate)
Se apropia craciunul. Primesc un telefon. Era el. invitatie la plimbare. Frumos, zapada, feerie, maini inghetate.
Parea un alt om. Avea un zambet nou, un chip luminat. Eu, inocenta si ingenua am gandit: a uitat-o, a trecut peste moment. Din nou, mare greseala! Uffffff.
O relatie linistita, fara intrebari existentiale, romantica, bazata pe ceea ce eu credeam ca este incredere, respect, simpatie. Nu trebuia sa imi spuna nimic. Era de ajuns o strangere de mana, pentru amandoi. El era linistit, eu eram in al noualea cer ca exista cineva si pentru mine, si ca acel cineva ma avea doar pe mine in gand. Iar, gresit! Spuneti-mi si voi cum sa cred eu asa ceva, cand doi ani omul ala se luptase cu sine ca sa nu se desparta de cea care il impiedica in calea sa pe acest pamant.
Iubeam o himera. Iubeam proiectia unui om pe care il doream. Ce era frumos? Ca nu existau animozitati, certuri. Eram eu si el, si relatia de afectiune pe care o credeam ca exista. Eram fericita ca el zambeste, ca e deschis. Dar nu stiam ce ii poarta sufletul.
A fost nevoie doar de o plecare a mea intr-o excursie cu scop educativ pentru 4 zile. Doar 4 zile. Cine m-o fi pus sa plec? A trebuit sa plec.
m-am intors si nu l-am mai gasit pe portos al meu. Era un portos sters, decolorat care vroia sa spuna ceva dar nu putea.
A trebuit sa ma duca intr-o plimbare pana la vidraru ca sa isi poata face curaj si sa imi spuna ca fosta lui iubita incercase sa se sinucida si el a fost langa ea in acel moment, pentru a o ajuta sa isi revina. Veti spune, manipulare!poate da, poate ba.
Ne-am despartit. Dar surpriza, telefonul a sunat in continuare. Ma suna ori de cate ori se certa cu ea. Ce eram eu? Psihoterapeutul de garda. Il ascultam, ii dadeam sfaturi. Nu intelegeam cum poate sa nu vada ce fac pentru el, iar ea ii facea viata un chin. Ca sa nu mai spun, ea nu ma suporta, il invinuia ca inca mai suntem impreuna.
(O NOUA DIVAGATIE) scriu si rememorez ce s-a intamplat in urma cu 5 ani si nu imi vine sa cred. Am iubit?eram indragostita de ideea de a iubi, de a-i oferi celui de langa mine ce nu-mi puteam oferi mie insemi? Eram cumva salvatoarea de inimi din pitesti careia nimeni nu i-a facut statuie in centrul orasului. Poate.
Dar el, ce simtea? El de ce parte era? A iubirii mistuitoare sau a linistii pe care o simtea in oaza littlerose la orice ora din zi si din noapte? In mod clar de partea iubirii mistuitoare.
Trec de bacalaureat. Aproape MAGNA CUM LAUDAE
Aud zvonuri de nunta. Doar zvonuri. Desi el era dispus sa renunte la preotie, ea nu se hotara sa faca pasul.
Ma resemnasem, evitam chiar sa ii mai raspund la telefon desi uneori imi venea sa imi iau campii cand vedeam ca ma apeleaza.
Intru la facultate. Vine din nou Craciunul. Va mai aduceti aminte craciunul din 2001?
Ei bine de craciunul din 2002, imi voi aduce toata viata aminte. Un sarut si o lacrima. De fericire, auzind „te iubesc” de pe buzele celui pe care il credeam al alteia. Se despartisera de vreo doua luni. Fata isi gasise din nou alinare la altcineva.
Alinarea lui unde putea fi gasita decat la littlerose cea prostuta si indragostita, care avea si ea o relatie, platonica, dar relatie, pe care tradat-o pentru cine? Pentru Portos inviat. Eram din nou in al nouălea cer. Portos ma iubea, nu avea de gand sa se mai intoarca la ea.
Linistea sufletului meu era desavarsita, a lui la fel. Eram nedespartiti, nu intelegeam cum de am putut sta departe unul de altul. NU O MAI IUBEA! Gandeam eu. WRONG AGAIN. O sa vedeti imediat de ce.
Ceea ce nu am inteles eu atunci era de ce optase el la relatia cu mine? Eram in anul I de fac, eram fff constiincioasa. El, terminase de 2 ani facultatea si lucra la un service GSM, repara masini, facea de toate, pentru a face un ban in afara de cel primit de la slujba de cantaret. Eram mandra de mine ca era independent financiar si ca imi facea mici atentii, cand imi era lumea mai draga. Apare inelul. Primul inel primit in viata mea! Scopul: pentru un nou inceput. La putin timp vine cererea in casatorie. Nu ma asteptam. Am inceput sa visez. Cum ar fi? Studenta si maritata? Suna cam ciudat pentru ceea ce imi doream eu in viata. El era independent. Eu as fi devenit dependenta. Il iubeam si nu stiam cum sa procedez. „haide sa mai asteptam!” NU ma simt inca pregatita pentru acest pas. Dar timpul, nu tinea cu mine. Un absolvent de teologie neinsurat nu are nici o sansa la o parohie. Am vrut sa ma sacrific pentru visul lui si pentru iubirea pe care credeam ca i-o port. Ma gandeam: am trecut prin atatea, am asteptat atat de mult momentul sa fim impreuna. De ce sa se termine asa? Nu intelesesem ca lui ii trebuia sotie, si nu iubita. Iar eu nu asta imi doream.
Ce sa aleg? Sa imi petrec viata langa cineva care urma sa se plafoneze, intr-o parohie de tara. Sa renunt la ideea de a termina cele doua facultati pe care le incepusem in paralel? Vroiam sa iubesc, nu sa devin o obligatie, o responsablititate pentru nimeni.
El imi prezenta viitoarea noastra viata intr-un mod idilic, cu norisori si copii frumosi.
Ce am facut? Un lucru pe care am invatat sa il practic ori de cate ori nu stiu ce sa fac. Am fugit. Pentru o saptamana din oras. Am fugit undeva unde nu puteam fi gasita. Sa ma linistesc. Telefonul suna si suna si suna. Mi s-a dat chiar un deadline: in noaptea de pasti trebuia sa ii spun daca accept sa ne casatorim sau nu. DEADLINE
m-a facut praf.
In acea noapte a luminii eram in roz, culoarea oferita mie in ziua nasterii de ursitoare. Nu o sa uit ca am tinut fruntea sus, dar nu am fost in stare sa ii spun ca alesesem despartirea. Nu am vrut sa ii dau drumul. NU inca. Tot mai credeam ca o sa ii treaca planurile de nunta. Nu au mai trecut doua saptamani si relatia a fost incheiata printr-un sms din partea mea: NU ESTI TU ACELA!
m-a durut
m-a durut
m-a durut
nu am ales dragostea veti spune. Oare sa fi fost dragoste, sau iluziile mele de adolescenta pentru un barbat interzis, care ajunsese langa mine?
Ca sa nu va plictisesc mai mult de atat va dau concluzia: dupa doua luni aud ca se casatoreste cu o fata, putin dezaxata din cate inteleg, de care se va desparti inainte de nunta.
Ce s-a intamplat cu PORTOS?
E casatorit, are doi copii frumosi. Cu cine s-a casatorit? Ghici? Cu iubirea vietii lui. Cea divortata. A renuntat la preotie si a hotarat sa plece cu ea in ucraina, de unde era fata, si sa repare in continuare telefoane mobile.
HAPPY END
Ce am primit eu din aceasta relatie: momente frumoase, pe care cu greu le-am mai intalnit; invatarea de minte sa nu ma mai cred cosmowoman care poate sterge din mintea barbatilor relatii mult mai puternice decat orice altceva in lume, sa ma apreciez si sa nu ma mai erijez in salvatoare de inimi. Mai intai eu! (egoism, egocentrism)
Aceste concluzii le veti regasi si la urmatoarele episoade, in care veti vedea ca nu m-am invatat minte, si am mai dat cu bata in balta.
Sper ca nu v-am plictisit. Eu ma eliberez enorm rememorand toti pasii pe care i-am facut , mai impiedicata, dar i-am trait.
TO BE CONTINUED
-
Draga littlerose, de foarte multa vreme nu am mai scris pe forum, insa trebuie sa recunosc ca poveste ta m-a emotionat, nu doar am lecturat, ci pur si simplu cred ca am trait alaturi de tine si asta cred ca m-a facut sa iti scriu cateva randuri.
Oarecum, povestea ta este o variatiune pe aceeasi tema cu a mea.
Ce pot sa iti spun in linii mari : cred ca ai procedat bine fiind realista.
In dragoste este intotdeauna nevoie de doi, iar in cazul tau erai de una singura. Ai fost pentru el varianta care i-a convenit, ai fost timpul acolo unde avea el nevoie, atunci cand evada din povestea lui. Ori, daca ai fi acceptat, la un moment dat ai fi realizat ca nu exista aceeasi vibratie si din partea lui si cred ca ai ajuns o femeie frustrata, harnindu-te cu vise desarte.
Sunt convinsa ca peste timp o sa fie o buna lectie pentru tine si chiar o sa te ajute, crede-ma!
