10 Octombrie, 2025, 05:46:04 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Carari in zig-zag  (Citit de 18829 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

05 Ianuarie, 2009, 10:01:24 p.m.
Citit de 18829 ori
Offline

Ezo


Asteptam un moment prielnic, in care sa scriu ceva cu adevarat maret, in care sa exprim niste ganduri cu adevarat demne de luat in seama, un moment care sa te lase cu adevarat bouche-bee, cum ar zice francezul, sau cu gura cascata, intr-un limbaj mai... autohton, care sa nu te faca sa regreti ca ai ajuns si pe aceasta pagina si sa casti plictisit gandindu-te in treacat: "inca un distrus..." In ce s-a transformat acel ceva? Sa zicem ca nu s-a transformat deloc, a ramas acelasi de fiecare zi, dar a evoluat intr-un gand mai cizelat, oarecum cenzurat, intr-un gand mai "potrivit", imbracat in haine de oras, frezat, aranjat, cu papion, desi ii cam displac oficialitatile astea... Dar asta e, daca tii la imaginea ta de domn bine si respectuos si mai ales daca nu tii neaparat sa ofensezi tinerele spirite feminine, trebuie sa suporti si astfel de tinute... Si s-a oprit aici. E un pic cam frig si tremura grozav gandindu-se la clipa in care va trebui sa se prezinte. Hi hi, te aud razand infundat, de parca ai uitat ca esti singur in fata calculatorului si nu te vede nimeni, "cica e un domn. Adevaratii DOMNI stiu ce vor de la viata, sunt indrazneti si siguri pe sine, nu emotivi si gata de retragere." Poate ca ai dreptate, dar, fie vorba intre noi, gandul meu nu e chiar asa de domn precum vrea sa para. Aaa, si poate ai trecut prea repede peste fraza in care iti explicam de ce face acest lucru... Deh, trage si el nadejde ca poate se vor indragosti intr-un final doi ochisori si de nasucul lui cam rece...
Si cum iti povesteam, ajunse si gandul meu pe aici, cam nepregatit, tare emotionat, nemancat, nebaut si, evident, nedormit de vreo cateva nopti, si se gandi sa arunce o privire... Hmmm, pare tentant...
...
...
...
...
...
Te intrebi cumva unde a disparut gandul meu? Ti-am zis, e greu de lucrat cu el, e tare zapacit. Cateodata chiar nu putem sa ne intelegem de nici o culoare, altadata ma ia mai intai cu roz, apoi trece la verde, iar daca eu chiar nu am chef de el, se ingalbeneste ca o floarea soarelui si pleaca de nebun pe strazi, imbracat in rosu. De aceea il si reperez destul de usor, il iau frumusel pe dupa umeri, ne impacam, ne sarutam pe obraji si intram in casa... Acum chiar ca nu stiu pe unde mai e... Ba da, am uitat, e in camera alaturata, s-a dezbracat in graba de camasa scrobita si calcata cu grija, a tras un tricou ieftin pe el si mestereste de zor la ingeras, spera sa-l repare in curand, desi bietul n-a mai zburat de mai bine de 6 luni. Eh, are si el toanele lui, eu i-am spus sa-l arunc, dar el tine mortis una si buna ca Dumnezeu l-a chemat inapoi, la fratiorii lui, ca are un zbor lung de facut si ca nu poate sa-l abandoneze asa in drum, bolnavior... Cateodata stau si ma intreb daca nu cumva el e eu si eu sunt el. Prea e ingamfat asa uneori, de parca ingerasul ala, in fond, nu imi apartine mie, ci lui. Chiar, oare gandurile au ingeri pazitori?... Ma duc sa-l intreb. Seara buna!
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

06 Ianuarie, 2009, 02:38:04 p.m.
Răspuns #1
Offline

Semiramis

Global Moderator
fii binevenit Ezo :)
ce ai aflat, au gândurile îngeri păzitori?
Whatever happens, happens for a reason!
Orice se intampla, se intampla cu un scop!

