Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste eşti TU
Ştiu că în unele momente nu ai vrea să auzi decat poate doar respiraţia mea, să simţi poate doar mâna mea uşor pe şoldul tau, sperând că totul e exact ca la început şi că nimic nu poate să clatine ceea ce am clădit împreună anii ce au trecut. Ştiu că uneori stai şi mă priveşti minute în şir în care eu vorbesc vrute şi nevrute şi ochii tai mă scrutează şi zâmbesc în sine şi vad în ei fiecare gând năstruşnic care îţi trece prin minte în momentul acela. Mai ştiu că rareori ai vrea doar sa fii singur, uitandu-te pe fereastră, sperând că nimeni să nu vadă că ochii îţi sunt scaldaţi în lacrimi, şi că îţi lipseşte ceva ce nu ai curajul să ceri niciodata cuiva, dar eu simt şi încerc şi mai mult să îţi văd ochii zâmbind şi buzele întrecându-se în şoapte de iubire.
Fiecare clipă petrecută cu tine mă face să mă simt iubită şi să simt că mă daruiesc cuiva întru totul şi că viaţa mea are sens. Să te iubesc, să te simt, să fii lângă mine, să ne ţinem în braţe. Să ne iubim pentru totdeauna. Se pare că uit faptul că perfecţiunea, aşa relativă cum e ea, se atinge mai uşor în doi. Te iubesc. Acum e singurul sentiment în care cred. Te iubesc fără să-mi pese dacă vom sta sub cerul liber iubindu-ne. Să fii lângă mine, asta e important. Nu am cerut nimănui vreodată să aibă grijă de mine. Credeam că asta mă face vulnerabilă. Ai putea să mă ţii lângă tine? Am nevoie să simt că aparţin cuiva. Am nevoie să simt că îţi aparţin ţie. Nu mai vreau să mă trezesc doar eu cu mine însămi.
Închid ochii şi mă pierd în vise… wow! tricoul meu galben! ce colorată sunt! cred că ar trebui să-mi arunc hainele prin toată casa s-o colorez…poate aşa mă mai mişc şi eu…sau poate nu e o idee bună, m-aş putea obişnui sau mi-aş găsi hainele într-o altă viaţă…te simt atât de aproape încât cred că dacă m-aş întoarce ai fi aici… mi-e teamă însă că realitatea să nu-mi spulbere şi bucăţile de vis la care mai am dreptul…prefer să te simt, mai lenevesc în pat visând la noi…cum îndrăznesc să mai visez ?, nu ştiu, mă întreb când vor lua sfârşit toate astea… nu mai am aer în casa asta…nu am spaţiu…nu te am pe tine…ştii, chiar mă întrebam cum nu am protestat când am fost la tine şi dormeam…peste tine…în general am nevoie de spaţiu şi nu suport să se atingă cineva de mine când dorm…anyway…zâmbesc, cică `îmi cer scuze că nu sunt din bumbac`… te iubesc şi aşa … rectificăm pe parcurs dacă e cazul.
Am încă aceleaşi vise, iubesc aceeaşi persoană, aceleaşi relaţii cu semenii, numai că acum ştiu cum e să dai cu capul de pragul de sus, ştiu cum e să te trezeşti într-o dimineaţă, să duci mâna lângă tine şi să pipăi perna de alături şi să afli că e goală, ştiu cum e să te întrebi seara, când rămâi singur, oare ce face la ora asta, acum ştiu lucrurile astea, şi din moment ce au fost simţite de sufletul meu, nu puteau să mă lase la fel, neschimbat.
Strigătul meu astăzi a făcut ocolul pământului, l-ai auzit? ai întins mâna să se aşeze pe degetele tale ce odată erau în părul meu? care obosit de atâta drum, caută sufletul celui ce-o aşteaptă? ai deschis portiţa cu cheiţa de aur a iubirii mele? a ajuns strigătul meu la destinaţie? te iubesc, "te iubesc" era toată fiinţa strigătului, ba nu, mai era ceva, "te iubesc,.. " , numele tău, urechile tale l-au auzit? şi-a pierdut din intensitate pe parcursul a mii de kilometri? l-ai văzut cum se uita pe fereastră să găsească un moment în care să spargă graniţele realului şi să ajungă la urechile tale, la braţele tale, la buzele tale, la sânul tău, la inima ta, atât de tare am strigat, atât de mult aer în piept am luat, încât am dat tot din mine, şi sunt aici, fără suflare, aşteptând ca să se întoarcă la mine, acelaşi strigăt,.. dar cu alte cuvinte, cu alt suflet, cu alte vise, ale tale, şi doar ale tale, te iubesc, mi-e dor de tine. Iti strang absenta in brate si adorm...