-
astept episodul 2..3...4..
Bravo!
Bravo pentru ca ai vazut partea buna dintr-un lucru ce pare atat de nefericit...
Bravo pentru invaturile tale..
:-*
-
multumesc pr feed-backuri.cineva ma intelege! ;)
momentan nu am puterea necesara sa trec la episodul doi.nu pot sa va spun ce stare am de cand am inceput sa imi impartasesc viata. epuizata, dar in acelasi timp eliberata si constienta de tot ceea ce mi se intampla.
povestea alaturi de aramis, un tanar romantic, visator, poet, si muzician (poate va suna cunoscut; si la portos a fost ceva de genul asta ;D), este deosebita care s-a terminat la fel de deosebit. :'(
pe curand.
imi iertati intarzierea.
littlerose cu parfum de tei si primavara
-
EPISODUL II
Aramis. daca imi aduc bine aminte, aramis era cel mai frumos dintre muschetari, cel mai rafinat si poate putin efeminat.
ei bine aramis din povestea lui littlerose aducea putin cu muschetarul in cauza. nu stiu daca am intalnit sau voi intalni vreodata un barbat cu o freza atat de impecabila (daca putem adauga termen de egalitate), si o tinuta sobra, pantaloni la dunga, camasi scrobite (avea pana si camasi ROZ - din punctul meu de vedere "ONLY REAL MEN WEAR PINK"). ce mai, daca ar fi sa folosesc o expresie autohtona "o frumusete de barbat."
cum l-am cunoscut. eram colegi la facultate. el era seful de an de la asistenta sociala. un ingamfat, care primise functia de obladuitor al colegilor de facultate doar pe premisa ca este bucurestean. pitestenii nu ar fi fost in stare in propiul oras sa planifice niste examene sau sa pastreze legatura cu indrumatorul de an. ei bine, dorinta de a ma afirma ca sef de trib imi fusese spulberata de aceasta prezenta pe care nu o prea sufeream, dar deloc.
la orice curs trebuia sa adreseze o intrebare care nu avea legatura cu subiectul in cauza, dar dadea bine pentru functia lui de sef.
ce mai la deal la vale, ce-mi face mie aramis? ajunge pe la biserica pe care o frecventam (unde l-am intalnit pe Portos) si sta de vorba cu tatal meu (preot) pe marginea unor teme legate de canoane si nu mai stiu eu ce. Tatal meu ramane incantat de elocinta si interesul acestui tanar care (din spusele tatalui meu) era cu mult superior lui PORTOS. Ce legatura a gasit cu fostul meu prieten, nu stiu, dar chestia asta m-a derutat putin. Tata incerca sa ma faca sa ma apropii de un tip pentru ca isi facea pantofii si isi aranja freza, poate mai mult de cat trebuia in oglinda ? ei bine da. Tata ma indruma subliminal sa iau in calcul existenta acestui „serafim”. Nu s-a intamplat prea curand, pana intr-o zi ploioasa de aprilie, in care s-a intamplat sa avem acelasi drum de la facultate spre casa. O alta zi pe care nu o voi uita niciodata. Era imbracat intr-un parpalac verde, care nu era inchis in nasturi si il batea vantul. Era o prezenta instigatoare la atractii fatale. Cel putina asa l-am perceput. Totusi am fost cat am putut de intepata tot drumul, desi toate replicile lui ma inmuiau putin cate putin. Nu mai era rivalul meu de la facultate. Nu mai era ingamfatul care se credea centrul pamantului pentru ca era venit din bucuresti la o facultate in pitesti.
Aveam pasiuni comune: andrea bocelli, muzica psaltica, mihai eminescu, placerea de a scrie poezii.
In acea zi i-am vazut ochii pentru prima data: verzi (hipnotizatori). Atunci am inteles ca era ceva cu el ce trebuie sa descopar, ceva ce numai mie imi era rezervat. Intr-un fel asa a fost.
Am inceput sa ne intalnim in locuri foarte romantice si foarte retrase in care se asculta muzica clasica. Discutii interminabile. Ore petrecute in nestire fara sa stim cand trece timpul. Stiti ce simteam? „El e jumatatea mea”. Desi nu eram iubiti, de ziua mea mi-a dedicat o poezie. Nu avea nici un vers care sa vorbeasca despre iubire, pasiune, sentiment, ci despre viata pe care o vedea in mine, despre energia pe care i-o transmiteam. Stia ca trecusem printr-o relatie care ma lasase putin indoita. M-a facut sa imi dau seama inca o data ca am ceva ce nimeni nu imi poate lua: decenta si capacitatea de alege ce e cel mai convenabil pentru mine.
Si asa azi, asa maine. Zilele treceau frumos si nici unul dintre noi nu simtea nevoia sa mearga mai departe. Eram eu si el: ICAR SI EUROPA. El zburatorul cu aripile frante de dogoarea soarelui, eu fecioara rapita de zeus transformat in taur alb. Ne scriam poezii, ne dedicam cantece (eu la pian) el compozitii psaltice. As putea spune ca eram un adam si o eva inainte de a musca din fructul oprit.
Din motive de sanatate a trebuit sa ma internez la bucuresti. Nu era zi sa nu ma viziteze. daca aveam bilet de voie ma ducea la plimbare pe jos prin bucuresti. Mi-a aratat fiecare straduta pe care o invaluia in mister si istoria. Avea o memorie impresionanta si stia cum sa te aduca in spiritul epocii in care fusese construit un edificiu si asa mai departe.
Cismigiul! Locul in care ne-am scris unul altuia cate o poezie. Toata lumea se uita la noi ca la doi indragostiti. Dar noi eram el si ea, atat.
Dar lumea a inceput sa vorbeasca. Colegii la facultate, babele de la biserica. Toti intrebau: cand bat clopotele pentru nunta? Nu ne credea nimeni ca suntem doar prieteni. Ai mei nu intelegeau cum pot sa ma intorc la ore tarzii din noapte si sa le spun ca statusem de vorba cu un baiat. Era imposibil. Nici mie nu imi venea sa cred. Din aprilie pana in iulie. Atat a fost edenul pe pamant. Apoi am ales calea pamanteasca a lucrurilor.
Eu am fost cea care a facut primul pas. A fost ciudat pentru amandoi. I-am furat un sarut. Atata doar. El a fost socat, sau poate a vrut sa para socat. Intre noi a intervenit un gol. Nu mai eram noi. Ne simteam goi. In aceeasi zi am purtat o noua discutie despre ceea ce se intamplase. Nu-mi aduc aminte ce am vorbit. Ce e demn de retinut e ca incepand de ziua urmatoare nimeni nu ne-a mai putut desparti. Eram lipiti ca doua chifle ale unui hamburger : )
Era vacanta si el nu putea sta in pitesti asa ca o data pe saptamana venea el in pitesti si eu mergeam o data la bucuresti. Ne intalneam dimineata la 9-10 si ne desparteam cu greu in autogara atunci cand pleca ultimul maxi-taxi.
Intr-o zi am mers in padurea trivale, un loc frumos din pitesti unde e placut sa stai de vorba, sa te plimbi, sa meditezi. A inceput ploaia. Ei bine, am stat sub umbrela sarutandu-ne vreo doua ore pana cand am realizat ca eram leoarca. Nu a racit nici unul dintre noi. Era minunat, ne iubeam. Eu, littlerose, iubeam un poet, un artist, un om deosibit, un om care imi respecta punctul de vedere.
Si acum stau si ma intreb de ce a trebuit sa se termina relatia SI cu acest muschetar. Credeti-ma sincer ca nu pot sa imi amintesc un motiv anume pentru ruptura care s-a creat intre noi.
Totusi cateva lucruri de mare importanta s-au petrecut: el a ezitat sa ii spuna mamei lui despre relatia noastra. L-am vizitat odata acasa in bucuresti (deschid o paranteza: v-am povestit mai devreme de mandria lui de bucurestean. Mare mi-a fost surpriza sa aflu ca nu locuia in cartierul pantelimon, ci in comuna pantelimon, judetul Ilfov. Oricum nu a mai contat. Eu iubeam, nu ma mai interesa faptul ca el isi crease o imagine sociala foarte convingatoare si greu de daramat). M-a prezentat mamei lui ca pe o colega de la facultate, de parca el venea de obicei cu colegele de facultate de la pitesti in vizita in pantelimon. Am tacut. Mi-a spus ca nu vrea sa ii spuna mamei sale pentru ca aceasta s-ar fi entuziasmat foarte mult, si in cazul in care ne-am fi despartit, ar fi avut probleme de sanatate (era cardiaca; si fosta lui relatie o tulburase pe mama lui si nu dorea sa se mai intample acest lucru). Am inghitit-o si pe asta.
Si a trecut si vara. A venit toamna. O data cu ea au inceput sa cada pe langa ploaie si lacrimile. Poeziile se pierdusera pe drum, interesul pentru pitesti din partea lui disparuse. Dorea sa se transfere la frecventa redusa si sa vina la facultate doar in sesiune. Dorea sa lucreze in bucuresti si sa aiba grija de mama lui, care era singura. Nu am comentat, era alegerea lui, familia lui. Ne puteam vedeam o data la doua saptamani.