06 Ianuarie, 2009, 05:30:21 p.m.
Răspuns #2
Offline

whiterose


... gandurile au ingeri pazitori, altfel nu ar rezista in "murdaria" cu care le stropeste viata. Ma rog... aceasta e parerea mea :).
Cat priveste "impresia" care vrei s-o faci, aparand in fata noastra ...citez "frezat, aranjat, cu papion...", crede-ma, nu merita sa te stresezi. Sigur tricoul acela iti vine super bine :-[... Aici, (unde, de altfel, imi place mai mult sa citesc decat sa scriu) nu conteaza prea mult exteriorul. Aici e lumea aceea ideala in care se apreciaza caracterul, frumusetea interioara si, evident, spiritul. Aici, emotivitatea e la loc de cinste, mai ales daca e pusa in valoare prin ganduri mestesugite cu caldura. Pana una-alta, tu ai un stil sugubat, lejer si totusi dinamic si... profund. So, Ezo, sper sa revii, pentru ca imi place sa "te citesc".  ;)

06 Ianuarie, 2009, 09:47:25 p.m.
Răspuns #3
Offline

Ezo


Dupa ce gandul meu si-a ratat aseara intrarea, e randul meu sa fac un pic pe bufonul si sa te distrez cu vorbele mele "sugubete"... Desi eu nu le-as numi chiar asa... Dintotdeauna am strecurat, poate din instinct, poate din egoism sau poate pur si simplu pentru distractie, in fiecare cuvintel, in fiecare privire si chiar in fiecare suras o nota de tragism. Deh, e la moda sa faci pe victima in ziua de astazi. Ha, avem de-a face cu un snob! pun pariu ca te gandesti chiar in clipa aceasta. Macar spun sincer ceea ce gandesc. Uf, uite cum il pomenesc pe nesuferit la orice pas, cand chiar ma gandeam sa-mi las gandul sa se odihneasca in seara asta si sa raman doar eu cu tine, singuri, privindu-ne unul pe altul ca intr-o oglinda...
 Apoi, n-as prea baga mana in foc ca gandul meu are inger pazitor. Stii, ca si oamenii, si gandurile pot fi de mai multe feluri. Si dupa cum ma intrebam aseara daca nu cumva eu sunt gandul si gandul sunt eu, extind acum problema si ma intreb: care dintre noi doi conduce - eu sau gandul? Ca de despartit, greu ne mai pierdem unul de altul; ba eu incep sa il caut cu disperare de cate ori se ia cu treburi si porneste aiurea, ba el nu ma lasa sa ma odihnesc in nopti fara de luna si fara cantec de greier...
Eh, credeam eu ca l-am convins sa mai lucreze si in seara asta in camera alaturata la ingerasul lui patetic, dar... ghici unde poate fi: nicaieri altundeva decat atarnat de gatul meu, tragand viclean cu ochiul la degetele mele care tasteaza de zor, sa nu cumva sa-l vorbesc de rau - avem cateva probleme legate de increderea unuia in celalalt. Lucram cu sarg la remedirea ei (de fapt, ne prefacem ca lucram - deh, si aparenta e la moda).
As mai scrie verzi si mai ales uscate, ca mi-e o sete de mor si nu am strop de vin la indemana, iar gustul apei nu-l mai stiu de mult - ca iarasi deh, suntem si pretentiosi, dar gandul asta nu ma slabeste deloc si ma incomodeaza grozav la scris. Ah, ce bataita i-as trage de n-as tine atat de mult la el, de parca ne-am fi nascut frati! Eh, de l-ai vedea si tu, pe loc l-ai indragi, pun ramasag!... Ma duc sa-i cant un cantecel de leagan, si poate reusesc sa mai revin pe urma... "Nani nani, noapte buna... cate stele... si-o luna! Ingerasii stau de paza si somnu-ti vegheaza..."

