Afişare Mesaje
1
Credinţă / Constantin cel Mare
« : 17 Noiembrie, 2005, 12:04:26 p.m. »
CONSTANTIN CEL MARE
Sa-l privim pe Constantin I, el botezatul (307-337) si din alt unghi, unul obiectiv. Atat el, cat si mama sa Elena au fost niste tirani si criminali. El a ucis iar Elena a avut o mare influenta asupra lui, deci complice.Toata viata sa Constantin a fost in esenta “pagan”, adorator al Soarelui. Inaintea bataliei decisive la Portile Romei, Constantin, fiul bastard al lui Constancio Clori si al concubinei sale Elena, o fata-n casa de origine orientala, a avut o experienta religioasa. Nu era altul mai devotat ca el zeului-soare: deasemeni il adora pe Apolo. In ajunul bataliei, ingenunchiat, cu fata la soare, rugandu-i-se cu fervoare, auzi deasupra capului sau un nume: Christos, si „vazu” pe cer cuvinetele: “In hoc signo vinces” (cu acest semn vei invinge). Uite ca si lui i s-a aratat Iisus ca lui Saul in desert.Acest nume, Christos, era noua sa divinitate. Ziua urmatoare, 27 octombrie 312, dupa ce s-a rugat toata noaptea noului zeu, la rasaritul soarelui, pentru a-l avea alaturi pe Iisus, a ordonat atacul, a invins, si acea cruce cu monograma lui Cristos inconjurata de coroana de lauri, labarum, s-a convertit in simbolul si stindardul Imperiului Roman crestin. Armata rivala purta simbolul Soarelui, zeu pagan. A fost prima data in istoria Romei cand se dadea o batalie in numele religiei. In orice caz, din momentul acelei viziuni Constantin s-a simtit crestin: dar nu s-a botezat, nici nu s-a convertit in primul imparat crestin al Romei pana pe patul de moarte. Desi mama sa era crestina, el a crescut si trait printre soldati si pagani adoratori ai Soarelui. In anul 313, nu din bunatate crestineasca, ci din diplomatie politica, prin faimosul edict de la Milano care proclama respectarea tuturor religiilor, a dat inapoi crestinilor toate bunurile ce le fusesera confiscate cu spada. A fost mult mai credincios monarhiei toata viata sa decat religiei. Religia a fost un mijloc de a obtine ceea ce dorea: putere, un imperiu. Ca fiu ilegitim niciodata n-ar fi fost ales imparat. A obtinut acest lucru cu spada si cu religia.In anul 306, la moartea tatalui sau, cand a cerut trupelor sale sa-l numeasca imparat al Occidentului, deja se vedea ca autentic urmas la tron. Si 18 ani mai tarziu, dupa numeroase lupte sangeroase, si-a atins scopul: a ajuns primul monarh autocratic al Imperiului Roman dupa Diocletian. A continuat reformele administrative dar a ridicat in Constantinopol nu numai biserici ci si temple pagane. Desi a impus crestinismul si invatatura lui Cristos supusilor sai, el nu a fost ceea ce s-ar numi un bun crestin: a ordonat sa fie ucisa cea de a doua sa sotie, Fausta, inecata in baie, fiul sau Crispo si nepotul sau Liciano care avea 11 ani, apoi cumnatul sau, dupa ce le jurase ca-i va ierta pentru erezia de a nu crede in Christos si a nu se converti la crestinism. Povestea cu lepra lui Constantin care s-a vindecat prin botez este o inventie pioasa a secolului V. Constantin s-a botezat pe patul de moarte, dar nu in Biserica Crestina Mama, cu un preot catolic, ci in cea din indepartata Helenopolis, in Orient, a fost dus la villa Achyronia, aproape de Nicomedia, unde a fost botezat de un preot arrian eretic, pe nume Eusebio. Cand Constantin ii numea pe preotii catolici „dragi frati” nici macar nu era crestin. Alt paradox al istoriei, Constantin, un pagan, are idea unui conciliu al tuturor comunitatilor crestine. Bun strateg. Pretul „convertirii” lui Constantin la crestinism a fost pierderea inocentei. S-a foloisit cu cinism numele lui Cristos si mesajul sau evanghelic. Cristos nu dorea temple, biserici, putere si politica. A preferat sa fie crucificat inainte de a impune punctul sau de vedere.Oricum, povestea lui Iisus e frumoasa dar utopica.