Am fost la nunta surorii sale gemene. Eu si el. cine eram eu pentru toti? O colega de la facultate. Cu cine am stat la masa aproape 3 ore? Cu niste persoane pe care nu le cunosteam si care se holbau la mine si isi dadeau coate intrebandu-ma: „Tu esti colega lui…. de la facultate?” El ce facea? Se distra cu oamenii pe care ii cunostea. Eu nu eram acolo. Cativa prieteni de-ai lui m-au invitat la dans. El nu putea face acest lucru pentru ca si-ar fi dat lumea seama ca suntem impreuna. Eu eram ciumata. Asa m-am simtit. Ce am gandit atunci? „lasa. Nu avea cum sa se ocupe de mine. Era nunta surorii sale. Nu trebuie sa am pretentii, doar nu sunt decat colega.”
Da dragii mei, asa se comporta aramis al meu in societate. Cand eram doar noi doi totul era ok, in schimb in lume, nu il mai recunosteam deloc. Ufffff (inca un oftat)
Vine pentru transfer in pitesti, prin noiembrie. Stupoare: afla ca nu i se aprobase transferul la pastorala frecventa redusa ci la invatamant de zi. Pierduse aproape o luna de cursuri, seminarii. Nu avea posibilitatea financiara sa mai ramana in pitesti. Aici a intervenit ingerul vietii mele, TATA. (omul care intotdeuana a visat pentru mine si care din prea multa dragoste m-a indemnat spre situatii care nu totdeauna m-au avantajat.) ce face tata? Reuseste imposibilul: il angajeaza cantaret intr-o zi (angajare care ar fi trebuit sa dureze vreo 2 saptamani, mai ales ca era vorba de o persoana care nu era din eparhia argesului – reguli clericale). Cantaret unde? La biserica tatei, unde fusese si portos, casatorit intre timp si plecat in ucraina. (remember?)
Poate ca aceasta mana intinsa de tata a dus la terminarea relatiei noastre. Cand unui om ii dai un deget acesta vrea toata mana. Asa s-a intamplat si cu aramis, care s-a dovedit a nu mai fi omul stilat, manierat, mereu la 4 ace, ingrijit si cu bun simt. Pantofii erau in continuare facuti dar starea sa generala arata delasare. Tot tata ii oferise sa stea in gazda cu alti studenti intr-o casa a lui. Nu erau conditii de 5 stele, dar nu i se cereau bani si nimeni nu il deranja. El a inceput cu pretentiile: ca nu e cald, ca nu se intelege cu colegii, ca acestia il deranjeaaz, ca nu poate invata. Eu ce era sa fac? Dupa ce ca toata lumea incerca sa il ajute cu cate ceva el avea tot timpul de comentat ceva.
La locul de munca , la biserica avea non-stop discutii cu tata in legatura cu ceremonialul slujbei. El era fff tipicar, tata se gandea si la credinciosi. Si uite asa dragii mei, omul asta care parea un inger cazut din cer a inceput sa isi arate coltii, mizantropia, egoismul. As fi vrut ca tata sa nu-l fi angajat niciodata, sa fi ramas la bucuresti si sa ne vedem mai rar. Dar poate asa nu as fi ajuns sa vad care era chipul ascuns al omului pe care il iubeam.
Relatia noastra? Se plafona. Nu mai aveam ce sa discutam in afara de problemele care ii tot apareau in cale. Ca tata il nedreptateste cu banii de la slujbe, ca nu are intimitate in casa tatei, ca profesorii de la facultate il pica pentru ca nu dadea bani la examene. Nu stiam cum sa ii spun ca vreau sa il ajut dar in acelasi timp vroiam sa recapatam macar o parte din ceea ce fuseseram candva, acel candva parandu-mi-se atat de indepartat. Prin comportamentul lui maindeparta putin cate putin. Ori de cate ori avea posibilitatea se plangea de ceva: ca nu avut lumina si a invatat la lumanare si de aia a picat la examen, ca a racit pentru ca apa nu a fost destul de calda. Imi venea sa imi iau campii. Ce patise?
De patit in mod sigur patise ceva pentru ca pe langa vaicareli au inceput si minciunelele: se plimba singur noaptea, si mie imi spunea ca sta si invata. Sunam dupa el, nu era. Intrebat a doua zi imi spunea ca a fost acasa dar nu au vrut colegii sa il dea la telefon. La un examen a picat pentru ca nu invatase ultimul curs si acela ii picase, dar se laudase ca invatase tot. Incepuse sa mi se ia de fariseismul lui. I se urcase la cap. Daca vreun coleg ii cerea ajutorul la muzica, unde se descurca foarte bine, spunea pe un ton condescendent ca nu are timp, sau ca cel in cauza nu are nici o sansa sa invete ceva. Ma durea pe mine.
Unde era icar? Poate ca el era un geniu, asa cum i se placea sa fie alintat, care nu avea ochi pentru niste oameni de rand.
mi-ati putea reprosa urmatorul lucru: dar cu tine nu se purta urat. Nu era nevoie, comportamentul lui cu cei pe care ii pretuiam si ii respectam lasa de dorit. Nu era zi in care tata sa nu vina acasa sa imi spuna ca iar il suparare dl aramis cu ceva, ca e impertient cu toti si ca nu isi vede lungul nasului.
Am incercat sa salvez ce mai ramasese din relatia noastra. Am inceput sa ne scriem scrisori, desi ne vedeam in fiecare zi. Incepusem bine, ne regaseam incetul cu incetul, Pana intr-o zi in care m-am gasit in fata unei foi albe pe care nu mai puteam scrie nimic, parca cineva imi stersese toate amintirile referitoare la noi doi. Imi ramasesera doar poeziile pe care le citeam cu drag, cu povestea unui brotacel si a unei tinere care canta la pian intr-o camera pe ale carei dusumele erau flori de tei. Atat.
Minciunile, umplusera paharul. Minciuni mici care se tot adunau. Plangaret cat cuprinde, invidios pe tot ceea ce aveau altii si el nu era in stare sa atinga, delasator in vestimentatie, dezordonat cat cuprinde in camera pe care o impartea cu colegii. Se intampla ceva rau: se spargea o farfurie, se strica calculatorul, dadea vina pe ceilalţi. El nu era in stare sa recunoasca nimic.
Parca era un elev la generala care face boacane si nu le recunoaste. Cel cu care vorbisem despre casatorie, caruia ii spusesem ca as vrea sa fie tatal copiilor mei (nu sunt dulcegarii – eu am un fix, daca cel de langa mine merita sa fie tatal copiilor mei inseamna ca merita sa fie si iubit de mine : ) ) nu mai corespundea cu nimic din ceea ce vazusem la el. nu mai eram noi.
Din nou, eu am fost cea care a spus stop. El nu a renuntat. A devenit obsesiv. Se comporta din ce in ce mai ciudat. Ma urmarea pas cu pas, ma bombarda cu telefoane, ma oprea pe strada, dar din torentul de cuvinte nu intelegeam nimic. Vorbea doar vorbe. Nu mai aveam aceeasi limba. Nu imi venea sa cred ca din nou firea umana ma surprinde. Din nou ma iluzionam ca o sa am viata mea alaturi de EL. dar el se pierduse pe drum, si o parte din mine de asemenea. Din 2003 pana in 2006 nu am mai fost in stare sa scriu o poezie. Mi-era greu sa mai privesc cu pasiune un barbat. Dadusem foarte mult, cel putin asa mi se parea. Eram golita de romantism, de aplecare spre calm si visare. Am devenit foarte agitata si plina de chef pentru lucruri pe care nu le facusem pana atunci.
El ramasese blocat in relatia noastra. Venea mereu si imi spunea ca s-a schimbat, ca e un om nou. Il credeam, dar nu trecea mai mult de o jumatate de ora pana sa imi dau seama ca nu avea cum sa se schimbe. Era acelasi, numai ca imaginea lui sociala pe care si-o construise nu mai avea fundament.
Avea ganduri de insuratoare, mai ales ca si lui ii trebuia parohie. Din nou va suna cunoscut cu ceva? Da, ma simteam o rampa de lansare pentru cineva care dorea sa devina preot, sa il ajute tatal fetei, care putea pune o vorba buna pe la episcopi.
Ma saturasem.
Ma saturasem.
Ma saturasem.
Ajunsesem de unde plecasem.
In acel an mi-am promis ca nu o sa mai am de a face cu vreun barbat care are legatura cu seminariile teologice sau facultatile de teologie. Imi dadusem seama ca nu sunt facuta pentru a ii mai putea suporta. Imi era de ajuns! Imi cer scuze tuturor celor care poate au vreo tangenta cu acest domeniu. Va anunt ca respect preotii, fara sa iau in calcul metehnele de care mai dau dovada. Imi venerez tatal, ca preot, dar eu nu as mai putea trai stiind ca cel de langa mine ma vede ca pe o viitoare preoteasa ce ii pune in poala o parohie de cateva sute de familii instarite care sa contribuie la construirea unui lacas de cult sau a casei parohiale. Prefer sa fiu comoda si sa traiesc alaturi de laici, iar duminica sa ma pot ruga in liniste fara ca sa fiu atenta la cum ia tonul parintele sot, sau cum vin cunoanele la biserica sa il cheme la slujbe pentru scopuri nu prea ortodoxe. Nu sunt acida, dar nu vreau sa trec prin asta. Nu spun ca problemele conjugale sunt doar in familiile de preoti, dar eu asa le vad. Uneori sunt prea constiincioasa si as incerca sa ma fac si o preoteasa cosntiincioasa, si nu cred ca ar fi bine pentru parinte.