Vise placute!
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

06 Ianuarie, 2009, 11:35:12 p.m.
Răspuns #4
Offline

Ezo


Back! Ce greu mai adormi micutul... Si cum nici o minune nu tine mai mult de trei zile, nici a mea nu a ajuns sa cunoasca ziua a treia. Adevarul e ca... vroiam sa uit, vroiam in acelasi timp sa imi reamintesc in fiecare zi dealurile pe care obisnuiam sa hoinaresc in fiecare zi de mana cu vantul, de rimele mult prea nepotrivite pe care le scoteam ca din buzunarele nebuniei, de critici si de laude, de certuri si de povesti la gura sobei... Vroiam sa fiu nimeni si in acelasi timp tot eu, sa fiu androginul cufundat in visare, omul fara de chip si cu raze in par, anima contopita cu animus intr-un vesnic sarut... Vroiam prea mult? Mi-am pus prea multe dorinte la noaptea dintre ani? De fapt, nu m-am intors decat pentru ca-mi era foarte dor de cineva... Un El? O Ea? Ai tresarit, te-am simtit. "Astepti o Ea, desigur, de ce ai oscila?!" Apoi scuipi usor in san... Da, inca de cand eram mica eram mai baietoasa, ma cataram prin toti copacii si chiar pe casa, rupeam poalele rochitelor si pantalonii in genunchi... Mi-a fost dor de un El, un el frumos si indepartat si totusi atat de aproape de sufletul meu... Imi pare rau de confuzie, draga Semi si micutule trandafir alb, dar nu fu cu intentie... Dar suntem atat de asemanatori, eu si gandul meu... Se mai intampla, si nu o data s-a nimerit sa fiu comparata cu un intelept pe cand eram mica, desi nu am pretentii de filosof. Matusa mea imi spunea "Baba Casii", si multa munca de lamurire a mai trebuit dusa cu mama, care intelegea "Baba Kasi" si nu pricepea de unde vine acest nume ciudat... In fine, se pare ca atunci cand eram bebe, purtam roz si nu albastru, desi este culoarea mea preferata, cand eram mica ma jucam cu papusi si nu cu masinute, desi sunt convina ca mi-ar placea la nebunie sa conduc un automobil, citeam poezii si nu scriam versuri, precum marii poeti din manualele de limba romana...
Cine am fost? Cine sunt? Cine voi fi? As vrea sa ma nasc din nou, imi strig cu disperare Galateea, dar nu-mi raspunde nimeni... Poate ca nici nu am avut niciodata vreuna... Sau poate ca Galateea mea e un barbat, si nu o femeie, iar cum barbatii nu pot naste... nici eu nu mai am vreo sansa... Caci te simt, deja te-ai indepartat de mine, ce interes are pentru tine o persoana de acelasi sex? Cand tu cauti iubire, cauti tandrete, cauti alinare... de ce le-ai gasi la mine? Ti-au placut cuvintele mele zburatoare, si aproape ca te-ai indragostit de gandul meu... imbracat intr-un tricou ieftin mesterind de zor un ingeras... am omis cu buna stiinta sa precizez ca de fapt eu l-am accidentat... Furioasa, l-am luat intr-o zi de aripi si l-am trantit pe jos... A ramas zacand acolo pana a doua zi cand gandul meu milos l-a cules de pe jos si a hotarat ca mai merit o sansa. O sansa de a avea si eu... un inger pazitor... Te-am intristat si te-am dezamagit, de ce te-ai mai uita inapoi? Cum, ai ajuns sa citesti si randul acesta?!... Stiu, stiu ca m-ai recunoscut, inchid ochii si sper sa nu folosesti biciul din mana ta pentru a ma mustra si a ma face de rusine rostindu-mi numele adevarat...
As vrea sa raman Ezel, Ezo cea naiva si plina de dor... Poate ca si telenovela din care mi-am imprumutat numele e una ieftina, dar cum majoritatea dintre noi, oftand un pic, ne multumim cu putin si incercam sa fim fericiti din lucrurile marunte, asa si eu imi pavez cararile cu pietre slefuite, ca sa nu ma impiedic, si merg mai departe... visand poate prea mult, traind ca prin vis...
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