Şoapte trecând pe la marginea visului nostru. Vorbe de alint ce par vise uitate într-un colţ fad al inimii noastre. Topiri de cuvinte ce nu-şi mai au rostul între trupurile noastre strâns unite de braţe încolăcite. Permis-nepermis, iubire-ură, dezamăgire-bucurie-tristeţe. Normele nu-şi mai au rostul. Totul dispare atunci când braţele mele îţi cuprind trupul flămând de iubire şi inima însetată de şoapte pierdute între aşternuturi răvăşite. Clipe eterne ce au ţinut mult prea puţin. Farmec peren ce-şi caută eternitatea într-o poveste de demult, cu zâne şi Feţi-frumoşi. Manifest erotic ce-şi pierde originea între mâinile încleştate în zăbrele. Gemete adânci, oftaturi, priviri, sentimente amestecate cu clipe. Tensiune, mister, descoperire, neştiinţă. Azi sunt abstract. Azi sunt departe şi te iau cu mine. Azi fug de tot şi te iau cu mine. În lumea mea, în vechiul turn unde se ajunge doar trecând de marea verde plină de mucegai. Te iau cu mine să priveşti de sus tot ce a însemnat până în momentul acela "altul", "alta", "ceilalţi". De acum îşi va pierde sensul. Acum scrii cu mine în manifestul ce ne va pierde pentru totdeauna banalitatea. Azi te iau cu mine şi ne vom despărţi de lume, ne vom hrăni cu stele şi ne vom visa lumină. Vom fi doar noi, în vechiul turn de abanos, ce străluce şi absoarbe crepuscula lumină a universului. Azi te iau cu mine şi ne vom scrie pe frunte cu stropii de sânge ai strângerii de mână "noi" , împreună, pentru totdeauna. Azi ne vom îmbrăţişa şi vom striga în adâncul sufletului şi vom scrie cu privirea unul în sufletul celuilalt "together, forever and for always". De azi, TU eşti a mea. Eşti doar a mea, şi-o o mică parte datorezi universului. De azi eşti steaua la care mă închin. Şi azi a existat dintotdeauna.
Cuvintele mele nu se vor ofili nici măcar când se vor încrucişa întru veşnicie, căci şi atunci îşi vor păstra graţia îmbrăţişării, eu sunt cea care te oboseşte cu scrisul, cea care vrea să-ţi vadă un zâmbet, cea care îţi sărută sufletul cu un cuvânt, cea care ar vrea să te mângâie cu privirea pură, înecată uneori în dezamăgiri, cerând iertare singurătăţii.
Te iubesc mult, mult de tot, şi te voi iubi mereu, trebuie doar să mă suporţi, trebuie să îmi ierţi din când în când privirea pierdută, trebuie să-mi ierţi din când în când câteva lacrimi, depind de tine, în modul cel mai deplin şi mai irefutabil, depind de tine, şi mă bucur că am găsit pe cineva cu vise la fel de mari ca ale mele, te iubesc, te iubesc mult, mă suporţi aşa cum sunt? chiar dacă nu sunt mereu un zâmbet? chiar dacă vreau uneori să stau doar în poala ta şi să mă mângâi pe cap, chiar dacă uneori vreau să te strâng în braţe câteva zile, şi să nu îmi mai pese de nimic, decât de braţele tale în jurul meu, te iubesc, dacă vorbesc cu tine o să mă simt mai bine, te iubesc. Mă urăsc că nu am puterea de a mă urca în tren să ajung la tine… când mă trezesc te pup pe nas, îţi spun că te iubesc şi uneori te întreb dacă ţi-am lipsit noaptea… Te iubesc atât de mult încât uneori chiar doare… am să te iubesc şi după moarte… Simt nevoia de a te ţine în braţe pentru totdeauna fără să te las să pleci… De fiecare dată când închid ochii sper să te găsesc lângă mine când mă trezesc. Dacă nu eşti, îmi spun un simplu şi fără viaţă <<poate mâine>>…. Încerc să mai percep mirosul tău printre aşternuturi. Încerc să strâng perna în braţe şi să te simt aşa mică cum eşti şi să încerc să te sărut. Închid ochii, şi imaginea ta, gol, în braţele mele, cu o mână pe pieptul meu, lângă capul tău, cu cealaltă mână pe pat, cu un picior pe abdomenul meu şi cu celălalt pe undeva prin aşternuturi. Te văd ca în prima seară... Te mângâi pe cap şi pe spate şi tu te încolăceşti mai tare şi mă strângi mai tare în braţe. Te iubesc mult.
Am învăţat să aştept... Am învăţat să aştept… pentru că cea mai frumoasă declaraţie de dragoste e atunci când tu mă strângi în braţe...
Afişare Mesaje