Destul cu gluma.
Despartita, golita de resurse, de pofta de viata de familie si de dulcegarii, pentru ca asa ajunsesem sa vad orice compliment pe care il primeam.
M-am pustinicit vreo jumatate de an, in care am citit, am vazut o gramada de filme si nu m-am preocupat de nimic in special.
El? a mai avut cateva incercari de apropiere. Si eu la fel, dar esuau rapid. Ceea ce fusese era prea puternic pentru a mai putea fi adus inapoi. Era imposibil. Nu mai eram facuti unul pentru celalalt. Era normal sa ne schimbam, insa ne schimbasem atat de mult incat o relatie intre noi nu isi mai avea rostul.
Daca incerca vreun baiat sa se apropie de mine, aparea imediat dl Aramis si incepea sa creeze povesti despre acesta: ca nu stiu ce hram poarta, ca e un profitor, ca e un mincios. Fara sa vrea se autoportretiza prin ce spunea despre ceilalti.
Cum va spuneam, de-a lungul timpului am suspinat dupa clipele de vis petrecute langa jumatatea mea de atunci. Mi le doresc din nou, dar nu stiu daca voi mai avea resorturile interioare necesare care sa ma ajute sa ating din nou acea stare. Totul mi se pare searbad, si parca as incerca sa prind pasarea colibri. Imi e greu. De altfel aceasta apasare am simtit-o in urmatoarele doua relatii.
Concluzii: la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Uneori cand simti ca atingi cerul, iti este luata posibilitatea de a materializa iubirea in acest spatiu pamantesc. Oamenii se schimba, intr-adevar dar schimbarile bruste si fara intoarcere nu pot fi combatute si nici tolerate. Oricand trebuie sa am parte de romantism: pot sa fiu cea mai ocupata persoana de pe pamant, pot sa nu stiu sa leg doua versuri, sa fiu pragmatica si calculata. Tot timpul trebuie sa fie putina visare si lasare pe aripile vantului. Fara aceste „dulcegarii ieftine pentru unii” e greu sa ajungi la iubire adevarata.
Marturisesc ca am fugit de dulcegarii in ultimele doua relatii. Ei bine, tot la despartire am ajuns. Despre acestea in episodul III si IV.
Aramis, pe 26 august acest an are nunta.
Ma bucur pentru cei doi.
Eu? Astept sau poate caut, nu stiu.
Dar, sunt fericita, intr-adevar sunt fericita pentru ca Dumnezeu ma iubeste si imi intinde mana cand am mai mare nevoie de el. inca nu a aranjat semafoarele ca sa ma intalnesc cu alesul, dar timpul nu e pierdut.
Va salut cu drag si abia astept sa imi readun puterile si sa continuu cvartetul din pitesti.
Numai bine,
Littlerose
-
Episodul III - Athos
un athos exact cum ii spune numele, solid, bine facut, de 1,94, iar eu 1,58.
l-am cunosct, n-o sa va vina sa credeti, in aceeasi biserica in care inima zburase si dupa a\portos si dupa aramis. de data aceasta nu mai e vorba de cantaert ci de un tecemist convertit de la starea de tanar infatuat si rebel la un tanar pios si plin de dor dupa un absolut pe care nu cred ca stia sail perceapa.
cuplu interesant plin de viata, predispus a sta foarte mult timp impreuna. eram tinuta ca in palma, mi se indeplineau toate dorintele, mi se acorda foarte multa atentie. ai mei incantati, fratii mei il iubeau, ce mai, fat frumos pe cal alb.
primul barbat pe care l-am cerut in casatorie. :Pnu a spus nici da nici ba, ci doar ca trebuie sa asteptam momentul. nu si-a schimbat opinia pana la sfarsit. a uitat sa oficializeze relatia, spre deosebire de ceilalti care doreau aceasta formalizare a relatiei. crezusem ca a sosit timpul. ei bine, nu sosise.
am avut o relatie frumoasa de 1 an si 8 luni, in care ne-am vazut efectiv doar un an, celelate 8 luni fiind plecat la munca in strainataturi.
l-am asteptat. nici mie nu mi-a venti sa cred ca trecuse timpul si eram din nou impreuna, negandindu-ma ca viata impreuna imi va pregati alte surprize. cel pe care il iubeam stiinud-l departe nu mai era omul pe care il condusesem la aeroport si care imi promisese ca la intoarcere va veni sa ma ceara si sa planificam nunta. planurile s-au tot amanat din cauza locului de munca. recunosc: renuntase la contractul de afara care prevedea ca va munci undeva pe la naiba in praznic in romania (cu un salariu bun, dar intr-o zona defavorizata; iar eu cum era sa ma duc tocmai acolo, dupa toate eforturile depuse cu facultatile? am facut nazuri si el a renuntat - o sa vedeti ca nu am stiut sa apreciez gestul).
totul bine si frumos.
ne iubeam, eu imi cautam rochia de mireasa, desi nu mi se propusese oficial casatoria. ma preocupam de locuinta de aparatele electrocasnice. eram incantata. el stresat de locul de munca. celelalte asepct nu reprezentau o preocupare pentru el. a iceput sa fie ursuz, sa imi reproseze indirect ca a renuntat la locul de munca de la rovinari pentru mine si acum nu are loc de munca (nu vroia sa se aganjeze ca inginer, ci ca jandarm, iar locurile de la minister erau blocate). il privem si nu imi venea sa cred. omul energic se transforma incet incet intr-un batranel simpatic care nu putea iesi din blocajul ca vrea sa poarta haina militara. a refuzat locuri bine platite, dar care te solicitau, pentru a astepta caii verzi de la jandarmi. (sau albastri)
azi asa maine asa. eu ma apropiam de licenta. de licente de fapt. erau doua. amandoi stresati de doua lucruri diferite. nici unul nu era dispus sa lase de la el. am inceput sa ma manifest violent verbal, tipam la el de pt orice fleac, lucru pe care nu il facusem in viata mea. erma o toleranta incurabila. ajunsese sa scoata animalul din mine.
ca sa nu mai spun, ca am observat cu surprindere ca vocea din el era cea a mamei lui, ale carei sfaturi le urma in ascuns."mama aspus asa, mama a spus asa."
TREZIREA!!!!!!!!!
dar nu s-a trezit.
dupa licenta a venit titularizarea in invatamant, stres mai mare.
in sfarsit se deblocasera posturile de la jandarmi. suprpriza: trebuia sa dea examen> proba practica si scris.
in acel moment am mai aflat ceva teribil: el nu avea de gand sa dea examen . voria pur si simplu postulm, fara alte implicatii. sa va spun cine a inceptu sa intervina, sa traga sfori? poate va aduceti amitne din episodul 2 de ingerul dint atal meu care a inceput sa se zbata si sa umbel pt a-i face rostul baiatului, care se tot lauda ca o sa vina sa ii ceara fata. (toata lumea vorbea de o nunta care nici macar nu fusese stabilita).
eforturile au esuat. fara examen nu se putea.
credeti ca i-a convenit?
deloc.
si-a retras dosarul de la concurs. ???
pentru ine era prea mult. amanase data nuntii pentru a se angaja, iar acum refuza sa candideze pentru un post doar pentru ca nu era aranjat concursul.
mi-a sarit mustarul, rau de tot, si am fugit din nou, ca sa nu il mai vad. vreo trei saptamani prin europa.
aflu in timpull excursiei ca participase in final la examen dar picase la proba de flotari. (un an m-am tinut de capul lui sa se apuce de sport, pentru ca se ingrases fff mult si nu avea alura de jandarm sau ce doamne iarta-ma vroia el sa se faca).
era forate multumit de el pentu ca afirma sus si tare ca locurile scoase la concurs au fost dora pentru cei cupile, adica tata cheltuise o gramada ca el sa spuna asa ceva. oameni care nu stiu sa piarda.
referitor la mine. la titularizare fusesem a 14-a dar locrurile pe engleza nu erau dintre cele mai bune, asa ca am fost repartizata in mediul rural, nu foarte departe d pitesti. va remarca el: "nu ai vrut sa vii cu mine la rovinari. acum sa te vad cum predai pe coclauri la rudari."
:o
gata si cu tine mai athos. pacat ca erai manierat si ma tineai in palma, nu imi faceai crize de gelozie si imi acordai foarte multa atentie, cu exceoptia tentiei sensibilizate a celui care apreciaza nu doar prezenta ci si sufletul celui de langa el. se plafona incet incet, nu ave chef de momente romatnice. era mai pragmatic. eu eram o visatoare.
inca o data, poate ca ar fi fost cea mai buna alegere de sot fidel, la casa lui, cu v\bun simt, dar inodor si incolor.
am fost si voi ramaen o nehotarata. ma voi indragosti de cei care nu ma vor putea tinelanga ei.
ii multumesc acestui athos minunat dar in acelasi timp mult prea limitat pentru "prtentiile" mele (care mi-au cam fost spulberate in episodul IV, IN MOD DEFINITIV. poate ca a fost o roata a sortii care s-a intrs, sau doar mana divina care m-a coborat si m-a ridicat).
peste 2 saptamani athos se va casatori cu o tanara care nu ii face nazuri, care l-a luat de suflet foarte repede si care in curand ii va oferi un copil.
ne-am despartit in august anul trecut. puteti calcula :D. oricum, nici eu nu am fost mai prejos.