07 Ianuarie, 2009, 02:13:46 a.m.
Răspuns #5
Offline

whiterose


 :)daca as fi barbat, m-as indragosti de tine... dar asa, femeie fiind, m-am indragostit de gandul tau... Nu stiu sa scriu la fel de frumos ca si tine, insa crede-ma, daca as fi singura din lume asta care citesc, tot ai fi multumita, pentru ca citesc cu placere. Pe de-o parte ma bucura dezordinea din sufletul tau, pentru ca provoaca furtuni de fraze si idei care ma rascolesc si pe mine. Dar nu pot fi atat de egoista, si ma gandesc ca, de fapt, tu nu te simti foarte bine in postura asta... sau, cine stie? Atata timp cat ea impulsioneaza spiritul tau creator, cine sunt eu sa spun ca nu te simti bine? ::) ::)... Nu sunt dezamagita deloc pentru ca esti o EA. De ce as fi??? :laugh: Chiar ne asemanam, sa stii... de multe ori imi pun ochelarii cu lentile ROZ, pentru ca vreau sa merg mai departe fara sa ma impiedic in noroaie.. spun ca sunt gramezi de flori  :-*... si trec pe langa ele mai usor.  Si da.. lucrurile marunte imi fac viata mai... mai simpla! Si simplu inseamna ... frumos! Pentru mine! Un singur lucru ti-as sugera: sa nu te multumesti cu putin. Ingerii pazitori exista, numai ca de prea multe ori ii alungam de langa noi si ei obosesc sa ne iubeasca, sau, poate, doar iau o pauza, inainte de a ne oferi din nou dragostea lor neconditionata.  ;)sper ca ti s-au prins de vise... vreo 10 stele, pe langa luna care ti le lumineaza!

10 Ianuarie, 2009, 10:35:14 a.m.
Răspuns #6
Offline

Ezo


M-am trezit cu o neliniste in suflet, sufocata de atatea treburi neterminate ce ma asteapta la colt de zi, de atatea griji si emotii si cu o durere ciudata in mine, de parca ne-am fi nascut impreuna, ca doua surori gemene, tinandu-ne de mana si nerealizand inca faptul ca noi vom trai una in cealalta incercand permanent sa ne distrugem intre noi, iubindu-ne fara sa stim ca ne uram, mangaindu-ne fara sa stim ca fiecare geana de sarut inseamna, de fapt, o palma pentru cealalta...
Ma dor copacii care plang cu frunze si norii care plang cu fulgi. Ma doare primavara plansa cu petale, ma dor copitele de cai unse-n noroi. Ma dor lacrimile zeilor si lacrimile de copii, ma dor icoanele de ingeri tristi si ma doare nepasarea din noi. Ma dor razboaiele ce plang necontenit cu sange, ma doare... uitarea si invidia si ura si muntii de gunoi, ce toti ii strangem cu atata mandrie necontenit in suflet, ca pe un trofeu... Dar mai ales ma doare neputinta si strigatul mut de dor al unui pescarus murdar de rugaciuni...
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

10 Ianuarie, 2009, 12:57:25 p.m.
Răspuns #7
Offline

Ezo


Offf... stiu, nu e bine sa oftezi... sau cel putin asa se spune. Eu sunt curioasa cine o mai fi scornit si... superstitia asta, caci asta este in fond - o credinta prosteasca menita sa te faca sa te simti vinovat la orice pas, pentru orice cuvant si orice clipa care si se scurge natanga pe la tample, de parca nasterea ta pe pamant n-ar fi fost decat o eroare de sistem in hardul... ingerului insarcinat cu trimiterea sufletelor in lume. Dap, asa o fi, insa imunitatea mea ridicata la astfel de ganduri imi da forta, putere si aprobare de a ofta din nou, si mai adanc, si mai eliberator si mai inaltator ca niciodata. Da, stiu, poate cateodata indraznesc sa ma urc prea sus, ma incapatanez sa ating varfuri prea inalte de munti periculosi si neospitalieri, invidiosi si necrutatori cu cei care au pretentia de a se masura cu falnicia lor. Dar intotdeauna ajung in varf, iar privelistea ce mi se ofera ca o rasplata a efortului si a increderii mele e de departe mult prea pretioasa pentru a acoperi investitia mea de timp, credinta, incredere si... naivitate. Si daca tot trebuie, in final, sa ma rostogolesc din nou in valea plina de lacrimi, regrete si suferinta a vietii, rostesc acolo, sus, o rugaciune, multumind pentru vis si invocand puterea de a crede din nou in acel colt bun de suflet al fiecaruia dintre cei care ma privesc pentru un moment in ochi, apoi ma uita...
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

10 Ianuarie, 2009, 11:05:47 p.m.
Răspuns #8
Offline

whiterose


Te citesc in continuare, Ezo! In lumea mea clipa, pana sa te uit, dureaza mai mult... cam cat o vesnicie! :)

