Asteptam un moment prielnic, in care sa scriu ceva cu adevarat maret, in care sa exprim niste ganduri cu adevarat demne de luat in seama, un moment care sa te lase cu adevarat bouche-bee, cum ar zice francezul, sau cu gura cascata, intr-un limbaj mai... autohton, care sa nu te faca sa regreti ca ai ajuns si pe aceasta pagina si sa casti plictisit gandindu-te in treacat: "inca un distrus..." In ce s-a transformat acel ceva? Sa zicem ca nu s-a transformat deloc, a ramas acelasi de fiecare zi, dar a evoluat intr-un gand mai cizelat, oarecum cenzurat, intr-un gand mai "potrivit", imbracat in haine de oras, frezat, aranjat, cu papion, desi ii cam displac oficialitatile astea... Dar asta e, daca tii la imaginea ta de domn bine si respectuos si mai ales daca nu tii neaparat sa ofensezi tinerele spirite feminine, trebuie sa suporti si astfel de tinute... Si s-a oprit aici. E un pic cam frig si tremura grozav gandindu-se la clipa in care va trebui sa se prezinte. Hi hi, te aud razand infundat, de parca ai uitat ca esti singur in fata calculatorului si nu te vede nimeni, "cica e un domn. Adevaratii DOMNI stiu ce vor de la viata, sunt indrazneti si siguri pe sine, nu emotivi si gata de retragere." Poate ca ai dreptate, dar, fie vorba intre noi, gandul meu nu e chiar asa de domn precum vrea sa para. Aaa, si poate ai trecut prea repede peste fraza in care iti explicam de ce face acest lucru... Deh, trage si el nadejde ca poate se vor indragosti intr-un final doi ochisori si de nasucul lui cam rece...
Si cum iti povesteam, ajunse si gandul meu pe aici, cam nepregatit, tare emotionat, nemancat, nebaut si, evident, nedormit de vreo cateva nopti, si se gandi sa arunce o privire... Hmmm, pare tentant...
...
...
...
...
...
Te intrebi cumva unde a disparut gandul meu? Ti-am zis, e greu de lucrat cu el, e tare zapacit. Cateodata chiar nu putem sa ne intelegem de nici o culoare, altadata ma ia mai intai cu roz, apoi trece la verde, iar daca eu chiar nu am chef de el, se ingalbeneste ca o floarea soarelui si pleaca de nebun pe strazi, imbracat in rosu. De aceea il si reperez destul de usor, il iau frumusel pe dupa umeri, ne impacam, ne sarutam pe obraji si intram in casa... Acum chiar ca nu stiu pe unde mai e... Ba da, am uitat, e in camera alaturata, s-a dezbracat in graba de camasa scrobita si calcata cu grija, a tras un tricou ieftin pe el si mestereste de zor la ingeras, spera sa-l repare in curand, desi bietul n-a mai zburat de mai bine de 6 luni. Eh, are si el toanele lui, eu i-am spus sa-l arunc, dar el tine mortis una si buna ca Dumnezeu l-a chemat inapoi, la fratiorii lui, ca are un zbor lung de facut si ca nu poate sa-l abandoneze asa in drum, bolnavior... Cateodata stau si ma intreb daca nu cumva el e eu si eu sunt el. Prea e ingamfat asa uneori, de parca ingerasul ala, in fond, nu imi apartine mie, ci lui. Chiar, oare gandurile au ingeri pazitori?... Ma duc sa-l intreb. Seara buna!(http://i42.photobucket.com/albums/e340/lumycriss/SP_A04491.jpg)