P.S.
o sa vedeti cat de curand in episodul IV, despre care va spun de pe acum ca ma va solicita enorm. nu stiu cum sa transpun in scris atatea lacrimi, durere, sila, groaza si nebunie a mea si a celui de langa mine.
ma gandeam sa ma opresc la acest episod pentru ca ma va durea prea tare sa imi aduc iar aminte gaura neagra a vietii mele, din septembrie 2005 in martie 2006. dar am hotarat intr-o seara la un ceai ca adevarul meu e bine de stiut si frumosul trebuie extras si din "bube, mucegaiuri si noroi" :'( ;D
cu drag, un boboc de little rose care asteapta doar o atingere pentru a se deschide. :-*
-
Episdoul IV
a sosit momentul sa imi dezvalui ultima petala, cea mai sfasiata, dar care a rasfrant totusi cel mai intens parfum pe care l-am simtit vreodata.
personajul principal al acestui episod este d'artagnan. pe cand acesta dadea vigoare cartilor cu muchetari acest d'artaganan contemporan e o pata neagra, un caracter si personaj care o sa prefer sa il numesc omul negru.
cum am ajuns sa il intalnesc pe cel care imi va intuneca zambetul si imi va distruge respectul de sine si puritatea gandurilor?
ei bine, a fost o intalnire oarba, prima si ultima din viata mea. tocmai ma intorsesem din calatoria al carei scop fusese sa fug de relatia cu athos. persoane ca imi doreau binele cu forta mi-au recomandat sa ma intalnesc cu cineva:referinte demne de cartea recodurilor: stomatolog, homeopat, student in anul III la drept, om religios, nefumator neconsumator de bauturi alcoolice. LA POMUL LAUDAT SA NU TE DUCI CU SACUL!
poate va intrebati de ce am avut nevoie de o intermediere? nu aveam nevoie de nimic, eram bine asa cum eram, singura si linistita, dar din respect pentru doamna care tot insista sa il intalnesc pe cel mentionat mai devreme, am acceptat sa il intalnesc. inainte de a da ochii cu el i-am cunoscut mama. am sperat din tot sufletul sa nu ii semene nici la chip, nici la caracter. sperantele au fost in van.
era o zi de luni, august. eram o floare roz din cap pana in picioare, care inainte de a pleca de acasa a inaltat o rugaciune pentru un sfant sau o sfanta care sa imi ocroteasca pasii si sa imi daruiasca omul pe care il credeam mereu gasit, dar mereu se dovedea contrariul.
am fost condusa cu masina de tatal meu. l-am vazut pe omul negru de departe. prima reactie: "nu opriti masina, eu nu cobor. nu ma intalnesc cu omul asta." mi-a trezit repulsie. se afla langa un gard de care se agatase la propriu. pozitie incredibil de penibila si tipica unui grosolan. (daca as avea posibilitatea sa imi pun o dorinta care sa se indeplineasca i-as cere lui dumnezeu sa nu ma fi lasat sa cobor din masina in acea zi :'()
am coborat, la insistentele tatei.
discutia nu a durat mai mult de o ora. despre metafizica, chestii de teologie si nu mai stiu ce. nu stiam cum sa plec mai repede, sa fug.
doctor? student la drept? doamne doamne. era ceva la el care ma respingea care ma facea sa nu fiu atenta, sa imi doresc sa ajung mai repede acasa.
2 saptamani nu i-am raspuns la telefon. nici macar nu ma gandeam sa mai dau ochii cu el. nu prezenta nici un pic de interes si mi se parea putin tulburat psihic. il simteam hidos si rau.
dupa aceste saptamani merg la biserica, unde ma intalnesc cu mama intunecimii care imi spune aproape cu lacrimi in ochi ca fiul sau este indragostit de mine si sufera ca nu i-am raspuns la telefon. mi-a venit sa rad. dar nu vorbiseram decat 1 ora. atat. nu stia nimic despre mine.
m-am confesat tatei care m-a sfatuit astfel: dracu nu e atat de negru, orice martoaga care mananca jeratec poate deveni cu armasar, un cal maiastru. cauta latura cea buna a fiecarui lucru.
cu fruntea sus, am acceptat sa vorbesc dupa slujba cu intunecimea sa.
ce mai la deal sau la vale, dupa o discutie la un suc, la care nu imi aduc aminte ce s-a intamplat, am ramas impreuna.nu ma intrebati cum s-a intamplat, cum de la antipatie si dezgust am ajuns sa fiu cu un om pe care nu il agream deloc.
ma opresc din scris. nu vreau sa va las in suspans. dar sunt din nou atacata trecut, de deciziile luate.
ma iertati.
voi reveni cat de curand.
-
revenire.
zambesc si plang, plang si zambesc.
am acceptat sa fac meditatie cu el pentru a invata o limba straina. foarte complicat sa predai persoanelor adulte.
nu exista atractie fizica, cel putin de partea mea. purtam discutii foarte interesante despre medicina traditionala comparativ cu cea homeopata. ma incanta oamenii informati. nu credeam ca o sa ajung sa ii spun vreoadata ca il iubesc sau ca imi place de el. pur si simplu el exista si eu eram langa el. nu stiu daca are vreun sens ceea ce spun dar asa percep acum lucrurile.
totul a fost linistit si fara implicatii sentimentale pana intr-o seara in care mi-a vorbit de hobbyul sau: dansul. si al meu era tot dansul dar eu nu practicasem cu un scop anume, ci de placere.
am dansat pentru prima data cu el pe melodia de bachata "si me enamore de ti". aceasta mi-a pecetluit soarta, pentru moment.
dansul, am invatat cu varf si indesat, este cea mai atractiva si mai excitanta maniera de a te apropia de cineva pe care desi nu il cunosti sau il repingi fizic te va atrage iremediabil. intelegeam versurile, pasii de dans erau foarte pasionali.
acea seara in care am inceput sa visez la ringul de dans m-a apropiat de el. nu de el ca persoana ci de dansatorul din el. am inclinatii spre artistic. mi-au cam pierit acum, dupa cateva intoxicatii mai mult decat periculoase.
dupa doua saptamani am cumparat verighete. vroia sa facem nunta cat mai repede. intalnire oarba, saptamana oarba. eram decisa sa ma casatoresc. nu il cunosteam deloc dar vroiam sa fac pasul. ma atragea in mod misterios tot ceea ce era legat de el.
nu imi explic. revin acum la ideea de vraji sau codependenta despre care la indrumarea lui viulian am citit. nu stiu care din ele a fost. tot ceea ce pot afirma incontestabil este ca rautatea oamenilor te poate influenta atat de mult incat ajungi la un contratransfer care iti da peste cap tot sistemul. mi s-a formatat hardul pur si simplu. ceea ce nu credeam ca o sa ajung sa fac vreodata faceam de cand il intalnisem pe el.
parintii au fost ingroziti. nunta dupa doua discutii. nu se punea problema.
eram ca in transa. parca visam. il iubeam, nu stiu?imi era dor de el, nu stiu. suna anapoda dar asa era. stiam doar ca exista si ca suntem impreuna si vom deveni sot si sotie.
din nou ma opresc.
iar apasa trecutul. si butonul de delete s-a stricat. :-[
-
eu astept sa citesc si continuarea...haide curaj my little one!
-
alaturi de scumpa mea vecina astept si eu cu nerabdare...sa aflu continuarea...nu ma lasa prea mult in suspans
-
imi iau inima in dinti pentru ultima data (ascult pasarea colibri pentru a avea balsam sufletesc pentru ceea ce voi spune).
el stabilise nunta, fara ca macar sa ma fi cerut. a spus ca nu mai e nevoie de formalitati. ma iubeste si vrea sa fim impreuna. inca o data, ma aflam ca intr-un vis, nu imi dadeam seama de ce se intampla cu mine. el era din ce in ce mai grabit in toate, si nu stiam de ce, aveam sa aflu de abia dupa o jumatate de an de chinuri (acceptate de buna voie, sau poate din inconstienta, nu mai stiu ce sa cred)
intr/un final sunt ceruta in biserica, de fata cu parintii mei si ai lui. desi tata a spus ca ar fi bine sa facem nunta peste vreo 6 luni el o tinea sus si tare ca vrea sa se casatoreasca cat mai repede. cica ma iubea si ma vroia langa el.
s-a stabilit: 9 iulie 2006
ma linistisem. eram fericita ca primisem un inel de logodna, ca cineva ma iubeste, dar nu puteam uita lacrimile din ochii mamei in momentul in care am fost ceruta. nu erau lacrimi de mama care sufera pentru casatoria fetei si plecarea ei din camin, ci ale unei mame care nu stia cum sa faca ca sa isi scape fata de la greseala vietii ei. nu am inteles atunci. acum imi aduc aminte si inteleg.