19 Ianuarie, 2009, 12:54:19 p.m.
Răspuns #9
Offline

Ezo


Nu am avut de gand sa fug, dar parca nici sa-l mai cunosc nu mai aveam curaj. Desi parea inofensiv, m-a speriat... poate mi-era teama ca sub ambalajul destul de dezgustator sa nu il regasesc pe cel de care aproape ca ma indragostisem, sa nu ii regasesc sufletul mare si sincer, iubirea dezinteresata pentru tot ce e frumos si sinceritatea atat de copilareasca si serioasa, in acelasi timp. Am asteptat in liniste ca slujba sa se termine, desi il urmaream neincetat cu coada ochiului. El inca nu isi daduse seama cine sunt. As fi putut pleca in orice clipa si totul ar fi ramas... inca o poveste fara sfarsit. Dar n-am facut-o. S-a citit pilda celor 10 leprosi. Apoi s-a vorbit despre cum ar trebui ca noi sa fim recunoscatori pentru tot ce primim, bune sau rele. Poate ca si eu faceam parte din categoria celor bolnavi, care tocmai primisera in dar o cale spre vindecare, numai ca nu aveam curajul sa recunosc asta. Plangeam in mine si, in acelasi timp, tremuram de emotie. Ma gandesc ca poate mi-era frica sa nu imi ceara mai mult decat i-as fi putut da acum, dupa ce ii vazusem chipul, sa nu imi ceara, poate, socoteala pentru toata increderea pe care i-o promisesem si de care nu as mai fi adus aminte odata ce ne-am fi aflat fata in fata.

Am fost impreuna la pizza. Imi mai trecuse teama, mai ales pentru ca descoperisem ca nu e decat... un alt copil timid. Si totusi, a simtit. A simtit cat de stinghera m-am simtit in tot acel timp. Abia asteptam sa se termine, sa ajung acasa si sa ma linistesc. M-am mintit? L-am mintit? Oare ar fi fost mai bine daca il ignoram si ii refuzam dreptul de a ma cunoaste si el? In fond, cine sunt eu? Sunt doar o alta anonima! N-ar fi pierdut nimic... Dar poate ca as fi pierdut eu. Poate ca sunt prea egoista... Mi-a lasat un cd cu un film. Nu am apucat sa il vizionez. Nu-mi mai e teama pentru mine, insa mi-e teama pentru el. N-as vrea sa il ranesc. Dar daca accept sa tinem legatura, crezand ca as putea sa il ajut, sa il ajut sa se regaseasca si sa isi deschida lacatele sufletului, oare nu voi actiona la fel de egoist ca si cand as alerga dupa un premiu? Nu astept nimic de la el, insa mi-e teama ca el sa nu astepte ceva de la mine. Ceva ce poate n-as fi in stare sa ii dau...

De ce, de ce ma simt atat de goala?...
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

09 Iulie, 2009, 01:20:38 a.m.
Răspuns #10
Offline

Ezo


A fost un timp cand ma intrebam cum e mai bine... sa te infrupti sau nu din desert inainte sa papi tot din farfurie... cum te-a indemnat intotdeauna mamica... sau sa o iei cu incetisorul, fiecare lucru in ordinea lui... ma intrebam daca e bine sa amestecam felurile de mancare intre ele... sau daca nu e mai sanatos sa tinem cat de cat la regulile impuse de societate: prima data aperitivul, apoi felul 1, felul 2, la urma... desertul. La naiba! Desertul! Despre asta era vorba... Ciocolata, prajituri, inghetata, tiramisu... intr-un cuvant... placerea de a manca... Cati dintre noi nu mananca oare in graba, pentru ca trebuie, pentru ca, la urma urmei, asta e ordinea in care esti servit la restaurant, nu? dar si pentru ca stiu ca au nevoie de energie... doar pentru a ajunge de a se bucura... de desertul mult ravnit?...

Neah... povesti pentru mine... nu am avut niciodata grija de mine asa cum ar fi trebuit, poate doar pe cand eram mai mica, mai realista, mai economicoasa si mai "cu capul pe umeri", si mi-am permis de multe ori sa imi incep masa cu desertul... economiseam astfel si timp, pana era servit felul 2... mda... economie... Oare?!