Sa-l privim pe Constantin I, el botezatul (307-337) si din alt unghi, unul obiectiv. Atat el, cat si mama sa Elena au fost niste tirani si criminali. El a ucis iar Elena a avut o mare influenta asupra lui, deci complice.Toata viata sa Constantin a fost in esenta “pagan”, adorator al Soarelui. Inaintea bataliei decisive la Portile Romei, Constantin, fiul bastard al lui Constancio Clori si al concubinei sale Elena, o fata-n casa de origine orientala, a avut o experienta religioasa. Nu era altul mai devotat ca el zeului-soare: deasemeni il adora pe Apolo. In ajunul bataliei, ingenunchiat, cu fata la soare, rugandu-i-se cu fervoare, auzi deasupra capului sau un nume: Christos, si „vazu” pe cer cuvinetele: “In hoc signo vinces” (cu acest semn vei invinge). Uite ca si lui i s-a aratat Iisus ca lui Saul in desert.Acest nume, Christos, era noua sa divinitate. Ziua urmatoare, 27 octombrie 312, dupa ce s-a rugat toata noaptea noului zeu, la rasaritul soarelui, pentru a-l avea alaturi pe Iisus, a ordonat atacul, a invins, si acea cruce cu monograma lui Cristos inconjurata de coroana de lauri, labarum, s-a convertit in simbolul si stindardul Imperiului Roman crestin. Armata rivala purta simbolul Soarelui, zeu pagan. A fost prima data in istoria Romei cand se dadea o batalie in numele religiei. In orice caz, din momentul acelei viziuni Constantin s-a simtit crestin: dar nu s-a botezat, nici nu s-a convertit in primul imparat crestin al Romei pana pe patul de moarte. Desi mama sa era crestina, el a crescut si trait printre soldati si pagani adoratori ai Soarelui. In anul 313, nu din bunatate crestineasca, ci din diplomatie politica, prin faimosul edict de la Milano care proclama respectarea tuturor religiilor, a dat inapoi crestinilor toate bunurile ce le fusesera confiscate cu spada. A fost mult mai credincios monarhiei toata viata sa decat religiei. Religia a fost un mijloc de a obtine ceea ce dorea: putere, un imperiu. Ca fiu ilegitim niciodata n-ar fi fost ales imparat. A obtinut acest lucru cu spada si cu religia.In anul 306, la moartea tatalui sau, cand a cerut trupelor sale sa-l numeasca imparat al Occidentului, deja se vedea ca autentic urmas la tron. Si 18 ani mai tarziu, dupa numeroase lupte sangeroase, si-a atins scopul: a ajuns primul monarh autocratic al Imperiului Roman dupa Diocletian. A continuat reformele administrative dar a ridicat in Constantinopol nu numai biserici ci si temple pagane. Desi a impus crestinismul si invatatura lui Cristos supusilor sai, el nu a fost ceea ce s-ar numi un bun crestin: a ordonat sa fie ucisa cea de a doua sa sotie, Fausta, inecata in baie, fiul sau Crispo si nepotul sau Liciano care avea 11 ani, apoi cumnatul sau, dupa ce le jurase ca-i va ierta pentru erezia de a nu crede in Christos si a nu se converti la crestinism. Povestea cu lepra lui Constantin care s-a vindecat prin botez este o inventie pioasa a secolului V. Constantin s-a botezat pe patul de moarte, dar nu in Biserica Crestina Mama, cu un preot catolic, ci in cea din indepartata Helenopolis, in Orient, a fost dus la villa Achyronia, aproape de Nicomedia, unde a fost botezat de un preot arrian eretic, pe nume Eusebio. Cand Constantin ii numea pe preotii catolici „dragi frati” nici macar nu era crestin. Alt paradox al istoriei, Constantin, un pagan, are idea unui conciliu al tuturor comunitatilor crestine. Bun strateg. Pretul „convertirii” lui Constantin la crestinism a fost pierderea inocentei. S-a foloisit cu cinism numele lui Cristos si mesajul sau evanghelic. Cristos nu dorea temple, biserici, putere si politica. A preferat sa fie crucificat inainte de a impune punctul sau de vedere.Oricum, povestea lui Iisus e frumoasa dar utopica.