comportamenul omului negru se schimba radical: eram proprietatea lui, atat timp cat ma ceruse eram ca si sotia lui, nunta ar fi fost doar o formalitate. a inceput sa imi interzica, subtil, dar foarte eficient, sa ma indepartez de ai mei. "ce stai atat cu ei? acum esti sotia mea!"
de ce facea asta? simtea ca ai mei i-au citit adevarata fire si m-ar putea influenta sa ma despart de el.
asa ca programul imi era indeaproape controlat. nu conta oboseala mea sau supararile mele, trebuia sa fiu mereu fresh sa ma intalnesc cu el la cele mai nepotrivite ore.
era si instructor de dans, cum aveam sa aflu mai tarziu. adoram sa dansez, dar programul de la sala era de 3 ori pe saptamana. eu lucram de la 8 la 8 in fiecarea zi, si aveam zile in care de abia stateam in picioare. nu conta. trebuia sa fiu la sala, sa retin scheme, coregrafii.
o sa va intrebati de ce faceam toate astea? de ce ma lasam condusa si supusa la tacere?
credeti-ma, NU STIU. avea o putere malefica asupra mea. poate ca si eu am fost mult prea slaba, sau mai degraba mi-a prins zonele sensibile.
nu doream sa merg la sala, scandal: "ce faci acasa? pierzi timpul. vino la dans." nu vroiam certuri, si faceam ce spunea el.
era un necioplit. nu era tandru, zgarcit in sentimente si oferirea de orice atentii.
"ce, eu sunt prostii tai de dinainte, care iti faceau mereu cadouri"
to be continued, as soon as possible
-
Ultima reduta. Aceasta este. Trebuie sa pun punct o data pentru totdeauna acestui capitol de telenovela de pitesti cu iz de carcass si alte destinatii sud americane.
Care este pana la urma ideea de baza a ceea ce mi s-a intamplat in 6 luni ? ca ma intalnit un om rau, pe care imi permit sa il incadrez in aceasta categorie din cauza trasaturilor specifice acestei rase umane : minciuna, gasirea unui tap ispasitor care sa duca vina greselilor realizate de el insusi, lipsa constiintei, a supra eului, zgarcenia, imposiblitatea rationarii intr-un mod coerent.
m-a mintit. Toata viata lui era o minciuna. Facusem cunostinta cu un tanar de 28 de ani, care tocmai terminase facultatea, care avusese o prietena in urma cu 2 ani care plecase in franta. Da de unde ! avea 35 de ani, facultatea o terminase de mult timp si nu stiu ce facuse de la 28 la 35. pata neagra.
Niciodata nu mi-a permis sa ii vad buletinul. ‘nu am iesit bine in poza, nu umblu cu documentele la mine.’
Cand am aflat, de la ingerul meu pazitor, nu am vrut sa cred. ‘cum sa ma minta ?’ o jumatate de an ?
Am mers aproape inconstienta pana la el si l-am intrebat daca e adevarat. A negat vehement.
l-am intrebat pe tatal lui. Acesta mi-a spus adevarul.
Mi s-au taiat picioarele.
Se naruise tot.
O sa spuneti, minciuna mica. Nu exista.
Mai mult, existau si multe alte lucruri pe care ‘omiseses’ sa mi le spuna.
l-am pus fata in fata cu afirmatia tatalui sau. A negat in continuare,’tata nu mai stie cand m-am nascut.’
Mi s-a reprosat ca m-am rupt prea repede de el.
Nu e adevarat. Daca ar fi fost un om gingas, bine crescut poate as fi trecut peste, dar posesivitatea, gelozia, rautatea, cruzimea, violenta lui, nu puteau fi uitate.
6 luni am trait pentru el.
Vroiam sa fie multumit. Niciodata nu era. Eu eram de vina. Ii stricam starea de fericire.
Dar eu ?
Eu cine eram ?
De ce nu am reactionat ?
De nu m-am trezit decat dupa 6 luni pe care nu pot sa mi le scot din minte.
Incepusera sa imi spuna cei din jurul meu ca gandesc ca o persoana de 40 de ani.
Asa era. In 6 luni am acumulat experientele unei femei care poate le-a trait in 10 ani de casnicie.
Si inca o data, nu am stiut ca ceva se intampla. Totul se intampla din inertie, fara sa mai fiu luata in calcul.
Ce facuse acest om in cei 7 ani pe care mi-i ascunsese ?
Am fost la starea civila. Trebuia sa aflu mai multe. Nu imi venea sa cred. Intr-adevar anul nasterii l-am aflat. Despre starea civila nu se putea afla nimic. Putea sa se fi insurat in orice comuna, fara ca cineva din primaria centrala sa stie.
m-am incuiat in casa, in mine.
El a inceput sa ma caute. In continuare, tot el ma invinuia : ca am planificat despartirea de el, ca dintotdeauna am stiut de varsta lui adevarata, ca mi-am gasit pe altcineva.
Niciodata nu a venit sa spuna ca a gresit, sau ca ii pare rau.
Tot timpul s-a comportat ca un stapan peste viata mea.
El oricum se va casatori cu mine, nu conteaza ceea ce spun. E sigur ca il iubesc si nu pot trai fara el. ‘Ti-as fi spus la nunta ca am 35 de ani. ‘
Nu v-am dat prea multe detalii despre aceasta relatie. Ar fi trebuit sa scriu de doua ori pe atat ca sa suprind putin din sucul ei amar.
Trupul imi era ravasit. Imi era rau sa il vad. El nu se potolea, tinea cu dintii de relatia noastra, desi contramandasem rezervarea la local, i-am trimis verighetele inapoi. Nu a vrut sa le primeasca. Acum dupa aproape 4 luni refuza sa le ia. In continuare spera si crede ca ne vom casatori. La fel si parintii lui.
Nici acum nu imi explic starea-mi de amorteala, de inconstinenta in aceste luni. Sunt la munca si imi revin in minte franturi din aceasta perioada.
Ma ingrozesc. Plang si mi-as rupe rupe carnea de pe mine. M-as autoflagela daca s-ar putea, doar sa nu fi trecut prin asa ceva.
Nu sunt cuvinte pentru a descrie.
Concluzie :
Cu toata amaraciunea pe care o am in mine ii multumesc CElui de sus ca mi-a intins mana la timp. Nu am cum sa primesc timpul inapoi. Experienta exista. Mi-a oferit o viziune realista asupra vietii si m-a invatat sa fiu mult mai stapana pe ceea ce sunt, pe ceea ce am si pot dezvolta. Ramane o enigma daca a fost lucrarea draceasca sau codependenta. Inclin spre prima varianta.
Va multumesc ca ait citit.
Iti multumesc tie celui care mi-ai dat adresa www.lovetime.ro
Am downloadat tot ce a fost mai frumos si mai urat in viata mea.
Va anunt ca din martie viata mi-a luat alta turnura. Zambesc, aerul e tare in orice clipa a vietii, inima bate, se bucura, dar nu mai e la fel de dispusa sa ofere mai mult decat afectiune.
Iubirea nu e ranita, ci isi oblojeste ranile, se pregateste pentru adevarata iubire. Stiu ca exista.
Recunosc, am trecut de prea multe ori pe rosu.
Culoarea verde inca nu a aparut.
Cum se va lumina, veti fi primii care vor afla.
Sunt un little rose, mai fara petale, mai fara frunze, dar cu un parfum ce nu va putea fi stricat de nici o vietate intunecata ce cuteaza sa isi spuna om.
THE END (pana cand se va scrie un roman care sa aiba un singur muschetar, UNICUL)
-
astept cu nerabdare cel de-al cinci-lea episod...si sper si ultimul! ;)
-
desi am scris THE END credeti-ma ca nu s-a sfarsit. omul negru a revenit si din nou a intrat cu bocancii in sufletul meu. intr-adevar, nu a lasat urme dar nici mult nu mai avea.
am spus multe despre aceasta ultima relatie cu d'artagnan al mortii mele sufletesti. dar sunt multe altele de care nu pot scapa si nu stiu cum sa formulez ca sa descarc resturile de durere si sa ma impac cu mine.
privind inapoi ma simt mandra de ce am realizat. ma simt mandra ca am avut taria sa ies de sub oprimarea lui, de sub starea de manipulare a unui om slab. pentru ca doar oamenii slabi pot ridica mana la o femeie, doar oamenii slabi te jignesc si iti sugereaza ca ai fi ultimul gunoi de pe fata pamantului.
trebuia sa il cunosc. in mod clar. altfel nu as fi stiut sa privesc oamenii in ochi, sa ma bucur ca nu am spus DA la starea civila ca apoi sa traiesc un iad.
cum a revenit in viata mea? prin modul lui specific: cu forta. a trebuit sa vina la locul meu de munca, sa imi deranjeze doua ore, sa imi fure telefonul. s-a ajuns la politie. reclamatii, mai mai ordin de restrictie.
desi relatia este incheiata a avut tupeul sa se prezinte la parintii mei pentru a-i intreba ce se mai aude cu nunta.
oameni buni, spuneti-mi ca visez si nu exista asemenea specimene.