Mai amuzante mi se pare insa obiceiurile gastronomice ale francezilor... Asa-zisele feluri de mancare sucré-salé. Deci, dom'le, oi fi eu ciudata, oi pune nitica branza sarata pe felia de paine cu dulceata, oi amesteca in drumul spre cavitatea bucala tot ce am portionat atent si separat in farfurie... dar nu am pus inca niciodata smochine in salata de cruditati! Desi recunosc ca a fost excelenta!  :laugh:

In concluzie, nu ar trebui sa-mi mai fac probleme. Eventual sa-mi deschid propriul local in care desertul sa fie servit ca fel principal de mancare. Damn, doar toata lumea spune ca "iubirea e cea mai importanta". Atunci de ce aceeasi lume prefera "restaurantele" in care desertul e pe ultimul loc?...
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

09 Iulie, 2009, 08:52:30 p.m.
Răspuns #11

ARIDANA

Vizitator
Damn, doar toata lumea spune ca "iubirea e cea mai importanta". Atunci de ce aceeasi lume prefera "restaurantele" in care desertul e pe ultimul loc?...

      Poate,pentru ca trebuie sa gusti,chiar sa mananci pe saturate atunci cand esti mai gurmand ...pana ajungi la desert,iar celelalte feluri de mancare iti pregatesc papilele gustative si restul receptorilor pentru "piesa de rezistenta"...asta daca nu esti prea satul apoi.
      "Dragostea trece prin stomac"....de cele mai multe ori.
        Se spune ca desertul,mancat primul, "taie" pofta de mancare.Oare?

12 Iulie, 2009, 11:20:00 p.m.
Răspuns #12
Offline

Ezo


celelalte feluri de mancare iti pregatesc papilele gustative si restul receptorilor pentru "piesa de rezistenta"...

Oare?... S-ar putea sa ai insa dreptate. Nu m-am gandit niciodata la felurile principale de mancare ca la niste "pregatitori" ai papilelor gustative inainte de a ne bucura cu adevarat de desert...

Asta inseamna atunci ca TREBUIE, pana la urma, sa avem cat de cat grija de ordinea fireasca a lucrurilor? Adica sa ne concentram pe munca, scoala si alte "stuff like this" inainte de a ne infrupta din "piesa de rezistenta"... Desertul, cu alte cuvinte... dragostea... si ma refer aici, bineinteles, la acea DRAGOSTE, dintre un barbat si o femeie, la acea dragoste, care iti taie si pofta de mancare, si iti fura toate gandurile si iti rapeste somnul noaptea, uneori...

Prefer insa, tot alternanta... La fel ca Milka, care mai da uneori iama prin porumb  :P Intre felurile principale, mai scap din cand in cand si cate o gura de desert... asta pana in ziua in care o sa pot spune cu adevarat... "Desertul e felul meu principal de mancare !!!"

PS: Ah, sper insa sa nu mai dau peste "deserturi expirate", vorba Emmei  :P Cat mi-a placut analogia asta a ta! Vroiam sa n-o uit, de aceea am reluat subiectul ;) Merci!
« Ultima Modificare: 12 Iulie, 2009, 11:22:50 p.m. de Ezo »
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

02 August, 2009, 11:45:46 p.m.
Răspuns #13
Offline

Ezo


Atat de multe cuvinte pe care le-ai rosti... dar care se pierd in drumul lor spre buze... Atat de multe vise pe care le-ai pipai... insa te simti prea vinovat ca s-ar putea sa nu le meriti, poate... Desi sunt acolo, in fata ta, reale, mult mai minunate decat ti le-ai imaginat in noptile tale triste... Pasi pierduti intre aeroporturi, intre gari, intre statiile de metrou... Poveste sau clipe furate destinului? Rusinat, ametit, ciudat, iti pleci privirea in pamant... Te asezi usor pe trotuar si privesti in jur... la urma urmei, nu esti decat un cersetor... Al naibii norocos!
Sa nu crezi ce-ti spun acum...

03 August, 2009, 12:13:30 a.m.
Răspuns #14
Offline

Angy


Superb! Te citesc ,cu drag si placere...scrie mai des....
There is no finish line. Never in life !!!