incerc o senzatie tare ciudata in fata potului tau...in ciuda gravitatii situatiei expuse nu-mi pot stapani totusi zambetul din coltul gurii...
cred ca m-a amuzat inmod deosebit cuvantul "voluptate" folosit intr-un asemenea context
ti s-ar parea mai elegant sa nu folosim insulte "tari" si "devastatoare", cum foarte poetic le numesti tu, ci sa recurgem constant la comentarii subtile si cuminti?
cu riscul de a fi acuzata de discriminare trebuie s-o spun: exista pe lumea asta si idioti si prosti si chiar multi altii... iar cuiva cu un nivel de toleranta al imbecilitatii extrem de scazut nu cred ca i se poate refuza libertatea de exprimare.
nu e deloc placut ca in procesul traversarii regulamentare a strazii sa fii claxonat si injurat de toti sfintii de un cetatean agitat si evident grabit si pe deasupra complet necunoscut...dar parca exista o oarecare alinare in a-i repezi la randu-ti o vorba taioasa.
sa nu mai vorbesc de acele persoane pe care ajungem sa le cunoastem si care isi dovedesc in mod repetat ignoranta (fie ea si raportata la propriile noastre standarde tot ignoranta ramane)... cand nu le putem indeparta din preajma noastra se cere un singur lucru: franchete!
ca suntem liberi sa opinam la adresa semenilor nostrii este la fel de adevarat ca faptul ca si ei au dreptul de a ne ... cataloga. parerile celor care nu conteaza n-ar trebui sa ne starnesca nici un interes. fiecare alege ce sa asculte si pe cine si modul in care reactioneaza.
nu sunt adepta certurilor ca la gura cortului, dar cand ma trezesc prinsa intr-un astfel de conflict mi se ridica un semn de intrebare...ceva din sistemul meu de valori m-a determinat sa ma las luata de val...daca aflu ce anume, fara a ma ascunde in spatele falselor principii morale, poate voi reusi sa evit viitoarele sarade.
oare eu cat de corect imi evaluez semenii?? hm...greu! greu!
Subiect: voluptatea insultei rapide (Citit de 3539 ori)