dar nu visez, nu e asa?
politia l-a speriat putin. si s-a potolit. sper sa il tina asa.
am inteles ca daca ii vreau raul acesta se va rasfrange asupra mea. asa ca ma rog ca dumnezeu sa il linisteasca. incerc sa nu mai pastrez nimic din tot ceea ce a fost, desi sunt amintiri ce greu vor putea fi trecute cu vederea.
ii multumesc lui dumnezeu ca sunt linistita, ca va am pe voi, carora le spun offul meu.
sa fie de bine tuturor.
abia astept sa ajung la momentul in care sa postez despre povestea mea de dragoste implinita, cand va fi ea.
va pup pe toti, dar mai ales pe sunshine, pe care nu stiu de ce o simt fff aproape. poate tu nu ma simti, poate nu mi-ai citit povestea, dar eu am citit-o pe a ta si nu mi-o pot scoate din cap. te simt ca pe-o oglinda.
numai bine
-
Sigur ca ti-am citit povestea . Dar ma bucur enorm ca ai avut sansa sa alungi raul din calea ta .Mie mi-a fost inselat sufletul insa nu am vrut sa recunosc iar cand am realizat totul era un mare nimic ,nascut din neiubire si crescut cu indiferenta. Fii fericita ca esti la inceput de drum si nimeni nu-ti va putea lua puterea care ai acumulat-o de-a lungul acestor experiente ( atat de grele si multe intr-o perioada atat de scurta) .
Iti multumesc , scumpa mea, pentru gandurile tale, esti o femeie puternica si, ca si lovergirl, sunteti norocoase ca vedeti partea frumoasa a vietii.
Va doresc sa gasiti ceea ce am cautat eu jumatate din viata, un suflet care sa va iubeasca sufletul. :-*
-
impresionanta poveste poate ca asa a fost mai bine oricum sunt sigura ca intre voi nu ar fi mers o relatie care sa dureze o viata tu erai prea plina de viata ambitioasa o femeie care vrea sa ajunga cineva in viata o femeie care vrea sa fie independenta ...si pentru asta tzin sa te felicit
-
foarte interesanta povestea vietii tale...pare desprinsa dintrun real inexistent....
Sper doar ca aceasta experienta de viata sa iti serveasca mai incolo...si dupa cum ama observat esti o femeie puternica....ai avut ambitia si curajul de a te desprinde de aceia care nu corespondeau dorintelor tale.....
Ai avut curajul sa spui Nu....unei decizii care dupa parerea ta era una pripita...
Te apreciez pentru faptul ca ai indraznit sa renunti la acel barbat pe care tu il iubeai....constientizand ca o casatorie in acel moment nu e chiar ceea ce tu iti doreai....
Asta spune multte despre tine..... :-*
-
seara.
liniste.
miros de tei.
dintr-o data pasii mi s-au intersectat cu ai unui om, pe care sa spunem ca l-am iubit, sau am avut iluzia unei iubiri.
era batran. isi tarsaia picioarele. nu avea nimic din ceea ce crezusem ca am vazut la el.
sa fie oare mila ceea ce simt?
mila pentru el, sau pentru mine?
sa ma bucur pentru starea lui decazuta, de om care vrea sa para ceea ce nu va mai fi niciodata?
sa ma bucur pentru mine ca sunt ceea ce sunt!
nu stiu de ce, dar ochii mi-au fost racoriti ieri.si m-am simtit tare bine.
el a plecat, fara sa insiste. nu avea cum sa ma opreasca. nici daca as fi vrut nu m-as fi oprit.
un om batran.
un om batran si in suflet, si la chip si in toate.
o sa il mai intalnesc. si nu o sa mai stiu ca el a fost. sunt sigura ca asa va fi.
-
aceasta trebuia sa fie saptamana in care imi uneam destinul cu un om negru.
duminica ar fi trebuit sa spun DA si poate sa regret toata viata.
mi s-a a tot spus ca pozez in postura de victima pentru ca revin si revin la aceasta poveste. unii ar putea avea dreptate, altii nu.
as pleca departe de lume ca sa fiu sigura ca nu o sa fiu cautata si intrebata de ce nu sunt la starea civila, sau de ce evit sa dau ochii cu el_
sau as putea sa raman sa ii infrunt pe toti cei care cred ca sufar sau ca pentru mine nu mai exista o sansa pe plan sentimental.
cred in sansa mea. ea este. totul e sa stiu sau sa simt cand sa profit de ea la maximum.
stiu ca voi sunteti aici poate cintindu-mi gandurile. multi altii imi sunt aproape.
aceasta e ultima reduta. traiesc si astept sa vina ziua de luni care sa-mi aduca linistea unei zile de duminica ce a trecut in mod favorabil pentru mine fara prea multe victime colaterale.
as vrea din nou ca acesta sa fie ultimul post in acest topic al povestii mele de pana acum.
ceva ma impiedica parca sa il opresc.
-
povestile nu au final.
povestile sunt frumoase atat timp cat sunt frumoase.
ne bucuram de ceea ce primim, plangandu-ne inima in taina ca fericirea nu ne va fi de durata.
s-a mai intamplat, se intampla. nimic nou sub soare.
zambeam, va trimiteam incurajari tuturor, cat puteam, cat imi permitea timpul.
de aseara, parca e mai greu decat oricand.
vi s-a intamplat vreodata sa primiti un telefon care sa va pecetluiasca intr-un fel sau altul simtul gravitatiei? sa nu mai stiti unde sunteti. sa plangeti fara sa va dati seama ca lumea care trece pe langa va observa? sa zambiti chiar daca este ultima data la auzul unei voci dragi, care se presupunea ca este una cu voi?
ati avut vreodata senzatia ca totul se ruineaza si nu aveti nici macar o farama de putere sa impiedicati acest lucru?
DAR, daca a trecut acel rau, poate sa treaca si acesta.
viata nu se gata acum. zambim si plangem.
cum spunea si hemingway, oamenii pot fi infranti, dar niciodata distrusi.
cam atat din petalele ce au cazut si cad de ieri incoace.
o sa apara altele si altele. incep sa ma obisnuiesc cu natura mea salamandrica. :)
ce vrea sa va spun prieteni dragi, si o sa incerc sa postez si un topic in acest sens, spre fericirea lui muzafer, este ca intr-adevar exista iubiri interzise sau neingaduite. noi suntem cei care le decidem deznodamantul. noi le putem transforma. in cazul meu, altcineva a decis pentru mine, fara a mi se oferi dreptul de apel.
sa te lupti pentru cineva care stii ca te iubeste dar nu vrea sa te raneasca?
greu raspuns.
cu drag, va presar petale la picioare,
Little Rose
-
am primit un mail si lumea mea s-a distrus....hemingway nu avea tot timpul dreptate. as da restul din suflet ce mi-a ramas sa scap de sentimentul asta ce nu ma lasa sa-mi recapat increderea in mine, sa fiu din nou eu, sa fiu sigura ca stie adevarul. dar cineva are nevoie de acest rest, cineva il doreste si nu pot decat sa astept si sa nu mai permit nimanui sa decida in locul meu .
nu esti singura, draga mea, nu suntem singurele persoane care traiesc dupa cum hotarasc altii.oare de ce cred unii ca stiu ce e mai bine pentru noi si nici macar nu ne intreaba daca au dreptate sau daca ne pasa de sufletul nostru?
-
ce vrea sa va spun prieteni dragi, si o sa incerc sa postez si un topic in acest sens, spre fericirea lui muzafer,
:o :o
-
privesc povestea unui littlerose, fara majuscule si scris legat.
acum va scrie Little Rose cu majuscule.
citesc si imi amintesc.
vreau sa cred ca viata mea in ultimii 5 ani poate fi regasita in aceste randuri impartasite voua.
da a fost si este viata mea.
ce urmeaza?
Little Rose viseaza, dar in viata.
a lasat pe aramis, portos, atos si d'artagnan sa isi urmeze fiecare cursul vietii. unii sunt fericiti. alti vor sa creada sau sa arate acest lucru.
eu poate am fost doar o floare intr-o vaza. uneori ca ornament, alteori ca trofeu, iar alta data ca obiect de veneratie si respect.
spuneam candva ca sunt ceea ce altii au lasat in mine.
acum parca as spune ca sunt ceea ce sunt pentru i-am cunoscut pe toti acestia, dar imi apartin mie intru totul. m-am modelat si mi-am creat fondul propriu. stratul, substratul si adstratul.
ma rup incet de roate.
nu vreau sa mai depind.
mi se ura sa mai apara inca un muschetar, si sa fie ultimul.
ramane de vazut daca va fi un muschetar, sau pur si simplu EL ???
-
Little Rose dezlegat si cu majuscule ;D ai tot respectul meu daca ai reusit asta.
nu este greu sa te desparti de trecut..nu trebuie sa il uiti,ci doar sa il accepti ca facand parte din viata ta.ai ajuns la linistea la care cred eu ca o asteptai mult.
este sau nu El?cred ca ai capatat destula experienta ca sa te increzi in intuitia feminina(pe care o stapanim noi atat de bine :D ) care iti spune:este sau nu este!
si eu si Iubirea Ingerului( ;D ) iti uram toata iubirea de care poate fi cuprins un om...sa daruiesti, sa primesti si sa fii fericita.
