1
Zona liberă / Re: Manele, pro sau contra ?
« : 27 Septembrie, 2004, 10:30:37 p.m. »
Manelele sînt melodii orientale pline de aleanul acela care a fascinat generaţii de artişti şi visători la tainele Răsăritului crucificat pe minarete. Aşa sună cel puţin – cu un pic de stilizare – definiţia pe care o dau dicţionarele. Muzica pe care însă o denumeşte astăzi conceptul de “manea” este oarecum diferită de cea descrisă în definiţie. Oricum analiza mea se vrea a fi numai una culturală.
Se plîng intelectualii oropsiţi ai zilelor noastre – şi cînd nu au fost oropsiţi intelectualii? – că sînt asaltaţi în solitudinea şi fragilitatea bunului şi diafanului lor gust de această inflaţie de manele, care nu ne mai dă pace de vreo doi ani. În sfînta lor cruciadă de a elibera locurile (comune dealtfel) sfinte ale artei de plaga turcească, ei se grăbesc să vorbească de o subcultură a manelelor, ceea ce este de două ori greşit: 1. cînd spui subcultură nu vorbeşti neapărat de ceva rău; 2. manelele nu sînt subcultură – ar vrea ele! – ci modă, ceea ce înseamnă ceva mult mai efemer şi fără substanţă. De ce să uităm toate etapele post-decembriste ale coclaurelor muzicale de la noi? De am ascunde acum sub obroc atitudinea blazată şi ofensată a muzicienilor “consacraţi” pe vremuri şi care, izbiţi în încremenirea lor păguboasă şi sterilă de valul noilor stiluri occidentale, s-au repezit, proşti de gură, să le clasifice drept incultură, kitsch etc.
Se plîng intelectualii oropsiţi ai zilelor noastre – şi cînd nu au fost oropsiţi intelectualii? – că sînt asaltaţi în solitudinea şi fragilitatea bunului şi diafanului lor gust de această inflaţie de manele, care nu ne mai dă pace de vreo doi ani. În sfînta lor cruciadă de a elibera locurile (comune dealtfel) sfinte ale artei de plaga turcească, ei se grăbesc să vorbească de o subcultură a manelelor, ceea ce este de două ori greşit: 1. cînd spui subcultură nu vorbeşti neapărat de ceva rău; 2. manelele nu sînt subcultură – ar vrea ele! – ci modă, ceea ce înseamnă ceva mult mai efemer şi fără substanţă. De ce să uităm toate etapele post-decembriste ale coclaurelor muzicale de la noi? De am ascunde acum sub obroc atitudinea blazată şi ofensată a muzicienilor “consacraţi” pe vremuri şi care, izbiţi în încremenirea lor păguboasă şi sterilă de valul noilor stiluri occidentale, s-au repezit, proşti de gură, să le clasifice drept incultură, kitsch etc.