Mesaje

1

Proza / Re: un ultim gand...

« : 23 August, 2005, 03:04:03 a.m. »

 "Moartea este primul mister care tulbura adanc consiinta umana. Atunci cand traiesti cu adevarat, simti viata in nuditatea ei. Cand nu iti mai este frica de nimic esti liber. Iar atunci cand esti liber, nimeni nu te mai inlantuie. Nici macar Dumnezeu. Si EL se sperie de ce i care sunt pregatiti sa moara, care au invatat sa moara, care au invatat sa zboare si disperat sa nu ii piarda, le taie aripile. Ceea ce nu stie nici macar Dumnezeu este ca atunci cand esti pregatit sa zbori in infinit, zbori si fara aripi.
 De tine se sperie? Mie nu imi este firca de moarte. Mi-e frica de momentul in care inima mi se va opri si...nimic! Tie iti este frica de moarte? Nu te temi ca intr-o zi nu vei mai vedea persoanele pe care nu le supoti? O sa le duci lipsa? Dar prietenii? Dar cei pe care sperai sa ii regasesti? O sa iti doresti sa iti retragi o vorba spusa la repezeala, un gest care a ranit pe cineva, o fapta facuta la un impuls sau o vorba buna sau un gest fumos facut unei persoane care nu stie sa aprecieze gestul tau. Creatorul al creatie nu a lasat loc de ura. Oricat de mult ti se pare ca urasti o persoana, in adancul inimii iti este draga.
 Acum..iar ma bate gandul la...dar nu cred ca am puterea...sau..ramane de vazut...cate voi mai putea indura inainte sa zic..GATA!! oare??

2

Povestea mea / Inima omului sufera cand ploua

« : 02 August, 2005, 03:12:41 p.m. »

 Ai inchis si am simtit un gol in stomac, sufletul s-a sfaramat in milioane de bucatele iat lacrimile nu au intarziat sa apara pe obrazul meu. Am simtit cuvintele lui ca pe niste lovituri de bici. Merit?
 Gandul ma poarta la teribila melodie, golul din piept a inceput treptat sa mi se umple. Dar nu...
 Acuma ploua. Cerul se uneste cu pamantul. Sunt pe balcon. Privesc cerul intunecandu-se.
 M-am ridicat si am intins mana in ploaie ca un cersetor. Mi-a venit deodata sa plang. O tristete, nu pentru mine, nu din mine, mai adanca, mai obscura, urca din pamantul inmuiat. Cat de incarcate de tristete sunt aceste ore de ploaie! In minte ti se redesteapta toate amintirile amare ingropate in suflet - despartiri de prieteni, zambete de baieti, sperante ce si-au pierdut aripile ca niste fluturi din care nu a ramas decat viermele. Si acest vierme s-a asezat pe frunzele sufletului meu si le roade.
 Putin cate putin din ploaie si pamant si prinde iarasi contur amintirea prietenului meu.
 Vreau sa vorbesc cu el, pentru a sfasia plasa stropilor de ploaie si a putea respira.
 Dar nu a fost asa. Vreau sa-i spun, vreau sa stie, vreau sa fie bine. Nu pentru mine, nu pentru el, pentru amandoi dar...nimic.
 Plang. Ploua si fulgera. Nu imi pasa. Stropii mari de ploaie se amesteca cu lacrimile mele. Sa fie de-ajuns? Un sentiment greu ma incearca. Ma simt singura si gandul imi strabate fulgerator capul. O data, de doua ori, de trei ori si...nu imi da pace. Nu ma pot da batuta. Trebuie sa lupt impotriva EI. Dar e greu, caci sunt..singura. Trebuie sa vorbesc cu cineva. Dar un gand infricosator imi apare in minte...cu cine? Sunt speriata, tremur, oare ei ma mai vor? Ma mai suporta? Suna..nu pot raspunde. O fac...vreau sa povestesc dar cuvintele nu vor sa iasa. Mintea e lucida, sau cel putin isi revine. Cuvintele nu ma vor...refuza...le inteleg! Si inchid! Fulgera si mai tare! Oare daca ma fulgera mo..?Dar nu...trebuie sa indur. Imi sterg ultima lacrima de pe obraz si ma strang puternic in brate. Voi fi puternica trebuie sa merg mai departe.
 Iar acum realizez ca un vis frumos este acela care nu se indeplineste...si ...renunt.
     GAME OVER...s-a terminat!!

3

Povestea mea / Va ramane..pentru totdeauna

« : 01 August, 2005, 06:42:09 p.m. »

 M-as culca sa dorm. Ma lupt cu somnul, cu oboseala si cu tristetea apasatoare a oricarui inceput de zi. Privesc orasul afundandu-se in noapte si simt cum ma cuprinde tristetea. Ma napadesc amintirile. Inaerul imbibat de caldura, alcatuit din razele soarelui si regrete, chipul prietenului drag capata relief. Fusese acum un an? INtr-o alta viata? Cand oare statusem pe banca pentru a-mi lua ramas bun de la el? Aceasi caldura si in seara aceea , mi-aduc aminte. Si-atunci imi simteam inima la fel de grea.
  Sa te desparti pe incetul de niste fiinte iubite, cata amaraciune! E preferabil sa tai carne vie si sa regasesti singuratatea, climatul firesc al omului si totusi in acea seara nu ma puteam desprinde de prietenul meu.
  Zilele trec. Merg cu nasu-n vant, fac pe viteaza, dar in strafundul inimii ma simt trista. In aceste zile m-au coplesit amintirile, umplandu-mi pieptul cu chipuri dragi. O data mai mult imi dau seama cat de adevarata e stravechea legenda : inima omului e o groapa plina de sange; pe marginile acestei gropi cei ce ti-au fost dragi si au murit stau lungiti pe burta sa bea din sange si sa reinvie ; si cu cat mai dragi iti sunt cu atat mai mult sange iti vor bea.
 Simteam o oboseala, o neliniste in piept, o furnicare in tot corpul , dorinta - dorinta sau aducere aminte? - unei simple mari fericiri. Dar au trecut acele zile..chinuitoare.
 Acum amintirea prietenului meu prinde contur. Dar va ramane doar o amintire. Totusi...
 De fiecare data cand EL va avea nevoie de EA, EA va fi acolo pentru EL, dar
 De fiecare data cand EA va avea nevoie de EL, EL nu va fi niciodata acolo pentru EA.
 Dar EA il va astepta mereu pe EL!