CRed ca de acum iti voi spune Love Rose ;D
-
multumesc.
multumesc.
multumesc.
Love Rose
p.s. daca EL este, veti fi primii care veti afla. ;)
-
viata imi este viata. clipele imi sunt clipe. zambetul imi e zambet. si atat. nimic mai mult.
frumusetea visului m-a prins, m-a purtat pe culmile fericirii si mi-a reamintit ca sunt parte integranta a unui pamant care ma opreste sa calc stramb. ca fac parte dintr-o familie care nu-si permite sa-si pateze imaginea.
si iata-ma singura, cu visul meu naruit. incerc sa il reinvii dar e mult prea greu, de una singura.
sa iubesti si sa stii de la inceput ca nu ti se va permite niciodata sa treci dincolo de bariera societatii, atat de cruda si de nemiloasa.
am iubit frumos. cum nu am mai iubit. cum poate voi mai iubi.
am sperat. m-am rugat. am cerut ajutorul. am cerut binecuvantarea. mi-a fost data, dar pentru scurt timp. mult prea scurt. :-X
trebuia sa aleg. am ales. dar EL plecase. se retrasese pe iglu, departe de caldura sufletului meu.
plecase unde linistea il apasa.
am ramas singura si a trebuit sa privesc in oglinda chipul sfarsit al unei femei care pusese in joc mult prea multe. a trebuit sa zambesc si sa-mi deschid viata catre real, nu catre vis.
poate va aparea si un alt vis. sa dea domnul.
chiar daca m-au secatuit aceste 5 episoade pot merge mai departe. si, cine stie...
am potential :D
-
....
am potential :D
subscriu la asta.
bafta surioara! :hug:
-
17 aprilie 1982
noaptea de inviere. o femeie frumoasa si puternica a dat viata unui suflet pe care il astepta si il dorea inca din luna de miere cand i-a ales numele dupa intalnirea unei fetite zambitoare si jucause. i-a spus sotului sau :"daca dumnezeu ne va da o fetita se va chema la fel ca aceasta copilita"
visul li s-a implinit. aveau o printesa cu piele alba si fina. prima fetita. printesa bunicilor, a matusilor si a parintilor.
isi faceau planuri pentru acel bot cu ochisori, tare curios si neastamparat in acelasi timp.
a invatat sa scrie, imitand scrisul din carti. canta la pian, lua premii la scoala. si toti cei din jurul ei o invidiau pentru ceea ce reusea de fiecare data.
si printesa a crescut mare si a uitat cat de mult o iubeau parintii ei. si s-a avantat in lumea larga, crezand ca va gasi fericirea.
a intalnit o multime de oameni, care o incantau, care o vrajeau si ea uita de tot si toate si isi construia de fiecare data universul in jurul celui care isi dorea sa-i fie alaturi vesnic. mladitele ei se incolaceau, aveau o singura directie EL. dar primavara si vara nu erau vesnice. iarna ii vestejea petalele, frunzele si o lasa secatuita de fiecare data. si ea astepta mereu primavara cu speranta ca va putea infrange timpul si rautatea.
si vremea a trecut. parintii au inceput sa imbatraneasca si sa uite ca printesa lor exista. nu o mai recunoasteau. nu mai avea zambetul de odinioara. crescuse, dar nu crescuse frumos. era framantata de cele lumesti si de neimplinire.
-
ea era singura care se credea uitata, neiubita in fuga ei dupa iubirea suprema a unui muschetar care dadea bir cu fugitii de fiecare data cand trebuia sa fie ferm sau sa ia o decizie.
cu timpul mica printesa a inceput sa isi doreasca sa fie metamorfozata: intr-un trandafir. foarte frumos dar periculos prin spinii pe care sa-i ascunda sub frunze ca la prima atingere sa poata provoca durerea. dumnezeu a transformat-o intr-un little rose, dar fara de spini. asa i-a fost dat. sa nu raneasca ci doar sa iubeasca. de aceea o alta floare prietena de pe meleagul iubirii i-a spus Love Rose.
si uite asa dragii mosului, trandafira noastra a invatat sa infloreasca, sa-si schimbe petalele de fiecare data si din nou sa infloreasca. astepta sa fie culeasa si asezata intr-o glastra, dar viata i-ar fi fost de scurta durata. asa ca a inteles ca alinarea trebuie sa ii vina din acelasi regn, vegetal. asa ca acceptat ca in apropierea ei sa creasca si alte flori de primavara. cel mai drag ii este un ghiocel, care pentru a-i fi alaturi trandafirei si dupa trecerea primaverii a rugat zeul florilor sa il transforme in trandafir.
trandafira si trandafir ghiocel. doi copii cu chipuri de flori. atat de deosebiti dar atat de apropiati.
-
Trebuie sa recunosc... imi incalc o promisiune facuta mie: sa nu stric linistea acestei povesti bazaind pe aici. Mi-am pus totusi papucei de casa cu blanita deasa si lunga si am intrat tiptil doar sa spun ca este tare frumoasa povestea. As vrea sa cant "la multi ani!" pentru trandafiras si trandafiras ghiocel dar deja am facut prea mult zgomot. Las un zambet pe noptiera si ies la fel de tiptil :)
-
episodul 1, 2,3,4 pana la un happy end.
doua flori: cristina trandafira si sorin ghiocel, intr-o zi de vara, 19 august si-au unit mainile, inimile, viata pentru totdeauna. asa a fost sa fie. S-au asteptat dintodeauna si sa dea Domnul sa se iubeasca pentru totdeauna, asa cum se intampla chiar acum.
Cristina Trandafira, Little Rose, Love Rose, a ajuns la deplina inflorire alaturi de un suflet drag pe care l-a asteptat. si daca nu l-ar fi asteptat si nu i-ar fi intalnit pe ceilalti muschetari, si nu ar fi nimerit de ziua ei in urma cu doi ani in aceasta comunitate nu ar fi fost atat de fericita acum. si este.
si vestea buna este ca va mai inflori inca o data, pentru ca peste 9 luni mugurii unei alte flori isi vor face aparitia din fiinta ei. :D
DUMNEZEU SA NE FIE ALATURI!
CU drag va saluta Love Rose.
Numai bine va doresc
DECLAR INCHIS ACEST TOPIC! GATA! DMEULT VROIAM SA O FAC. A VENIT MOMENTUL!!!!!!!!!!!!!!!!! :-X
-
Inainte sa-l inchizi as dori sa-ti spun cat de mult ma bucur pentru voi, imi rade sufletul cand simt atata fericire si-mi da sperante . Rugaciunile tale pentru multi prieteni de ai tai au fost rasplatite si minunile au inceput sa apara . Ai crezut neincetat si Dumnezeu iti va mangaia inima toata viata.
SA FITI FERICITI, SA PURTATI ATATA IUBIRE IN SUFLET INCAT INGERASUL CE VA VENI PE LUME SA UMPLE DE VIATA TOT CE IL VA INCONJURA.
DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE !!! :-* :hug: :hug:
PS: iti multumesc, draga mea Cristina , ca mi-ai adus multe petale de trandafir in suflet, petale care mi-au crescut credinta ca merit.
-
Inca un suflet s-a implinit,inca o pereche e fericita!
Sa va fie viata plina de fericire si impliniri!
-
Draga mea...iti doresc din suflet, iar tu stii asta :) :-* :)...multa, multa iubire, fericire, impliniri, intelegere, o relatie deosebita bazata pe tot ce trebuie sa contina o relatie..., iar cand va fi timpul va doresc ca iubirea voastra sa fie implinita cu un bebelas frumos si sanatos care sa va aduca soarele si adevarata viata in suflet si in caminul vostru :).
Sa fi iubita asa cum stii tu sa iubesti fata draga si...sa ne auzim numai si numai de bine...
-
episodul 1, 2,3,4 pana la un happy end. ...
Iti urez sa ai parte doar de bine si de bune. Sa fii fericita.
PS: Si sa raspunzi la telefon data viitoare. (http://forum.softpedia.com/style_emoticons/default/hug.gif)
-
Nu e doar un happy end, LOVE ROSE, nu e asta...e the beginning of love...asta e inceputul...unei vieti frumoase si fericite..eu iti tin pumnii si iti doresc din suflet sa fii iubita atat de frumos cum stii tu sa iubesti, sa fiti fericiti, va felicit inca de acum ptr minunea care va aparea in viata voastra, si sper din tot sufletul, ca parintii tai sa revada zambetul micii lor printese asa cum il stiau..te admir si te respect ptr faptul ca nu ai renuntat si ca ai avut puterea de a merge mai departe!FELICITARI si o imbratisare, din suflet!
-
eu spun THE END, eu continui acest topic. trebuie un altul neaparat.
intr/adevar rebeca, un inceput, foarte frumos, .
sunshine, draga mea, ingerasul nu o sa vina, inca. trebuie sa mai asteptam. se lasa asteptat, da mereu alarme false. cer scuze pentru retragerea informatiei. fericirea era prea mare, incat nu am mai avut rabdare si v-am impartasit fericirea momentana, ce m-a facut sa gresesc. promit sa nu ma mai pripesc. :-X
numai bine,
Love Rose